Alina Mungiu-Pippidi

Nu vrem partid SRI

În primul rând, esențialul: în nicio țară democratică avansată instituția netransparentă și paraconstituțională, care la noi e CSAT, nu face legea peste Curtea Constituțională, supremul organ nu doar de interpretare a legii, ci și de cenzură a ei, de judicial review. Nici nu are sens să cunoști detaliile unei situații, oricare ar fi ele, așa ceva nu e posibil și faptul că asta e ce pare să se fi întâmplat la București, că din CSAT se dau guvernului indicații ce legi sau ordonanțe să dea sună prost. Mai ales că e un guvern bunicel, tocmai au făcut transparente execuțiile bugetare (aici) pentru prima dată în istorie, chiar dacă încă în formă incompletă. Dacă, după ce Curtea Constituțioală, organul suprem al statului de drept civil, dă o recomandare fermă, se adună niște oameni din zona militară și golesc de substanță acea recomandare, atunci democrația românească are o problemă. O problemă mai mare decât corupția.

Mai departe însă, în detalii. Că detaliile contează.

Amenințarea teroristă e reală, cineva trebuie să asculte telefoane, cartelele pre-pay se folosesc frecvent de grupuri infracționale și nu e nici o nenorocire dacă îți dai buletinul când cumperi una și așa mai departe. De asemenea, cineva trebuie să se uite de unde vin banii, că și mafia italiană și Putin își pot cumpăra moderator TV sau organe întregi de presă la noi, pe alese. Și e adevărat că SRI chiar a făcut o treabă bună în anticorupție, cu agenți acoperiți, nu doar cu interceptări, pentru că justiția era coruptă, să nu ne amăgim, asta a fost anticorupția lui Băsescu, sprijinită pe SRI, că altceva nu avea.

Dar s-a ajuns la prea mult SRI, un exces de servicii secrete în general care se bagă peste guvernul civil sub pretextul amenințărilor, deși oricum i-a umplut de oameni puși de ei, și peste justiție. Or, gata, trebuie să înceapă și normalitatea de undeva, Curtea Constituțională nu a făcut decât să ne aducă la normal și pe fond decizia ei trebuie respectată, chestiile tehnice trebuiau demult reglate și ar fi fost dacă unii nu voiau să eternizeze provizoratul că îi făcea pe ei mari. Lucian Davidescu are dreptate, aici, că nu se poate, oricare ar fi amenințarea, să avem mai mulți oameni care lucrează la SRI și să le dăm mai multe fonduri decât oricare din aliații noștri, că sumele vehiculate (neglijent, după părerea mea) despre costul echipamentelor de ascultare sunt mai mari decât salariile tăiate de Băsescu. Noi nu trebuie să organizăm ascultările în alt fel decât în țările democratice, adică fără servicii când nu sunt de siguranță națională, iar în acțiunea penală serviciile nu au ce căuta deloc. Nu cred că mă bănuie nimeni că vreau să scape Truică sau Udrea, că ani de zile numai eu am scris despre ei, dar să separăm SRI de viața noastră publică mai repede și mai clar, să fie un serviciu mai mic și mai focusat, să nu mai filmeze societatea civilă pe la demonstrații și să umfle unguri, ci să se țină de teroriști și traficanți. Avem poliție și jandarmerie pentru restul. Iar chestiile tehnice trebuiau rezolvate în comisii tehnice, nu la televizor.

Serviciile multe și mari combinate cu societate civilă mică, din care jumătate e un fel de cor pentru SRI nu pot fi rețeta democrației românești. De acord, cei fugăriți de DNA au și ei corul lor anti-SRI, vezi cuplul Udrea-Cristoiu. Dar îi ia cineva în serios? În vreme ce o mobilizare de oameni așa ziși civili care țipă la Curtea Constituțională că e periculoasă. Curtea Constituțională a făcut ce trebuie – altfel nimeni nu schimba vreodată ceea ce pe fond era imoral, cum am mai spus, adică să asculte SRI zece ani pe un consultant politic israelian sub pretext de siguranță națională și când nu mai are clienți prezidențiabili interesanți să îl dea pe mâna DNA pentru corupție. Nu e normal ca SRI să știe totul despre principalii candidați prezidențiali, chit că nu erau favoriții mei candidații aceia. Serviciile nu trebuie să controleze politica. Parlamentul e prea slab să înceapă un control al SRI sau o reformă a CSAT, și a început Curtea Constituțională? Foarte bine. Și la Chișinău tot CC – a lor- văd că salvează situația, și foarte bine face, de asta în istoria democrațiilor primele două instituții care au reușit să să constrângă majoritățile politice sau liderii care o iau razna au fost CC și băncile centrale. Chiar cu trasul-împinsul din 2012 după suspendarea lui Băsescu, CC rămâne vectorul principal de normalitate și stablitate. Nu spun să nu discutăm deciziile lor, că discuția e sănătoasă, dar revin la mai vechea mea cerere de a trata politic corect justiția, nu e admisibil corupții să cumpere spațiu la TV de unde să-i înjure pe judecători și la fel de inadecvat este dacă nu ne place o decizie CCR să tratăm pe judecătorii ei de inepți, inconștienți, agenți KGB și alte asemenea. Oricine o face.

Finalmente, cum eu am prins ziua când a fost exclus din PNȚ-cd creatorul CNSAS și al legii deconspirării Securității, Ticu Dumitrescu, de un birou politic în care o majoritate fuseseră informatori ai Securității, știu dintr-o tristă și veche experiență că organizațiile, partide sau societate civilă au fost sistematic distruse prin infiltrare de servicii, mai ales SRI. Pretenția ca tot felul de proiecte infiltrate, când nu create de-a dreptul de oficine de informații, ca evantaiul de partide creat la precedentele alegeri ca să camufleze PDL în ARD să fie recuperate acuma în vreun nou partid al societății civile e ridicolă. Nu mă ocup de construit partide, ci doar de cenzura lor, dar ce vreau să văd în alternative la clasa politică nu sunt traseiștii sau profesioniștii cafenelelor politice, care vor funcții sau locuri pe liste de la oricine le dă, ci oameni autonomi, cu un profil de activiști comunitari clari, precum cei din categoria „Implicare civică” de la premiile România Curate . Când mă apucă deprimarea, îmi reamintesc că numărul lor a crescut de la un singur grup, cei care au luat partea lui Arafat în 2012, la atâtea grupuri că i-am pus pe toți în categoria ”Colectiv” deși erau din toată țara și fără nicio legătură între ei.

Serviciile secrete sunt indispensable într-o democrație, de acord. Dar ele trebuiesc ținute sub control de o societate civilă și una politică neșantajabilă, veritabil autonomă. De asta fiți atenți la strigătele de unitate anti PSD din unele părți ale presei electronice, prin coincidență aceleași care iau partea SRI necondiționat. Ce simplă ar fi lumea dacă tot ei ne-ar conduce și ONG-urile, și partidele, și tot. Lasă că ne descurcăm noi cu alegerile, cum ne-am descurcat și în 2004, și în 2014. Amestecul lor prescient, și atunci, și acum, e exact ce a minat victoriile noastre. Nu știu cum e cu interceptările, dar alegerile trebuie să fie fără SRI, au deja destui oameni la mâna lor la vârful politicii. Organizați-vă departe de servicii, mișcări noi, ca aici, sau oricare alte spații de încredere. După alegerile locale se va vedea ce grupuri comunitare au reușit să cucerească locuri în Consilii și atunci puteți purcede la viitoare construcții, mai mari. Cele două procese, controlul civil al serviciilor secrete și construcția civilă a unei alternative autonome față de servicii și invulnerabilă față de DNA, trebuie să progreseze simultan. Fără panică. Nu alegerile câștigate ne-au lipsit nouă, ci substanța din spatele lor.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

24 thoughts on “Nu vrem partid SRI

  1. ionita ion

    Cei care sunt corecti, nu au nimic de ascuns, nu dau tepe statului, nu sunt teroristi nu au de ce sa-si faca probleme cu aceasta OUG.
    De asemenea, trebuie sa tineti seama ca fara ea o serie de tepari cum sunt voiculescu, oprescu etc au sanse sa scape, sa nu li se mai impute uriasele sume pe care le-au furat de la noi.
    Asta este pozitia mea si cred ca si a celor care i-am mentionat in prima fraza.

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ ionita ion: dacă ”nu aveți nimic de ascuns, nu dați țepe statului, sunt sunteți teroriști” etc. vă rugăm să semnați de acum înainte comentariile d-voastră cu numele, prenumele, CNP, serie, nr. CI, adresă (și să ne trimiteți pe adresa redacției și înregistrarea ultimelor trei convorbiri private ;) ) ;
      altfel, voiculescu nu a fost condamnat pe baza interceptărilor, ci a documentelor, declarațiilor martorilor etc. – iar, la nevoie, interceptări pot fi făcute și de procurori și polițiști

      Reply
  2. nelu

    asta,
    „Serviciile multe și mari combinate cu societate civilă mică, din care jumătate e un fel de cor pentru SRI nu pot fi rețeta democrației românești.”
    a fost la fix.

    Reply
  3. DOREL

    Cand in Ro PRINCIPIUL SEPARATIEI PUTERILOR in stat va functiona ca in orice tara democratica si SRI va fi institutia ce trebuie sa fie in mod obiectiv.

    Reply
  4. Dumitru Drinceanu

    Spicuiesc din ceea ce a enervat-o si scos-o la rampă pe d.na Pipidi: ,,Serviciile nu trebuie să controleze politica. Parlamentul e prea slab să înceapă un control al SRI sau o reformă a CSAT, și a început Curtea Constituțională? Nu știu cum e cu interceptările, dar alegerile trebuie să fie fără SRI, au deja destui oameni la mâna lor la vârful politicii. Nu alegerile câștigate ne-au lipsit nouă, ci substanța din spatele lor.” inițial voiam să exprim că este firesc – într-o zonă bulversata, intre sarcasmul ruso-turco-american pe de o parte si migratie si isis pe de alta parte – sa ai servicii puternice si cvasiautonome sau integrate in combaterea spionajului si terorismului. Numai ca ANALIZA a fost deopotriva echidistantă, curajoasă si prodemocratică pentru a nu pune pe ganduri Parlament, Presedintie, Guvern, CCR – desi acesta a exprimat clar lucrurile si a incercat sa le transeze – societate civică si sindicate(?). Din interese geopolitice si geostrategice SUA par de acord cu solutiile OUG, dar problema REORIENTARII democratice, cand deja devierile au un sfert de secol si nu s-a indreptat carma este una majora, interna, a României: unde? incotro?

    Reply
    • Pentru dumitru

      Tocmai, alegerile trebuie sa fie supravegheate de SRI, pentru a-i impiedica pe infractorii din psd sa mai fraudeze, cu milioane de voturi.
      SRI trebuie sa supravegheze alegerile si sa adune probe, pentru ca procesele infractorilor care fraudeaza, care organizeaza si coordoneaza fraudarea sa nu mai poata fi tergiversate atitia ani, pentru ca cei care fraudeaza sa nu mai poata fi achitati sau condamnati cu suspendare, din lipsa de probe.

      Reply
  5. marius

    n-am inteles bine pasajul: ,,atentie la strigatele de unitate anti psd, din unele parti ale presei electronice…” adica saracii de la psd, care lupta pentru democratie in romania, sunt cei mai loviti??? poate gresesc eu, interpretez gresit….ori e greseala de redactare???

    Reply
  6. marian

    Nu vrem partid SRI dar avem un guvern SRI! Eu n-am iesit in strada anul trecut ca sa schimb o celula a serviciilor secrete cu alta celula. Nu stiu cine a venit cu ideea acestui guvern dar a gresit-o cumplit, drept urmare boicotul de la alegeri o sa fie unul consistent.

    Reply
  7. Ardelean Valentina

    Daca cititi ultimul articol a lui Moise Guran pe care il considerati ultima data ca fiind normal, vedeti ca implicatiile sunt atat de mari incat democratia care o clamati va fi ucisa de coruptie…

    Reply
  8. nae girimea

    Stimata doamna ,
    Am o dilema si as dori -daca se poate – sa ma lamuriti . Anume : acest guvern este un guvern de Zaroni , sau de Dorei ?

    Reply
  9. Bipbip

    Fara a pune la indoiala in vreun fel legitimitatea curtii, doamne fereste ma intreb:
    1. Cine are cel mai mult de castigat din aceasta hotarare?
    2. De ce se aplica retroactiv si invalideaza probe deja adunate, de ce lasa loc pentru revizuiri de hotarari definitive pe niste criterii de ordin mai degraba tehnic?. E ca si cum daca unul ar da cu masina peste un betiv, pieton, care circula pe trotuar, pentru ca a gonit ca nebunul, ar fi achitat pentru ca pietonul era beat.
    3. Cat de legal si moral este ca un judecator in al carui mandat de procuror DNA s-au ascuns in sertar niste dosare de coruptie la nivel inalt (intamplator, acum pe rol), sa dea o hotarare care sa invalideze tocmai probele din acele dosare?

    Reply
  10. alinaMP

    Valentina, oamenii pot fi normali, dar sa se insele pentru ca nu stiu destul. Dl. Guran e un ziarist talentat, eu sunt profesor de democratie, deci cand eu spun ca CC e asociata cu democratia consolidata asta se bazeaza pe ce a studiat o comunitate intreaga de comparativisti politici. Daca va veti uita pe Google Academic, veti vedea ca specialistul in coruptie sunt tot eu, sigur sunt oameni mai talentati ca mine, dar putini mai experti in domeniil astea, si nici unul mai noi, vorba e daca dva credeti ca merita sa inveti si sa vorbesti pe baza de dovezi sau ramanem cu talentul si intuitiile.Altfel e just uneori in presa sa tragi semnale de alarma si inteleg perfect de ce Moise il trage pe acela, dar si eu imi fac datoria sa spun ce am invatat.

    Reply
  11. Laura

    Eu una nu m-as grabii sa laud prea mult CC din Moldova pentru creativitatea de care a dat dovada … Situatiile in care Curtile Constitutionale schimba creativ chiar textul constitutiei sunt rare (Ukraine in 2011, Sri Lanka in 2009, plus situatiile in Africa in care limita de mandate prezidentiale devine o notiune creativ de elastica). Si in general nu iese nimic bun din asta.

    Reply
  12. Paul Butoi

    …” cartelele pre-pay se folosesc frecvent de grupuri infractionale si nu e nici o nenorocire daca dai buletinul cand cumperi una „…
    Daaa…
    Legea asta trebuie adoptata de urgenta !
    Pen’ca grupurile infractionale / teroristii se vor rusina tare si se vor conforma imediat .
    Si va fi fff greu – chiar imposibil – sa cumperi o cartela de la un intermediar , in schimbul unei recompense .
    Pen’ca legea e foarte aspra si are o gramada de sanctiuni – fff aspre – pentru traficul de cartele – adica 0 ( zero ) .
    Oricum , legea va functiona perfect , pe baza corectitudinii proverbiale a romanului ; chiar si dpdv statistic e fff sigur ca , din vreo 10 milioane de cartele pre-pay care circula in Ro. , infractorii / teroristii nu vor reusi – da’ deloc – sa-si procure cele cateva sute / mii de care au ei nevoie ( ar insemna o rata de esec de 0,05 % , lucru imposibil in Ro. , unde rata de succes in aplicarea legilor este , intotdeauna , cel putin 100 % ) .
    Situatia e fff grava : sustinatorii legii spun ca in Orientul mijlociu sunt in functiune 2-3 milioane de cartele cumparate din Ro. ; ce exprimare sincera a respectului pe care il poarta oamenii de bine ( functionarii Statului ) cetateanului roman ( inteligentei sale ) .
    In plus , este o binevenita revigorare a minunatelor traditii romanesti , ca oamenii tot au nostalgia vremurilor in care trebuia sa dai buletinul cand cumparai lapte , unt , carne , paine …
    Si e mare pacat sa pierdem o buna traditie stramoseasca …

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *