Gabriel Bejan

Poporul are întotdeauna dreptate: și când te votează și când te dă jos în stradă

Acum, de când președintele Iohannis l-a acceptat pe Sorin Grindeanu ca premier, liderii PSD sunt ca la o petrecere cu lăutari. Alături de pesediștii mai mici de la ALDE, se veselesc că vor guverna România de la A la Z. Își împart funcțiile, instituțiile publice, sferele de influență, resursele țării. Cam tot ce mișcă în țara asta o să ajungă în curând la PSD &comp, pentru că dacă e ceva la care Liviu Dragnea excelează, atunci acel ceva e modul cum știe să acapareze puterea. Cine a mai citit până acum articolele care dezvăluiau ce s-a întâmplat la Teleorman în ultimii 15-20 de ani, își poate face o ideea despre ce înseamnă puterea în viziunea șefului PSD.

Departe însă de mine gândul de contesta legitimitatea noii orânduiri care se instalează în România. Poporul și-a afirmat foarte clar dorința pe 11 decembrie 2016 și nu poate fi contrazis. În paranteză fie spus, un mare merit în această victorie peste așteptări a PSD îl are și acea parte a societății (cu presă cu tot) care, de ani buni, dă dovadă de autism cronic și nu înțelege că cei mai mulți dintre oamenii acestei țări sunt mult mai îngrijorați de goliciunea propriului buzunar, decât de problemele penale și morale ale lui Dragnea. Iar oamenii care mai pleacă urechea și la alte subiecte, fie nu se prezintă la vot (că au alte treburi mai importante, cum ar fi datul cu părerea pe Facebook), fie au plecat demult din România. Ce vreau să spun e că degeaba scrie pe toate gardurile ”Dragnea e un condamnat penal”, când alternativa se numește Alina Gorghiu (Cioloș a apărut prea târziu în ecuație și nu a avut timp să convingă). Acum serios, dacă mâine ar fi ședință de asociație la dumneavoastră în bloc și ar candida fosta șefă a PNL, câți ați vota-o președinte, ca să vă rezolve pentru următorii ani problemele cu gunoiul, furnizorii de apă caldă și căldură?

Deci, ca să închei paranteza, PSD s-a instalat legitim la putere. Iar PSD nu uită să se raporteze mereu la oamenii care l-au ales. În orice declarație publică, după două-trei vorbe, Dragnea ajunge inevitabil să invoce ”poporul” și ”voința oamenilor”. Cu ”poporul” în spate, șeful PSD îl amenință pe Iohannis cu suspendarea, dacă nu numește premierul stabilit de el. Nici nu mai contează cine este primul ministru, atâta vreme cât oamenii au votat programul de guvernare al PSD, pe care, se înțelege, tot el, șeful partidului, îl cunoaște ”din scoarță în scoarță”. Cam asta ne spune zilele acestea liderul PSD. Și ne-a mai dat de înțeles că ne face o favoare, deoarece nu se instalează chiar el premier. Când ai poporul de partea ta, ai dreptul să încalci și legile care te împiedică să ocupi funcția de premier, dacă le consideri ”nedrepte”, ne transmite Dragnea.

Tot în numele poporului, Liviu Dragnea forțează acum regulamentele și procedurile parlamentare pentru a învesti cât mai grabnic noul cabinet. ”Oamenii vor cât mai repede un guvern care să aplice programul de guvernare, ce mai contează ”detaliile legale”?”, este mesajul lui Dragnea către țară. Și poporul îi dă din nou dreptate.

Dar problema ”poporului” este că se plictisește repede. Și mai este și nerăbdător să primească ce i s-a promis. În 2012, a mai fost un mare politician care se simțea intangibil pentru că avea poporul de partea sa. ”Traian Băsescu împărţea ţara, acum nu o mai împarte, că nu au mai vrut oamenii”. „Domnia sa face rău României, ăsta este şi unul dintre motivele pentru care oamenii au vrut să-l schimbe”, „Eu am făcut un pact cu cetăţenii României că nu o să-l mai las niciodată să conducă guvernele, Parlamentul şi parchetele”, „Îl deranjează normalitatea, de asta au votat oamenii să-l dea jos”, „Băsescu duce o bătălie împotriva oamenilor”. Vă mai aduceți aminte personajul care făcea aceste declarații, după ce a câștigat alegerile la un scor mult mai confortabil decât a făcut-o acum PSD? E vorba de Victor Ponta. Am anticipat atunci că poporul (mă rog, o parte din el) se va plictisi repede de Ponta, iar perioada care a urmat m-a confirmat. În 2013 au fost protestele de stradă pentru Roșia Montană, anul următor au fost mitingurile împotriva blocării votului din diaspora și Ponta a pierdut, tot în stradă, alegerile prezidențiale. În 2015, premierul care avea poporul de partea sa a ajuns să fie gonit în șuturi de la Palatul Victoria după tragedia de la Colectiv. Iar poporul care-l votase cu trei ani în urmă nu a mișcat un deget.

Ce trebuie reținut din lecția asta e că poporul va ține cu Dragnea și cu PSD, atâta vreme cât lucrurile vor merge bine. Nu am nici un motiv să-mi doresc ca acest guvern să o dea în bară, atâta vreme cât trăiesc în România, dar uitându-mă la miniștrii vehiculați pe surse, încep să mă îndoiesc sincer. Sorin Grindeanu și-a asumat rolul de marionetă a lui Dragnea într-un executiv din care ar putea face parte Lia Olguța Vasilescu (Muncă), Iulian Iancu (Energie), Mihnea Costoiu (Educație), Georgian Pop (Apărare), Daniel Barbu (Cultură), Steluța Cătăniciu (Relația cu parlamentul). Sunt nume care fiecare are câte un clopoțel atârnat de coadă. Oameni care s-au remarcat prin disciplină de partid, nu și prin realizări deosebite. Am mari dubii că Daniel Barbu- care spunea că meseria de politician este mai riscantă decât cea a unui soldat din Afganistan, sau Mihnea Costoiu- discipolul de încredere al Ecaterinei Andronescu, vor rupe norii în noul guvern.

PSD a câștigat alegerile cu un program de guvernare foarte generos, deci și așteptările celor care l-au votat vor fi pe măsură. Iar dacă echipa încropită acum de Dragnea nu va da rezultate într-un timp foarte scurt, poporul aflat acum de partea PSD s-ar putea să-i întoarcă spatele mai repede decât se așteaptă liderii partidului.

În noaptea de Revelion, televiziunea care l-a făcut mare pe Victor Ponta, România TV, a difuzat o petrecere cu politicieni cântând muzică lăutărească. I-am văzut în acțiune pe Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, Rovana Plumb și alții dintre cei care se pregătesc acum să vină la putere. Poate nu întâmplător, chermeza de la România TV s-a numărat printre cele mai vizionate programe din noaptea de Anul Nou. Nu știu cât va mai dura euforia pesediștilor pentru câștigarea alegerilor, dar sunt convins că guvernarea ce stă să înceapă nu va fi una cu lăutari. E de ajuns să ridici ochii din oala cu sarmale și platoul cu salată de boeuf ca să te uiți în jur și-ți piere cheful de petrecere.

 

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

13 thoughts on “Poporul are întotdeauna dreptate: și când te votează și când te dă jos în stradă

  1. POPESCU MIRCEA

    Domnule Bejan, lectia am invatat-o noi: Toti „”Alesii” se imbogatesc saracind tara si gonind afara pe toti cei capabili. Toate schimbarile se fac din ce in ce mai rau deoarece le fac tot ei. Orice cetatean normal va fi perpetuu un obiect de batjocura al acestor lichele lacome care ne guverneaza. Romanii sunt bolnavi incurabil.!!!

    Reply
    • Romeo

      Am sa adaug o mica paranteza la comentariul dvs. sper cu acordul dvs. ulterior. Ieri am fost cu familia intr-un Mall. La ora pranzului ne-am oprit la unul din fast food-le care nu lipsesc de pe nicaieri. Am ocupat o masa lasand lucrurile nostre dupa care am mers sa alegem meniul. La masa vecina s-au asezat 2 perechi de romani. Erau sigur 100% de etnie romani dar se comportau si vorbeau exact ca magraonii. Si-au eliberat masa punand pe masa noastra resturile. Unul din ei avea la gat un lant din…aur probabil care cantarea probabil 1/2 kg. Repet, desi erau sigur romani, vorbeau exact cum vorbesc tiganii imbogatiti dupa 1989. Toti acestia au in comun greutatea, cantarind toti peste 100kg si ceafa este plina de cute de grasime. Da, intr-adevar, romanii sau imbolnavit de o boala incurabila : imitarea celor care nu sunt de imitat.

      Reply
  2. Ionas

    Romania se deosebeste foarte mult fata de o societate vestica.
    Este inca o tara cu o populatie caracteristica pentru lumea a 3-a, in curs de dezvoltare si cu o scena politica adecvata. Nu suntem in Suedia sau Franta.
    La alegerile din 11 decembrie electoratul a fost absent deoarece nu a avut o alternativa acceptabila in afara de USR ( putin cunoscut). Este normal ca PSD va avea cam acelasi procent si peste 40 de ani
    Avem aceleasi PSD,PNL, ALDE si PMP partide cu aceiasi indivizi infratiti in beneficiile puterii si politicii fara deosebire.
    Ce ne sperie este programul fantezist al PSD , mai nimic rezonabil ; fericire si consum din belsug.
    In privinta indivizilor acum 4 ani idolii politici ai romanilor erau V Ponta, D Diaconescu, T Basescu- aproape uitati azi.
    Nici idolii din prezent nu vor rezista prea mult, romanii au doar memorie de scurta durata

    Reply
  3. oscar

    Boc a fost marioneta lui base si atunci se plateau articole omagiale scrise de divizia ICR a acoperitilor(condicuta cu agenti ) din presa in Le monde, Il pais,FAZ,SDZ etc despre ce mare manager este umilul boc. Nici nu stiti ministri hop cu noroi la greu. Despre tehnocrati numai de bine,lapte si miere ca sunt bruxelezi,sorosisti si ong-isti de frunte. Ati pus la realizari remarcabile toate visele erotice ale acestora. Ponta a plecat in suturi, prin demisie , in 2015 nu in 2014 cum apare in articol !!!

    Reply
  4. crina

    mai vedem, peste 2-3 luni…o pui pe Olguta ministru, dar tre’ sa stie faca treaba, orisicat, ca sa ma exprim asa…insa noi santem vinovati, in special cei care nu au iesit la vot, si care vor incepe sa caraie ca de obicei…au lasat ca 45% din 39% sa hotarasca…pacat de tara asta, ne-am intors de unde am plecat…

    Reply
  5. Puiu

    Majoritatea afirmaţiilor dumneavoastră sunt… redundante! Normal că poporul va ţine cu Dragnea, atata timp cât lucrurile vor merge bine! Doar că pare că vă rugaţi să meargă rău!

    De ce a câştigat PSD?
    Meritul se află, parţial, la PSD; după debarcarea lui Ponta, PSD s-a comportat ca o mare mută, lăsând guvernul să se compromită!

    Factor electoral, determinant, a fost Domnul Iohannis care, prin partizanatul lui a determinat oamenii să voteze, contra!

    Obsesia „anticorupţie” suprapusă unui comportamenz, jalnic, al DNA şi Kovessy, sunt componente importante ale votului din decembrie!

    Şmecheria e că, poporul nu vrea prea mult: trebuie, doar, din când în când, să te gândeşti şi la el!

    Reply
  6. Emil Stoica

    Este o fractura logica in asa zisul interes al votanților PSD. Înțeleg din articol ca pe votanții PSD nu ii interesează ca PSD-ul este corupt si ca le fura din buzunar. In același timp in articol se spune ca votanții PSD au buzunarele goale. Îmi pare rău, dar de ce cineva cu buzunarele goale ar vota fix cu cei care le golesc buzunarele?

    De asta zic ca esre greșit sa nu-i tragem la răspundere pe votanții PSD: ori sunt prosti ori sunt complici! Sau e alta explicație?

    Reply
  7. Daniela Nicolescu

    Respectarea promisiunilor PSD devine elementul cheie al viitorului apropiat. Deja opozitia si opozantii de pe margine sunt cu tunurile pe PSD. La primul semn convenabil,ii vor ciurui.
    Personal, imi displac adunarile publice care pun sau dau jos Guverne. Pur si simplu mi se par periculoase, usor de inflamat si degenerat, mai ales intr-o tara ca a noastra-fara cultura politica solida, modelata de 27 ani de viata politica stramba, corupta si de poliiticieni de cea mai joasa speta.
    Adunarile publice ar trebuie sa slujeasca idei/proiecte/amendamente. Cei care le convoaca ar trebui sa chibzuiasca bine inainte de a o face. In era tehnologica actuala e usor sa suni adunarea, dar e greu sa o controlezi.
    Personal, cred ca debarcarea lui Ponta prin miscarea de strada din 2015, a marcat inceputul drumului victorios al PSD victorios in decembrie 2016. Se plange cineva aici ca PDS a ramas mut pe parcursul anului 2016 lasand guvernul de tehnocrati sa se ingorape singur. E ridicol sa crezi ca alt partidd ar fi facut altceva!! Sa nu mai fim ipocriti! chiar daca nu ne place PSD-ul,e acolo pentru multa vreme, fie la putere fie in opozitie si ar trebui sa inceteze diabolizarea partidelor politice. Sunt instrumente democratice acceptate de lumea civilizata, chiar si cand sunt purtatorele unor ideologii fascistoide (cum vedem bine prin Europa si America, si nu numai!)

    Reply
  8. Scipio Africanul

    Ca sa verificam ca „poporul are intotdeauna dreptate” at trebui ca acesta sa se prezinte in proportie covarsitoare la vot, indifferent de preocuparile individuale, minore sau majore. Or, la recenta votare s-au prezentat mai putin de 50% din cei cu drept de vot. Asadar, ceea ce numitzi dvs. „legitimitate” a rezultatului votului este de fapt legitimitatea solidaritatzii – remarcabila, desigur – a celor ce gandesc intr-un stil unic, cel pseudo-democratic si pseudo-socialist – dar sigur mafiot – promovat de partidul ce tocmai s-a instalat la putere. Cam asta a produs „dreptatea” celor care au, cum spunetzi dvs., intotdeauna dreptate. Or fi avand dar, ca sa aflam cum stau lucrurile in realitate, trebuie sa se exprime cu totzii prin vot. Or, tocmai asta nu s-a intamplat.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *