PCR revine in forta in fruntea Culturii

In fruntea Directiilor de Cultura au ajuns cantareti de muzica populara,securisti, nomenclaturisti, ingineri, fosti suplinitori sau profesori de liceu, alesi pe criterii politice, scrie Romania libera.

Un miting organizat de mai multe ONG-uri ieri a propus fara succes anularea concursului si recuzarea omului PSD (via Marean Vanghelie) Eugen Plesca, castigatorul postului pentru Bucuresti, maior de securitate in rezerva, cu studii juridice. Mitingul nu a reusit sa obtina de la ministrul Paleologu anularea concursului, ci doar posibilitatea unui control simbolic asupra Directiei bucurestene de cultura, prin intermediul unor intalniri saptamanale intre ONG-uri si Eugen Plesca.

In Bucuresti, a fost numit director Eugen Plesca, fostul primar al sectorului 3, maior de securitate in rezerva cu studii juridice, propus la presiunile lui Marian Vanghelie. In judetele Botosani, Cluj si Hunedoara candidatii sunt cantareti de muzica populara, in Giurgiu, Salaj si Sibiu au studii de inginerie, iar in Vaslui si Valcea sunt fosti suplinitori sau profesori de liceu.

In majoritatea judetelor (32 din 42) la concursul pentru functia de director al Directiei Judetene de Cultura s-a prezentat un singur candidat. De asemenea, concursul nu a fost transparent, numele comisiei de examinare a dosarelor nefiind publica. Organizatorii de la trei ONG-uri (Asociatia Bucuresti, Asociatia Salvati Bucurestiul, Fundatia Eco-Civica) au incercat sa creeze presiune in vederea anularii unei ordonante de urgenta care scoate de sub incidenta penala pe cei care, asemenea primarului Ontanu, scot de sub jurisdictia monumentelor istorice cladiri si spatii, facandu-le vulnerabile abuzurilor rechinilor imobiliari. Intalnirea dintre ministru si participantii la miting s-a desfasurat in doi timpi – in strada si pe urma la minister, in prezenta lui Eugen Plesca, „obiectul” principal al mitingului.

Ministrul a spus ca nu exista temeiuri legale pentru care sa nu semneze numirea fostului primar al sectorului 3 in fruntea directiei de cultura, trecutul securist al acestuia neputand fi invocat drept motiv. De asemenea, el a argumentat ca prezenta unui singur candidat pe post se datoreaza, printre altele, si faptului ca specialistii care ar fi putut ocupa acest post nu s-au prezentat, „chiar eu am contactat cativa si le-am propus sa se prezinte la concurs, dar au refuzat, avand alte lucruri de facut: cursuri la catedra, vilegiatura.” Mnistrul a respins de asemenea faptul ca numirea a venit la comanda politica (PSD, via Vanghelie), spunand ca „a facut o impresie buna comisiei, a fost bun la concurs.”

Abilitatile culturale ale lui Plesca: un roman inceput de 11 ani

A doua parte a intalnirii s-a desfasurat in prezenta lui Eugen Plesca, chemat de ministru pentru a-si dovedi abilitatile culturale si a raspunde atacurilor ONG-iste. Acesta si-a facut o biografie intelectuala – ca a participat la un cenaclu si a scris la revista, ca a luat premiul 1 al suplimentului literar al „Scanteii Tineretului”, ca de 11 ani scrie un roman pe care nu l-a finalizat. In ce priveste colaborarea cu Securitatea, Plesca a recunoscut ca a lucrat ca ofiter de Securitate pana in 1981, unde s-a remarcat prin fapte bune, cum ar fi fondarea unitatii antitero de la USLA. Dupa acest an, s-a consacrat avocaturii si dupa ‘89, politicii. Ca primar, a detaliat Plesca, el este cel care a adus in parcul IOR pietrele din care s-au facut anul trecut sculpturi, ca a salvat o bucata din acelasi parc din ghearele unei firme franceze.

Intrebat daca ar fi de acord cu inca un concurs, el a spus ca nu, „e dreptul meu la munca.” Cineva de la Asociatia Bucuresti a exprimat temerea ca numirea politica pe aceasta functie deschide calea unor abuzuri legate de domeniul public si patriomoniul (pe principiul disciplinei de partid), „Daca Vanghelie va va da sa semnati declasarea unei case de la Patrominiu, o sa semnati”. Plesca a spus ca va lucra in transparenta, toate cererile de avize care vor fi adresate departamentului sau vor fi facute publice pe site-ul institutiei. Cum agenda principala a protestului (revocarea concursului) nu a fost atinsa, discutia a fost mutata spre miscorarea raului – astfel, ministrul a venit cu propunerea unei intalniri tripartite (Plesca, ONG-urile, ministerul), in care deciziile prezente si viitoare (in special cele privind domeniul public si patrimoniul) ale directiei judetene de cultura sa fie analizate.

Alta masura pe care ministrul vrea s-o deruleze in regim de urgenta este anularea unei ordonante de urgenta din 16 decembrie 2008 pe langa Legea 50, care permite scoaterea de sub incidenta penala a celor care au demolat cladiri cu valoare istorica – ordonanta care a permis „salvarea de la inchisoare a lui Ontanu, care a luat o bucata din piata Obor”, potrivit reprezentantului Asociatiei Salvati Bucurestiul.


Aranjamente cu parfum politic


Profesori de istorie la Valcea si Suceava

Vetuta Ciocan este profesor de istorie la o scoala din Horezu si cocheteaza de cativa ani cu diferite partide politice. Pana in 2005 a fost membru PRM si a virat apoi catre PC. A fost viceprimar in orasul Horezu, in mandatul trecut, inspector scolar adjunct la Inspectoratul Valcea si consilier judetean. Daniel Hrenciuc, noul director in Suceava, este si el profesor de istorie, fost inspector scolar judetean si membru al PDL.

Sora generalului Badalan, la Braila

Tot o fosta profesoara, dar de limba si literatura romana, a castigat la Braila. Virginia Sampetru a fost propusa de PSD, a absolvit Filologia in 1978, iar in 2006 un masterat in psihodrama la Cluj. Sampetru a lucrat in invatamant pana in 2003, iar in perioada 2006-2008 a fost consilier al presedintelui Agentiei Nationale Antidrog. Virginia Sampetru este fosta sotie a ex-procurorului general Marcel Sampetru si sora generalului Eugen Badalan. Ea a tinut sa precizeze pentru presa locala ca numirea sa nu are nimic de-a face cu rudele sale, pentru ca nu a fost niciodata membra a vreunui partid.

Un suplinitor, la Vaslui

Profesorul Constantin Suciu a fost suplinitor la Liceul din Zorleni pana a ajuns pe postul de director. Suciu are 36 de ani si a terminat Facultatea de Istorie in 2006, iar de atunci nu s-a remarcat cu nimic, fiind un obscur profesor de tara. „Am facut facultatea la zi, la Iasi, intre anii 2002 si 2006. Este adevarat, am mai inceput facultatea o data, dar din cauza unor probleme familiale am renuntat. Pana la urma am facut-o”, explica noul director, trimis in aceasta functie de organizatia locala a PDL. Fostul profesor suplinitor inlocuieste un doctorand, pe Corina Ursache, o apreciata specialista in arheologie. „Ce pot sa spun? Mi s-a intamplat mie, li s-a intamplat multor specialisti din Romania. Nu o iau in nume personal. Asta e. Oricum, eu raman cu profesia mea de arheolog si asta e cel mai important!”, comenteaza fosta directoare.

Un inginer pentru Salaj

In Salaj, batalia pentru scaunul de director al Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu se da intre Ioan Leitan, nominalizat de PSD, si Doina Cocis. Inginer metalurgist de profesie, Doina Cocis asigura interimatul institutiei din luna februarie a acestui an, dupa decesul fostului director. Inainte de numirea in aceasta functie, Cocis a fost consilier in cadrul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Salaj.
Contracandidatul sau, Ioan Leitan, este cadru didactic si a candidat la alegerile locale din 2008 la Primaria Zalau. Acesta este cunoscut pe plan local drept persoana care a infiintat filiala judeteana a Partidului Social Muncitoresc, ce a fuzionat in cele di
n urma cu PSD.

Cantareata de muzica populara Maria Dan Golban, la Cluj

Numirea noii sefe a Directiei de Cultura din Cluj, Maria Dan Golban, a starnit controverse si la Cluj. Unii clujeni contesta faptul ca interpreta de muzica populara a fost numita la carma Culturii. Numai ca Maria Dan Golban are un masterat in domeniul comunicarii interculturale si o licenta in stiinte economice. De opt ani, este realizatoarea unei emisiuni de folclor la o televiziune locala si lucreaza in cadrul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Patrimoniului, unde a devenit si lider sindical. „Cred ca studiile si experienta pe care le am arata ca pot fi manager de institutie publica. Prioritatea mea va fi conservarea patrimoniului cultural, fara de care ne-am pierde identitatea si care poate genera importante venituri economice prin intermediul turismului”, a spus Maria Dan Golban. Cantareata de muzica populara a fost sustinuta pentru aceasta functie de PDL.

Directia de Cultura Hunedoara, condusa tot de un cantaret

Un interpret de muzica populara va gestiona patrimoniul Directiei de Cultura, Culte si Patrimoniu Hunedoara, fiind nominalizat la conducerea institutiei de PSD Hunedoara, caruia i-a revenit postul in urma algoritmului politic. Acesta este Ciprian Roman, care ii ia locul fostului director Silvia Beldiman. Este interesant de urmarit cum se va descura Roman in noua postura, pentru ca are o misiune extrem de dificila. Conform datelor oficiale, in judetul Hunedoara exista nu mai putin de 516 monumente istorice care trebuie urmarite cu atentie, iar cinci dintre ele – inclusiv cetatile dacice din Muntii Orastiei, unde s-au consemnat numeroase cazuri de braconaj arheologic – sunt incluse pe lista patrimoniului UNESCO. Noul director al DCCP Hunedoara este originar din zona Brad si a lucrat ca sef serviciu in cadrul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Hunedoara. In anul 2005 si-a dat demisia din functia de director, sustinand ca obosise de cand se afla in postul respectiv, adica din august 2003.

Inginer in „Cultura”

Mircea Stetiu, din Sibiu, este de profesie inginer. A fost profesor al Facultatii de Inginerie din Sibiu, a facut parte din Partidul Liberal, a fost subprefect al Sibiului, iar acum este membru PDL si, de ieri, director al Directiei Judetene de Cultura.

Un teolog care a vorbit cu Dumnezeu

Samuel Caba (n. 1977), licentiat in Teologie Penticostala, Universitatea Aurel Vlaicu, Arad (2003), in Sociologie si in Psihologie (Universitatea Spiru Haret, Bucuresti (2007), master in Consiliere psihologica, Universitatea Oradea (2006). Spune ca „in vara anului 2002 Dumnezeu ii vorbeste tanarului Samuel Caba, student atunci in anul 3 la teologie, despre o mare trezire spirituala ce va veni in Romania si Europa, iar orasul Arad va avea un rol important in aceasta lucrare”. In 2004, impreuna cu sotia si un prieten din SUA infiinteaza un centru evanghelist, Raul Trezirii. In 2004 este director de campanie PNTCD Arad, 2004-2006 este presedintele Organizatiei de Tineret PNTCD Arad, in 2008 se transfera la PDL Arad, pe site-ul personal figureaza ca din iunie 2009 este director coordonator al Directiei Judetene de Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural Arad.


Articolul a fost publicat in Romania libera


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “PCR revine in forta in fruntea Culturii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *