Dollores Benezic

Onoare si constiinta aveti?

Pe ce mai jură martorii într-o sală de judecată din București.

Unica ocazie în care am fost martor într-un proces, în viața mea, a fost acum mulți ani, când legea nu era așa de evoluată să recunoască dreptul soților de a divorța de comun acord, și le cerea martori. De parcă era cineva mai potrivit ca ei să știe ce era în casa lor. În fine, am acceptat ca să-i ajut pe cei doi, deși evident știam despre mariajul lor doar ce-mi povestise ea, așa pe repede înainte, ca să știu să spun în fața judecătorului.

Așa că am fost un pic timorată, admit, când am fost pusă să jur cu mâna pe biblie. Deh, eram și eu tinerică, biblia abia intrase în viețile noastre după 1989 (ăștia crescuți cu cravata de pionier), și nu mai jurasem niciodată până atunci pe altceva în afară de „verde stop”. Ba cred că jurasem când m-au făcut pionieră, dar atunci fusese așa o chestie colectivă, cu clasa, și se rostea în cor o formulă tovărășească de primire în organizație. Când ești tu, judecătorul și biblia e un pic altfel.

Am jurat. Ce era să fac? Venisem acolo ca să-i ajut pe oamenii ăia, nu să fac eu figuri de conștiință. Nu-i vorbă că nici nu le aveam în cap, dar nici judecătoarea nu m-a întrebat dacă cred în Dumnezeu sau am altă religie. După revoluție chestia asta cu religia a venit așa la pachet cu democrația, nu avusesem timp s-o rumeg sau s-o înțeleg. Era de la sine înțeles că așa trebuia făcut, tocmai pentru că înainte fusese altfel.

Am spus poezia învățată, am evitat să mint, pe cât posibil, părea că și judecătoarea înțelegea convenția, așa că m-am achitat de sarcină și ceea ce unise Dumnezeu cu mulți ani înainte, a desfăcut până la urmă omul prin hotărâre judecătorească și cu ajutorul prietenilor.

Azi am petrecut câteva ore într-o sală de tribunal (apropos, nu mai fusesem în clădirea tribunalului mare, de pe malul Dâmboviței, de când a fost renovată, merită vizitată, nu vă reține nimeni dacă o faceți ziua până în ora 13.00), unde până la audierea martorului pentru care venisem eu acolo au jurat câțiva pe biblia de pe pupitrul martorului.

Președinta completului de judecată îi întreba înainte:

– Credeți în Dumnezeu?

– Da (sau câteodată se auzea un mdaaa timid) venea răspunsul.

– Puneți mâna dreaptă pe biblie și spuneți după mine „Jur că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Urma amenințarea că dacă au jurat strâmb îi paște pușcăria cinci ani. Din mărturiile lor reieșea destul de clar că oamenii veniseră acolo, ca și mine cu ani în urmă, ca să ajute un amic sau un coleg aflat în conflict cu organele statului. Inutilă întrebarea judecătoarei, dacă sunt în „relație de dușmănie sau interese cu petentul”.
tensiune

Când i-a venit rândul martorei din procesul pentru care eram eu acolo, judecătoarea a avut un moment de descumpănire:

– Credeți în Dumnezeu? a întrebat-o

– Nu

Privire mirată, pauză de câteva secunde, luat Codul civil în mână, răsfoit până la articolul ce prevede jurământul celor de alte religii sau al agnosticilor, și … revenit în forță:

– Dar onoare și conștiință aveți? întreabă judecătoarea, ușor sarcastic.

Ce să răspunzi la întrebarea asta? Am!

– Atunci spuneți după mine: „Jur pe onoare și conștiință că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu”.

Înțeleg că în marea ei înțelepciune acum legea prevede și alte forme de angajament, în afara jurământului pe divinitate, onoare sau conștiință. Și anume: „Mă oblig că voi spune adevărul și că nu voi ascunde nimic din ceea ce știu”. Ceea ce este o formulă mult mai civilizată din toate punctele de vedere. Dar probabil nu are nimeni răbdarea/tupeul să pună atâta la încercare bunăvoința judecătorului.

Mai ales că, ascultându-i azi pe avocații care pledau un caz sau altul, am avut ocazia să constat că și jurămintele astea sunt doar niște praf în ochii fraierilor, fie ei credincioși sau atei. În fapt procesele se câștigă sau pierd pe niște vicii de procedură (majoritatea proceselor de azi erau contestații ale amenzilor date de poliție sau jandarmerie), nu pe motivele reale pentru care ar fi logic să se câștige. Cam ca atunci când am fost eu martor la divorț. Dar despre asta vă povestesc altă dată, că de aia am petrecut azi ziua prin Sala pașilor pierduți ;)



Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *