Presupusul plagiat al procurorului general interimar al României, Bogdan Licu, este verificat de procurorii Secţiei de urmărire penală a Parchetului Înaltei Curţi … condus de Bogdan Licu. Verificările vin ca urmare a unei plângeri a unui general în rezervă.
Plângere indirectă. La începutul lunii decembrie a anului trecut, generalul Ioan Sârbu, fost şef al Direcţiei medicale din MAPN, i-a facut o nouă plângere penală fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea. De această dată, pentru plagiat şi constituire de grup infracţional organizat. Numai că, în plângere, generalul Sârbu a strecurat şi o lovitură indirectă actualului procuror general interimar al României. A cerut procurorilor să îl cerceteze pe conducătorul de doctorat Gabriel Oprea pentru că l-ar fi instigat pe Bogdan Licu să plagieze în teza de doctorat.
Doctorat la ANI a SRI. Licu şi-a susţinut teza în 2011 la Academia Naţională de Informaţii a SRI si l-a avut ca îndrumător ştiinţific pe Gabriel Oprea. În vara anului trecut, jurnalista Emilia Şercan a publicat o investigaţie de presă în care l-a acuzat pe înaltul magistrat de plagiat în teza de doctorat.
Blocaj. Se repetă practic situaţia din toamna anului trecut în care a fost implicat fostul procuror general Tiberiu Niţu. În noiembrie, dosarul penal privind moartea poliţistului Bogdan Gigină din coloana oficială a fostului ministru de Interne Gabriel Oprea a fost preluat de Parchetul general pentru că se conturaseră indicii privind o presupusă faptă de abuz în serviciu din partea demnitarului. Dosarul a fost cerut însă de DNA pentru că, pe lângă Oprea, a apărut o plângere şi împotriva procurorului general Tiberiu Niţu. Acesta a fost reclamat că ar fi beneficiat ilegal de coloană oficială de la MAI. Parchetul general nu a avut ce să facă şi a fost nevoit să predea dosarul la DNA.
Deznodământul îl cunoaşteţi. DNA a cerut şi obţinut de la Senat avizul pentru urmărirea penală a lui Gabi Oprea. Ca urmare a unui comunicat de presă al DNA în care procurorul general era acuzat că a primit un folos necuvenit, adică ar fi beneficiat ilegal de un antemergător de la Poliţia Rutieră, Tiberiu Niţu şi-a înaintat demisia din funcţie. E adevărat, o săptămână mai târziu, fiind într-o situaţie de şah mat, adică în faţa unei iminente acuzări şi după ce preşedintele, premierul şi ministrul Jusţiţiei au discutat cazul lui şi i-au dat de înţeles că va fi revocat.
Problemă de încredere. Aşa s-a ajuns la situaţia de azi în care prim adjunctul procurorului general Bogdan Licu a preluat atribuţiile de procuror general interimar şi în care o întrebare devine inevitabilă: putem avea încredere în verificările subordonaţilor lui Licu privind presupusul plagiat al şefului lor? Practic, procurorii care investighează cazul sunt subordonați lui Bogdan Licu.
Care sunt paşii. Potrivit unor surse judiciare, ca urmare a plângerii lui Sârbu, procurorii din subordinea lui Licu ar trebui să înceapă urmărirea penală in rem cu privire la presupusul plagiat al procurorului general interimar. Procurorii trebuie să stabilească dacă e precrisă fapta pentru că au trecut aproape 5 ani, să strângă toate înscrisurile, inclusiv lucrările în discuţie, să audieze persoanele implicate să vadă ce poziţie au, dacă pretind încălcarea vreunui drept al lor de proprietate intelectuală şi dacă se împacă cu presupusul plagiator. Trebuie dispusă o expertiză ştiinţifică prin care să se evalueze în ce măsură teza lui Licu a fost copiată sau nu.
Nu ar fi prescrisă. Potrivit specialiştilor consultaţi de România Curată, presupusul plagiat a lui Licu ar putea fi încadrat la articolul 141 din legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr.8/1996 modificată în 2014, adică însuşirea fără drept a calităţii de autor al unei opere.
“Art. 141. Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie.
(2) Împăcarea înlătură răspunderea penală”, se arată în legea 8/1996 modificată.
Specialiştii consultaţi spun că termenul de prescripţie este de 5 ani, aşadar s-ar prescrie în acest an, dar nu este încă prescrisă. În plus, Bogdan Licu, cât şi coordonatorul de doctorat Gabriel Oprea riscă să fie acuzaţi de fals în declaraţii având în vedere că şi-au asumat originalitatea tezei, în acord cu Legea Educaţiei nr. 1/2011, printr-o declaraţie pe proprie răspundere. Potrivit juriştilor consultaţi, şi această posibilă infracţiune s-ar prescrie în acest an.
La mâna lui Dănileţ. Potrivit jurnalistei Emilia Şercan, Bogdan Licu l-ar fi plagiat şi pe fostul său coleg din CSM, judecătorul Cristi Dănileţ. Practic, procurorii trebuie să îl cheme pe Danileţ la parchet şi să îl întrebe dacă se împacă cu Licu.
Magistratul CSM ne-a declarat că nu a fost chemat încă la parchet şi că va decide ce va face după ce va asculta argumentele lui Licu. Dănileţ a precizat că aşteaptă să fie chemat şi în faţa Comisiei de Etică a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI unde şi-a susţinut Licu teza sub bagheta lui Gabi Oprea. Potrivit noilor reglementări legislative, Comisia de la ANI trebuie să verifice acuzaţiile privind originalitatea tezei lui Bogdan Licu.
Citeşte mai jos pe larg despre plângerea generalului Sârbu şi situaţia imposibilă în care s-a ajuns
Sârbu a făcut plângerea împotriva lui Oprea la DIICOT, însă procurorii de acolo au declinat cazul la Parchetul general, deşi indirect era vizat şi Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general.
Pe lângă Gabriel Oprea, Sârbu i-a reclamat şi pe membrii Consiliului Naţional de Etică care, în vara anului trecut, au decis că fostul vicepremier nu a plagiat în teza de doctorat. Şi fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu şi fostul secretar de stat în ministerul Educaţiei, Mihnea Costoiu, au fost reclamaţi.
“Prin prezenta plângere, vă sesizez, d-le Procuror Şef şi vă rog să dispuneţi începerea cercetărilor faţă de persoanele nominalizate mai sus faţă de care există suspiciunea (evident certitudinea va rezulta din cercetările dvs) că s-au organizat în grup infracţional în scopul de a-l absolvi pe numitul Oprea Gabriel de suspiciunea de plagiat ce planează asupra acestuia privind elaborarea tezei de doctorat “Procedura Plângerii Prealabile” susţinută în şedinţă publică la data de 18.01.2001 la Universitatea Bucureşti.
Grupul constituit arătat mai sus l-a absolvit pe numitul Oprea Gabriel de răspunderea cuvenită, respectiv de pierderea titlului de doctor în ştiinţe juridice, precum şi a calităţilor în cascadă (profesor universitar, conducător de doctorat, general MAPN, etc)“, se arată în plângerea lui Sârbu.
Lovitură cu manta pentru doctoranzii lui Oprea. Sârbu nu s-a oprit aici şi l-a reclamat pe conducătorul de doctorat Gabriel Oprea pentru că i-ar fi instigat pe doctoranzii lui să plagieze. Aceasta după ce jurnalista Emilia Şercan a publicat mai multe anchete de presă în care a acuzat mai mulţi doctoranzi ai lui Oprea de plagiat.
“Uzând de calitatea de conducător de doctorate, numitul Gabriel Oprea a instigat la plagiat şi alţi autori de doctorate intens mediatizate şi dovedite de comunitatea ştiinţifică cu abilităţi şi notorietate în domeniu – exemplific în acest sens următorii autori de teze de doctorat dovedite a fi plagiate, care l-au avut ca îndrumător ştiinţific pe numitul Oprea Gabriel:
1. Onţanu Neculai (primarul sectorului 2, lider UNPR – n.r. Vezi investigaţia de presă aici)
2. Neagu Adela Loredana (secretara lui Gabriel Oprea – n.r.. Vezi aici)
3. Radu Loredana (avocata fostului premier Victor Ponta – n.r. Aici)
4. Licu Bogdan (actualul procuror general interimar al României – n.r. Aici), intitulată “Corupţia – risc major la adresa securităţii naţionale”, teza de doctorat a prim adjunctului procurorului general al României este plagiată după cărţi de specialitate, cursuri univeristare, legi sau pagini de internet. Aceasta are 445 de pagini şi o bibliografie anemică în raport cu volumul acesteia: 21 de site-uri de legislaţie, 83 de cărţi, 12 reviste şi surse de pe internet.
5. Dumitru Pârvu (chestor de poliţie, adjunct al şefului IGP – n.r. Aici)”, se arată în plângerea generalului Sârbu.
Jurnalista Emilia Şercan susţine că Bogdan Licu a copiat cam jumătate din lucrare fără a respecta normele academice de citare. Licu l-ar fi plagiat pe judecătorul Cristi Danileţ, fostul lui coleg din CSM.
Ce spune Licu. În seara preluării interimatului la Parchetul general, după demisia lui Tiberiu Niţu, întrebat dacă suspiciunile de plagiat afectează imaginea Ministerului Public, Bogdan Licu a răspuns:
“N-aş vrea să comentez acest subiect, sunt instituţii abilitate care verifică şi o dată ce o să avem un rezultat al verificărilor clar, vom şti ce avem de făcut.”
Şi fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu şi fostul secretar de stat în ministerul Educaţiei, Mihnea Costoiu, au fost reclamaţi de Sârbu.
“Numitul Oprea Gabriel, prin ascendentul funcţiei de vicepremier asupra numiţilor: Prof. Univ. Dr. Cîmpeanu Sorin, ministru al Educaţiei şi Cercetării, Costoiu Mihnea – secretar de stat în Ministerul Educaţiei, i-a convocat pe aceştia în data de 06/07 iulie 2015 la sediul MAI în scopul stabilirii amănuntelor legate de scenariul prin care să-l absolve de plagiat şi consecinţele respective, punând astfel la cale detaliile infracţiunii de organizare a grupului infracţional în care să-i angajeze pe membrii CNECSDTI (Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării – n.r) şi membrii Comisiei de experţi. Prezenţa prof. univ. dr. Cîmpeanu Sorin şi Costoiu Mihnea – secretar de stat în MEC la sediul MAI poate fi confirmată de personalul de serviciu de zi pe unitate şi probate prin imaginile captate de camerele de luat vederi.
Cei doi demnitari, uzând de faptul că toţi membrii CNECSDTI sunt numiţi prin ordin al ministrului Educaţiei şi practic prin puterea politică a funcţiei, le-au impus să elaboreze şi să promoveze Hot. nr. 2165/08.07.2015 prin care se aprobă raportul final al CNECSDTI nr. 2164/06.07.2015 , raport în care la pct. IV – Concluzii – se menţionează: având în vedere constatările comisiei de experţi şi analiza efectuată de CNECSDTI, suspiciunea de plagiat NU SE CONFIRMĂ, sesizarea nefiind susţinută de alte dovezi concludente”, a reclamat Sârbu.
Ce e CNECSDTI. Consiliul Naţional de Etică din subordinea ministerului Educaţiei este instituţia care i-a spălat pe premierul Victor Ponta şi pe vicepremierul Gabriel Oprea de acuzaţiile de plagiat. Consiliul analiza doar tezele de doctorat ale demnitarilor suspectaţi de plagiat. A fost înfiinţat în 2012 de premierul Victor Ponta după ce a fost acuzat de plagiat.
Acest consiliu a fost revocat la sfârşitul anului trecut de către actualul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj. “În România nu există două categorii de doctorat, una pentru demnitari şi alta pentru restul doctoranzilor, şi de aceea nu trebuie o comisie specială care să se ocupe doar de tezele de doctorat ale celor care ocupă funcţii în stat”, a explicat atunci ministrul Curaj.
Nu e chiar de joacă. În 2013, publicistul George Stanca a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de însuşire fără drept a calităţii de autor al unei opere, infracţiune prevăzută de legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 8/1996.
În 2010, Stanca a fost trimis în judecată de procurorul Florin Plopeanu de la Secţia de urmărire penală a Parchetului ICCJ pentru că şi-a însuşit traducerea cărţii “Jurnal” de Lev Tolstoi, publicată de ziarul Adevărul sub titlul “Memorii”. Traducerea din limba rusă era făcută de fapt de Janina Ianoşi. Judecătorii au constatat că Stanca a modificat începutul lucrării şi fiecare început de capitol pentru a ascunde plagiatul. Instanţa a dispus şi confiscarea a peste 1.000 de volume şi l-a obligat pe Stanca la plata unor daune în valoare de 100.000 de euro.
Cine e generalul denunţător. Ioan Sârbu i-a făcut mai multe plângeri penale fostului ministru Gabriel Oprea. Vezi aici şi aici.
El a fost medicul fostului preşedinte al Senatului şi actual preşedinte al Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu. A fost directorul Spitalului Militar din Bucureşti şi directorul Direcţiei Medicale din MAPN. Pe 1 noiembrie anul trecut a fost trecut în rezervă.