Party în cartier, cu manifest pictat, drepturi și distracție

Locuitorii din cartierul bucureștean Tineretului vor putea afla mai multe despre zona în care trăiesc, istoria cartierului și ce drepturi au în raport cu autoritățile în cadrul evenimentului “Spații publice în acțiune”, organizat de asociația Komunitas.

Întâlnirea cu cetățenii va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, într-un pavilion mobil construit din lemn și geamuri vechi reciclate, amplasat pe strada Gheorghe Șincai, lângă biserica Manu Cavafu. În pavilon va fi instalată si o expoziție cu imagini din cartier, iar organizatorii vor sta de vorbă cu cei din zonă pentru a afla ce probleme au în cartier – spații urbane neamenajate, zone nesigure etc.

Sâmbătă seara, începând cu ora 18.00, va fi organizat un tur ghidat prin cartier, iar duminică, de la ora 11.00, cetățenii vor putea picta pe panouri din lemn de 15 metri lungime, cum doresc să arate spațiile urbane din cartierul lor. “Celebrăm Cartierul Tineretului printr-o explozie de sunet si culoare: ne lăsăm duși de valul inspirației, în cadrul primului ”paint party” deschis publicului, organizat aici. Ne instalăm lângă skate park-ul Tineretului, cu 15 metri de panouri, 50 de litri de vopsea și multe pensule și pornim petrecerea formelor si a culorilor. La sfârșitul evenimentului ”Tineretului Paint Party”, declaram cei 15 metri de pictură că fiind primul manifest comun de creativitate si improvizație, prin care dorim să marcăm o altfel de Zi a Cartierului Tineretului”, spun organizatorii.

Pavilionul de lemn, denumit Acumulatorul Urban Mobil – ACUM – a fost realizat in cadrul unui atelier de lucru la care au participat studenți voluntari de la Facultățile de Urbanism si Arhitectură, coordonat de arhitecții de la studioBASAR.

***

Program eveniment:

Vineri 12 septembrie

19.00-20.00 Masa Rotundă – Cartierul Tineretului

Sâmbătă 13 septembrie

11.00-13.00 Atelier pentru copii – “Fata din soc” și drumul până acasă

17.30-18.30 Masă Rotundă – Locuri din Cartierul Tineretului

18.30-20.00 Tur Ghidat – Plimbare la pas prin cartier

Duminica 14 septembrie

11.00-13.00 Atelier pentru copii – Expediție in căutarea “Orașului Florilor”

***

Acumulatorul Urban și Tineretului Paint Party sunt evenimente organizate cadrul proiectului “Spații urbane in acțiune“, cea mai noua inițiativă a Asociației Komunitas. Proiectul se derulează in perioada 1 mai 2014 – 30 octombrie 2015, iar zonele de interes sunt trei cartiere din București: Tei, Tineretului, Timpuri Noi.


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *