Marele filosof politic liberal John Stuart Mill a contestat rezultatul
alegerilor pierdute contra unui adversar capabil să cheltuiască mai
mult şi care deci a fost ales. Ştiu cum s-a soluţionat plângerea lui Mill, dat
fiind că am pe masa mea de lucru rezolvările, în rezumat, la toate
contestaţiile electorale depuse în Anglia începând cu anul 1832 sau pe acolo
(cumpărate dintr-un anticariat) preţ de vreo 80 de ani, pentru că după aceea au
dispărut, că nimeni nu a mai fraudat alegerile.
Ce nu ştiu, în schimb, e care a fost răspunsul lui Ilie Botoş şi al
Parchetului din România la plângerea mea formulată circa 150 de ani mai târziu,
privitor la unele fraude în alegerile din 2004. Tot aşa, nu ştiu de unde să iau
rezolvările contestaţiilor din anul 2010 – scandal legat de o posibilă fraudă
electorală implicând ambasada română din Paris, sau din oricare alt an. Pe
site-ul Autorităţii Electorale Permanente, unde ar fi locul firesc, nici vorbă
de aşa ceva, cuvântul contestaţii nici nu există, îţi vine să crezi că
alegerile sunt o dulce telenovelă cu al cărei final toată lumea e de acord că e
just şi meritat.
La alegerile din 2004 m-aţi văzut la televizor dezlipind în direct timbrul
de pe buletin, iar Mircea Kivu a publicat o asociaţie statistică semnificativă
între numărul de votanţi pentru PSD pe circumscripţie şi numărul de votanţi
flotanţi (energic dezminţită în blogosferă de Sebastian Lăzăroiu, care lucra pe
atunci pentru tabăra opusă şi susţinea energic, desigur, că nu a fost nici o
fraudă). La parlamentarele din 2009 nu au fost discuţii mari, deşi a câştigat
PDL, aflat în opoziţie – cinste liberalilor care au organizat acele alegeri. În
schimb, s-au desfăşurat pe sistemul de vot uninominal nou-introdus, care a
determinat redesenări de circumscripţii în general favorabile celor care le-au
desenat. Toate aceste alegeri au fost însoţite de scandaluri şi contestaţii.
Or, nu am auzit pe nimeni să fie preocupat că după douăzeci de ani de
alegeri nu s-a rezolvat niciodată favorabil vreo contestaţie, iar rezultatele
nu sunt nici măcar făcute publice. În schimb, proiectele de reformă electorală
abundă la tot pasul.
Cu toate astea, România are cel mai prost scor la proces
electoral atribuit de Freedom House (din ţările membre UE) nu din pricina
sistemului electoral, fiecare ţară având aranjamentele
sale. Când mă mai ocupam de rapoarte Freedom House, m-am agitat să trag în jos
scorul Bulgariei ca să fie dreptate. Vezi însă că nu e simplu: alegerile din Bulgaria
sunt mai curate şi mai reprezentative decât ale noastre pentru că de două ori
în ultimii zece ani au câştigat partide din afara sistemului care nu aveau nici
măcar reprezentanţi în administraţia locală. Asta e dovada unui sistem politic
deschis, în care alegerile funcţionează corect. Orice partid care vrea să facă
ceva pentru îmbunătăţirea procesului electoral în România ar trebui deci să se
preocupe cu prioritate nu de sistemul electoral, de forma circumscripţiilor sau
de data alegerilor, ci doar de egalitatea şanselor, creşterea credibilităţii şi
scăderea contestării lor. Un sondaj halucinant acum doi ani arăta că o
majoritate de români crede că alegerile nu sunt oneste: asta ar trebui
îndreptat.
Desigur însă că asta nu preocupă pe nimeni, cărţile de alegător le
putem pune în vitrină, autoritatea electorală nu ştie ce să posteze pe website
ca să îi crească traficul aflat la zero, în schimb plouă cu propuneri noi,
peste schimbările, deja inutile, din ultimii ani. Avem uninominal, care a
produs previzibil instituţionalizarea traseismului politic, care are acum un
partid completând majoritatea guvernamentală. Alegem şefii de consilii judeţene
direct, ceea ce nu corespunde cu puterile lor administrative, iar primarilor
le-am luat un tur, ca să poată fi aleşi şi cu zece la sută din electorat. Toate
astea sunt reforme recente, al căror scop nu a fost niciodată clar, aşa că nu e
nici o mirare că nu a fost atins. Măcar de ne-am opri aici, dar văd că
continuăm. Există propuneri noi: uninominal fără redistribuire, precum sistemul
pe care Anglia vrea să-l abandoneze, comasarea electorală
a judeţelor în regiuni şi a alegerilor locale cu cele parlamentare, plus votul
prin corespondenţă pentru rezidenţii străini (în schimb, noi, bucureştenii,
dacă ne nimerim la Sinaia, nu avem dreptul să votăm). Nu doar că noile
propuneri sunt la fel de redundante ca şi vechile modificări, dar,
promovate cu atât de puţin timp înainte de alegeri, fără nici un studiu care să
arate la ce servesc şi fără a cere opinia vreunui organism specializat, ele nu
fac decât să ducă pe culmi practica malpraxisului electoral.
Malpraxisul electoral poate fi definit ca manipularea rezultatelor
electorale pentru profitul personal sau partisan în detrimentul interesului
public. Manipularea regulilor electorale şi a altor aranjamente administrative
pentru un avantaj electoral creează prima categorie de probleme. A doua e dată
de manipularea votanţilor prin influenţe necuvenite: cumpărarea votului,
intimidare, dezinformare, etc. Abia în al treilea rând vine implementarea
frauduloasă a procedurilor electorale, adică frauda propriu-zisă. La astea se
adaugă malpraxisul post-electoral, dat fiind că nu doar votanţii, ci şi aleşii
consideră că votul e un capital personal care poate fi tranzacţionat pe piaţă
pentru profit propriu, indiferent de mandat. După părerea mea, sunt două motive
pentru care malpraxisul electoral a crescut enorm la noi: unul este diferenţa
mică între cele două blocuri politice la ultimele rânduri de alegeri, ceea ce a
crescut importanţa fiecărui vot, deci capitalul atât al votanţilor, cât şi al
aleşilor, creând o piaţă înfloritoare de tranzacţii necuvenite, şi doi, enorma
dezamăgire faţă de politică şi indiferenţă faţă de rezultat, ceea ce scade
consecinţele percepute ale acestor vânzări. În 1996 era greu să cumperi vreun
vot, că tuturor ne păsa cum se termină alegerile. Azi, majoritatea votanţilor
deja nu au votat ultimele două dăţi, dacă nu chiar trei, pentru că se consideră
destul de just că nu se schimbă nimic indiferent de rezultatul alegerilor.
Astea sunt problemele de fond ale democraţiei româneşti, iar ele nu pot fi
rezolvate de nici o reformă electorală propusă la ora asta. Dimpotrivă. Votul
uninominal într-un singur tur de scrutin ar reduce reprezentativitatea: mulţi
oameni, în frunte cu John Stuart Mill, au dus o luptă istorică pentru a
institui principiul mult mai echitabil al proporţionalităţii, iar contra
celebrei liste închise de partid puteam lupta mult mai simplu, înlocuind-o cu
una deschisă. Votul prin corespondenţă, pe lângă nedreptatea pe care o face
celor care se deplasează în altă circumscripţie în ţară
(şi care suferă consecinţele alegerii lor, spre deosebire de votanţii din
străinătate), deschide enorme posibilităţi de fraudă. Schimbarea datei
alegerilor, cu un an înainte faţă de când erau programate, este o formă de
manipulare grosolană pe care orice observator al OSCE ar critica-o la o ţară
străină. Dacă nu mă credeţi pe mine, că poate sunt o impostoare care a păcălit
statul german să îmi acrediteze o catedră de democraţie, aveţi de unde alege să
consultaţi pe alţii. Trimiteţi un memorandum la ODIHR sau la Consiliul Europei,
la Fundaţia pentru Sisteme Electorale (IFES) sau la International IDEA cu
ideile voastre de reformă şi data alegerilor, precizând, cum scrie în
International Handbook for Electoral Design, ce anume vreţi să realizaţi cu ele
şi aşteptaţi de acolo o părere, pe care puneţi-o în dezbatere publică. Dacă nu
faceţi asta, şi daţi iarăşi legi electorale fără consultare publică şi în
dispreţul bunelor practici internaţionale, devine clar pentru toată lumea că
asemenea propuneri sunt, de fapt, doar manipulări menite să vă aducă avantaje
la care voturile nu vă îndreptăţesc.
Cu un an înainte de alegeri nu se schimbă date, dimensiuni de circumscripţii
şi nici un fel de reguli ale jocului, mai ales prin ordonanţă de urgenţă sau
asumarea răspunderii. Ocupaţi-vă de sloganuri şi promisiuni, de calitatea
candidaţilor voştri, faceţi noul partid pentru majoritatea prezidenţială sau ce
mai vreţi, că or mai fi fraieri gata să mai înghită o dată găluşca reciclată.
Dar alegerile lăsaţi-le în pace.
Doamna ALINA o societate provenită dintr-un regim dictatorial sau autoritar poate fi considerată cu o democraţie reală dacă în primul rând, noul sistem politic îndeplineşte trei condiţii minimale si anume: existenţa unui stat, a unei tranziţii democratice complete(noi ne aflam intr-o continuua tranzitie) şi a unui guvern care sa conduca democratic.
Nu poate exista democraţie, fără stat şi nici dacă nu s-a înfăptuit tranziţia în mod democratic sau dacă guvernele rezultate în urma alegerilor libere încalcă constituţia, violează drepturile individuale, ale minorităţilor si chiar ale majoritatilor sau încalcă funcţiile legitime ale legislativului şi nu guvernează în limitele statului de drept.
Statul, (comportamentul oficialităţilor publice), dacă nu este constrâns suficient si eficient, de către un sistem de legi, instituţii ale justiţiei, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, în sensul asigurării transparenţei si responsabilităţii faţă de interesul comunitar, democraţia este slăbită de abuzul si cinismul politic, iar actorii nu vor reuşi să se angajeze în direcţia consensului asupra regulilor jocului. In Romania, in contextul actual este consimtita, daca se poate spune si asa ceva doar „dictatura pluralista”.
Constituţionalismul şi domnia legii trebuie să distingă ce posturi publice pot fi ocupate prin alegeri, procedurile prin care vor fi aleşi deţinătorii acestor posturi şi definirea şi limitarea puterii acestora, astfel încât membrii societăţii să accepte rezultatele jocului democratic.
O democraţie în care, există lideri ce se bucura de “legitimitate” aşa zis democratică şi le permite ca în mod discreţionar să ignore principiile statului de drept, nu se încadrează întru-un regim democratic.
Cetăţenii noilor democraţii îşi construiesc judecăţile de valoare despre sistemul lor politic nu numai pe baza a ceea ce aceste sisteme oferă din punct de vedere economic, ci şi bazându-se pe gradul în care acestea distribuie scopuri politice valorizate cum ar fi libertatea, ordinea, domnia legii, responsabilitatea, reprezentativitatea şi mai presus de toate eficacitatea. Cu alte cuvinte cetăţenii se aşteaptă ca democraţiile lor să guverneze democratic, în conformitate cu legile şi constituţia şi eficient în sensul alegerii şi implementării unor politici care se adresează celor mai importante probleme cu care se confruntă societatea.
Printre cele mai frecvente cauze ale alienării, delegitimării şi colapsului democraţiei sunt:
– abuzarea procedurilor şi normelor democratice de către oficialităţile guvernamentale şi liderii politici înşişi, astfel încât democraţia începe să fie privită ca o simulare;
– adoptarea violenţei politice de către actorii semnificativi care sunt fie marginalizaţi în procesul democratic, fie nerăbdători cu procedurile acestuia;
– incapacitatea guvernelor de a decide şi acţiona ca rezultat al fragmentării, polarizării şi impasului politic.
Uneori, democraţia pare pur şi simplu copleşită de greutatea problemelor nerezolvate sau este distrusă de incompetenţă, corupţie şi încăpăţânarea liderilor politici rataţi. Totuşi, într-un anumit moment din viaţa lor, cele mai multe democraţii se confruntă cu crize ce par copleşitoare şi de nerezolvat.CE FACEM CU DEMOCRATIA ORIGINALA DIN ROMANIA?
Jocurile sint facute si oamenii pusi pe frauda, nu ii mai intoarceti dvs din drum. Util ar fi in schimb ca ARC sa coalizeze societatea civila macar pentru alegeri. Dar va dau dreptate si va felicit ca ati observat ca manipularea legala e tot frauda
Iar la noi credibilitatea alegerilor este puternic contestată atunci când aproape 80% din cei intervievaţi în sondaje cred că alegerile se fraudează. Cât de legitime pot fi guvernele a căror legitimitate electorală est atât de slabă? Revenind la pasiunea pentru schimbarea radicală a regulilor jocului în timpul desfăşurării acestuia, acelaşi Cod subliniază la articolul 65: „ceea ce trebuie evitat este nu atât modificarea sistemelor de scrutin – acestea pot fi întotdeauna îmbunătăţite – ci modificarea lor frecventă sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înaintea alegerilor. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare (s.n.), modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic”. Dar cine mai are timp să ia în considerare exigenţe democratice astăzi, când unii profitori ai „democraţiei” postcomuniste susţin, uneori chiar public, că aceasta nu poate funcţiona şi nici nu este folositoare în societatea românească.
Stimata doamna Alina, doresc numai sa va reamintesc, ca perpetua schimbare, modificare, perfectionare, etc., ridicata la nivel de politica publica (singura), spune totul despre totala lipsa de calitate profesionala si morala a factorilor decidenti.
1.-Manipularea alegerilor este o chestiune miniora, fiindca nu avem cu cine vota. Tot ce putem face la alegeri este sa schimbam clientela politica ce va beneficia de viitoarele contracte cu statul, ceeace este total neinteresant pentru alegatorul de rand.
2.-Problema majora, de care cei mai multi romani nu sunt convinsi, este ca avem nevoie de un stat de drept care sa impuna respectarea tuturor legilor, pentru simplul motiv ca intr’un stat care nu impune respectarea legilor nu se fac investitii serioase de capital si fara investitii mari de capital privat, accesul la prosperitate nu este posibil.
3.-Prin educatie, romanii sunt un popor ingaduitor si iertator, pentru incalcarea legilor si considera ca intr’un stat intolerant fata de infractiuni fiecare ar trai mai greu.
4.-Ipotetic, un partid care ar milita pentru intolereanta fata de infractiuni, ma tem ca nici n’ar reusi sa intre in parlament.
5.-Oare am reusit eu sa conving, macar pe prietenii Aliantei pentru o Romanie curata, ca merita sa se angajeze intr’o lupta pentru toleranta zero fata de orice fel de infractiuni?