Cristian Ghingheș

Părinții (care) cer schimbare iau la puricat transparența școlilor din București, Brașov, Cluj și Iași

Sub dictonul că „în școală transparența decizională nu este o materie opțională”, grupul de inițiativă civică Părinții cer schimbare realizează în această perioadă o statistică a tuturor unităților de învățământ din București, Brașov, Cluj si Iași, pentru a verifica în ce măsură aceste instituții publice asigură, în mod transparent, accesul la informațiile de interes public.

Ce vizează analiza:
– sursele financiare;
– buget şi bilanţul contabil;
– regulamentul de ordine interioară;
– componenţa și hotărârile consilului de administrație.

Sub lupă se află un număr de 723 de școli gimnaziale și 242 de licee și colegii. Adresa a fost trimisă în dată de 25 feb. 2019, iar răspunsurile vin greu, așa că le urăm succes acestor părinți, le salutăm demersul și, în măsura în care au nevoie, pot apela oricând la platforma noastră Ia Statul La Întrebări cu mare rată de răspuns din partea instituțiilor.

De asemenea, dacă sunteți părinți și vreți să faceți o astfel de analiză în județele voastre sau măcar pentru școala voastră, vă rugăm să ne scrieți la contact@romaniacurata.ro ori în grupul Școli Curate.

Îndemnul nostru de acum 5 ani este mai actual ca oricând: Dragi părinți, să cerem la final de an bugetul și raportul de activitate al școlilor!


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *