Mona Muscă, doamne & domnițe

Uitându-mă la cum se chinuie dna Lia Olguța Vasilescu să pară ceva, mi-am amintit cât de firesc îi era Monei Muscă să fie cineva. Și asta deranja al dracului de tare. Olguța nu deranjează.

Uitându-mă la câte doamne și domnițe ară astăzi hectarele “eșichierului politic românesc”, mă întreb de ce nu au fost mai întâi trimise Domniile lor la cursuri intensive de desțelenire a minții.

Uitându-mă la cum acceptăm azi scuzele cu “legile în vigoare pe atunci” și “referințe pe care angajații le scriau între ei ca garanții reciproce“, înțeleg că Mona Muscă nu a trăit tot “pe atunci”.

Uitându-mă peste textele zilei, îmi reamintesc vuietul pietroaielor aruncate asupra Monei Muscă de “mari conștiințe civice”, viguroși tăcători de profesie – sub Ceaușescu, prosperi ”formatori de opine” – azi.

Desen & © - Ion Barbu

Desen & © – Ion Barbu

Mona Muscă și-a administrat prost o criză din care alții ies cu zâmbetul pe buze și în aplauzele mulțimii – ”Băieți deștepți, domne’. Ce puteau să facă? Așa erau timpurile.” Azi cum sunt timpurile?

A plătit. S-a retras. Și-a făcut un bine. Bine, bine, dar politicii românești i-a făcut un bine? Iată o întrebare la care nu a fost și nu este datoria Monei Muscă să răspundă. Răspunsul este la ”formatori”.

Prestigiul Monei Muscă deranja. Popularitatea de tarabă a unor doamne și domnițe ale zilei – nu. Cu ele avem ”fun”. Mona Muscă a fost sacrificată. Olguța – promovată. Amândouă de legile “zilei în vigoare”.

Cu Mona Muscă rămasă în politică am fi putut obține o Lege a lustrației. Cu Olguța și alte doamne și domnițe a apărut gluma cu “Știi bancul cu lustrația? Nu. Atunci nu ți-l spun. De ce? Costă scump.”

Bună treabă! România – Atelier de Artă și Meserii.


Recomandări

5 thoughts on “Mona Muscă, doamne & domnițe

  1. NERD

    Suzănica Gâdea reinventată! Mai agresivă, mai fără coc, mai bogată, mai din Craiova! La fel de inteligentă!

    Reply
  2. Cami

    Multumesc pentru aducere aminte domnule Tudoran, in multe momente i-am simtit lipsa, am fost si raman la parerea ca popularitatea doamnei incepuse sa deranjeze, a fost numai buna de aruncat in gura leilor, mai ales cand condamnam cu fermitate comunismul. Macar daca “marile constiinte civice” ar fi fost la fel de excesiv principiale si cu alte ocazii, vezi nepotismul si impostura de dupa.

    Reply
  3. Florin

    Citeam articolul dv. si ma frecam la ochi. Tocmai dv. ajungeti sa spuneti despre MM ca daca nu ar fi fost scufundata de propriul trecut indoielnic al tineretii sale, acum ea ne-ar fi redat o lege a lustratiei? Sigur ca in mizeria politica a mai tuturor politicienilor de a nu-si da demisia in momente evident delicate (date pe fata de presa, ori institutii abilitate – iar aici imi vine imediat in minte mizeria unui Vosganian), gestul imediat si decenta tacerii uneia ca MN pare remarcabil. Dar va rog nu intrati in capcana contra-ponderii cu un personaj de mahala si comic precum Olguta. Grava e situatia generala a PNL-ului si in general, a unei lipse totale de alternativa politica. Tocmai azi, Ludovic Orban, care se vede noul presedinte al partidului isi oferea sprijinul pentru reactivarea unei calamitati politice care a facut posibila nastearea USL-ului. Despre ce vorbim aici? Cum puteti scrie un asemenea articol tocmai dv.?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *