Apador Ch

La 10 noiembrie ne alegem împărat?

Ar trebui sau nu sancţionată de către alegători lipsa dezbaterilor electorale între candidaţii la preşedinţie? Dacă da, cum?

Pe 10 noiembrie 2019, adică peste puțin mai mult de o săptămână, va fi primul tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui ţării. Anul acesta, însă, după cum merg lucrurile şi în absenţa confruntărilor/dezbaterilor directe între candidaţi, care aleargă pe culoare separate şi au grijă să nu se intersecteze deloc, se pare că ne vom alege un împărat. A cărui singură obligaţie faţă de cetăţeni este să se lase adulat.

Teoretic, după lege, cu 30 de zile înaintea primului tur se desfăşoară campania electorală.

Potrivit aceleiaşi legi (nr. 370/2004 – pentru alegerea preşedintelui), campania electorală constă în exprimarea opiniilor candidaţilor şi „simplilor” cetăţeni în cadrul:
– mitingurilor
– adunărilor
– marşurilor
– mass-media

Art. 38 din Legea 370/2004 conţine o prevedere generoasă, dar complet inutilă, deoarece în practică nu este respectată şi nu există o sancţiune formală pentru nerespectare. Articolul respectiv prevede că, în primul rând, campania electorală care se desfăşoară prin posturile de televiziune sau radio, publice sau private, trebuie să servească interesului general al electoratului de a primi informaţii corecte, astfel încât să-şi poată exercita dreptul de vot în cunoştinţă de cauză.

Legea nu stabileşte însă o obligaţie expresă a candidaţilor de a se întâlni, în campania electorală (sau cu alte ocazii) în confruntări/dezbateri directe. Dar, la nivel cutumiar şi al bunului-simţ, astfel de confruntări directe între candidaţi au avut loc în timpul campaniilor electorale din anii precedenți. Este adevărat, confruntările directe au fost din ce în ce mai rare, odată cu trecerea timpului. Iar în campania asta au lipsit, vorba lui Caragiale, „cu desăvârşire”.

Tot în această campanie electorală a fost dat în folosinţă şi un nou produs al eternei şi fascinantei democraţii autohtone: substitutul/avatarul de candidat. Avatarul de candidat nu trebuie să semene (la fizic sau sex) cu candidatul, important este să se prezinte la dezbateri în locul lui. Cam aşa s-a întâmplat, de exemplu, la dezbaterile de la radio: candidaţii care se considerau (prea) importanţi îşi trimiteau avatarurile la dezbateri, avataruri care intrau în dialog cu unul-doi candidaţi reali, care făcuseră „greşeala” să creadă că e normal să se prezinte personal la discuţiile despre propria candidatură.

Ce ar putea face electoratul care se simte înşelat, desconsiderat, ignorat prin noncombatul candidaţilor? Nu intră în discuţie electoratul din nucleul dur al fiecărui candidat (adulatorii), pentru care orice ar face sau nu ar face candidatul este fenomenal şi epocal.

O soluţie, realizabilă însă pe termen ceva mai lung, ar fi iniţierea unei campanii de advocacy pentru ca şi bunul-simţ în relaţia cu alegătorii să fie introdus, ca obligaţie, în legea alegerilor prezidenţiale. În acest sens, ar putea fi introdusă obligaţia participării nemijlocite (nu prin avatari) la un număr minim de dezbateri electorale, pe durata campaniei electorale şi în perioada dintre cele 2 tururi (câte 2-3 dezbateri pentru fiecare fază/perioadă, de exemplu). Dezbaterile ar putea fi organizate de televiziunea publică şi de 2-3 televiziuni cu audienţa cea mai ridicată. S-ar putea găsi şi sancţiuni destul de eficiente pentru a asigura respectarea acestei noi obligaţii: de exemplu, reducerea cu 10-15%, pentru fiecare absență a candidatului de la dezbateri, a sumelor primite de la stat pentru desfăşurarea campaniei electorale.

Soluţia pe termen scurt ar fi copierea modelului cu avatarul. Adică, folosirea unui avatar de alegător. În loc să se prezinte la secţie în ziua votului, alegătorul ar putea să-şi desemneze un avatar care să meargă la vot în locul lui. De exemplu, o pisică, un căţel, ce are fiecare prin apropiere. Bine, dacă avatarul nu ştie drumul spre secţia de votare şi nu reuşeşte să ajungă la vot, ok, asta e situaţia. Noi am încercat. Cine nu are pisică, căţel sau alt animăluţ, îşi poate desemna ca avatar, pentru a se prezenta la vot, cel mai apropiat copac. Ar fi, oricum, ceva mai rapid decât unii candidaţi.

Desigur, mai pot exista şi alte soluţii. Lista rămâne deschisă…


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

9 thoughts on “La 10 noiembrie ne alegem împărat?

  1. Cristina Gorgos

    Non-campania de anul acesta este, cred eu, rezultatul, previzibil și inevitabil, al campaniei din 2014 in care un candidat “mut”, Johannis, reprezentant al opoziției, a fost comercializat ca unica alternativa la contracandidatul “guraliv” Ponta, reprezentant al puterii. A fost o lovitura de geniu, mai ales ca “mutul” luase peste noapte locul excelentului orator Crin Antonescu—ex-candidatul USL la președinție trecut in neființa politica prin cine știe ce manevre fără miros dar toxice ca gazele de lupta—și n-ar fi făcut fata, in veci, unor dispute reale cu adversarii săi și, deci, nu exista alta soluție decât cea a tăcerii, dinpartea sa, cu toate conotațiile de “mister”, “înțelepciune”, apetența petru “acțiune” derivate din concept. Apoi, din “mut”, strategii l-au făcut “invizibil” punându-l sa refuze tribunele ce i se ofereau pe motive de “vulgaritate”—televiziunile—de inadecvare intelectuala—orice alta aula decât cele universitare era refuzata cu îndârjire—in cele din urma candidatul transformându-se intr-un obiect de cult interzis atingerii neinițiaților, ceea ce a atatat și mai tare imaginația “vulgului.” N-am sa uit niciodată replica data de Antena 3 acestei campanii a tăcerii, anume, scaunul gol cu numele Klaus Werner Johannis pictat pe spătar , primul avatar, ca sa mențin termenul propus de APADOR-CH, al viitorului câștigător al dezbaterilor din 2014; o replica stingheră, de altfel, trecută in istoria advertisementului electoral post-decembrist ca o ultima “fronda” din partea învinșilor—de fapt, o prevestire sumbra a celor ce aveau sa vina sub domnia “scaunului” cu spătar pictat: o mare de vulgaritate, adesea furioasa, ca cea a manifestațiilor anti-PSD care au marcat primii cinci ani ai regimului Johannis, anihilarea spiritului critic și, pana la urma, a oricărei posibilități de dialog, chiar și absurd, între scaune și oamenii in carne și oase care le umplu. Acum manevra se repeta, cu ceva schimbări datorate scăpărilor verbale ale “mutului” pe timpul exercitării mandatului, scăpări care i-au arătat inadecvarea funciară pentru postul de președinte al republicii—mai pe scurt, scaunul s-a apucat sa vorbească, unui public select, desigur, care-și sparge plămânii in încercarea de a acoperi prostiile emise de candidatul Johannis de-a lungul primilor ani de domnie la Cotroceni. Desigur, votanții ar putea sa-și trimită scaunele de bucatarie sau banchetele mașinilor date la casat, in locul lor, la urne sau, și mai bine, sa devină și ei invizibili și tăcuți aidoma personajului care nici măcar nu le cere votul, adică sa boicoteze alegerile, sa lase sala goală, ca la teatru, când actorii sunt prosti și piesa și mai și, iar criticii la moda nu mai conving pe nimeni de contrariu. In lipsa spiritului critic, însă, nu văd cum s-ar putea realiza o asemenea revolta a publicului cetățean, deci rămân sa voteze cazarma și pionierii, ca in vremea dictaturii.

    Reply
  2. JK

    Dacă zic niște șmecheri că trebe, trebe! Asta e: libertate și democrație cu meniu fix. Dacă nu lași Securitatea să moară, …

    Reply
  3. JK

    Ar putea fi sancționată cu boicot sau cu anularea masivă a voturilor, însă ajunge să meargă la vot candidații cu familiile și alegerile sunt valabile.
    Un milion de voturi anulate ar da un semnal, dar nici pentru o astfel de mișcare nu mai e timp.
    Și ziceți că liberalismul ne va face liberi? Poate ne va elibera și de speranță, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. Cu cuțitul la os, peste patru ani poate nu vor mai fi lăsate subiecte adevărate în gurile candidaților-clovni/bufoni-pitici.
    Democrație mică, după buget, servicii aprige precum câinii la casă săracă …

    Reply
  4. emil

    Istoria faptelor facute si nefacute este mult mai concludenta decat minciunile televizate. Ponta si Iohannis au promis alegatorilor ca politicienii nu se mai baga in justitie, si s-au bagat cu gat cu tot…

    Reply
  5. Drinceanu Dumitru

    Un strigat in desert cu rezonanta larga, reluat ca un ecou de atatea constiinte sociale: lipsa dezbaterilor, admise de o lege care trebuie de urgenta amendata! Fiindca, intr-o tara cu media partizanala, in genere, cu intoxicari si manipulari peste tot, cu fracturi atat de grave si multiple, nu este alta cale de documentare directa, individuala si colectiva in acelasi timp, decat prin dezbateri incrucisate, care sa aduca in prim plan proiectele, noutatile fiecarei oferte din candidatura. Fara aceste dezbateri alegerile sunt „in orb”, ceea ce contrazice insasi notiunea de… democratie. In acest fel alegerile sunt lipsite de posibilitatea analizei comparative, a optiunii informate, ceea ce anuleaza valenta triorului care ar trebui sa fie eveniment care, altfel, devine ceea ce se vrea, probabil: unul sters, care de la sine si de la inceput asterne neincrederea si lehamitea formalismului… Numai masinariile de partid pornite zgomotos, si nu aniversar si pasnic, pot strange 30-40-50% din populatia apta de vot. Demonstratia erorii este si consecinta ei: de aceea nu este atrasa la vot istoric celalalta majoritate, cazuta parca in depresie sociala. Tot de aceea nu este impusa de populatie schimbarea de esenta, baza progresului si pacii sociale.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *