Alina Mungiu-Pippidi

Partidele românești, anexele unor servicii secrete?

Ce deosebește mafia de un partid? Un singur lucru, mafia nu se prezintă la alegeri. Dar asta nu înseamnă că nu are candidați, sau chiar partide întregi pe care nu le susține, și că nu e cît se poate de implicată în alegeri. Adesea colegii mei italieni, cercetători în problema corupției, fac bancuri pe tema asta.

Îmi vine să spun, văzînd că unica activitate programatică a PNL cel în curs de relansare (teoretic) a fost un seminar cu securitatea organizat împreună cu establishmentul de securitate, cu scopul de a se armoniza cu politica de securitate prezidențială, că la noi bancul ar trebui făcut cu serviciile secrete, că sunt ele ale armatei, Externelor sau suprabugetatul SRI. Ce deosebește un serviciu secret de un partid? Păi numai faptul că serviciul nu își poate prezenta lista în alegeri sub sigla proprie, și e redus la folosirea unor partide, unele, cu tristețe spun, cu reputație istorică.

Bîrfe și zvonuri? Hm, să vedem faptele. Ele sunt așa: președintele Iohannis ajunge la Cotroceni și trece imediat la creșterea bugetului pentru apărare la doi la sută, din prima lună de guvernare, prin consens cu partidele, ceea ce e de-a dreptul vizionar avînd în vedere că mai erau doi ani pînă la inaugurarea lui Donald Trump și că după aceea președintele nu a mai făcut nimic altceva. La vremea aceea președintele avea consilier propriu pe tema asta- un băiat modest intelectual și ca prestație internațională, deși muncitor, pe numele său George Scutaru, care a fost umflat de DNA din luna unu, deși de atunci despre marele lui proces de corupție nu s-a mai auzit nimic (era o banală și comună afacere de a lua bani de la firme cîștigătoare de contracte publice pentru alegeri, practică generală, evident condamnabilă penal și moral). El a fost înlocuit de un general care nu avea nevoie să fie validat prin alegeri și deci nu era vulnerabil că dăduse șpagă ca să fie ales, și încet-încet, tot establishmentul de pe vremea lui Băsescu, atlanticist dar la nivel de Academia SRI s-a reîntors și a fost plantat noului președinte, iar acum și PNL. Ceva mai strălucit, dar vulnerabil și el precum Scutaru, MRU a fost repejor scuipat din complex. Construcția a fost ulterior prelungită în varii forme și structuri de aparență civilă, mai băgîndu-se și civili din categoria nuli care nu ne pot încurca, comisii, etc.

Nu mai e clar la ora asta care e sensul cauzalității aici. Cu alte cuvinte, establishmentul de securitate se întinde dincolo de limită că PNL e slab și mediocru, că ultimul său ministru al apărării a făcut două propuneri notabile în viață (Iohannis ca și candidat și să ne retragem din Iraq), pe lîngă că a muncit la referendum cot la cot cu Dragnea (dar el e un om onorabil, nu ca Dragnea, că nu a fost condamnat de Livia Stanciu), că un ministru de externe măcar de nota șase nu au și nu au avut niciodată, sau dimpotrivă, din cauză că securitatea e așa tare sunt partidele așa slabe? Dar mai contează? Începem o nouă sesiune parlamentară, cu niște partide anexă la niște servicii. Partidele eșuează în rolul lor de a propune oameni plauzibili pentru aceste poziții, oameni cu o agendă de reformă. Nu e nimeni. Probabil și textul de față sună ca un clopot în deșert și unora le e frică să îl și citească, darămite să îl scrie ei. Ce frumoasă atmosferă, cunoscută mie dinainte de 1989…

Și partidele noi? Au ele pe agendă reforma serviciilor secrete și autonomizarea partidelor, începînd cu al lor, față de acestea? Rezerva de cadre nu ne lipsește. Avem doctori în relații internaționale și securitate cu diplome de la Oxford, Cambridge, Harvard, care lucrează prin bănci străine, la Bruxelles sau în guvernele altor țări. Dar nici sub Dacian Cioloș Externele și Armata nu s-au dat la civili. Mai nou Externele merg doar la oameni cu trecut DIE, deci serioase legături dinainte de 1989, arătînd că Securitatea, cea bună și atlanticistă, care a fost de partea Revoluției, oferă un fel de liant peste serviciile fragmentate de azi. Și ne extindem și la Bruxelles, nu doar la NATO și în structurile în general civile cu relație cu Securitatea, noi le securizăm cum știm și pe alea civile. Că nu avem alți oameni de valoare! Nu vreau să spun că nu sunt oameni de valoare printre ofițerimea SIE plasată de noi extern, cu destui am fost în relații de alianță cînd interesul țării o cerea, dar vreau să spun- că nu are cine altcineva să o facă- doar că acest fel de abordare face partidele redundante și de formă și descurajează o nouă generație, cea care a venit în Baltice și Polonia acum mai bine de 20 de ani, iar la noi privește de pe margini, adică din marile universități externe, că au la noi intrare doar ca interni. Și iaca așa nu intră oameni de valoare în politică- decît prin servicii- și partidele sunt slabe și se reia cercul vicios.

Nu vreau să dau sfaturi USR, scufundat de servicii dinainte de a apuca să zboare doi metri, dar proba autonomizării oricărui partid (de PSD ce să mai spun, am văzut bravura lor la comisia de supraveghere SRI, a venit Maior și le-a dat linia), este în reforma serviciilor secrete și a Externelor. Care nu e în programul nimănui.  După cum am mai spus, nimic mai ușor decît să copiem de la aliații noștri. Cea mai avansată reformă a unui stat NATO e Danemarca, cu doar două servicii, unul civil (PET) și unul militar, cu triplu control – parlamentar, al Ministerului Justiției și al unei agenții independente și civile separate, plus controlul Curții de Conturi asupra tuturor cheltuielilor (minus cele discreționare pentru spioni, e vădit că la noi e o aberație că nimeni nu întreabă de ce SRI are cel mai mare fond de salarii, dar la Interne îi căutăm la cheltuieli discreționare cînd politic există interesul să trimitem DNA la unii contra altora). Comisia independentă are câte un membru de la toate partidele parlamentare și sarcina să verifice să nu existe intruziune în viața privată a oamenilor de către PET, cum e la noi unde SRI adună pe furiș datele de la asigurări de sănătate fără să ne spună, ba chiar pe bani europeni (programul SII Analitycs și precedentele).

Sarcinile principale ale unei reforme ar fi deci înlocuirea Legii Siguranței a lui Măgureanu și Iliescu cu una democratică la nivel de 2016 . Ce partid are asta în program? Cine face primul seminar, cu ambasada daneză, să discutăm acest model? Cum se poate ca asta să fie un gest de curaj așa de radical, că nici un partid nu se vede capabil să dea semnalul a ceea ce s-a întîmplat din anii nouăzeci în alte părți, autonomizarea resurselor umane politice și de partid față de serviciile secrete? Sau- nu e așa- nu e o problemă ce zic eu aici, de asta partidele nu fac nimic? Iliescu și Măgureanu au organizat lucrurile cum trebuia. Păi să îi aducem înapoi, fraților, să conducă oamenii pe față, e păcat să nu existe recunoaștere pe față pentru niște construcții așa de durabile.

 


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

18 thoughts on “Partidele românești, anexele unor servicii secrete?

  1. Cristi C

    Senzațional articol și memorabil în același timp. Merită trecut într-un volum de antologie a societății politice românești post-decembriste.

    Reply
    • gabriel

      Pentru ca subordonarea mecanismului politic unui sistem autarhic inseamna dictatura.Cred ca sunteti tanar si nu ati trait in dictatura.Pentru ca dictatura sa fie asa de bine deghizata,ar trebui intretinuta ,la nivel de mase,un gen de implantare,ca in Inception,sa se creeze iluzia unei iluzii,pentru ca democratia este in esenta o iluzie.La fel ca in film,este nevoie de un element care sa verifice realitatea.Romania Curata incearca sa fie.

      Reply
  2. taunul77

    Probabil, ca serviciile secrete daneze sunt bine supravegheate de societatea civila. Dar asta le face mai eficiente? Sunt in stare sa dejoace atentate? La cat la suta din valoarea Mossad-ului se situeaza?

    Reply
  3. Adrian

    „proba autonomizării oricărui partid este în reforma serviciilor secrete și a Externelor”

    O ambasadă consumă cât produc vreo zece sate. Sună feudal, hai să le arondăm pe față. Prin tragere la sorți.

    Reply
  4. nae girimea

    Sint de acord cu zicerile despre partide .
    2 nelamuriri :
    – despre ONG si relatia lor cu sus pomenitele structuri
    – despre „tatal” mafiei /structurilor

    Reply
  5. gabriel

    Trebuie sa recunosc,ca sunt bulversat (sa nu spun dezamagit) de tonul amarui de neputinta,sustinut cu constatari cinice justificate.Eu personal cred intr-un fel de ecologie intrinseca a sistemelor democratice,care odata demarate,dispun de propriul lor sistem de echilibrare.Orice abuz,orice miscare excentrica sau violare a principiilor vor avea replici de polaritate inversa la fel de anormale in compensatie.Exista o relativ subtila sugestie ca democratie nu prea e,in desertul politic romanesc.Remarcam cu entuziasm zilele trecute,constatarea ca avem Justitie,care, pentru mine presupune o bilateralitate interactiva,cetateni-institutie.Conditiile pentru democratie sunt asadar satisfacute.Urmeaza sa avem Parlament.Asa sunt eu,optimist.Textul de mai sus,este un fel de invartit sabia, pentru a taia de-a valma,in sens jurnalistic,capete de ticalosi.Nimic gresit in principiu,dar n-a venit momentul.Pe justitiari ii va aprinde impotriva Parlamentului,iar pe coruptii din politica, ii va transforma in victime ale SRI-ului.

    Reply
  6. E.B.

    ” Uita orice etichetare…republicani, democrati, conservatori, liberali, de stanga, de dreapta. In politica americana a secolului 21, ele sunt total nerelevante, fara importanta, gandindu-ne la „arma de a divide si domneste” folosita de cateva familii in control, care sunt proprietarii acestei planete de secole, de Rotschilzii europeni si de Rockefelerii americani. Etichetele ideologice au fost foarte efective in scopul neutralizarii oricarei amenintari posibile de unificare (politica) pentru a se opune la dominatia monopolurilor (status quo) pentru mentinerea dominatiei absolute asupra planetei Pamant, care a luat proportii in secolul trecut. In timpul celei mai mari crize economice cu un secol in urma, bancherul globalist J.P. Morgan se lauda:
    „Daca printr-o procedura legala oamenii de rand isi vor pierde locuintele, ei vor deveni mai maleabili si mai usor de guvernat de catre bratul puternic al legii aplicat de catre puterea centrala a bancherilor la conducere. Oamenii fara locuinta nu se vor opune conducatorilor lor. Acest lucru este bine cunoscut de catre oamenii nostri cei mai importanti, care participa la formarea imperialismului, a capitalismului care va conduce lumea. Prin dividerea populatiei, ii vom putea face sa-si consume energiile certandu-se asupra unor lucruri fara importanta. ”
    Asa cum democratii si republicanii se ciondanesc tot timpul, fara sa rezolve nimic in ceea ce priveste o legislatie care sa aduca beneficii poporului american, iar nu intereselor speciale, la care sunt indatorati. De cand Curtea Suprema americana a votat acum 6 ani decizia „citizens united” (cetatenii uniti), orice grupare lobby puternica, ca AIPAC sau orice miliardar globalist poate sa mituiasca legal politicienii, prin donatii de campanie nelimitate, ca sa voteze in interesele lor personale si nu ale constituentilor care se duc la vot.”

    http://www.globalresearch.ca/ruling-elite-grows-desperate-to-destroy-trumps-presidential-bid/5515542

    Reply
  7. R.A.

    „Păi numai faptul că serviciul nu își poate prezenta lista în alegeri sub sigla proprie, și e redus la folosirea unor partide, unele, cu tristețe spun, cu reputație istorică.”

    Păi, numai un partid cu reputație istorică a rămas: PNL-ul! Pardon, o bucată din el, că restul sunt mercenarii lui Băse, care, ca urmași ai lui Dracula, pentru bani ar suge și sânge! (cum bine scria Academia Cațavencu până s-o cumpere întru anihilare Mme Udrea!)
    Șică, zi și tu ceva, nu sta-mpăiat în geam pentru 10-15% voturi la PD-ul mascat pe care crezi că-l conduci !!! Așa se cere, să răspunzi unei doamne, mai ales dacă ești trubadur!

    Reply
  8. ionas

    Romania in tot este o anexa/ proprietate a urmaselor de drept a Securitati. Si anexa va fi multa vreme ( cel putin in veac).

    Patria noastra a atins limitele dezvoltarii unei tari din lumea a 3-a si va stagna politic, social si economic.

    Reply
  9. CMC

    In tara asta nu se va face ordine niciodata pentru ca intotdeauna va fi cineva care sa incerce sa controleze tot ce poate. Ca sunt servicii, ca sunt strainii (sau combinatii intre ei), ca sunt doar indivizi ajunsi in pozitii de forta ale sistemului public, niciodata nu vom reusi sa actionam in interesul public. Asta e osanda noastra pentru mii de ani petrecuti cu capul plecat la romani, turci, austro-ungari, rusi samd.

    Reply
  10. laur22

    pai nu asta ne-am dorit ?

    orcine castiga alegerile lucrurile fundamenale raman aceleasi.

    indiferent de cine castiga de condus conduc tot „aia care trebuie”.

    Adica „democratzie” consolidata. Consolidata pana la desfiintzare.

    Cand indifrent ce partid castiga alegerile „statul tare” ramane neatins.
    Adica intrumentele represive care pot sa corecteze orice „derapaje de parcurs” nu sunt supuse jocului democratic.
    Deorece ele sunt in mana lui cine trebuie.
    Adica exact la definitzia lui Banana Republic.
    Adica exact ce ne-am dorit cu totzi sa devina Romania.
    Si in cele din urma chiar a devenit.
    O Thailanda mai saraca mai urata shi mai fara de viitor decat Thailanda insasi.

    Reply
  11. Dan

    Nu poți avea ce doriți dvs. fără ca ceea ce s-a început de SAR să fie dus la capăt: reforma electorala, care sa duca cu adevarat la o democratie locala si democratie occidentala bazata pe reprezentativitate.
    Ce scrieti dvs legat de servicii se intimpla si in alte domenii, deoarece legile electorale au permis ca cetatenii Romaniei sa aleaga din maxim 2%-3% din piata electorala, iar ceilalti 97% sa nu poata sa se organizeze usor in echipe, de jos de la locale, astfel incit prin concurenta de la firul ierbii a mainstreamului PSD, PNL, UDMR să poată schimba oamenii, care ajung in CL, CJ, Parlamentul ROMANIEI si Parlamentul European.
    Danemarca ofera prin lege cetatenilor sai libertate politica si economica.
    De aici pleaca totul.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *