Alina Mungiu-Pippidi

Organe si pseudoorgane

Romanul nu crede usor in criza. Cum ar putea sa creada, cand marile scandaluri guvernamentale sunt legate de banii de publicitate personala sau de partid (sau de EBA, categorie de clientelism speciala, desi traditionala la noi: fata sefului) cheltuiti de diversi ministri: Ridzi, Udrea, Nemirschi? Culmea e ca Nemirschi poate pleda ca are nevoie sa faca publicitate, avand in vedere ca tot romanul trebuie inrolat ca sa indeplinim planul la acquis comunitar pe un an macar in cincinalul viitor. Asa e (desi nu fara licitatie). Dar la sport sau turism, necuprinse in acquis, trebuie ca nu e nici o criza in tara sau responsabilul Guvern Boc nu ar arunca banii de publicitate cand insasi existenta celor doua ministere e un lux de vreme buna si rasfat de partid.

Vorba aceea, particularii au taiat drastic bugetele de publicitate si de calatorii: guvernul de austeritate, care a inceput prin a baga mana prin buzunarele pensionarilor cumularzi, isi pierde orice indreptatire morala daca arunca bani pe promovat evenimente pe care nici macar nu ar trebui sa le organizeze statul. si, daca adaugi ca pana azi am cheltuit mai mult ca anul trecut pe vremea asta si am incasat la buget mai putin, te cam ia ameteala. Iarasi ne imprumutam lunar ca sa platim pensii si salarii, ca pe vremea lui Victor Ciorbea, dar atunci aveam macar scuza ca faceam marea ajustare structurala fara de care redresarea economiei noastre nu era posibila. Sa iei bani de la banca cu o mana pentru pensionari ca sa ii dai Monicai si Elenei sa faca petreceri cu trupe – si, la rigoare, si cu popi – cu mana cealalta depaseste limitele penibilului. Ba chiar si pe cele ale autoconservarii in politica.

Dar cine ar putea face cenzura Guvernului, care se apuca dupa sase luni sa-si faca un organ de controlat cum cheltuim banii (ca, in mod evident, anii de lectii de la Banca Mondiala ca cel mai bun control e o planificare rationala s-au dus pe apa sambetei: intai ii dam bani de pavoazari lui Ridzi si pe urma platim o comisie sa se intrebe de ce). Poate Parlamentul, care a reusit performanta sa treaca o singura lege de cand s-a ales, in ciuda exceptionalei sale majoritati? Cam greu, cand de ani de zile aparatul acestei institutii, indiferent de regim (desi nu chiar indiferent: pentru ei tot Nastase e la putere), toaca banul public, cheltuind anual pe chirii cam cat i-ar trebui ca sa ridice o data pentru totdeauna un cartier de garsoniere pentru parlamentari. Dar vezi ca, pe de o parte, cartierul nu ar avea luxul necesar, cu toata iarba inconjuratoare de un milion de euro, si, pe de alta, ar fi repede autoprivatizat de primii sai locatari, cum s-a intamplat cu mai toate locuintele de protocol ajunse la politicieni, de la domnul Iliescu la domnii Geoana si Basescu.

Nu conteaza, eu propun ca Parlamentul sa construiasca oricum, in fiecare mandat sau chiar an, din aceiasi bani din care plateste chiriile parlamentarilor, dat fiind ca tot atata costa, case pe care acestia sa si le insuseasca gratuit, macar crestem fondul national de locuinte. Propun sa numim acest program „Prima Casa, Ultima Casa”, simt eu ca va merge mai bine decat ala cu titlul doar pe jumatate.
Dar ar fi gresit sa numim Parlamentul un organ. La o lege trecuta in sase luni, si mai multe stricate, desi nedefinitiv, el e un pseudoorgan. La titlul de organ nu pot aspira nici Guvernul, nici Parlamentul. Cel mult DNA, care tocmai a trimis in judecata un teanc de politai corupti si pe Radu Timofte, fost director de serviciu secret. Probabil pentru vreo gainarie, ca e cam greu sa dai de capatul marilor nostri antreprenori de stat.

Cine isi mai aminteste de corespondenta bancara ratacita din Insulele Virgine cu conturi pe acest nume, acum mai bine de zece ani? Sau de cea cu conturile libaneze pe numele Gheorghe Funar, a carei autenticitate celebrele noastre servicii secrete au refuzat sa o verifice de spaima peste ce ar putea da? Alte pseudoorgane, care mimeaza statul si care se ilustreaza, mai ales, prin numarul gigantic de actuali si fosti colaboratori care misuna pe la televiziuni si receptii diplomatice cu eticheta pe frunte.

Cu toata frenezia DNA, ma indoiesc ca un caz Ridzi e de competenta lor si vad o mare manipulare in spatele trimiterii acestui dosar acolo. Ca si la stenogramele PSD, profitul pentru dna Ridzi si dra Basescu nu a fost in bani, ci in imagine. E adevarat, s-au cheltuit niste bani publici, dar, la cum sunt scrise legile noastre anticoruptie, un telefon ca al unui Florin Georgescu (citat in stenograme) la un inspector de conturi ca sa suspende o ancheta nu e coruptie, pentru ca respectivul coleg de partid al dlui Georgescu nu i-a dat bani in mana sa-l scape si nici dl. Georgescu nu i-a dat inspectorului altceva decat asigurari de avansare sau asa ceva.

Ce s-a traficat a fost doar influenta, ce a fost penal nu a fost coruptie, deci stenogramele trebuiau rezolvate de Parchet, nu de DNA, care le-a declinat. Prejudiciu bineinteles ca a fost – ca doar ancheta aceea, ca si asta, a pornit de la un abuz in folosirea banului public. Dar, cum legile sunt facute pentru infractori, si nu infractorii pentru legi, ma intelegeti.
E trist sa observam ca, in limitele conferite de legile lor, singurele organe adevarate par aceste instante de control, DNA si ANI (care tocmai a bagat de seama ca marele luptator contra coruptiei dl Alistar, debutat de mine pe vremuri la TVR din pricina infatisarii lui inocente, unicul lucru inocent la el, circula intr-un BMW care ar face pe oricine sa se apuce de anticoruptie si sa se lase de finante, banci si alte meserii mai cu risc). Dar, din pacate, este evident de ce. Orice institutie copiata din Occident, cu un mandat clar, cu un numar limitat de oameni, care da socoteala si in Europa, si opiniei noastre publice nu are de ce sa nu mearga.

Ce nu functioneaza la noi sunt institutiile care presupun actiune colectiva, cooperare pe orizontala, in care sunt necesare abdicari punctuale de la interesul propriu si compromisuri rationale pentru binele comun. De la Parlament la universitati, acestea sunt institutiile in care se oglindeste cu precizie stadiul civilizatiei noastre sau, mai degraba, al lipsei noastre de civilizatie. Oricat de grabiti ar fi si cei mai fanatici modernizatori de genul meu, trebuie sa recunoastem ca aici intalnim o limita a societatii noastre, nu doar a statului sau a clasei politice.


Comentariul a fost publicat in Romania libera


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *