Home Anticoruptie Actualitate

Nastase, salvat pentru a treia oara de PSD

05 Februarue 2009

Deputatii PSD din Comisia juridica au votat impotriva inceperii urmariri penale a lui Adrian Nastase in dosarele "Matusa Tamara" si "Zambaccian 2", provocind scandal in noua coalitie de guvernamint. Scorul a fost strins: 10 deputati PSD au votat pentru ca Adrian Nastase sa nu fie trimis in fata judecatorilor, 9 deputati PDL au votat "pentru", iar PNL si UDMR s-au retras strategic de la vot.


Dosarele "Zambaccian 2" si "Matusa Tamara" au incins spiritele in Coalitia PSD-PDL, in Comisia juridica avind loc dispute dure intre reprezentantii celor doua partide. Pedelistii, prin intermediul presedintelui comisiei, Daniel Buda, au propus sa se inainteze plenului Camerei un raport favorabil cererii de incepere a urmaririi penale a lui Adrian Nastase. Propunerea nu s-a bucurat insa de sustinerea deputatilor PSD, care ar fi vrut, de altfel, sa se pronunte doar asupra scrisorii procurorului general, Laura Codruta Kovesi, si nu si asupra dosarelor intocmite de procurori. Cum deputatii PNL si UDMR din comisi au parasit sala, propunerea PDL a picat la vot: in favoarea ei s-au pronuntat cei noua deputati democrat-liberali, iar impotriva – cei noua social-democrati, carora li s-a alaturat si reprezentantul minoritatii italiene, Mircea Grosaru.



Virf de lance in apararea lui Adrian Nastase a fost deputatii PSD Florin Iordache si Eugen Nicolicea, care au invocat o serie de chichite procedurale, propunind inclusiv infiintarea unei comisii de ancheta care sa stabileasca in ce masura este oportuna inceperea urmaririi penale a lui Nastase.


Schimburile de replici intre membrii celor doua partide au fost extrem de dure, ajungindu-se pina la amenintari de genul " Roata se va invirti" si "Derbedeilor, nu stiti ce pierdeti", aruncate de PSD "colegilor" din PDL din coalitie.


Retragerea deputatilor PNL de la vot a facilitat avizul negativ, cei patru deputati liberali putind intoarce "roata" in defavoarea lui Nastase.


De aici inainte procedurile sint complicate. Fie Biroul Permanent poate decide intoarcerea dosarelor la Comisia juridica, caz in care Nastase cistiga un timp pretios, fie poate trimite dosarele in plen. In aceasta situatie, plenul nu este obligat sa tina cont de pozitia Comisiei juridice, putind trece peste ea.


Decizia in plenul Camerei Deputatilor se poate lua cu jumatate plus unu din voturile deputatilor prezenti. In momentul de fata, PDL are 115 deputati, PSD+PC- 113, PNL-65, UDMR-22 si minoritatile nationale -18.


Dosarele „Matuaa Tamara“ si „Zambaccian 2“ au fost trimise la parlament in luna august 2008, dar vechiul legislativ le-a returnat Parchetului General, solicitind noi probe. Pe 7 martie 2006, plenul Camerei a respins cererea procurorilor de a perchezitiona apartamentul sotilor Nastase din blocul situat pe strada Zambaccian. Citeva luni mai tirziu, pe 13 august 2008, Camera Deputatilor a respins o alta cerere a DNA privind inceperea urmaririi penale impotriva lui Nastase in dosarul „Zambaccian“.

 

Comentariul dvs.!