Misterul unor știri ”false” nedezmințite niciodată

Nu e de mirare că anchetele și condamnările la care asistăm par să fie doar mostre de justiție și nu justiția în întregul ei, doar exemple cu rol de descurajare.

Traian Băsescu (picture-alliance/dpa)

Fostul primar democrat-liberal, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat că a participat la rețeaua de finanțare ilegală a partidului. E un fapt care ar putea explica multe episoade obscure din politica românească. De exemplu, la Institutul de Studii Populare, în perioada sa de maximă înflorire când organiza conferințe publice în săli mari cu chirie scumpă, se anunțase prezența lui Traian Băsescu care a surprins asistența vorbind despre o reformă radicală a finanțării campaniilor electorale. Surpriza era cu atât mai mare cu cât propunerea cădea exact în perioada în care combatanții dreptei pe frontul ideologic atinseseră un vârf în apologetica închinată pieței libere și a minimizării statului. Or, președintele Băsescu propunea interzicerea totală a finanțării private și stabilirea unor subvenții minime de la buget.

Ceea ce ne-a surprins în mod neplăcut (și am scris atunci în acest sens)  a fost totala incoerență ideologică a PDL care putea sări cu atâta ușurință de la un lucru la contrariul său și nu în cadrul unei organizații sătești, ci chiar în inima sa intelectuală, la Institutul de Studii Populare. Faptul că noi luasem titulatura în serios era însă numai vina noastră, a naivilor, care își imaginaseră că, în sfârșit, ne-am îndepărtat puțin de ”porțile Orientului”. În plus, ironia, pe care militanții PDL pro-Băsescu nu o remarcaseră atunci când aplaudau cu mare entuziasm, era că propunerea se regăsea în forme identice într-un program al PSD elaborat la Institutul Gheorghe Șincai condus de Adrian Severin. Dar dacă la PSD avea sens, aici, la ”ultraliberali”, era ca nuca-n perete.

Dar nu coincidența cu programul PSD era problema. Nu ne-am îndoit nicio clipă că era o pură întâmplare, chiar dacă nu am înțeles de la bun început ce se petrece. Un alt fapt care ne atrăsese atunci atenția era legat de articolele misterioase din presă care îl acuzau pe Vasile Blaga că este creierul unei vaste operațiuni de finanțare ilegală a partidului, care exploata inclusiv profiturile obținute din mita vameșilor. În urma unei operațiuni fulger fuseseră arestați simultan peste o sută de vameși pe care un polițist din sindicat îi considera încă de pe atunci doar pioni neînsemnați.

Toate aceste frământări teribile coincideau cu izbucnirea unui conflict surd între Traian Băsescu și Vasile Blaga care refuza să fie docil și care ridica pretenții la conducerea partidului. Or, acuzațiile intempestive apărute în presa obscură de provincie, abandonate rapid în ciuda faptului că nimeni nu se ostenise să le dezmintă, se produceau simultan cu apariția la fel de intempestivă a lui Traian Băsescu la ISP, unde propunea, tam-nisam, finanțarea partidelor de la buget. Era un fel de a spune că nu are nevoie de Blaga și de rețeaua lui, că se descurcă singur împreună cu cei  loiali care se găseau de altfel in corpore în sala de conferințe, aplaudând cu entuziasm. În cele din urmă între Băsescu și Blaga s-a încheiat un armistițiu, iar ulterior, așa cum știm, Băsescu a plecat construind un alt partid. Devenise probabil evident că sacrificarea rețelei lui Blaga era mult prea constisitoare căci antrena multe persoane aflate în punctele strategice. Vasile Blaga era unul dintre puținii care opuneau o rezistență oarecare pretențiilor hegemonice ale Elenei Udrea, toți ceilalți pliindu-se lingușitor și oportunist.

Aflăm din desfășurarea anchetei că Gheorghe Ștefan nu lucra de unul singur și că se pusese de acord cu Vasile Blaga. Așa susține DNA, dar logic vorbind nici nu se putea altfel. Din alte surse știm însă cu siguranță că pe circuitul PDL se găseau în acei ani foarte mulți bani negri pentru campaniile electorale, bani la care Traian Băsescu se arătase la un moment dispus să renunțe tocmai ca să nu rămână dator lui Vasile Blaga. Relația aceasta a rămas neexplorată, dar dacă cineva este interesat cu adevărat de ilegalitățile PDL și ale fostului președinte aici trebuie să caute și va găsi nu unul, ci zeci de oameni implicați la diferite nivele laolaltă cu cheltuieli de campanie exorbitante.

Așa stând lucrurile, nu e de mirare că Gheorghe Ștefan se consideră nedreptățit, căci el nu a ținut banii pentru el, ci i-a repartizat în folos colectiv, ca să nu mai vorbim de Vasile Blaga, care fusese cel mai bun dispecer de campanie. Nu e de mirare iarăși că anchetele și condamnările la care asistăm par să fie doar mostre de justiție și nu justiția în întregul ei, doar exemple cu rol de descurajare. Și iarăși am putea înțelege că cei condamnați nu se mulțumesc cu rolul de material didactic într-o lecție de integritate politică, contribuind copios la campaniile anti-DNA în care văd doar o formă de justiție indolentă și cinică. Să ne amintim de pildă modul ciudat de insistent și patetic în care fostul ministru Monica Iacob Ridzi își clama inocența, în timp ce prietenii rămași lansau aluzii la finanțarea campaniei Elenei Băsescu.

În fine astăzi când senatorul PMP, Traian Băsescu, depune amendamente în Parlament la legea grațierii, unele menite să o elibereze inclusiv pe Monica Ridzi, destui se revoltă spunând că amestecul interesului personal este inadmisibil. Dar dacă amestecul acesta ilicit între interesul public și cel propriu va fi acționat permanent cât s-a găsit în funcție? E o perspectivă sumbră care astăzi nu mai uimește pe nimeni și care, în tot cazul, ar explica mult mai bine ceea ce, în trecut, ni s-a părut inexplicabil.

Comentariu publicat de Deutsche Wellle


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *