Romania Curată

MOBILIZARE! Oprea scoate cetățenii în stradă. Protest la Senat

Sute de cetățeni și-au anunțat deja participarea pentru protestul care va avea loc joi, de la ora 18.00, în fața Palatului Parlamentului. Oamenii vor protesta împotriva votului de ieri (luni) din Senatul României, prin care a fost respinsă cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru de Interne Gabriel Oprea, în scandalul polițistului Bogdan Gigină, decedat în urma unui accident produs în timp ce-i deschidea coloana oficială.

UPDATE: Un protest similar s-a anunțat și la Cluj, în Piața Unirii, tot joi, de la ora 18.00 (detalii aici)

Fragment din anunțul de mobilizare, de pe Facebook:

”Ieșim în stradă pentru cei care nu mai sunt printre noi și nu-și mai pot cere singuri dreptatea.

Polițistul Bogdan Gigină a murit în timpul serviciului, când era antemergător pe motocicletă și deschidea drumul coloanei oficiale organizate pentru ministrul de interne, șeful său.

Un polițist a murit, dar cel identificat de procurori ca vinovat de ucidere din culpă nu va ajunge în fața justiției, din cauza celor din Senatul României, care se cred deasupra legii.

Fraților, nu sunteți nici Dumnezei și nici invincibili.

De aceea, joi ieșim în stradă, chiar la voi acasă, domnilor senatori. Noi, simpli cetățeni indignați venim la intrarea dinspre Senat a Parlamentului României, să-l comemorăm pe Bogdan Gigină și să cerem dreptate.

Poate așa vă amintiți că nu există vreo diferență magică între noi și voi, că legea este aceeași pentru toți și că justiția trebuie lăsată să-și facă treaba.

Ne întâlnim aici joi, incepand cu ora 18:00.

Evenimentul de mobilizare de pe Facebook aici

UPDATE: Un protest similar s-a anunțat și la Cluj, în Piața Unirii, tot joi, de la ora 18.00 (detalii aici)


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

2 thoughts on “MOBILIZARE! Oprea scoate cetățenii în stradă. Protest la Senat

  1. Alex

    Juridic vorbind cei 75 de senatori au savarsit infractiunea de favorizare a infractorului. Deci este un adevar ca Parlamentul Romaniei este format in majoritate din infractori ! Rusine !

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *