Update: Moțiunea care ar cădea. Marii câștigători: Dăncilă, dar mai ales Iohannis

Update (joi, 13:50): M-am înșelat, moțiunea a trecut cu 238 de voturi, iar Guvernul Dăncilă a fost demis. Partea bună: am scăpat de niște incompetenți + Iohannis va avea un contracandidat pe cinste în turul doi. Partea rea: vin alți incompetenți, ca urmare a negocierii la sânge a unor trădări pe ultima sută de metri (că altfel nu aveam acest rezultat), iar Ponta și Tăriceanu sunt cei care au făcut totul posibil. Gata, i-a reevaluat toată lumea?

Așteptarea mea cea mai mare: dacă tot există o majoritate formată, să trecem rapid revenirea la alegeri locale în două tururi! 🙂Pericolul uriaș: reeditarea perioadei tehnocrate (2015-2016) care a repus în cărți PSD pentru un scor uriaș la alegerile generale.

În cazul în care v-ați pus șampania la rece pentru a celebra căderea Guvernului Dăncilă -anunțată de vreo două săptămâni cu sulițe pentru Secția Specială și trămbițe pentru votanții dornici de sânge pe pereți, dată ca sigură nu doar de creatorii ei, ci și de mulți dintre formatorii de opinie-, veți fi nevoiți fie să o beți de dezamăgire, fie să o păstrați pentru următoarea ocazie (probabil pentru realegerea lui Klaus Iohannis, care devine 99% sigură după ziua de mâine). Moțiunea va cădea exact așa cum toată opoziția a căzut în capcana întinsă de PSD ca să o bage în extremis pe Viorica Dăncilă în turul al doilea, cu tacitul accept al președintelui.

Este o previziune, nicidecum o dorință sau o certitudine, pe care o fundamentez pe succesiunea de fapte și împrejurări care au condus în cele din urmă la această enormă așteptare că vom rămâne fără guvern. Dacă ai așteptări mari, la fel sunt și dezamăgirile, așa că ce context mai bun să aibă PSD-ul pentru a bifa o victorie care să o aibă pe Dăncilă în centrul atenției fix înainte de startul campaniei oficiale pentru prezidențialele la care șansele să intre în turul 2 erau mici spre foarte mici?

Față de celelalte trei moțiuni de cenzură împotriva actualului guvern, această a patra e atipică. Chiar dacă a fost depusă cu 237 de semnături (cu 4 mai multe decât necesarul pentru demitere) și anunțată ca sigură, artizanii ei de la PNL, USR și Pro România nu au venit cu nicio propunere de cabinet. Nici măcar cu o schiță a structurii viitorului Guvern nu au venit în fața oamenilor, premierul „din umbră” fiind în continuare o necunoscută. E clar că PNL și USR nu vor la guvernare din motive strict politice. Vine un 2020 electoral local și general pentru care nu vor să se erodeze și pare că e mai important calculul politic decât ceea ce ar fi bine, după cum spun ei, pentru țară. Textul moțiunii o arată clar: Cu fiecare oră, cu fiecare zi care trece, menţinerea Guvernului Dăncilă face un rău tot mai mare României. Guvernează în haos, ilegitim şi imoral, cu o incompetenţă ce face ravagii. Dacă inițiatorii moțiunii ar fi crezut în această declarație politică, cu majoritatea la purtător (căci așa au spus tuturor, nu, 237 de voturi?) ar fi venit chiar și sâmbătă în Parlament ca să dea jos răul de la cârma țării. Cât mai repede, că e dezastru și haos. Ori erau conștienți că (încă) nu aveau voturile securizate și au vrut să câștige timp, ori știau de la bun început că toată povestea cu moțiunea e o cacealma care să îl favorizeze indirect pe Klaus Iohannis. Aș înclina spre a doua.

Miza moțiunii pare că de la bun început nu a fost guvernarea, ci retorica electorală și în cele din urmă liniștea președintelui. Adică un tur doi relaxat, cu Viorica Dăncilă finalistă, oricum pierzătoare în fața lui Klaus Iohannis în disputa directă, dar cu o guvernare întârită. Ei sunt principalii câștigători, trăgând după ei cele două partide mainstream. Dacă moțiunea era făcută ca să treacă, Klaus Iohannis și cel puțin PNL (dacă nu toată opoziția) ar fi trebuit deja să aibă stabilit și negociat noul guvern tocmai ca să nu aibă în ogradă o criză politică națională în toiul campaniei, plus să atragă voturile parlamentarilor care ar fi schimbat barca pentru o sinecură, două, trei. Care e planul, ce vine în loc? Demos și PLUS, partide neparlamentare, au anunțat în mare ce ar face dacă ar ajunge la guvernare. Opoziția parlamentară, nu.

Pe de altă parte, teoria forțării alegerilor anticipate prin propunerea în două rânduri a lui Orban (în ciuda jucătorului Ponta care face de fapt moțiunea să aibă șanse de succes ca urmare a parteneriatului cu ALDE nășit undeva peste Ocean) nu stă în picioare deoarece, repet, e clar ca lumina zilei că opoziția nu vrea acum la guvernare, iar la a doua strigare oricine ar primi voturile de învestitură. Parlamentarii care ar renunța la un an de mandat și mai ales care ar accepta provocarea de a veni în fața electoratului odată cu alegerile locale sunt mult mai puțini decât cei care ar trăda actuala coaliție votând moțiunea.

În motivarea predicției mele, aș mai menționa trei chestiuni importante:

• Zilele acestea, la nivelul Guvernului se discută intens către ce proiecte locale vor fi distribuiți cei peste 4 miliarde de lei rămași din Fondul de Dezvoltare și Investiții, pe lângă cele 500 de proiecte valorând aprox. 6 miliarde, selectate deja (116 fiind aprobate în septembrie, așa cum am relatat, iar celelalte, surpriză, miercurea trecută – deci o negociere clar s-a petrecut deja cu posibilii dezertori din coaliție);
• Ca anumiți dezertori de conjuctură (semnatari ai moțiunii de altfel) să nu se facă de râs și să aibă și ei o barcă din care să cânte partitura stabilității, peste noapte apare o Forță Națională cuprinzând 15 parlamentari care să ne spună ceva despre „lipsa de coerență și seriozitate de care partidele de opoziție au dat dovadă în ultima săptămână”;
• S-a deconspirat între timp și răzmerița „grupului de la Cluj”, unde Liviu Alexa a fost numit interimar șef al organizației PSD, mutare gândită tocmai pentru a fi amenajată și mai bine capcana întinsă de PSD: uite, se sparge partidul, parlamentarii votează moțiunea etc.

Uite așa, Dăncilă iese învingătoare, România evită o criză politică în dauna unei stabilități a baronilor care fac legea, Klaus Iohannis sacrifică demnitatea opoziției pentru securizarea unui tur 2 liniștit, iar scrutinul prezidențial devine dintr-o dată un episod cu final prevăzut. Singurul lucru care ar putea mișca noua coabitare secretă dintre premier și președinte ar fi un al treilea candidat care să își construiască toată campania pe o luptă cu adevărat antisistem și împotriva blaturilor de genul celui care mâine va culmina cu votul de respingere a moțiunii. Va fi cu strigături!

Scriind acest articol, mi-am dat seama pe parcurs ce tastam cuvintele că, prezicând eșecul moțiunii de mâine, voi fi etichetat în fel și chip. Pesedist, cel mai probabil, dacă nu… dăncilist. Ce contează că acum câteva zile am scris cum județele baronilor din jurul premierului sunt fruntașe la finanțările din Fondul de Dezvoltare și Investiții? Sau despre Ajunul Baronului din 24 iunie? De fapt, sunt realist și ar trebui mai des și mai mulți să avem curajul de a spune lucrurilor pe nume, căci altfel ne vom îmbăta în continuare cu apă rece și vom fi conduși și dominați politic, economic și cum mai vreți voi de păpușari care, iată, sunt în stare să vândă publicului uriașe scheme electorale. Până aseară, înclinam să am impresia că gata, Guvernul cade. Le-am pus cap la cap, iar ceea ce bănuiam de câteva zile pare să prindă sens.