Vasile Ernu

Muncitor şi procuror: istoria României recente în 666 de cuvinte

În România nu a existat dizidenţă. Aici au existat doar cîţiva dizidenţi autentici şi o armată imensă de „dizidenţi impostori” şi luptători anticomunişti postfactum. În mediul intelctual nu prea au existat cîini de pază ci doar căţei de companie, căţei de curte. Asta e tradiţe mai veche. Care se repetă: stăpînii se schimbă, căţeii rămîn.

Îi cunoaştem bine pe cei cîiţiva dizidenţi din mediul intelectual. Sînt mai puţini decît degetele de la o mînă. Însă puţină lume cunoaşte dizidenţa din mediul muncitoresc. Ea a fost una mult mai importantă pe care „elita” o ascunde voit: istoria nu-i prea iubeşte. E tăcere în jurul lor.

Aşa a fost Iulius Filip: muncitor, dizident şi deţinut politic.

Iulius Filip s-a declarat de partea minerilor participanți la Greva minerilor din Valea Jiului din 1977. O da, au fost şi greve.

Iulius Filip a trimis în 1981 la CC al PCR un pamflet adresat lui Nicolae Ceaușescu, intitulat „Vis și speranță”.

Iulius Filip a trimis în Polonia (1981) o scrisoare de sprijin către Congresul sindicatului Solidaritatea cu mesajul „Dorim succes deplin primului congres al unui sindicat liber din țările socialiste”, semnând „muncitorul român Iulius Filip, Atelierele CFR 16 Februarie Cluj” (wiki). A fost citită la Congresul Solidariotatea şi la Europa Liberă.

Iulius Filip a fost condamnat la cinci ani și patru luni, pedeapsă pe care a executat-o în închisorile din Cluj, București, Jilava și Aiud.

Iulius Filip a pierdut tot: libertate, job şi ţară. A fost exilat. S-a întors în ţară după 97 fără onoruri, fără recunoştinţă, fără privilegii. S-a întors să-şi îngrijească prăunţii bolnavi şi să-i îngroape. O modestie greu de găsit în România. A pierdut tot dar şi-a cîştigat libertatea şi demnitatea.

Paralel de viaţa acestui om exemplar a trăit un procuror care la un moment dat s-a intersectat cu eroul nostru: i-a refuzat cererea de eliberare unui om închis pe nedrept. Procurorul îşi făcea bine treaba: era parte a „banalităţii răului”. Cum se spune: aşa erau vremurile. Sau şi mai dur: nu avea de ales.

Acel procuror care „nu a avut de ales” şi „s-a supus vremurilor” nu e nimeni altul decît Augustin Lazăr, procurorul general actual al României, mare luptător împotriva “ciumii roşii”. Alte vremuri, alte cerinţe.

Rezultatul e vizibil: unul pierde tot, altul a cîştigă tot. Nu parţial, nu negociabil şi distributiv, ci tot. Eroul pozitiv e aruncat la coşul de gunoi al istoriei iar celălalt, eroul negativ, cîştigă tot. E emblematic pentru „epoca de tranziţie”.

Şi mai e ceva foarte interesant: „lumea bună” care vrea să te bage la puşcărie pe 10 ani doar pentru că răsfoieşti o carte marxistă sau simpatizezi şi vrei drepturi petru mincitori e gata să te linşeze doar pentru că pui în discuţie (im)postura morală a procurorului Lazăr.

Adică Iulius Filip dacă ar face azi ce a făcut în anii 80 ar fi băgat din nou la puşcărie iar lazăr ar rămîne la locul lui, la putere, mereu, pentru eternitate.

Important e că procurorul e sub flamura luptei îmăptriva „ciumii roşii”. Despre ce este vorba aici? Despre dreptate sau despre impostură politcă crasă?

Vorba unui amic: Culmea anticomunismului: Să fii erou al luptei împotriva „ciumei roșie” post-dictatură, după ce în timpul dictaturii ai contribuit explicit la ținerea la bulău a unuia dintre puținii dizindenți anticomuniști.

Adică anticomunismul la noi este nu o încercare de a face dreptate unor oameni ci o banală bîtă ideologică şi politică, un instrument de preluare a puterii.

Avea dreptate Dovlatov: după comunişti cel mai mult îi dispreţuiesc pe anticomunişti. Aş mai adăuga doar: nicăieri la noi nu s-a conservat mai bine comunismul, ceauşimul şi gîndirea totalitară aşa cum s-a conservat în mediul anticomunist.

Ce aş mai spune? Aşa au fost, aşa sînt vremurile? Nu am avut de ales? Nu avem de ales?

Bătrînul îmi spunea că la intrarea în Iad există un citat scris mare: Nu există alegere! De fapt Iadul asta înseamnă: să ne minţim, să fim convinşi că nu există alegere, alternativă. Alegere există întotdeauana. Alternativă există la orice. Pînă şi Iadul are alternativă. Chiar şi Iadul politic spre care ne îndreptăm cu mare viteză…

PS: Nu judec pe nimeni, încerc doar să înţeleg. În cazul lui Lazăr nu am instrumente să verific: procurorul spune că nu se pronunţă: „Nu pot confirma aspecte concrete”. Tăcerea înseamnă încuviinţare. Mi se pare însă emblematică această situaţie de impostură politică generală în care ne aflăm.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

10 thoughts on “Muncitor şi procuror: istoria României recente în 666 de cuvinte

  1. ionas

    Despre persoanele care ocupa temporar o functie de procuror sa judecator este cu totul inutil a se vorbi.
    Sistemul judiciar din Romania ( combinatie intre cel sovietic cu forme franceze ) este prost.

    Legi- coduri proaste, coduri de procedura proaste, sistemul de judecata subiectiv prost , CSM care se autoconduce excluzid cetatenii subiecti/cobai ai sistemului judiciar , adica toate ingredientele proaste dau un sistem judiciar prost. Nu suntem nici Franta, USA, UK sau Germania.
    Nu conteaza persoana A. Lazar sau alta.
    Cam prea multa propaganda in articol.

    Reply
  2. mihaim

    Daca Lazar „nu avea de ales” atunci, noi avem azi. Fiecare cu alegerea lui.

    @emil, eu nu am avut niciun membru de partid in familia imediata, si dispretuiesc punctul tau de vedere,
    dar si scuzele pe care le ai in buzunar. Ma faci si pe mine ciumat rosu?
    Apropos, tu cati membri de partid ai avut in familie?

    Reply
    • emil

      Numarul nu conteaza. Ciuma Rosie n-ar fi atat de ticaloasa daca n-ar fi sustinuta de mercenari neinrolati.

      Reply
      • Dumitru

        Cu discursul asta comunistii lui Pauker si-ai lui Dej v-ar fi promovat imediat in anii ’50. Trebuie numai sa inlocuiti „Ciuma Rosie” cu „regimul burghezo-mosieresc” si conversia e facuta. Ia faceti exercitiul sa vedeti ce bine suna. Si apoi intrebati-va ce va diferentiaza de aia.

        Reply
        • emil

          Nici vorba! ,,Ciuma Rosie” se manifesta in forma de spirala mult evoluata. Si atunci, si acum, promovarile au ca fundament de baza canibalismul. Patrascanu, Parvulescu, etc au fost inlaturati precum Ponta, Grindeanu, Tudose, Firea, etc. Decalajul intre ei este de tahnica manipularii si moralitate. Cei de azi fura si talharesc de zvanta pamantul.

          Reply
  3. Stark

    Stimate Dle jurnalist, avand in vedere ca articolul dvs cu „7 banalitati…” referitor la Augustin Lazar a pornit de la o informatie falsa cred ca ar fi cazul sa faceti o rectificare si sa va cereti scuze.
    Numele de familie Lazar este un nume comun iar profitandu-se de acest detalie propaganda rosie cauta orice fel de variante astfel incat faptele imputabile ale vreunui alt Lazar sa ii fie atribuite persoanei Procurarului General tocmai cu scopul de a-l decredibiliza. Inainte sa sariti la atac ar fi mai bine sa ganditi si sa verificati informatiile. Asa procedeaza un profesionist!

    Reply
    • Minerva

      Informatia este cat se poate de adevarata, drept pentru care CNSAS reexamineaza dosarul lui Augustin Lazar, al carui nume si ale carui semnaturi figureaza clar pe ambele rapoarte (1985 si 1986) prin care a respins eliberarea anti-comunistului Iulius Filip, desi indeplinea conditiile legale cu varf si indesat!

      Reply

Lasă un răspuns la ionas Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *