Romania Curată

Opoziția publică blochează mega-tunul autostrăzii Comarnic-Brașov

Abia şi-a dat demisia Ioan Rus de la Transporturi şi CNADNR, companie pe care clujeanul a adus-o sub umbrela ministerului, a anunţat anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune privind construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov. Motivele sunt legate de finanţare, dar şi de reacţia negativă a societăţii civile.

„Ofertantul declarat câştigător (asocierea Vinci-Strabag-Aktor) nu a reuşit să obţină implicarea instituţiilor financiare internaţionale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanţarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanţări acordate exclusiv de finanţatori privaţi, costurile de finanţare pentru realizarea proiectului ar creşte”, arată CNADNR, într-un comunicat. Conducerea CNADNR recunoaşte că un alt motiv care a stat la baza acestei decizii a fost prezentarea publică a proiectului, care „a generat o puternică reacţie negativă, mai ales în privinţa costurilor prezentate”.

Compania anunţă că s-a renunţat la procedura de atribuire, dar nu şi la autostradă. „Sectoarele 1 şi 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, cu o lungime totală de aproximativ 10 km, la care se adaugă şi drumuri de legătură) vor fi scoase la licitaţie, cu finanţare de la bugetul de stat. Pentru sectoarele 2, 3 şi 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la licitaţie actualizarea studiilor geotehnice, cu finanţare de la bugetul de stat. În paralel, pentru fluidizarea traficului pe DN1, sunt în lucru Studiile de Fezabilitate referitoare la variantele de ocolire Comarnic şi Buşteni. După finalizarea SF-urilor vor fi scoase la licitaţie lucrările de construcţie, cu finanţare de la bugetul de stat”, mai arată CNADNR.

Premierul Victor Ponta dădea publicității, pe 14 ianuarie 2015, informațiile privind proiectul de concesiune pentru Autostrada Comarnic-Brașov. Conform documentului, suma pe care românii ar fi ajuns să o plătească în total, în 26 de ani, ar fi fost de 8,45 miliarde de euro, aproape dublu față de cele mai pesimiste estimări. Într-un interviu acordat pentru România Curată, Nicolae Noica, fost ministru al Lucrărilor Publice la sfârșitul anilor ’90, susţinea că suma înaintată de guvern ar ajunge pentru a face tunel pe întreaga lungime a traseului.

„Ei spun că această autostradă costă foarte scump pentru că are tunele. Deci pe cei 50 de km sunt tunele. Și am întrebat și eu colegii, ca să mă verific. Metrul liniar de tunel este 30.000 de euro. Credibil. Înmulțiți 30.000 de euro cu 56.000 m (de fapt, numai 53.000 – n.r.) și face 1,8 miliarde euro. Deci din acest calcul simplist reiese că toți cei 50 km din autostrada Comarnic-Braşov sunt un tunel, dacă este să ne luăm după prețul spus de ei”, a afirmat Noica. La cele 1,8 miliarde de euro costuri de construcție, s-ar fi adăugat costurile finanțării (dobânzi, comisioane etc.), care ar fi dus proiectul până la 8,45 miliarde de euro.

***

Citeşte şi:

Master-Incompetenţa de la Transportur

Ciudatele decizii ale Afacerii Comarnic-Brașov. Și o conexiune cu Afacerea Roșia Montană: fostul cancelar al Austriei Gusenbauer

Hoție mai mare decât China! Priviți ce MEGA-AUTOSTRĂZI (FOTO & VIDEO) au construit chinezii peste ocean și prin munți și cu cât au fost mai ieftine decât Comarnic-Brașov!


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *