Cristian Ghingheș

O altă măsură bună aplicată prost: vinieta de București propusă azi de Gabriela Firea

În orice oraș civilizat din lumea asta despre care spunem că are o bună calitate a vieții, pietonii, bicicliștii și transportul public au întâietate în fața deplasării cu autovehiculul. Este o realitate pe care va trebui să începem să o acceptăm dacă vrem orașe mai puțin poluate, mai puțin zgomotoase, mai sigure și care să ne pună la dispoziție un spațiu public în care să îți facă plăcere să îți petreci timpul.

De asta, măsurile restrictive pentru conducătorii auto, inclusiv introducerea unei taxe de congestie, dar și majorarea prețului parcării, restructurarea carosabilului pentru mașini în dauna benzilor dedicate transportului public și bicicliștilor ori spațiilor pietonale, sunt binevenite. Totuși, măsurile radicale, greu de îmbrățișat de populație și tot la fel de greu de asumat politic, trebuie nu doar comunicate exemplar, ci mai ales însoțite de acțiuni complementare și de o infrastructură care să consacre existenta alternativelor la automobil.

Cum nu e deloc productiv să ridici o ditamai parcarea de tip park-and-ride de 37 de milioane de euro la Străulești și să nu faci nimic cu mașinile parcate aiurea în zonă, așa nu vei avea prea multe de câștigat nici dacă bagi vignietă pentru mașini fără a pune la punct transportul public (cu benzi dedicate) și traseele pentru bicicliști și fără a asigura un management drastic al parcărilor din București și puncte intermodale. De asemenea, ai străzi întregi cu trotuare pe care efectiv abia încape o persoană din cauza mașinilor parcate, trasee pietonale pline de bălți de mulți metri pătrați când plouă și tu pui carul înaintea boilor?

Cam asta face Firea, din păcate, anunțând că mașinile care nu sunt înmatriculate în București și Ilfov vor avea de plătit 10 lei pe zi, 75 de lei pe lună sau 1.900 de lei pe an ca să intre în București (pentru Vignieta Oxigen-B), respectiv că cele sub Euro 3 nu mai au voie să circule în centrul Bucureștiului. De ce doar în centru? Aer curat doar cetățenii din centru au voie să respire, nu și cei din afara inelului central sau de la periferie? Roxana Wring a calificat bine această măsură: heirupistă.

Mixul de măsuri hard (de infrastructuri) și măsuri soft (restrictive) este esențial în planificarea mobilității urbane. Dacă deschideți Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al municipiului București, aplicat mai deloc de administrația condusă de Firea, veți observa că există propuse și zonele cu trafic limitat sau zone cu taxă de congestie, însă doar „pe măsură ce se dezvoltă alternativele automobilității în zona centrală și se creează astfel premize favorabile” (pag. 692). Corelativ, sunt trecute în revistă potențialele locații ale unor puncte intermodale cu parcări de transfer pentru maşini şi biciclete+ PT+ staƫii de taxi etc. pentru schimbarea structurii modale în interiorul nucleului central.

De altfel, tot PMUD ne arată că o taxă de congestie ar putea avea un impact de câteva procente asupra mediului, de maximum 8%.

În această perioadă de dezbatere publică, doamna Firea trebuie să ne răspundă la câteva întrebări:

  • cu cât scade poluarea dacă măsurile vor fi puse în practică?
  • care sunt facilitățile sau condițiile favorizante pentru folosirea transportului public? Vor fi introduse benzi dedicate noi după ce categoric vom avea mai puține mașini în București?
  • unde vor fi parcate aceste mașini, există parcări de transfer la intrările în oraș și mijloace de transport care să le conecteze la oraș?
  • ce se va întâmpla cu banii colectați? Se varsă în punga generală a bugetului local, adică banii de pe taxa de congestie se vor duce, de exemplu, în festivalurile scumpe ale primăriei? Sau vor fi investiți, așa cum e normal, în măsuri și proiecte de mobilitate?
  • cum se corelează măsura cu extinderile de carosabil în lucru și mai ales planificate prin diverse sectoare (vezi Sectorul 4 condus de Băluță) în dauna spațiului pentru pietoni?

Și mai avem o problemă: discriminarea. Există practică judiciară la CJUE care spune că taxarea doar a cetățenilor străini încalcă dreptul la liberă circulație. De asemenea, avem art. 53 din Constituția României care ne arată că orice limitare a dreptului la libera circulație se face nu prin decizia autorităților locale, ci prin lege (a se vedea cazul barierelor de la Constanța despre care Curtea de Apel a spus că încalcă Constituția României).

După felul în care a anunțat măsura, tind să cred că Gabriela Firea testează marea cu degetul, dorind să provoace atâta dezbatere încât să o ducă la nivelul la care să propună chiar un referendum local care să aibă loc odată cu alegerile locale din 2020. Și uite așa, fără să facă prea multe pentru mobilitatea urbană în acești 3 ani, actualul primar general va candida cu o agendă verde. Poate fi o variantă, deci atenție la fentă!

Vouă cum vi se par măsurile anunțate astăzi de primarul general Gabriela Firea?

Vom introduce vinieta electronica pentru circulatia rutiera pe drumurile publice din Bucuresti. Am detaliat cele două categorii de viniete prevăzute în proiect: Oxigen-B și Oxigen-C:

Prima categorie: pentru autoturismele inmatriculate in alte orase sau state care tranziteaza capitala, se va achizitiona vinieta electronica Oxigen-B (Bucuresti) , care va costa 10 lei pe zi, sau 1.900 de lei pe an.

Exceptie fac doar masinile din judetul Ilfov unde in cea mai mare parte locuiesc tot bucuresteni si reprezinta zona metropolitana a capitalei. Daca autoturismele inmatriculate in alte orase sau tari sunt si cu grad ridicat de poluare, adica Non euro, Euro 1, Euro 2 vor fi complet interzise in Centrul Capitalei.

A doua categorie: pentru autovehicule înmatriculate în Municipiul București și județul Ilfov, cu norma de poluare Euro 3, accesul în zona centrală este permis numai în urma achiziționării unei viniete electronice de tip Oxigen-C (Centru), în valoare de 75 de lei/luna, respectiv 900 lei pe an.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “O altă măsură bună aplicată prost: vinieta de București propusă azi de Gabriela Firea

  1. Atacați la Curtea constitutionala

    Clar ca încearcă si ea marea cu degetul. Când nicio localitate din Romania nu poate restrânge dreptul de a circula liber prin ea a cetățenilor romani cel puțin daca nu chiar europeni!
    Ce ați zice ca toate localitățile maghiare sa interzică restului sa circule pe acolo? In numele a ce primăriță unui oraș care reprezintă o minoritate sa restrângă dreptul celorlati peste 90% de cetățeni ai statului, sa circule și sa parchete in capitala statului lor, încălcând constituția?
    Sa încălcam toți Constituția alaturi de politzienii olteni, sts, Dna&SRI, parchete si judecătorii in frunte cu șeful statului, in numele a ce vreți voi! chiar ecologiei armoniei, disconfortului si esteticii, ignorând multe altele ca sa ce? Sa dam dovezi la Lume – ca pana la urma s o găsi destui care sa desființeze asemenea stat nestat din europa!?

    Reply
  2. CMC

    Teoria conspiratiei:
    Firea ar fi putut fi singurul candidat viabil al opozitiei in lupta cu Johannis. Cea mai simpla cale de eliminare a ei este auto-prostia.
    Pentru asa ceva, ai nevoie sa-i induci o imbecilitate in cap, pe care sa o sustina public.
    Sunt doua aspecte:
    1. Infiltratii sekuristi i-au bagat in cap o idee atat de ilogica si in afara Constitutiei, incat sa ii anuleze orice sansa de alegere la nivel national. S-a si demascat cat de limitata in gandire este pentru ca a iesit public cu o asemenea enormitate, fara sa o judece.
    Cum sa impuna taxa zilnica de intrare in Bucuresti masinilor inregistrate in alte judete decat Ilfov si Bucuresti? Pai, toate localitatile din tara sunt astfel indreptatite sa impuna taxa masinilor de Bucuresti, pentru simpla traversare a localitatii lor.
    Ce cale legala are Bucurestiul sa obtina plata amenzii in justitie, pentru cei care refuza sa o plateasca? Este evident o taxa neconstitutionala.
    2. Infiltratii sekuristi urmaresc sa ia bani de la primarie pentru implementarea sistemului de monitorizare a vignetei. Sunt cam tot aia care au implementat sistemul CNAS si STS. Ei iau banii, iar vigneta e declarata neconstitutionala. Case closed. Banii incasati de la primarie si papati pentru un sistem inutil (Primaria Bucurestiului nu are mijloace legale sa forteze soferii din afara Bucurestiului sa plateasca amenda, daca nu vor sa plateasca taxa).

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *