Catalin Hopulele

Muzica tace în faţa birocraţiei. Construcția unui sediu pentru filarmonica din Iaşi ține de o semnătură pe care nu vrea nimeni să o dea

Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași este una dintre instituțiile culturale cele mai de succes din fosta capitală a României, dar care trăiește în spații cu împrumut de ani de zile, săli care nu au fost menite pentru spectacole de mare anvergură. Încă din anul 2013, corpul principal în care își desfășura activitatea, situat pe strada Cuza-Vodă, aproape de centrul orașului, a fost declarat de către autorități un pericol pentru spectatori și artiști și au fost interzise spectacolele acolo. Însă spaţiul se afla oricum într-o stare avansată de degradare cu mult timp înaintea deciziei autorităților. Și acum, deși se pregătesc în continuare în clădirea veche, pe riscul lor, artiștii au o serie de promisiuni din partea municipalității că li se va construi o sală modernă pe locul unui vechi cinematograf din Iași, Cinema Victoria, însă tratativele dintre municipalitate și autoritățile centrale sunt blocate de o semnătură.

În așteptarea unui răspuns de la RADEF

Conform reprezentanților filarmonicii, există un contract gata semnat între Primăria Municipiului Iași și Ministerul Culturii, prin care cinematografele Republicii și Victoria să treacă din patrimoniul RADEF în cel al municipiului, pentru a putea fi valorificate ca săli de festivități. Însă există o problemă de comunicare între RADEF și primărie, care i-a determinat pe cei din urmă să ia în considerare o acțiune în instanță: niciun reprezentant al regiei nu vrea să vină la Iași să semneze actele de predare a patrimoniului către municipalitate. „Eu stau și mă întreb cât mai poate suporta Iașul. Nu de mine, ca muzician, mă plâng, ci de colectivul filarmonicii, care este de o inestimabilă valoare, și îmi dau seama că cei din Iași nici nu remarcă adevărata-i valoare. Am vorbit cu primarul Chirica la un moment dat și mi-a spus că nu știe ce să mai facă cu ăștia de la București. Au fost somați să respecte legea și va trebui să îi dea primăria în judecată. Nu vrea să vină nimeni de la această societate de filme RADEF să respecte legea și obligativitatea primită de la Ministerul Culturii, și să vină să facă predarea acestor două cinematografe către consiliul municipal. Toate actele sunt făcute, doar președintele, directorul sau ce o fi acest domn de la RADEF trebuie să vină să apostileze acest transfer. Nu vrea, spune că nu vrea să vină, că nu îl interesează, că nu îl forțează nimeni, că nu și-a primit salariul și lui ce-i iese”, a precizat Bujor Prelipcean, director al filarmonicii.

În ciuda tuturor neajunsurilor, orchestra, corul, cvartetul Ad Libitum și cvartetul Voces sunt nume recunoscute național și internațional, chiar dacă în Iași acestea nu se bucură de aceeași apreciere. Filarmonica are și o situație juridică și administrativă aparte în Iași. Inițial, la constituire, ea a aparținut direct de Ministerul Culturii, însă din 1996 a trecut în subordonarea directă a Primăriei Municipiului Iași, iar apoi, în 1999, în administrarea Consiliului Județean, care este și astăzi ordonatorul de credite.

În ceea ce privește clădirea de pe strada Cuza-Vodă, există un contrast vizibil cu privire la cele trei corpuri ale sale. Unul dintre ele, renovat și modernizat, este sediul administrativ al Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Perete în perete cu acesta se întinde corpul B, care este în gestiunea filarmonicii, prin Universitatea de Arte (UAGE), care are crăpături structurale ce se întind până în tavan. Proprietatea clădirii cu toate cele trei corpuri, ultimul fiind împărțit de UAGE cu Colegiul de Arte „Octav Băncilă”, a fost retrocedată Episcopiei Romano-Catolice, în 2006, după un lung proces, iar aceasta a dat-o pentru 25 de ani în gestiune gratuită instituțiilor artistice.

Dacă primăria ar prelua cinematrografele, există promisiunea ca, într-un an, fondurile fiind deja identificate, sala mare de la Victoria să poată fi transformată, asanată, renovată și reasamblată dintr-o sală de repetiții în sediu pentru Filarmonică. „Sala este potrivită concertelor și acustic și ca număr de locuri. Am putea sta acolo, s-ar putea face și o fosă unde să poată sta orchestra, să se poată da și spectacole de operă, să fie o scenă multifuncțională.

Însă să se semneze odată actul acela, că parcă trăim într-o altă țară”, a mai spus directorul filarmonicii.

O altă soluție pentru continuarea activității filarmonicii ar fi identificarea unei resurse de finanțare pentru a construi o clădire nouă, ce ar necesita și fonduri mai puține, pe cei aproximativ 2.000 de metri pătrați pe care i-a întabulat deja instituția culturală, fix din mijlocul complexului în care se regăsește fosta clădire, actualmente aproape o ruină. „Pe suprafața curții interioare se poate construi o sală de concerte care costă mai puțin decât reamenajarea Victoriei sau a clădirii vechi care este a Episcopiei și în care, poate, peste 25 de ani, dacă ar fi renovată, ne vor calcula chirie să plătim, fiindcă le va reveni de drept. Am propus asta, dar mi s-a spus că nu este la stradă, nu este vizibilă. Le-am spus, <Domnilor, o sală a filarmonicii devine vizibilă prin calitatea programelor, nu prin poziționare>”, a mai precizat Bujor Prelipcean.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Muzica tace în faţa birocraţiei. Construcția unui sediu pentru filarmonica din Iaşi ține de o semnătură pe care nu vrea nimeni să o dea

  1. flesh

    Și Roșia Montană așteaptă de ani de zile o semnătură de la Ministerul Culturii ca să poată fi înscrisă în patrimoniul UNESCO…

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *