O zi buna pentru propagandistul chinez

Se scufunda Occidentul? Mai, sa vezi! Bursele se clatina, un dement pune o bomba, niste golani care nu au bani sa mearga in vacanta, dar au Blackberry se organizeaza sa fure pe cei care sint plecati in vacanta, si in agentia de stiri chineza batrinul propagandist pe care de mila nu il scosese nimeni la pensie isi zice ca a avut dreptate, dar cinzeci de ani mai tirziu si isi scoate vechiul editorial cu prabusirea Occidentului, ii schimba data si il posteaza.

Dar la noi? Exista doua evenimente din ultimul timp la care presa romana a abundat in comentarii: violentele de la Londra si atentatul din Norvegia. M-a uimit abundenta asta, pentru ca in mod evident nici despre una, nici despre alta nimeni nu stie nimic. Mai mult, nimeni nu reuseste la Bucuresti nici macar sa le plaseze in zona care trebuie. Dar nu e nevoie, pentru ca piata de comentariidin Romania e plina de doua categorii; cine scrie pe bani, si scrie la obiect, chit ca asta nu e totdeauna obiectiv, si cine scrie pe gratis, de obicei cine nu are ce face si astia scriu un text pe zi, ca sint obsedati de anumite teme ale lor. Una din ele si cea mai ridicola este corectitudinea politica, adica „stupiditatea” occidentala care face sa nu spui tiganului tigan, negrului negru, s.a.m.d, si care dupa parerea unor intelectuali romani arata ca in Occident s-a ajuns la un anumit exercitiu al retinerii dupa ce s-a dovedit cu nazismul ca intre a vorbi discriminativ de un grup in mod constant si a-l extermina nu e o cale atit de lunga, ci ca Occidentul e putred de slab, ca in fabula propagandistului chinez. Ca atare, au curs texte despre Occidentul politic corect care si-a pierdut/alienat votanţii, fara se se tina seama ca omul din Norvegia era pur si simplu un caz patologic, si patologia nu se explica social, ci clinic, ca nu mai sintem in secolul al XIX-lea. Pe urma au curs texte contra acestor autori, mai justificate, desi cel mai justificat era daca gazetele nu ar fi publicat si nu ar publica texte despre Norvegia sau delicventa ale unora care nu au fost in Norvegia si nu se pricep la delicventa si ar fi evitata toata revarsarea destul de stupida de argumente. Cu Londra o luaram de la capat, noi comentarii de proasta calitate, care nu stiu ca multiculturalismul nu e coabitarea intre mai multe grupuri, ci un proiect politic care face ca ele sa sa fie organizate politic ca grupuri, nu indivizi, acestea fiind doua modele OPUSE. Cu alte cuvinte, SUA; tara imigrantilor, este un model opus Belgiei, impartita politic intre valoni si flamanzi, care au impartit tot teritoriul si toate organizatiile politice intre aceste doua grupuri. In SUA avem melting pot, culturile se amesteca si in cetatenia unui individ nu conteaza cultura sau limba, toti sint americani. In Belgia sau Canada, care sint multiculturale, nu conteaza decit apartenenta la un grup lingvistic, chiar daca vrei sa emigrezi e evaluat daca vei ingrosa grupul unora sau altora, ca ele sint strict cintarite si in echilibru precar. In Anglia, ambele modele au fost incercate, dar huliganismul organizat profitind de vacante nu are legatura cu multiculturalismul, ci cu existenta unui underclass, a unei clase marginale care profita de ce a mai ramas din statul social, adica locuintele sociale, si nu pleaca dupa slujbe acolo unde se gasesc, adica in marea lume de limba engleza, preferind sa traiasca in Tottenham.

Asa, fara nici un studiu, pot recomanda imediat o carte excelenta a unui psihiatru de inchisoare care ani de zile a intervievat baieti din acestia, si care e de
altfel un commentator celebru, e vorba de Theodore Dalrymple, Life at the Bottom: The Worldview That Makes the Underclass.

Daca pentru comentatorul chinez doar asta e o zi buna, pentru cel roman fiecare zi in care da Dumnezeu vreo nenorocire e grozava, fiecare accident dovedeste ceva, fiecare catastrofa are stupiditatea corectitudinii politice si superioritatea incorectitudinii noastre, care nu ne jenam fata de nimeni si nimic, fiecare pretext e bun sa ne aratam pe larg marele drept cistigat dupa Revolutie, a ne da cu parerea despre ce nu ne pricepem, profitind ca psihologia umana are nevoie sa rationalizeze si ce nu poate fi rationalizat, ca forma de imblinzire a unei lumi adesea teribile.