Părinţii băieţelului mort lângă o sondă din Prahova cer de la OMV Petrom un miliard de euro drept daune. Tatăl a fost agresat după moartea copilului

Procurorii au deferit Justiţiei compania OMV Petrom pentru ucidere din culpă. În rechizitoriu sunt citaţi reprezentanţii legali ai companiei: directorul general Mariana Gheorghe, directorul diviziei care gestionează activitatea de gaze şi electricitate, Lăcrămioara Diaconu-Pintea, directorul care coordonează activitatea de explorare şi producţie, Gabriel Selischi, directorul care supervizează activitatea de rafinare, Anthony Neil Morgan, şi directorul financiar, Andreas Matje.

În februarie 2014, un băieţel de 9 ani a murit după ce a inhalat gaze de la o sondă situată lângă localitatea Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova. Ventilul unei conducte de gaze fusese lăsat deschis de persoane necunoscute, iar copilul ajunsese lângă ea pentru că sonda nu avea gard de protecţie.

Părinţii băieţelului, Cristian şi Elena Furcelea, s-au constitut părţi civile în dosar şi solicită daune de 1 miliard de euro.

Tatăl băiatului, bătut

Imediat dupa pierderea suferită, tatăl băiatului a fost agresat. Potrivit presei locale, bărbatul a mers la sonda unde i-a murit copilul ca să depună o floare. Acolo, era o echipă a Petrom care instala gardul ce lipsea atunci când s-a petrecut tragedia. Cristian Furcelea a încercat să facă fotografii, însă sondorii l-au gonit şi au chemat poliţia. Citeşte mai multe aici.

Câteva zile mai târziu, tatăl băiatului a fost bătut. Diagnosticul a fost: “contuzie toracico-abdominală. Afirmativ agresiune“. Vezi fişa lui de externare aici.

Omul a reclamat că a fost bătut de jandarmii care ar fi venit să îl ia să îl ducă la audieri la Protecţia Copilului Ploieşti. Inspectoratul de Jandarmi Prahova a dezminţit că o echipă a lor s-a deplasat la Ariceştii Rahtivani şi că l-ar fi bătut. Aşadar condiţiile agresiunii au rămas neclare.

În sprijinul lui Cristian Furcelea – tatăl care şi-a pierdut copilul, a intrat într-o bătălie juridică cu cea mai mare companie din ţară şi a fost agresat în condiţii neclare – au sărit activiştii de mediu care au protestat în Prahova şi în Bucureşti pentru cauza lui.

omv petrom ucide

Cum a murit băieţelul

Copilul a fost găsit fără suflare lângă o conductă de gaze de la o sondă de extracţie OMV Petrom. Sonda se află la aproape 100 metri de ultima casă a satului Ariceştii Rahtivani. Băieţelul s-a intoxicat cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă de la conducta lăsată cu ventilul deschis.

Potrivit declaraţiei mamei copilului, pe 27 februarie 2014, băiatul era împreună cu ea la casa unui vecin unde avea grijă de o bătrână. În jurul prânzului, mama l-a trimis pe băiat acasă să ducă o sacoşă cu încălţăminte. După plecarea spre casă, băiatul i-a cerut unui alt vecin o sfoară pentru a lega sacoşa. Potrivit martorului, între domiciliul lui şi cel al copilului, se află sonda 536 Ariceştii Rahtivani. “Martora Tănase Elena, vecină cu familia Furcelea, a declarat că în ziua respectivă l-a văzut pe Furcelea Marian, în jurul orelor 11:30-12:00, lângă sonda nr.536 Ariceştii Rahtivani, stând în şezut pe sol, minorul fiind preocupat să facă un lucru pe care martora nu l-a putut observa“, arată procurorii în rechizitoriu.

Vina companiei

Procurorii au stabilit că locul nu era împrejmuit şi semnalizat. “Lipsa gardului de protecţie din jurul beciului sondei a permis deschiderea ventilului de la derivaţia din coloana de exploatare a sondei nr.536 Ariceştii Rahtivani, de către o persoană neidentificată până în prezent, ceea ce a dus la eliminarea în atmosferă a gazelor de sondă (…) Aşa ar fi fost împiedicat accesul minorului Furcelea Marian la capătul derivaţiei, astfel încât acesta nu ar mai fi putut să inhaleze gazele de sondă, eliminate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei, care i-au provocat decesul“, arată procurorii în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, OMV Petrom nu a respectat normele şi măsurile legale privind instalarea unor bariere de protecţie în cazul unor amplasamente nesupravegheate aflate lângă o aşezare umană. Dosarul a fost trimis la Judecătoria Ploieşti.


Recomandări

6 thoughts on “Părinţii băieţelului mort lângă o sondă din Prahova cer de la OMV Petrom un miliard de euro drept daune. Tatăl a fost agresat după moartea copilului

  1. alex

    oamenii acestia trebuie sustinuti moral inclusiv prin proteste de strada in continuare. Nu este nici o diferenta intre copii ucisi la Colectiv sau moartea politistului Gigina si acesta crima sinistra a unui monopol criminal corporatist. Oamenii trebuie facuti constienti de pericolul mortal pe care-l reprezinta aceste entitati corporatiste ce nu sunt controlate de nimeni ba chiar ele controleaza clasa politica pana la parlament, guvern si presidentie.

    Reply
  2. Georgel

    OMV este sub protectia SIE si nimic nu se va intampla. Doar strada poate face dreptate in Romania, cerand demisia conducerii OMV, inchisoare pe viata pentru cei vinovati, despagubiri care sa faca firma sa investeasca in oameni competenti si siguranta, securitatea muncii.

    Reply
  3. gabriel

    N am înțeles Georgel , cum sub protecția S I E ? Păi sie pe cine protejează ? Sie poate fi premenit , acei oameni din sie care sînt suspecți că ar colabora cu ,, AGENTURILI ” străine , să fie trimiși la stăpînul lor , noi nu mai avem bani pentru vînzători de țară , se aude SIE ? avem bani numai pentru acei angajați SIE care își servesc țara , și cred că mai sînt și oameni care își fac meseria pentru care au jurat . bine ar fi ca toți românii să pună umărul ca sumă de 1 miliard euro să rămînă în România și așa omv își ia destul .

    Reply
  4. petrolistul anchetator

    Petrom OMV ,este cel mai mare poluator de suprafată din ROMANIA .asta se stie ,sau ar trebui să se stie .Multe nu se stiu din cauză că nu sunt raportate la APM.Cît despre gazele care ,cică le-a dat deschis cineva ,e o abureală sau un praf in ochii celor ce nu cunosc procedurile de exploatatie de zăcămînt.Acolo nu a deschis nimeni din afară acel ventil ,a fost deschis cu bună stiintă de cei care cunosc procedurile ,care cunosc despre energia de zăcămînt, despre gazele de coloană,despre cum nu trage sonda cu ventilul închis la coloană,s.a.m.d..Acolo trebuie cercetat.Ancheta, intradevăr e grea si de durată, dar trebuie continuată si investigată cu cei care nu mai fac parte din sistem pentru a se demasca felul în care se fac treburile murdare in această societate.Celor interesati de subiect le pot dezvolta, cu lux de amănunte ,aspecte doveditoare ale bătăii de joc la care asistăm neputinciosi.

    Reply
  5. mihail

    Pai daca parintii copilului mort din cauza OMV cer 1 miliard de euro despagubiri si se gaseste cineva sa sustina aceasta abaratie, atunci acel sustinator are probleme mai dureroase decat parintii indoliati!

    Reply
  6. roman

    Aceasta despagubire e o aberatie de acuma.dar in istoria lumii nu sa cerut 1 miliard de euro despagubire.aceasta familie ajunge si la cedo si nu obtine suma asta.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *