Horațiu Pepine

O caricaturală discriminare pozitivă

Adevărata problemă nu este ministrul Valentin Popa. El e doar un agent mai lipsit de pudoare al viciilor tolerate care au cuprins de multă vreme școala din România.

Și nici nu este nevoie să examinăm plângerile marilor universități din țară ca să vedem că ne aflăm în fața unei acțiuni cu efecte devastatoare. E destul să ne raportăm la chiar comunicatul Ministerului, care ofera câteva explicații.

Și vom începe cu un detaliu ignorat chiar și de cei care protestează energic de o săptămână încoace, poate și datorită aerului său benign de social democrație. Dintre cele 62 000 de locuri la licență, 2000 sunt alocate ”pentru absolvenții de licee situate în mediul rural”.

Toată lumea s-a ocupat până acum de repartizarea fondurilor către universități, semnalând o diminuare a locurilor pentru universitățile mari, cele care au totuși o tradiție și care mai apar și în clasamentele mondiale, fie și în josul listei. Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru semnala primul anomalia prin care fonduri alocate până acum universităților cu rezultate recunoscute au fost distribuite către universități noi din provincie, așa cum este cea de la Suceava de unde provine ministrul Popa.

Cu toate că se convenise prin lege că o comisie internațională va evalua școlile doctorale, analiza aceasta a fost mereu amânată. În plus ierarhizarea universităților, realizată la un moment dat, a fost mereu contestată, inclusiv sau poate mai ales de actualul ministru care ocupa funcția de rector la Universitatea din Suceava. Prin urmare, odată cu numirea la minister a lui Valentin Popa era de mirare să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Până și unii dintre foștii miniștri PSD protestează azi pentru că au fost afectați personal, asa cum este Remus Pricopie de la SNSPA din București.

Dar viciul e mai profund și, din păcate, e trecut cu vederea. A repartiza bani pentru 2000 de locuri destinate absolvenților din mediul rural este o absurditate și o nedreptate în ciuda aparenței de justiție social-democrată. În primul rând pentru că meritul este relativizat printr-o interpretare caricaturală a discriminării pozitive (care luată în sensul ei american a produs la rândul ei o scădere a standardelor academice).

În al doilea rând pentru că mediul rural nu este întodeauna un mediu defavorizat. Cine are o vilă într-o comună de lângă București se poate înscrie oportunist în categoria defavoraților și poate abuza ușor de această prevedere comodă. Dacă e să luăm social democrația în serios, ar trebui să instituim burse pentru absolvenții de gimnaziu din mediul rural care să învețe la liceele din marile orașe, dar numai după ce se constată că familiile din care provin nu au mijloace suficiente.

Or, dacă această anomalie egalitară a devenit o normă pe care nu o contestă nimeni, nici rectorul Universității din București, nici cel de la Cluj, Iași sau de la Timișoara, atunci nu trebuie să ne mirăm că ministrul Popa duce această logică viciată și mai departe, refuzând să recunoască ierarhizarea universităților.

Dacă e corect să fie admiși la universitate pe locurile bugetate 2000 de absolvenți doar pentru că au urmat cursurile în mediu rural, am spune chiar că ministrul are dreptate să considere că Suceava sa de obârșie a fost „discriminată” de ”aroganța” celor de la București și că el nu face decât să repare o nedreptate istorică. Iată de ce viciul este mai adânc și de ce, din clipa în care s-au făcut derogări de la principiul meritului, se alunecă tot mai jos pe un tobogan fără sfârșit.

Tehnic vorbind, cauza principală a acestei degradări se găsește în chiar modelul de finanțare al studiilor superioare, acela raportat la numărul de studenți și care a îndemnat an de an toate universitățile să sporească numărul locurilor. Așa se face că s-a renunțat la selecția severă care mai exista cândva la admiterea la universitate, acceptându-se tot mai mulți studenți, care pur și simplu nu aveau ce căuta. Mai sunt facultăți la care se organizează concursuri de admitere și astăzi, dar, în ansamblu, prin amplificarea neobișnuit de mare a locurilor disponibile (simultan cu apariția de noi universități de stat) standardele au scăzut dramatic.

Astăzi scandalul e în toi și tinde să ia dimensiuni și mai mari. Rectorii marilor universități protestează pe bună dreptate, dar din nefericire nici ei nu atacă fondul problemei. La rigoare, Universitatea din București, participă și ea, la nivelul ei, la prăbușirea standardelor, complăcându-se în cursa ” inflaționistă” a majorării numărului de studenți și a creării de noi linii de studiu fără un temei intelectual serios.

Căci trebuie să observăm că viciul propriu-zis nu este ministrul Popa, deși s-ar cuveni ca el să demisioneze fără întârziere. Ministrul Educației e doar un agent mai lipsit de pudoare al viciilor tolerate care au cuprins de multă vreme școala din România. Problema reală nu e că ministrul Popa ia decizii politice la împărțirea fondurilor, (așa cum spune Mircea Dumitru, rectorul Universității din București), ci că principiul meritului a încetat să mai fie o regulă, că s-au admis tot mai multe derogări, provocând o avalanșă care nu mai poate fi oprită.

Scandalul nu este că Valentin Popa se răzbună pe Mircea Dumitru pentru critica strivitoare de la învestire, ci că fostul rector de la Suceava se prezintă ca exponent al instituțiilor fără prestigiu intelectual care se revoltă împotriva ideii de merit, revendicând tacit o egalitate necondiționată.


Articol publicat pe Deutsche Welle


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “O caricaturală discriminare pozitivă

  1. Alzara 1918

    Corect .
    La Sibiu fiica unui șef de unitate militară însărcinată cu ordinea s-a declarat rromă pentru a avea acces pe un loc rezervat la liceul de limba germana ( unde conform mediei nu se califica )
    Întrebat dacă au rromi in familie ( despre țigani nici vorba , doar avantajele…) a negat vehement dar a spus ca nh se poate opune optiunii fiicei de a învață … germana !

    Reply
    • Fratzii Gracchi

      Cu sigurantza ca acels sef de unitate militara are in salariu sufficient de bun ca sa-i permita angajarea de meditatzii in particular pentru fiica sa, la limba germana. In acest fel at fi putut Evita si dezonoranta situatzie in care este pus prinacztiunea fiicei sale, fiindca scuza ca „nu se poate opune optziunii fiicei de a invatza germana” nu sta in picioare, decat in masura in care seful military cu pricina se zgarceste in fatza unei cheltuieli suplimenare pentru invatzatura fiicei. At trebui adus in fatza consiliului de onoare al ofiterilor, ceea ce , sunt sigur, nu se va intampla niciodata. Ca o explicatzie: in timpuri mult mai grele decat cele de azi, tatal meu nu a vrut sa ma inscribe „la nemtzi” la scoala, desi o putea face si a facut sacrificul – real, greu de suportat – sa-mi plateasca profesoara particulara de lb. germana. De ce nu pot face si altii asa ?

      Reply
  2. Ionescu M.

    Un articol cu temperatura corectă. Într-adevăr, Universitatea București are marea calitate de a fi mare și marele avantaj de a fi în buricul țării.
    Rectorii și profesorii țipă când sunt afectați. Afectați la resursa materială. În rest, pot înghiți oricât de mult rahat politic și ideologic. Toate până la bani.
    Valentin Popa nu reclamă, cred, vreun fel de egalitate. El, ca și Mircea Dumitru și ca Remus Pricopie și mulți alții, folosesc argumentle oferite de conjuncturi pentru a-și atinge interesele. Nu este vorba de nici o luptă elegantă cu argumente, nu se invocă valori / principii decât atunci când se lovește în adversar. O breaslă, în principiu nobilă și de la care se așteaptă multe, infectată de impostură, dă un public un lamentabil spectacol al propriei decăderi. Și așteaptă, din lipsa capacității de a discuta, criterii seci și cuantificare la zecime de punct pentru a-și gospodări priviliegiile. Când vor reveni Funeriu & co., or să belească în sens invers. Pentru că toți au păreri foarte solide despre cum trebuie să stea lucrurile, mai puțin pasiune pentru domeniile lor pe care le abandonează cu dragă inimă pentru a se consacra muncii administrative și sforăriilor. Pentru că bani.

    Reply
  3. Fratzii Gracchi

    Nu exista decat o singura solutzie de redresare in situatzia – catastrofala, aveti dreptate d-le autor – in care ne aflam alunecand tot mai jos, anume sa se renuntze la alocarea automata de fonduri de la bugetul publc pentru in numar de locuri prestabilit in invatzamantul universitar si sa se aloce fonduri bugetare EXCLUSIV PENTRU BURSE ACORDATE PE MERITUL REAL al petentzilor. Nu e nevoie de altceva. Ierarhizarea universitatzilor pe baza concluziilor unei comisii straine, presupus obiective, nu trebuie sa aiba nici-o legatura cu acordarea finantzarii de la bugetul de stat, ci doar cu nivelul salarizarii profesorilor din universitatzi, in functzie de prestigiul castigat prin susamintita clasificare. Numai asa se poate stopa scurgerea de fonduri publice nejustificate catre „locuri” prestabilite ca numar in universitatzi, precum si cresterea nejustificata si pe cai ilegale a salariilor profesorilor, prea dedatzi malversatziilor in relatziile cu studentzii si fara sa fie cine stie cat de preocupatzi de prestigiul professional real (vezi plagiatele, vezi auto-plagiatele, vezi publicatziile in reviste de tot rasul, vezi vanzarea de examene pe valuta, a tezelor de orice fel tot pe valuta si cate altele). Maximul serviciu de inspiratzie socialista ce trebuie oferit de bugetul public este sustinerea unui system de dobanzi reduse (nu anulate) la imprumuturi pentru studii universitare. Atat si nimic mai mult. Atunci cand studentzii stiu ca vor avea de rambursat (in conditzii avantajoase, asta trebuie sa stabileasca statul cu bancile) in imprumut de obligatzia caruie nu pot scapa nici fugind in Costa Rica, altfel vor trata problema angajarii la studii universitare. Acest system va duce si la cresterea nivelului de cunostintze dobandite de absolventzii universitari prin studio, ceea ce va adduce avantaje tuturor, atat studentilor cat si contribuabililor la bugetul de stat al Romaniei. Este singura cale de imbunatatzire a sistemului de finantzare a invatzamantului superior si nu ciorovaiala actuala cu „care din noi e mai mare” !

    Reply
  4. andreescul

    Mai intai, sistemul universitar din Romania nu e non-meritocratic. Tot ‘cei mai buni’ ajung in universitati – cel putin daca judecam dupa standardele scolastice de doi bani din ‘scoala romaneasca’. Doar ca sunt foarte multi. Dar faptul ca sunt foarte multi nu inseamna ca ajung cei care ‘merita mai putin decat altii’. (Sigur, putem judeca meritocratia si in raport cu un standard absolut, nu unul relativ. Din nou, problema – chiar mai mare, in aceasta circumstanta – ar fi ca standardele dupa care judecam meritul sunt nefericite.)

    Doi: ‘actiunea afirmativa’ care vizeaza copiii din mediul rural nu e deloc incompatibila cu meritocratia. Nu sunt 2000 de locuri alocate aleator (imi imaginez), ci doar 2000 de locuri care nu pot fi ocupate de alti tineri, dar pentru care se duce o forma de competitie. Dincolo de faptul ca 3% e o cifra mica (relativ la raportul dintre populatiile urbana/rurala), ar fi poate important de observat ca tinerii din sate tind sa beneficieze in masura mai mica de toate serviciile (de meditatii, pregatiri pentru examene s.a.) care ingroasa rapid notele sau mediile sau rezultatele la bac ale colegilor lor ‘din urban’.

    Trei – nu meritocratia la nivelul studentilor e problema universitatilor din tara. Ci cum sunt tratati studentii, cu merite deosebite sau fara.

    Pe scurt, mi se pare ca textul opereaza cu niste preconceptii insuficient examinate.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *