29 Martie 2009Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, a declarat ca, in acest
moment, nu se pune problema rechemarii, in sens diplomatic, a
consulului Romaniei la Milano, Tiberiu Dinu, al carui nume a fost
implicat in scandalul DGIPI. Tiberiu Dinu a fost chemat luni la Palatul
Victoria pentru a da explicatii cu privire la listingul telefonic pe
care i l-ar fi cerut lui Cornel Serban, fostul sef al DGIPI, anchetat
in dosarul Popoviciu.
"Nu, nu a fost rechemat consulul, a
fost o discutie intre domnul prim-ministru si mine in legatura cu
necesitatea de a avea o discutie la nivelul primului ministru privind
consulul nostru si tot ceea ce s-a spus in ultima perioada", a explicat
Diaconescu duminica, intr-o conferinta de presa.
Discutia va
avea loc luni, a adaugat el, precizand insa ca la nivelul Ministerului
de Externe nu exista "nicio informatie sau solicitare de clarificare
privind statutul juridic in legatura cu vreo persoana care functioneaza
in Ministerul de Externe, fie personal auxiliar, fie personal
diplomatic".
"Sub acest aspect, fiecare cetatean este dator
sa raspunda in fata legii si a institutiilor statului. Sub aspectul
functionarii si organizarii Ministerului de Externe nu avem in acest
moment semnale care sa ne puna in situatia de a aplica Statutul
Corpului Diplomatic, intr-un sens sau altul, fata de domnul consul
general de la Milano", a mai spus Cristian Diaconescu.
Dosarul
trimis in instanta de procurorii DNA contine interceptari telefonice
din care rezulta ca fostul sef al serviciului secret din Ministerul de
Interne, Corneliu Serban, ii spune consulului Romaniei la Milano,
Tiberiu Dinu ca a oprit aparitia in presa a unui articol care-l viza pe
ministrul sanatatii, Ion Bazac, cumnatul consulului.
"Am
blocat deocamdata articolul. N-o sa mai apara", ii spune Serban
consulului. Dinu i-ar fi spus la inceputul anului ca impotriva
ministrului Bazac ar urma sa apara in presa un articol compromitator si
ca e interesat de un numar de telefon de pe care e sunat ministrul
Bazac. Serban i-ar raspunde ca nu-l poate identifica pentru ca e o
cartela pre-pay.
Comentariul dvs.!