Mihai Goțiu

Mustata a tras apa, dar degeaba. Tot pute. Frustrarea buna a procurorilor DNA si extinderea ei

DNA  a gafat atunci când a decis să-l ridice pe judecătorul Stan Mustață tocmai în ziua procesului lui Dan Voiculescu. Dar e o greșeală de imagine, care i-a ridicat, cel puțin pe moment, mingea la fileu lui Voiculescu. Viteza cu care Voiculescu a atacat DNA, înainte să aștepte să vadă exact de ce este acuzat Mustață, s-a întors ca un bumerang împotriva lui atunci când s-a dovedit că probele din dosarul procurorilor  vizează alte cazuri. Dincolo însă de comentariile contextuale sunt lucruri îmbucurătoare care ies la iveală în acest dosar.

Adio protecția bogaților?

Filosofia business-ului lui Stan Mustață, așa cum rezultă din probele de la dosar, e de un cinism maxim: Ai bani? Poți fi achitat sau măcar scapi ”cu suspendare”. Nu e un lucru nou, ci o confirmare a unuia dintre principalele motive pentru care încrederea opiniei publice în justiție a avut de suferit. Când un fomist care a furat un ou se trezea cu ani grei de pușcărie la activ, iar un mafiot de lux dovedit intra la ”suspendare”, era mai mult decât justificată bănuiala că  diferența de tratament (și de sentințe) era influențată de cotizațiile celor din urmă. Firma ”La Mustață & Co” vine să confirme această percepție publică și să prezinte amănuntele picante, de genul: plătești, scapi de tot sau măcar ieftin; nu plătești și ”rămâi pe lege o… sugi” (nu e greu de descifrat ce se ascunde sub mențiunea ”obscenitate” făcută de procurori în dosar).

Pe Tolo.ro , Mirela Neag și Cătălin Tolontan prezintă argumente și declarații interesante despre modul în care s-a născut Dosarul Mustață. În esență e vorba de o frustrare a procurorilor, care iritați și revoltați de primele sentințe din Dosarul Transferurilor (care au ignorat total dovezile din dosar, mergând până la a afirma că… faptele nu există), și-au ațintit ochii lor și urechile  (ale lor și ale serviciilor) către judecătorii care au luat asemenea decizii. A fost o frustrare bună și, până la urmă, productivă. Primul căzut e Mustață și rețeaua lui.

Cine se mai bagă, domnilor judecători?

E de anticipat că efectele acestui dosar nu se vor limita doar la nivel de imagine , ci vor influența și pe fond justiția. Tentativa ui Stan Mustață de a scăpa în primă fază de Dosarul ICA Voiculescu arată că printre judecătorii corupți există deja o temere că dosarele cu mare vizibiltate atrag și asurpa lor atenția procurorilor. Că lui Mustață nu i s-a potolit lăcomia nici după ce abținerea în cazul Voiculescu i-a fost refuzată ține doar de naivitate și de o anumită vârstă neadaptată la schimbările de tehnologie. Trasul apei în WC sau deschiderea robinetului mai rezistă în scenariile de Hollywood, nu în fața aparaturilor actuale de înregistrare (scena mi-a amintit de episodul din februarie 2012, când am ”cumpărat” naționala de fotbal de la Mircea Sandu, care își închipuia că le-o vinde celor de la RMGC; în timpului negocierii unui contract de milioane de euro, fostul șef al FRF a lăsat televizorul din biroul său deschis și cu sonorul destul de tare dintr-o obișnuință  de tip mafiot pe care o anticipasem: pentru a interfera și bruia eventualele înregistrări; chiar și nivelul tehnologiei de înregistrare achiziționate de la magazin erasuficient pentru a fi imun la frecvența televizorului și la zgomotul ambiental). În aceste condiții, cu judecătorii obiect și subiect al urmărilor penale și cu o tehnologie de urmărire foarte simplă , e de așteptat ca temerile colegilor lui Mustață (de aceeași teapă cu el) să crească exponențial. Iar cei care nu-și practică profesia de judecător din convingere, vor ajunge să o facă măcar de teamă.

Doamnelor, domnilor procurori, mergem mai departe cu frustrarea?

În concluzie, frustrarea procurorilor legată de judecătorii care și-a bătut joc de munca lor e bună. Dar și mai bine ar fi dacă frustrarea lor s-ar extinde și la cea a cetățenilor care ”mor cu dreptatea în mână”. Pentru că nu doar în penal, ci și în civil sau comercial există sentințe judecătorești care te lasă mască. Și în care singura explicație de bun simț e legată de uriașa diferență de resurse financiare de care dispun părțile în litigiu (cu o înclinare a sentințelor mai mult decât evidentă în favoarea celor cu resurse consistente). Sunt genul de sentințe care subminează încrederea în justiție cel puțin la același nivel cu sentințele de achitare ori ”cu suspendare” din cauzele penale notorii. Și chiar dacă nu sunt la fel de vizibile mediatic, sunt mult, mult mai numeroase. Există și la acest nivel niște judecători care trag prea des apa la WC. Faceți-i și pe aceștia să o tragă degeaba. Spor!



Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Mustata a tras apa, dar degeaba. Tot pute. Frustrarea buna a procurorilor DNA si extinderea ei

  1. DUMITRU CAZACU

    Acest articol scris extrem de rational ma duce cu gandul la cazul Serban Huidu. Cum este posibil sa omori trei oameni si sa iei o pedeapsa cu suspendare. Doar profitand de prezenta in sistem a unor astfel de judecatori. Succes DNA.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *