Odesa, un pod prea indepartat

De la București la Odesa sînt 558 km, care se pot face cu mașina în mai puțin de opt ore, prin Bugeacul pustiu după ce treci frontiera dintre Moldova și Ucraina, adevărat deșert al tătarilor și apoi pe la nordul mării, unde mai sunt încă urmele coloniștilor nemți aduși de Potemkin ca să populeze regiunea. Bucureștiul nu figurează printre capitalele pînă la care un indicator din portul istoric indică distanțele, deși a avut un rol mai mare de jucat în istoria Odesei decît New York City (8403 km) sau Londra (2530 km), și e mai aproape decît Moscova (1150 km) și Sankt Petersburg ( 1481 km). Indicatorul cu tăblițe de lemn are și enigmatica destinație ”UE” înscrisă de un primar entuziast, deși pînă la ce frontieră e calculată distanța la UE e greu de spus. De fapt, pînă la UE e mai puțin de un kilometru în linie dreaptă, pentru că pe o intrare laterală în portul comercial se află reprezentanța oficială a UE, misiunea de asistență pentru frontieră EUBAM, trimisă acolo să promoveze stabilitatea, rezolvarea conflictelor, libertatea călătoriei și a comerțului. Cîteva jeepuri albe pe care scrie EUBAM fac expediții pe frontieră cu polițiile din Moldova și Ucraina, între Kotovsk, Kuciurgan și Basarabeasca, încercînd să educe pe grănicerii ambelor țări, al căror manual de operații continuă să fie și azi în limba rusă (sau așa era acum patru ani cînd am fost eu acolo ultima oară). Și pe grănicerii improvizați din Transnistria, subordonați guvernului local independent, despre care aud mereu zilele astea că ar fi lăsat să treacă luptători pe care îi vedem la Odesa sau Slaviansk.  Ce distanță față de zilele cînd credeam că acest avanpost european al nostru e un cap de pod. E clar astăzi că podul era prea îndepărtat.

Odesa e un oraș rusesc ajuns în Ucraina după căderea URSS, cert un oraș prost plasat. Poate tocmai de aceea e de o frumusețe patetică. Celebra operă a fost construită la 1810 (cînd în România nu aveam nimic similar), dar a ars complet în 1873. Doi arhitecți vienezi faimoși au refăcut-o dîndu-i celebra înfățișare de azi, ca să ardă iarăși în 1925. Au cîntat aici Caruso și Șaliapin, Ceaikovski a dirijat și Isadora Duncan a dansat pe scenă. Aș fi crezut în anii din urmă că după aceasă istorie teribilă măcar clădirile au fost salvate- un urbanism superior a redat Odesei frumusețea de altădată obligînd toate construcțiile noi să păstreze vechile fațade europene, ilustrînd acea Rusie care încă mai aspira la europenism, Rusia despoților luminați, cînd strămoșii mei greci fugind de otomani au tranzitat prin acest port în drum spre Basarabia țaristă care le părea, pe lîngă Levantul otoman, pămîntul făgăduinței. Dar după ce mi-au dat lacrimile văzînd cum manifestanții smulg pietrele din pavajul istoric de abia reconstruit (sînt și fonduri de restaurare germane acolo, ca și la Sibiu) te și întrebi cît mai contează salvarea acestei fețe europene a Odesei cînd soarta oamenilor e cum e.

Că orașul a cunoscut tot atîtea masacre cît concerte. Numai pogromuri au fost în 1859, 1871 și 1905, ca să le numim doar pe cele mai mari. Armata noastră s-a ilustrat prin unul deosebit de faimos , cum puteți afla  și dintr-un documentar al lui Florin Iepan. În cuvintele primarului de ocupație român, Gheorghe Pantea, ”Domnule Mareșal, m’am trezit dimineața (23 oct. 1941) având în față o scenă îngrozitoare și anume: pe toate străzile și pe la colțuri stăteau spânzurați câte patru, cinci oameni, iar populația înspăimântată fugea prin oraș în toate părțile. Revoltat, am întrebat cine a făcut această barbarie, această rușine de care noi nu ne vom spăla niciodată în fața lumii civilizate”. Autorul barbariei era chiar Antonescu, cuceritorul Odesei (i s-a scos și un volum de omagiu cu cucerirea orașului în ani recenți), a dat ordinul public și a fost înregistrat, altfel am mai avea poate îndoieli, dar nu avem – ca atare românii admiră și azi pe unul care a dat ordin să moară mii de civili (au fost zeci de mii pînă la sfîrșit) și îl fac pe Putin fascist. Desigur, și ai noștri militari au fost aruncați în aer acolo, sîngele nimănui nu lipsește din Odesa. Bunicul meu numai partea asta și-o amintea, cum se cuvenea unui ofițer al regelui, deși despre Antonescu nu l-am auzit niciodată vorbind.

Masacrul cel mai celebru a fost mai redus ca proporții dar transpus ficțional cu atîta talent că rămîne imaginea emblematică a orașului. Ați văzut-o de multe ori cu toții, e cea cu căruciorul care zboară pe scările panoramice din port după ce armata deschide focul asupra prostestarilor de pe crucișătorul Potemkin. Scena nu a existat ca atare, nu a fost nici un masacru pe scările filmate genial de Eisenstein, deși telegramele consulului britanic (eterna sursă obiectivă) confirm că undeva în oraș au fost manifestații de solidaritate cu marinarii revoltați încheiate cu brutalități asupra mulțimii și chiar morți. Aici a fost semnalul de început al Revoluției cunoscută azi (pentru cum s-a terminat) ca Revoluția bolșevică.

Cea din zilele noastre se desfășoară de la ceas la ceas în fața noastră, cît ucrainienii conduc jocul lor tragic. Nu e vina lor, nu aveau în fond decît două opțiuni, ambele perdante. Una era să încerce să recucerească ariile pierdute, deși știau că o parte însemnată a populației e cu rușii (ați văzut pensionarii care opreau tancurile pe pod zilele astea, așa cum acum peste douăzeci de ani vedeam în Transnistria femei așezîndu-se cu copiii în fața forțelor moldovenești) și că la cea mai mică provocare va ieși un masacru care va fi folosit propagandistic de Rusia contra lor. Asta s-a întîmplat weekendul trecut la Odesa, unde peste patruzeci de manifestanți pro-ruși au murit arși într-o clădire în care se refugiaseră. Alternativa era să lase zonele astea în pace, cu riscul că aici în loc de alegeri prezidențiale pe 25 mai s-ar fi organizat referendumuri pentru separare. Aș vrea să mă înșel, dar am bănuiala că după masacrul de pe scări al lui Eisenstein (filmul Crucișătorul Potemkin a fost vreo douăzeci de ani clasat ca locul 1 în istoria cinematografiei, performanță neegalată) masacrul de vinerea trecută va face și el carieră în cartea de istorie unde Vladimir Putin va fi prezentat drept succesorul marii Ecaterine. Povestea e irezistibilă, orașul lui Potemkin, crucișătorul Potemkin, de aș avea timp aș mai face un documentar despre Odesa, am în casa Iorga din Sinaia teancuri de scrisori de la refugiul din 1917.

Odesa nu e la primul ei război civil. Acesta mă tem că va avea soarta primului, în care tabere de brutalitate comparabilă s-au confruntat pînă la ultimele resurse, fără ca un Occident obosit de primul război mondial să intervină cu adevărat. Tragic, clasa mijlocie din oraș nu e cu nimeni, Odesa nu e un oraș minier precum cele din Est, în viitor asemenea orașe se vor autoguverna (visez la o lume a orașelor-stat), ele nu au nevoie de o națiune, ci doar de un comision din comerț, vor prosperitate, Facebook, malluri, terase, nu drapele și lozinci. Dar majoritatea de acolo nu are un cuvînt de spus, antreprenorii războiului sînt zilele astea cei care ne trag după ei pe toți, continuînd imbatabila demonstrație comandată de la Moscova că Ucraina poate avea pace doar dacă rămâne cu Rusia. Altfel nu doar că Ucraina nu va ajunge în Europa, dar nu va mai exista, cel puțin nu în forma pe care o are astăzi.

Scris în Santiago de Chile, la 134
46 kilometri de Odesa. Puteți vedea imagini cu Odesa nouă în filmul meu Unde se termină Europa.



Recomandări

12 thoughts on “Odesa, un pod prea indepartat

  1. basarab 1

    Buna ziua,
    Moscova a incercat mereu sa demostreze că Ucraina exista in masura in care se gaseste in alianta cu Rusia. Dar asta este Ucraina ? Constructia politica care se numeste astazi Ucraina este in fapt Ucraina ? Statul ucrainian, constiinta nationala ucrainiana s-a format cu particularitati care nu pot fi ignorate azi. Germania a sustinut la sfarsitul primului razboi mondial hetmanatul ucrainian, o efemera republica ucrainiana a existat pe teritoriul Galitiei. In momentul in care au inteles ca nu vor obtine castig de cauza la Versailles, ucrainienii s-au aruncat in bratele fratelui mai mare. Ucraina in frontierele de azi nu are in mod real un viitor independent de Rusia. Admitem prin absurd ca aceste frontiere sunt mentinute si ca Putin renunta,…atunci statul ucrainian isi va dori stabilitate si in acest context ce se va intampla cu populatia prorusa care exista nu o putem ignora, nu cumva puterea de la Kiev va incerca sa ii aduca la calea cea dreapta, sa ii faca buni ucrainieni. Este posibil un astfel de demers fara forta, va putea UE sa sustina un astfel de circ ?Nu cred. Pe de alta parte, tot mai mult se aud reprosuri la adresa UE ca nu a facut destul ca nu a intervenit direct …consider ca putem reprosa UE lipsa de unitate in demersul de politica externa, dar nu inteleg de ce UE ar trebui sa rezolve problemele frontierelor Ucrainei adica frontierele lui Stalin si Hrusciov. De ce UE, neamtul, polonezul sau românul trebuie sa lupte pentru frontiere desenate arbitrar de un dicator fara scrupule.

    Reply
  2. basarab 2

    Eu am apreciat afirmatia pm ucrainian si anume responsabilitatea masacrului din Odessa cade pe umerii fortelor de ordine ucrainiene. Vad in aceasta afirmatie responsabilitate si vointa de gasi solutii. Pentru ca solutiile sunt la ei in gradina. Ucraina si ucrainienii au mari probleme, dar poate cele mai mari probleme sunt duplicitatea si lipsa de incredere in vecinii lor vestici. Polonia a facut eforturi de reconciliere timp de 20 de ani, a folosit la ceva ?Trebuie spus clar NU. Ucraina este inca intr o cautare de sine si ca pentru orice natie numai acceptarea adevarului istoric ii va scoate din aceasta nebuloasa. Acelasi rationament ni se aplica si noua, si noi trebuie sa ne recitim istoria si sa intelegem ca suntem responsabili pentru acele acte reprobabile de care uneori suntem acuzati (comportamentul armatei romane dincolo de Nistru in general si in Odessa in special) . Este mai simplu si mai frumos sa spui adevarul si sa regreti decat sa iti consumi energia incercand sa brodesti o minciuna buna. Me intreb daca Ucraina va continua sa piarda teritorii sau va proceda ca in 1919-1922 si se va intoarce la fratele mai mare spasita gata sa isi primeasca nuiaua.

    Reply
  3. alinaMP

    Cum facem pe rusi sa isi accepte trecutul, dle Basarab, ei accepta doar trecutul in care apar ca victime. Si nu, nu prea cred ca ucrainenii singuri au vreo solutie, tare ma tem ca nu au, au de ales intre securitate pe de o parte si libertate pe de alta, si sint impartiti, acesta e tristul rezumat

    Reply
  4. Laura

    Tari/natiuni care isi accepta trecutul in intregime le numeri pe degete – Germania, Africa de Sud, cine altcineva ? Mai sunt niste acceptari partiale, dar de regula sunt controversate (France/Algeria) si nu schimba mult din politica unei tari. Altfel, si Rusia a mai acceptat ceva orori din trecut (Katyn), dar a acceptat la nivel transactional, nu transformational. Iar Ukraina nu are mare legatura cu nationalismul rus, cred eu, ci pur si simplu cu interese strategice de dezvoltare si securitate ale Rusiei, care nu prea pot fi schimbate prea usor …

    Reply
  5. basarab

    Stimata Doamna,
    Rusia nu isi recunoaste trecutul, as zice ca in acest moment si probabil pentru multa vreme de aici incolo, Rusia nu va face acest demers. Ca sa fac o parenteza, a cere Rusiei acum recunoasterea
    adevarurilor istorice este echivalent cu cererea demisiei lui I. Iliescu in anii 90 …o ceream dar staim cu totii ca nu isi va da demisia. Cred ca trebuie sa plecam de la aceasta ipoteza, ca Rusia nu isi recunoaste trecutul. A fost insuficienta condamnarea de catre Gorbatchev a pactului ruso-german, istoriografia rusa prezinta in continuare eronat respectivul pact. In ceea ce priveste Rusia, nu exista decat o solutie si anume izolarea economica maxima. Este imposibila izolarea totala, dar trebuie sa se ajunga la un punct de vedere comun european care sa determine aceasta izolare maxima. As vrea sa punctez ca Ucraina se gaseste in exact aceeasi situatie, de acceea am gasit mai degarba positiv ca prim minsitrul ucrainian a recunoscut responsabilitatea fortelor de ordine in situatia de la Odessa. Sunt de asemenea de parere ca Ucraina nu poate reusi singura, dar problema reala a Ucrainei de azi este ca nu isi cunoaste nici aliatii, nici trecutul istoric. Era Crimeea teritoriu ucrainian, era…controla Kievul situatia din Crimeea nicidecum. Ba mai mult as zice ca respectivul teritoriu era anexat de ceva vreme, iar Ucraina nici macar nu a stiut sa se opuna. Ucraina independenta, libera de Rusia nu are cum sa functioneze in frontierele actuale. Este greu apropae imposibil pentru un stat suveran, sa abandoneze teritorii. Rusia vrea regiunea Donbass, eu as vinde-o Rusiei (e o solutie neroada si prea simplista recunosc), in felul asta imi sterg datorii si minimizez teritoriul pe care risc sa il pierd. Mai devreme sau mai tarziu aceste teritorii se vor pierde oricum, dar Ucraina inca spera sa isi pastreze si teritoriul si independenta. Cred ca Ucraina are resurse sa se trezeasca la adevar mai mult ca Rusia, pentru ca nevoile i-au ajuns, dar din pacate este nevoie de timp.

    Reply
  6. C. Florea

    Excelent articolul, e ca si cum as fi respirat atmosfera acestui oras cu destin atat de trist.
    Pentru arhipelagul global de orase-stat.

    Reply
  7. daniel

    nu stiu daca ukraina va mai exista vreodata in granitele pana de curand admise, dar e clar ca nu trebuie cedat in fata rusilor..ukraina trebuie ajutata sa-si pastreze cat mai mult din teritoriu si o iesire cat mai consistenta la marea neagra…ajutand ukraina acum, ne ajutam pe noi si lumea civilizata..ati observat ca rusii, din momentul in care au fost atentionati cu privire la tarile baltice, inclusiv de catre germania, care le-a garantat integritatea, au lasat-o mai moale? asa au fost mereu..unde au simti slabiciune, au dat prin bat; unde li s-a pus pumnul in piept, au dat inapoi…p.s. sigur intra in discutie transnistria care e teriotiru ukrainean si sudul basarabiei si nordul bucovinei care sunt teritorii romanesti…dar asta e alta poveste….

    Reply
  8. Gabi

    Textul e intr-adevar superb, te faci sa vezi orasul, din pacate ma tem ca fara viza ruseasca nu mai ajungem noi acolo

    Reply
  9. dorin valeriu

    Ukraina este un stat independent, membru ONU si recunoscut ca atare de Comunitatea Internationala. In termeni de drept international, impotriva ei s-a produs o agresiune si o parte a teritoriului i-a fost rapita cu forta. Agresiunea trebuieste ferm condamnata ! Altfel, la ce se poate astepta o tara mai mica de la un vecin puternic ? Oare nu (si) pentru asta s-a facut ONU ?

    In acest context, ce relevanta au cele trei femei cu copii in brate ? Altii ar putea scoate treizeci sau chiar trei sute !
    Despre ce vorbim ?

    Reply
  10. gelu

    dle Valeriu, dvs nu ati auzit de Consiliul de Securitate ONU, unde Rusia are drept de veto? Ce credeti ca poate face ONU (si Rsia are drept de veto si la OSCE, de asta TRansinistrai nu s-a pututu niciodata rezolva)

    Reply
  11. basarab 3

    Buna ziua,
    Miezul problemei este faptul ca noi europenii nu reusim sa avem o strategie clara, precisa si mai ales unica. Nu stiu daca se poate vedea mai clar decat acum, in pozitia vis a vis de criza ucrainiana, ca nu avem de a face cu un -occident- si mai degraba cu -occidenturi-. Strategia post razboi rece a occidentului a fost ca prin apropierea de Rusia, aceasta sa se evolueze in bine, pentru ea si pentru vecinii ei. Adica prin apropiere Rusia sa se schimbe, sa inteleaga. Aceasta apropiere a intarit dependenta occidentala de resursele rusesti si a condus azi la imposibilitatea de a defini o pozitie clara fata de vointa imperialista de azi a Rusiei. Frunzarind si citind presa franceza, constat ca exista tot atatea opinii cati autori, fiecare din autori isi doreste sa fie expert al problemei ucrainiene si doresc sa explice repede pe inteles criza ucrainiana. Mi-a ramas in cap un titlu aparut in LeMonde, si anume : sa intelegem in 5 minute criza ucrainiana. As spune ca fata de gravitatea crizei sa doresti sa o explici in 5 minute este o horoare. Datoria Poloniei si Romaniei este sa spuna stop pseudo-strategiei occidentale in ceea ce priveste aceasta criza. Nu putem lasa aceasta criza la portile noastre, fara sa spunem clar care este visiunea noastra fata de aceasta criza. Nu inteleg pozitia Min de Externe Roman, nu pot sa inteleg aceasta incapacitate sistematica. Este chiar atat de greu de inteles ca dupa actuala criza, Europa nu va mai fii la fel si ca este absolut necesar sa ne prezentam punctul de vedere. Prezentarea unui punct de vedere nu costa nimic si nu inseamna nicidecum declaratii razboinice la adresa Rusiei, ci pur si simplu afirmarea faptului ca un partener NATO, cum este Rusia, nu isi poate privi si trata partenerii ca dusmani, fara ca acestia sa considere la randul lor ca Rusia nu este decat o gluma trista de partener, care nu poate beneficia de incredere si sustinere. Izolarea Rusiei va permite populatiei Rusiei sa inteleaga ca nu strategia putinista este strategia corecta a parteneriatului. Nu am scris despre Ucraina, pentru ca aceasta nu este decat un pion in aceasta criza europeana-rusa. Pozitia ucrainiana este aproape de neinteles, dorinta exacerbata de se servi si la est si la vest devenita politica de stat, i-a adus in criza de azi. As adauga ca si Republica Moldova risca sa se gaseasca in acceasi pozitie cat timp incearca sa mearga pe doua drumuri in acelasi timp, sperand ca prin acest dublu drum sa isi dubleze profitul.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *