OSCE: referendumul din Turcia nu a respectat standardele internaționale

Observatorii internaționali ai scrutinului care a avut loc duminică în Turcia au criticat autoritățile turce, spunînd că votul a fost alterat de modificări procedurale de ultim moment, iar campania nu a oferit oportunități egale celor două tabere.

Potrivit unui comunicat comun dat publicității luni 17 aprilie de observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), cadrul legal al acestei consultări populare „a rămas inadecvat pentru organizarea unui referendum cu adevărat democratic”.

În 16 aprilie seara tîrziu, Comisia Electorală Centrală a Turciei a spus că tabăra „da” a cîștigat cu 51,3 la sută din voturi.

Rezultatul votului cu „da” sau „nu” asupra a 18 amendamente constituționale creează în Turcia un sistem de guvernare prezidențial, în care se limitează puterile parlamentului, se desființează postul de prim ministru, și îi dă posibilitatea președintelui turc Recep Erdogan să rămână în funcție pînă în anul 2029.

Tara de Zulueta, șefa misiunii de observatori ai OSCE, a declarat în 17 aprilie că referendumul din Turcia nu a respectat standardele internaționale.

Ea a afirmat că referendumul a contravenit angajamentelor Turciei de a respecta standardele OSCE și ale Consiliului Europei privind libertatea și echitatea în timpul campaniei,.

Notînd că votul de duminică a avut loc în timp ce în Turcia e încă în vigoare starea de urgență, de Zulueta a spus că au existat cazuri în care oameni forțați să-și părăsească locuințele din cauza operațiunilor de securitate din sudul Turciei, cu populație majoritar kurdă, au avut dificultăți când au încercat să voteze.

Tara de Zulueta a mai spus că misiunea OSCE a observat un dezechilibru considerabil în timpul campaniei de dinaintea scrutinului, din cauză – între altele – a implicării active a președintelui, a altor oficialități de rang înalt și a multor autorități locale de partea taberei care a susținut votul pozitiv, laolaltă cu folosirea eronată a resurselor administrative și obstrucționarea eforturilor acelor partide politice și organizații ale societății civile care au sprijinit votul negativ.

Șefa misiunii OSCE a adăugat că retorica din timpul campaniei a fost murdărită de unele oficialități de rang înalt care au acuzat susținătorii votului negativ că ar avea simpatii teroriste, și au fost cazuri în care suporterii votului cu „nu” au fost hăituiți de poliție.

Șeful echipei de observatori APCE Cezar Preda a declarat într-o conferință de presă la Ankara în 17 aprilie că sub starea de urgență decretată după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, libertăți fundamentale esențiale pentru un proces cu adevărat democratic au avut de suferit.

Preda a adăugat că cele două tabere nu au avut oportunități egale, iar alegătorilor nu le-au fost puse la dispoziție informații imparțiale cu privire la amendamentele constituționale propuse.

Șeful misiunii APCE a mai spus că o modificare de ultimă oră în procedura de numărare a voturilor a dus la eliminarea unei importante măsuri de siguranță – anume permisiunea dată de oficialitățile electorale ca și voturile neștampilate să poată fi numărate.

Opoziția din Turcia a spus că decizia din 16 aprilie a Consiliul Electoral Suprem de a număra și voturile neștampilate a creat posibilitatea fraudării în procesul de numărare a voturilor.

Principala formațiune de opoziție, Partidul Republican al Poporului, a cerut oficial renumărarea a 60 la sută dintre voturi, a cerut anularea rezultatului și a spus că în caz contrar se va adresa Curții Europene a Drepturilor Omului.

Stire publicata de Europa Libera


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *