Odată cu replantarea teilor, societatea civilă din Iași bifează a treia victorie pentru conservarea spațiilor verzi

Dacă o vor permite condițiile meteorologice, de astăzi și din acest weekend, la Iași se va începe replantarea teilor pe cel mai mare bulevard din oraș, Ștefan cel Mare, transformat în pietonal în 2013, moment în care peste 70 de tei au fost tăiați de către angajații primăriei. Odată cu aceste plantări se va marca practic o victorie a societății civile ieșene, care a început să se coaguleze abia după momentul februarie 2013, lansând constant proteste la adresa primăriei locale cu privire la replantarea teilor pe bulevard. Favorizată și de un context politic, în care primarul interimar Mihai Chirica, în căutarea restaurării unui capital de imagine după scandalurile în care a fost implicat primarul-suspendat Gheorghe Nichita, a decis organizarea unui referendum cu privire la replantarea teilor, această acțiune este considerată de către locuitorii Iașului ca fiind a treia victorie a societății civile împotriva acțiunilor municipalității ce ar putea fi dăunatoare spațiilor verzi.

Teii, primele victime ale tăierilor, în 2013

În februarie 2013, întreg Iașul s-a revoltat după ce primăria a luat decizie tăierii celor 70 de tei din zona centrală, în urma ducerii la capăt a unui proiect de transformare a segmentului respectiv în pietonal. Pușii în fața acțiunilor virulente ale oamenilor și ale ONG-urilor noi create, printre care și Iașul iubește teii, primul argument adus de către municipalitate a fost că respectivii arbori ar fi fost bătrâni și bolnavi, un pericol pentru oamenii care treceau în fiecare zi pe acolo. După ce acesta le-a fost desființat de către dendrologii ieșeni, care s-au alăturat protestatarilor, primăria a invocat plantarea noilor salcâmi japonezi pitici ca fiind o formă de a pune în evidență arhitectura zonei. În tot spațiul central există o serie de monumente cu valoare ridicată arhitecturală, precum clădirea Teatrului Național „Vasile Alecsandri“, clădirea Catedralei Mitropolitane, Biserica „Trei Ierarhi“, unică în țară prin arhitectura sa, sediul primăriei – Palatul Roznovanu și, desigur, Palatul Culturii. Pentru a contracara argumentelor municipalității, societatea civilă a adus în discuție faptul că, pe ceea ce urma a fi cea mai circulată alee din tot Iașul, nu exista deloc umbră, iar verile călduroase urmau a alunga oamenii de pe strada de unde ar fi putut admira oricare dintre clădirile de patrimoniu.

În acest sens au fost organizate zeci de proteste în care oamenii au ieșit în stradă și au cerut înlocuirea salcâmilor japonezi cu tei, proteste ale căror roade vor putea fi observate îmcepând de vineri, 27 noiembrie, când este programată plantarea primilor tei, dacă o vor permite condițiile meteo, Iașul fiind lovit de o ninsoare puternică în cursul zilei de joi și a nopții de joi spre vineri.

Copoul și-a păstrat castanii și platanii

După evenimentele din februarie 2013, societatea civilă, gata coagulată, a reușit să reacționeze ferm alături de mass-media locală în anul 2014, când mai mulți cetățeni au semnalat presei faptul că peste 500 de arbori dintr-unul dintre cele mai mari parcuri din Iași, Parcul Expoziției, au fost marcați pentru tăiere.

„Când s-a transformat bulevardul Ştefan cel Mare în pietonal, de asemenea s-a trecut la treabă fără a întreba pe nimeni. Acum urmează distrugerea Parcului Expoziţiei prin aceeaşi metodă brevetată. Problema e următoarea: în Iaşi oricum există foarte puţine parcuri în comparaţie cu alte oraşe din ţară. În afară de Parcul Expoziţiei şi Parcul Copou, nu mai avem alte locuri de acest gen. Ca şi cum nu şi-ar fi dat în petec suficient cu tăierile teilor de pe Ştefan cel Mare, acum vin cu drujba din nou”, a spus unul dintre ieșeni în 2014, pentru presa locală.

Bulversați de reacția societății civile, reprezentanţii autorităţilor locale s-au contrazis pentru o perioadă mai lungă de timp în declarații. Inițial, conducerea societății Servicii Publice, care se ocupa de gestionarea tuturor spațiilor verzi din capitala Moldovei, a precizat pentru presa locală că se intenționează tăierea integrală a tuturor arborilor marcați, în ciuda faptului că mai multe persoane au remarcat faptul că arborii au fost selectați aleatoriu, fără a manifesta semne de boală și nici pentru a „decongestia aglomerația de pomi”, așa cum a argumentat inițial primăria. La o zi după primele proteste, conducerea societății Servicii Publice a explicat că de fapt are loc o evaluare a copacilor pentru a vedea dacă se impune sau nu tăierea acestora. Primarul Iașului de atunci a acuzat o „isterie” cauzată de opoziție, aducând acuze grave inclusiv protestatarilor.

„Dacă specialiştii spun că trebuie să tăiem, vom tăia, dacă nu, nu. Dar nu toţi istericii care au făcut campanie electorală de un an şi ceva de zile spun şi au creat o imagine urâtă Iaşului că se taie teii din Iaşi. Nişte cretini, nu pot să spun altfel. Avem 11.600 de tei în Iaşi. Nu este nicio acţiune de tăiere a copacilor. Sunt unul dintre oamenii care iubesc verdeaţa, copacii, şi la mine acasă am plantat cât mai mult în grădină. Este aberant ce fac unii… Sunt unii bolnavi mintal. Nu le dau eu diagnostic, că nu sunt medic. Orice facem acum în oraş se răstălmăceşte“, a spus Gheorghe Nichita, în 2014.

Pornite pe spinarea societății civile, și partidele politice din opoziție din Iași au luat atitudine împotriva eventualelor tăieri care urmau să aibă loc în Iași. Mai mult, oamenii au organizat constant proteste în Parcul Expoziției, legându-se simbolic cu lanțuri de copaci sau atașând fiecăruia dintre pomii marcați un mesaj în care scria că a fost marcat ilegal pentru tăiere, iar orice acțiune în acest sens va atrage după sine răspunderea penală. După mai multe zile de proteste și de dispute politice, primăria a dat înapoi, a recunoscut că marcarea copacilor nu a fost făcută cu un scop favorabil și a demarat o comisie de disciplină pentru a determina exact cine s-a făcut vinovat de luarea deciziei respective.

A dispărut o parcare subterană

Cea de-a treia victorie a societății civile din Iași pentru conservarea spațiilor verzi constă în împiedicarea municipalității de a distruge parcul din fața Teatrului Național, care conține aproximativ 250 de arbori, pentru a construi acolo o parcare subterană. Recomandat a fi un proiect care ar fi schimbat complet traficul rutier și zonele de parcare din centrul orașului, parcarea subterană din fața Teatrului Național „Vasile Alecsandri“ din Iași ar fi impus, conform municipalității, tăierea arborilor de la suprafață și reamenajarea spațiului verde cu o serie de arbuști. „Gazonul şi arbuştii care vor înlocui actuala vegetaţie nu vor putea egala valoarea unui parc adevărat. Sunt deja decenii bune de când greşeala aglomerării auto a zonelor centrale a fost înţeleasă în oraşele europene aflate ceva mai la Vest de România, iar preocupările municipalităţilor de acolo sunt pentru dezvoltarea transportului în comun, a pistelor pentru biciclete, a extinderii zonelor pietonale”, a declarat Alexandrina Dinga, membru în grupul de inițiativă Iașul iubește teii, care a fost una dintre cele mai vehemente voci împotriva acestui proiect.

Deși a obținut un aviz pozitiv din partea Agenției pentru Protecția Mediului, primăria a renunțat la construirea parcării respectiv în urma protestelor societății civile. Aceștia au găsit specialiști dendrologi ieșeni care au analizat impactul asupra mediului cauzat de înlăturarea arborilor și acestea se dovedea a fi negative chiar și pentru bio-diversitatea zonei. Cedând acestor presiuni, primăria a anulat planurile cu privire la parcarea subterană și a promis că va gândi, alături de societatea civilă, un nou plan de modernizare a parcului din zona respectivă, care să fie aprobat de mai mulți experți dendrologi și să corespundă tuturor normelor aflate în vigoare.


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *