Horațiu Pepine

Oricât de antipatic ar părea Charlie Hebdo, libertatea de exprimare nu e cu adevărat garantată

Sunt tot mai numeroase subiectele care ”pun probleme”, care trebuie tratate cu precauții infinite, pentru a nu trezi tot soiul de circumspecții.

La solicitarea unui ziar din România, ambasadoarea Franței la București, Michèle Ramis, a făcut câteva precizări menite să îndulcească puțin ambianța franco-română după caricatura apărută în Charlie Hebdo cu referire la victoria Simonei Halep: „Orice s-ar putea gândi despre acest desen, trebuie să amintesc că libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt principii fundamentale ale Republicii Franceze.” Desenul reprezintă un personaj feminin cu basma și fuste lungi care ridică cupa de argint deasupra capului strigând: „Fiare vechi! Fiare vechi!”, o continuare, pesemne, a glumei cu „salutul românesc”.

Achiesând fără rezerve la declarația diplomatei de la Paris, să observăm totuși că ea nu are o deplină acoperire. Căci, într-o țară în care „libertatea de exprimare şi libertatea presei sunt principii fundamentale”, un eminent ziarist politic, Eric Zemmour, a fost condamnat în luna mai la 5000 de euro amendă „pentru provocare la ură religioasă”. De ce? Într-o emisiune de pe France 5 el spusese că „în numeroase cartiere de periferie franceze în care multe fete tinere au fața acoperită se dă o luptă pentru islamizarea teritoriului, o formă de jihad.” Declarațiile sale au fost mai ample, înscriindu-se într-o viziune cuprinzătoare potrivit căreia Franța „cunoaște de 30 de ani o invazie”.

Se poate discuta despre adevărul sau eroarea acestei perspective, dar e greu de negat că eseistul este un om de idei, care propune o imagine cel puțin coerentă asupra istoriei și politicii recente, una de neeludat într-o dezbatere intelectuală onestă.

Dar el  nu a fost singurul care, avertizând asupra riscului islamizării, s-a expus unor anchete judiciare. Istoricul Georges Bensoussan a fost târât și el în procese din cauză că făcuse o corelație între apariția unui nou antisemitism și expansiunea islamului în Europa occidentală. În 2015, într-o emisiune al cărei amfitrion era filosoful Alain Finkielkraut, istoricul spusese că imigrația de masă a fost de natură să altereze valorile democratice ale societăților occidentale prin importul unui antisemitism atavic. Scandalul a fost mare, Colectivul contra Islamofobiei în Franța a facut plângere, dar în cele din urmă, după o lungă bătălie juridico-mediatică, istoricul a fost scos de sub acuzație. Atât doar că aceste hărțuieli lasă urme.

Sunt doar două exemple dintr-o ambianță franceză tot mai otrăvită de polemica pe tema imigrației și islamizării și care a luat amploare și în Germania, atingând o temperatură fără precedent după violarea și asasinarea unei adolescente la Wiesbaden de către un refugiat irakian. E doar picătura care pare să fi umplut paharul, căci au mai fost cazuri identice la Freiburg, la Kandel, dar și altele dacă ne întoarcem în timp către noaptea Sfântului Silvestru de la Köln dintre 2015 și 2016, cu ecourile ei spontane din presă și acuzațiile subsecvente de rasism.

Comparațiile acestea ne arată ceva important. Libertatea de exprimare nu e cu adevărat garantată. Sunt tot mai numeroase subiectele care „pun probleme”, care trebuie tratate cu precauții infinite, pentru a nu trezi tot soiul de circumspecții, dar niciunul nu pare atât de sensibil precum cel legat de migrația islamică. Câtă vreme Uniunea Europeană pune politica de încurajare a migrației în centrul proiectului său, toate intervențiile critice sunt din start delegimitate, privite cu suspiciune și destituite ca fiind ostile democrației. Chiar și discursuri intelectuale de cel mai înalt nivel riscă să fie dacă nu reprimate, cel puțin marginalizate și privite cu suspiciune.

Probabil că românilor, în majoritatea lor, nu le-a picat bine caricatura din Charlie Hebdo, cu atât mai mult cu cât Simona Halep a devenit o emblemă națională. Imaginea e, într-adevăr, corozivă și în esență nedreaptă. Dar cei care ar fi tentați să facă caz de asta ar încuraja înclinația tot mai puternică de limitare a libertății de opinie, trasându-i cadre sufocante.

În diferite forme și grade, peste tot în Europa, libertatea cuvântului pare pusă la mare încercare, din motive care țin de chiar proiectul central al unificării europene. Nu mai e vorba de regimuri politice locale, de „derive” accidentale, ci de o exigență care se află în inima proiectului european actual și care a căutat mereu să delegitimeze orice obiecție față de politica privitoare la imigrație. Dacă admitem că democrația înseamnă în primul rând dezbatere liberă și că libertatea cuvântului e mai importantă chiar decât aritmetica voturilor, atunci este vital ca mai înainte de a stabili un obiectiv politic să ne asigurăm că suntem dispuși să-l discutăm fără restricții.


Deutsche Welle


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “Oricât de antipatic ar părea Charlie Hebdo, libertatea de exprimare nu e cu adevărat garantată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *