Pășunatul pe timp de iarnă, o problemă considerată „de vânătoare”, e de fapt o miză crucială pentru „biodiversitate”.  Din cauza oierilor, în unele locuri „nu mai sunt plante nobile pe pășune”

Una dintre capodoperele legislative ale Parlamentului României este ”Legea Vânătorii”, în care s-a abordat și problema ”pășunatului pe timp de iarnă”, deși e o problemă care are nevoie de o abordare dedicată, în cadrul unei ”Legi a pajiștilor”. Cităm articolul 23, alineatul (1) din Legea Vânătorii (L. 407/2006 ), se menționează clar:

(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic:

  1. c) păşunatul animalelor domestice în terenul agricol între 6 decembrie şi 24 aprilie.

În categoria terenurilor agricole, la care face referire Legea Vânătorii, sunt cuprinse atât terenurile arabile, pe care iarna rămân resturi vegetale de la cultura mare, cât și terenurile nearabile format din vii, livezi, pășuni, fânețe etc. În total terenurile agricole ocupă 14.7 milioane de hectare la nivel național.

Argumentele invocate de Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România pentru interzicerea pășunatului pe timp de iarnă, par la prima vedere rupte din documentul programatic al vreunei organizații ecologiste militante pentru salvarea naturii, dând impresia că vânătorii sunt mânați doar de grija pentru ”soarta ierbii” și ”destinul solului” (vezi aici: http://agvps.ro/docs/PASUNATUL%20PE%20TIMP%20DE%20IARNA.pdf ). Însă conform unuia din cei 3 specialiști în protecția mediului consultați de România Curată pe acest subiect, care a vrut să rămână anonim, interzicerea pășunatului pe timp de iarnă ”a fost o restricție impusă de clanurile de vânători, ca să poată ieși nestingheriți la vânătoare, pe un teren ușor, după o masă copioasă. De când lumea, românul a mai scos animalele iarna pe câmp câteva zile, ori acest lucru încurcă vânătorii”.

pasunat Borsa, 27.11.2015Janos Mark Nagy, un alt expert în mediu, a aflat din dialogurile cu mai mulți gestionari de fonduri de vânătoare, motivul pentru care s-a dorit ca interzicerea pășunatului pe timp de iarnă să se regăsească în Legea Vânătorii: ”Acolo unde umblă turme de oi nu găsești nici urmă de faună cinegetică, din cauza deranjului continuu. De asemenea, câinii ciobănești reprezintă o presiune foarte mare asupra speciilor de interes vânătoresc, care iarna oricum sunt foarte vulnerabile. Competiția pe sursa de hrană, în cazul cervidelor de exemplu, iarăși reprezintă o presiune foarte mare în perioada în care nu prea au ce mânca. Vara mai mănâncă frunze și lăstari de pe arbori și arbuști, dar iarna nu găsesc frunze”.

Deși grupurile influente de vânători, în rândul cărora se numără și politicieni, au reușit să impună prin Legea Vănătorii ”interdicția pășunatului pe timp de iarnă”, la presiunile sindicatelor oierilor, care în ultimii ani au devenit o voce tot mai puternică, în urmă cu un an clasa politică a dat o derogare de la lege, permițând ”pășunatul în intervalul 6 decembrie 2015- 24 aprilie 2016”. Ulterior politicul, invocând nevoia oilor de a nu fi îngrădită libertatea oilor, pe motiv că le afectează sănătatea, a decis ca derogarea să fie extinsă prin OUG și pentru intervalul 6 decembrie 2016- 24 aprilie 2017.

Însă aceste derogări succesive de la ”Legea Vânătorii” face rău mediului înconjurător. Dacă înainte vreme pășunatul hibernal nu era decât o practică accidentală a oierilor, sporirea masivă a efectivelor de ovine a făcut ca presiunea pe pajiști să fie tot mai mare, expunându-le la o degradare accelerată, atât ca proprietăți texturale și fizice ale solului, cât și prin diminuarea biodiversității.

pasunat Chinteni, 15.02.2015, -12gradeCDeși oieritul se practică încă de pe vremea dacilor, de câțiva ani încoace, devine tot mai mult o problemă: ”Datorită subvențiilor date pe cap de animal motivația de a ține oi este foarte mare și acesta a dus la o creștere a efectivelor de ovine. Datorită faptului că iarna zonele montane sunt inaccesibile, efectivele de oi, care vara sunt pe munte, apar și crează presiune tot în zona de deal și câmpie”, explică ONG-istul de mediu Janos Mark Nagy.

Dacă în 2001, în România erau doar 7.776.000 ovine și caprine, în 2013 numărul acestora crescuse la 12.710, ca în vara lui 2016 să ajungă la 16.656.000 capete. Se observă cum în 15 ani ani, numărul de animale a depășit dublul (creștere de 114 %).

În clipa de față România se confruntă cu situația în care faima de ”tărâm mioritic” pune la încercare biodiversitatea pajiștilor, nu pentru că nu ar fi suficient loc pentru hrana mioarelor, ci pentru că e mai rentabil economic pentru oieri să pășuneze, decât să furajeze pe timp de iarnă.

Pe colinele Clujului, oile pasc zăpadă

Andrei Crișan, de la Societatea Lepidopterologică Română (SLR), custodele sitului Natura 2000 Dealurile Clujului Est, se lovește tot mai des de ciobanii care ies cu oile la pășunat în timpul iernii. Acesta e în măsură să explice cauzele acestui fenomen: ”În mod tradițional nu se pășuna iarna. Perioada de pășunat, respectată cu sfințenie de secole, pe teritoriul României (în zona de câmpie și deal) era de aproximaiv 185 de zile și era cuprinsă între 23 aprilie (sărbătoarea Sf. Gheorghe) și 26 octombrie (sărbătoarea Sf. Dumitru). Pășunatul înainte și după aceste date în tradiția românească și legislațiile trecute era aspru sancționat, până la alungarea din localitate a făptașilor care nu respectau această cutumă devenită lege. Trebuie amintit totuși faptul că în urmă cu doar câteva zeci de ani, iernile erau mai grele, cu strat mai gros și mai persistent de zăpadă, fapt care limita oarecum natural pășunatul în sezonul rece. Însă pe fondul schimbărilor climatice, cu ierni mai blânde și cu strat mai subțire și mai puțin persistent de zăpadă, pe fondul unei democrații prost înțelese (fiecare face ce vrea), cu legi care se schimbă de la un sezon la altul, mulți proprietari de oi au început să supraexploateze pajiștile, în special pe cele luate în arendă. Este mai rentabil, spun ei, ca animalele să fie trimise pe pășune decât să fie ținute pe stabulație”.

pasunat Dabaca, 22.12.2016Ca efecte ale pășunatului pe timp de iarnă, în special cu ovine și caprine, Andrei Crișan remarcă: ”Acestea sunt dezastruoase pentru pășuni, care practic nu mai au când să se regenereze. Tasarea solului înghețat afectează în mod negativ structura acestuia și facilitează instalarea proceselor de versant: șiroire, ravenare și chiar alunecări de teren. În scurt timp pășunile se degradează, scăzând atât cantitatea de furaje, cât mai ales calitatea lor. La o întâlnire de consultare a factorilor interesați privind Planul de management al sitului Natura 2000 Dealurile Clujului Est, un localnic, fermier din Chinteni a exprimat acest lucru într-un limbaj deosebit de plastic: ca urmare a suprapășunatului ”nu mai sunt plante nobile pe pășune”. Într-adevăr, pajiștile odată distruse foarte greu, sau deloc mai pot reveni la situația inițială. Prin supliment de îngrășăminte se poate remedia relativ ușor partea cantitativă a masei vegetale într-o pajiște, dar biodiversitatea fitocenozelor s-ar putea ca niciodată să nu mai revină la bogăția pe care a cunoscut-o înainte de distrugere”.

Andrei Crișan recunoaște că acest fenomen reprezintă o amenințare tot mai pregnantă pentru dealurile Clujului:  ” Ăsta e unul din principalele obstacole de care ne lovim în faza asta în administrarea Sitului Natura 2000 pe care-l avem în custodie… Începând cu anul 2007 a crescut îngrijorător numărul de ovine și caprine în toată România. În unele comune din cadrul sitului Natura 2000 Dealurile Clujului Est efectivele de ovine și caprine aproape s-au dublat (Dăbâca, Bonțida, Apahida), sau triplat (Vultureni) față de anul de referință 2007. Se poate observa faptul că și în cazul UAT-urilor unde efectivele de ovine și caprine au scăzut ori s-au menținut față de nivelul din 2007, presiunea asupra pajiștilor este în continuare crescută. În toate UAT-urile valoarea indicelui UVM/ha depășește valoarea de 0.5, iar în 5 din cele 9 UAT-uri de pe raza sitului DCE, valoarea indicelui este mai mare sau egală cu 1. Printr-o apreciere estimativă a capacității de pășunat a pajiștilor semi-naturale, neîmbunătățite (în sens agronomic) se consideră că 1 ha poate susține 0,5 UVM pe o durată de pășunat de 135 de zile (n.r. UVM, termen ethnic ce reprezintă abrevierea de la Unitatea Vită Mare)… Situația pe teren e în felul următor. Mergând periodic pentru vizitele pe care le avem de făcut, pentru camerele de monitorizare pe care le avem amplasate pentru monitorizarea faunei sălbatice, noi am văzut turme pășunând și în decembrie. În ianuarie nu am văzut, pentru că era strat de zăpadă și când e strat de zăpadă, atunci, într-adevăr, e mai greu să vină turme, pentru că chiar nu au ce să facă. Dar situația foarte gravă e în momentul în care nu e zăpadă, solul e înghețat și prin modul de călcare a ovinelor, a anatomiei specifice, cu greutatea foarte mare pe unitatea de suprafață a unghiei, călcătura ovinelor e foarte puternică, mai puternică decât a vitelor. Pe unde trece turma de oi, solul este mult mai tasat și în momentul în care solul e înghețat, vine această călcătură și distruge efectiv cuvertura superficială de sol, ca să nu mai spun de vegetație, care nu mai are când să se refacă, dacă se pășunează tot timpul anului. Cum anul trecut am avut un strat de zăpadă mai mic de 20 cm, practic turmele au fost tot anul pe suprafața pășunilor. Ecologic vorbind, e cel mai grav”.

Echipa care administrează situl Natura 2000 Dealurile Clujului Est a încercat în cadrul întâlnirilor publice de consultare cu factorii interesați, în momentul elaborării Planul de Management, să le explice oierilor că pe termen lung, dacă pășunile se deteriorează și ei vor pierde. Ciobanii nu au rezonat însă cu propunerile ONG-iștilor de mediu: ”Din practică mai puțin îi interesează pe ei, pentru că puțini sunt aceia care au și terenul și turma de oi. Dacă un proprietar ar deține și terenul și turma de oi, ar fi mult mai responsabilizat, să știe cum să aibă mai bine grijă de terenul respectiv. Dar cei mai mulți oieri arendează terenul respectiv, așa că pe ei prea puțin îi interesează că se distruge dealul ăsta, anul viitor or să arendeze dealul celălalt”, explică Andrei Crișan.

În Satu Mare: alte oi, aceeași problemă

pasunat Panticeu, 22.12.2016Janos Mark Nagy, de la Societatea Carpatină Ardeleană, care deține custodia ariei protejate Râul Tur, a oferit la rându-i pentru România Curată o serie de argumente pentru care pășunatul pe timp de iarnă face rău biodiversității: ”În cazul de față, problema apare doar la pășunile din zona de deal și de câmpie, cele de munte fiind oricum improprii pentru pășunat datorită stratului de zăpadă. Diferitele animale ierbivore, sălbatice și domestice: ovine, bovine, cabaline, au obiceiuri și preferințe diferite în ceea ce privește pașterea, adică unele preferă o anumită specie, iar altele altă specie. În ceea ce privește obiceiul, de exemplu bovinele pasc smulgând iarba cu buzele și limba, iar ovinele le rad cu dinții, chiar aproape de rădăcină. Astfel, diferitele specii de animale au o influență foarte mare asupra compoziției de specii a pajiștii. Chiar și obiceiurile umane legate de păstorit s-au adaptat acestor factori și în majoritatea localităților s-au desemnat pășuni separate pentru cai, vaci și oi. Iarna problemele apar în primul rând în cazul oilor, care rad iarba până la rădăcină, astfel vegetația nu are posibilitatea de avea un repaus sau chiar de regenerare. Sunt păscute doar speciile preferate de ele, care cu timpul dispar și se vor menține speciile necomestibile sau cu valoare nutritivă scăzută. În timp acest proces duce la degradarea pajiștii. O altă problemă este bătătorirea, adică călcarea continuă cu copitele ierbivorelor, ceea ce este la fel un proces care duce la degradarea pajiștilor. Ambele probleme duc și la scăderea acoperirii solului cu vegetație, ceea ce favorizează apariția fenomenelor de eroziune a solului și implicit scăderea capacității de suport a pajiștii. Primăvara este problemă datorită băltirii pășunilor. Bătătorirea duce la tasarea solului, formarea de bălți temporare, apariția de vegetație necomestibilă pentru animalele ierbivore, cum ar fi de exemplu pipirigul. Și, la fel, pășunatul încă de la începutul primăverii reduce posibilitatea de regenerare a ierbii. După cum se vede, pășunatul în timp de iarnă și primăvară timpurie afectează atât din punct de vedere economic, cât și al conservării naturii și astfel se poate explica de ce în secolele trecute pășunatul era foarte bine reglementat, atât în România, cât și în Transilvania, dar și în țările vecine din centrul Europei.

Prin pășunarea pe timp de iarnă fermierii ”fac economie” la ”furajele” pe care trebuie să le cumpere pentru iarnă, aspect care are un impact indirect la fel de important ca și tasarea sau împiedicarea regenerării vegetației, conform lui Janos Mark Nagy  ”E mai ieftin pentru fermieri să țină animalele pe pășune sau pe terenurile arabile, fiindcă nu fac furaj, deoarece să faci furaj înseamnă și un cost. A face fân înseamnă și o muncă fizică foarte serioasă, iar oierii care au multe oi nu pot face atâta fân, cât necesar au nevoie. Ei fac oieritul ca un business, nu ca ceva de subzistență. Prin pășunarea de iarnă nu mai este nevoie de fân pentru furajarea lor, sau este nevoie de o cantitate mult mai mică de fân, ceea ce înseamnă că în multe zone nu se mai face fân. Astfel, fânețele, care sunt cele mai bogate ecosisteme de pajiște, se degradează, ori prin abandon, ori prin transformarea lor în pășuni sau terenuri arabile”.

Un alt efect, dar care nu are impact asupra biodiversității, e pășunatul în arătură: ”Mulți oieri care nu au contracte pentru pășuni, le trimit în câmp, pe tarlale, unde mănâncă resturile de porumb. Însă de multe ori s-a întâmplat ca ciobanii care umblă în toată țara, au intrat cu animalele în grâul de toamnă sau orzul de toamnă și au făcut pagube. În județul Satu Mare au fost multe scandaluri pe tema asta a distrugerii ogoarelor fermierilor. Au fost chiar și bătăi și chiar și omoruri din cauză că ciobanii din alte județe, care hoinăresc prin țară, au intrat în grâu”, explică custodele ariei protejate Râul Tur.

Oile calcă în picioare și rumegă o comoară

pasunat Vultureni, 26.11.2015Custodele sitului Natura 2000 Dealurile Clujului Est subliniază necesitatea protejării de la extincție a extraordinarei bogății de floră pe care o găzduiesc pășunile și fânețele: ”Precizăm că în România mai există pajiști cu valoare ecologică deosebit de ridicată, amintim în acest sens studiul publicat de Wilson în 2012 (n.r. Wilson et al. Plant species richness: the world records. Journal of Vegetation Science 23 (2012): 796-802) (vezi atașament 1) în care s-a pus în evidență faptul că numărul de specii de plante vasculare înregistrate pe unele fânaţe din situl Natura 2000 Dealurile Clujului Est depăşeşte 95/10mp, făcându-le astfel cele mai bogate în specii de plante din lume. Excepţionala bogăţie de specii, se datorează în special utilizării tradiționale a terenurilor, cum ar fi: cositul manual sau cu utilaje ușoare, folosirea îngrășămintelor naturale, păşunatul cu un număr redus de animale în afara sezonului de iarnă”.

Noi nu valorizăm îndeajuns câmpia, pentru că ni se pare banală

Janos Mark Nagy, de la Societatea Carpatină Ardeleană, consideră că România nu știe încă să-și valorifice potențialul peisagistic, fiindcă dacă ar face-o, n-ar mai permite oieritul non-stop: ”Zonele cele mai afectate sunt cele de deal și de câmpie, pentru că acolo ajung și cei de pe munte. În România chiar și când ne uităm la promovarea turismului, Marea și Carpații, astea sunt promovate, ori în foarte multe zone de câmpie și de deal sunt valori naturale excepționale. Dacă ne gândim la Podișul Transilvaniei, zona săsească, unde sunt pășuni mari, acestea au rezistat 600 de ani. Au și valoare peisagistică foarte mare. Chiar și din punct de vedere ecoturistic ar fi o valoare, dar nu prea se știe de ea. O cunosc mai bine străinii decât românii”.

De ce România încă nu are o Lege a Pajiștilor?

Situl Natura 2000 Dealurile Clujului Est pășunatul iarna e de câteva săptămâni ”la scuteală” de oierit, dat fiind că recent s-a publicat în Monitorul Oficial Planul de Management al sitului, care prevede explicit că perioada permisă pentru pășunat pe teritoriul acestei arii naturale protejate e între 15 aprilie – 30 noiembrie. Planul de Management reprezintă ”legea locului”, însă crescătorii de animale nu îi dau aceeași greutate ca unei ”legi mai puternice” cu aplicabilitate la nivel national. De aceea Andrei Crișan speră că în viitor Parlamentul va genera o legislație care să apere biodiversitatea din pajiști de pășunatul supraintensiv: ”Considerăm imperios necesar ca interzicerea pășunatului pe timp de iarnă să fie reglemenatată legal, preferabil în Legea pajiștilor/Amenajamentele pastorale, astfel încât să se asigure sustenabilitatea pe termen lung a pajiștilor țării. Date fiind derogările de la Legea Vânătorii, precum și absența unei legislații dedicate pajiștilor, situația rămâne incertă la nivel național, cu efecte negative pe termen lung, greu de cuantificat.

Între presiunea vânătorilor, care vor să-și practice ”hobby-ul” cât mai nestingheriți și presiunea crescătorilor de oi, care vor să raporteze la APIA cât mai multe ”capete”, ca să încaseze subvenții cât mai babane și totodată să cheltuie cât mai puțin pe achiziția de ”fân” și alte ”furaje” pentru iarnă, ne dispar pajiștile. Ni se pierde bogăția de specii vegetale neprețuite care, de când lumea, se încăpățânează să răsară în fiecare primăvară, înmiresmând pajiștile mioritice.

Tamas Papp, președintele “Milvus Group”, Asociația de Protecție a Naturii și Păsărilor, are de asemenea o intervenție pe acest subiect, în exclusivitate pentru România Curată (vezi doc. atașat)

Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată.  


Recomandări

2 thoughts on “Pășunatul pe timp de iarnă, o problemă considerată „de vânătoare”, e de fapt o miză crucială pentru „biodiversitate”.  Din cauza oierilor, în unele locuri „nu mai sunt plante nobile pe pășune”

  1. Dumitru

    Bucegii s-au degradat intr-un hal fara de hal, iar suprapopulatia ovina si bovina sunt una din cauzele majore. Vara trecuta tot platoul era o hazna si putzea ca atare. E prima oara de cand merg la munte ca am facut o gastro-enterita in timpul drumetiei. Si inca una extrem de virulenta, care a necesitat tratament antibiotic (tot o premiera, in general chestiile astea trec de la sine). Credeam ca e vorba numai de Bucegi, dar vad ca toata Romania e la fel. Cum naiba reuseste Romania sa aiba o agricultura slaba (importand o gramada de mancare) si in acelasi timp sa polueze in halul asta arii care sunt, de fapt, destul de greu accesibile ? Asta ca sa nu mai discutam de faptul ca o buna parte din Bucegi sunt, tehnic, zona protejata (rezervatie) si cu toate astea nu scapa nici de masini, nici de balega.

    Reply
  2. Adrian

    Ca de obicei, abuzul sfârșește prin a genera interdicții totale. Nu cred că surprinde pe nimeni agresivitatea unor așa-zis ciobani care stau la sat(nu fac vreo transhumanță) și intră cu animalele pe unde vor (terenurile altora, mai nou) cu câini de pază care sar la trecători sau proprietari învecinați. Așa s-a ajuns la restrângerea numărului e câini, etc. Până când nu vine poliția sanitar-veterinară cu amenzi tot per cap de animal (cum sunt și subvențiile) , tot vânătorii rămân ultima apărare.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *