Mihai Șora

Mihai Șora: „Elev fiind, am resimțit mereu notarea ca pe o dreaptă, precisă și întemeiată metodă de evaluare: nimic mai mult, nimic mai puțin”

1. Șora Mihail – 9,65
2. Slăvescu Vladimir – 9,05
3. Negruzzi Petru – 8,60
4. Popa Bazil – 8,40
5. Berzanescu Matei – 8,25
6. Fara Mircea – 8,20
7. Popa Victor – 7,75
………………
82. Perö Viliam – 3,15

Timișoara, 12 septembrie 1930

■■■

Nici nu știu ce mă impresionează mai mult: faptul că arhiva Liceului meu din Timișoara s-a păstrat atâția ani (mai ales gândind la câte au văzut și îndurat, de-a lungul timpului, zidurile sale) ori faptul că o istorie întreagă poate fi azi fotografiată, salvată și trimisă, pe calea undelor, pretutindeni în lume (și direct pe tableta mea)…

Dragi prieteni,
am primit de curând aceste pagini îngălbenite de vreme…
Aveam, firește, despre mine, imaginea premiantului cu note mari și coroniță, an de an în capul listei, dar – văzând acum, în toată concretețea lor oficială, tabele, foi matricole, cataloage, fotografii, procese-verbale întocmite de profesori, liste cu repetenți ori dări de seamă despre mersul Școlii – recunosc că am fost mișcat. Nu cred să fie madlenă mai duios-copleșitoare decât listele acestea de nume și prenume, așezate în ordinea strădaniei noastre și pecetluite de semnăturile profesorilor.

Sunt varii teorii sofisticate despre irelevanța notelor în școală, despre geniile neînțelese ori leneșii plesnind de inteligență; sunt teze, antiteze… Ar fi multe lucruri de discutat, începând cu baza în care se face notarea: baza 5, în învățământul rusesc, baza 10 la noi ori, de pildă, baza 20 la francezi. Fiecare dintre aceste sisteme de notare are propriile avantaje și neajunsuri. Elev fiind, am resimțit mereu notarea ca pe o dreaptă, precisă și întemeiată metodă de evaluare: nimic mai mult, nimic mai puțin. Dacă Perö Viliam are media 3,15, înseamnă că exact acesta era nivelul lui: 3,15; – nu 4, nu 3. Niciodată profesorii noștri nu ar fi recurs la aproximații, la ajustări (în sus sau în jos). După cum nici școlarului nu i-ar fi trecut prin minte să trișeze în vreun fel, să înșele încrederea unui profesor, să nesocotească aprecierea lui ori s-o ia în derâdere.

Scriam, zilele trecute, despre surpriza de a fi regăsit, grație internetului, un fost coleg de liceu, centenar și el: Géza Kornis. Depănând amintiri cu profesorii noștri, m-am bucurat să constat că avem aceleași idei despre severitatea Domnului Mioc, profesorul de matematică, a Domnului Cioflec, profesorul de limba română, despre echilibrul perfect dintre acuratețea notării, justețea ei și sârguința noastră.

Ce aș vrea să adaug aici (pentru că tot suntem în săptămâna simulării examenului de bacalaureat) este convingerea că bunăvoința și strădania sunt, la socoteala de pe urmă, mai onorabile și mai impunătoare decât obrăznicia, lenea ori necinstea. Așa a fost dintotdeauna. Așa este și în zilele noastre.

În „tabloul“ acesta întocmit de profesori, l-am regăsit și pe colegul meu Géza: apare pe locul 19, cu media 6,70. În vecinătatea lui, pe locul 18, stă Nistor Octavian – băiatul prefectului. Este, undeva mai jos, chiar și Ceaușescu Dumitru (fără vreo legătură cu familia dictatorului de mai târziu), de care uitasem.

Dar surpriza a venit din altă parte.
Cu un an înainte, în 1929, apăruse la noi în clasă școlarul Popa Victor – un vlăjgan bătăuș și agitat, rămas repetent și temut de toți băieții. Țin minte că, atunci când dirigintele ni l-a prezentat, în fața clasei, nimeni nu voia să stea lângă el: avea un renume prost. Am fost atunci singurul care, ridicând (discret și sceptic) două degete, i-am spus dirigintelui că mă ofer să-i fiu coleg de bancă. Peste câteva zile, Șora Mihai și Popa Victor erau prieteni la cataramă. Nu știu ce s-a ales de băiatul vânjos și plin de energie; odată terminat liceul, i-am pierdut urma. Însă – văzându-l acum în fruntea listei, pe locul 7, după ce înainte fusese codaș – m-am emoționat.

Și am mai avut o bucurie zilele trecute…
Mă oprește pe stradă un tânăr sfios-cuviincios, elev la „Sfântul Sava“, care mă invită în Liceul dumnealui, să povestim despre cărți, despre oameni mari, despre Pascal și timpuri de mult apuse. Voi merge lunea viitoare la întâlnirea cu tinerii de la Colegiul „Sfântul Sava“: sunt nerăbdător să aflu câte ceva despre neliniștile, pasiunile și proiectele lor de viață. Am tresărit, băgați de seamă, când tânărul sfios s-a prezentat: îl cheamă Popa Victor.

PS: Calde mulțumiri profesorului Tihomir Milin, cel grație căruia sunt salvate atâtea și atâtea madlene din anii mei tinerești și sârguincioși. Îndată ce se topesc zăpezile, voi da o fugă la Timișoara și voi urca din nou treptele Liceului „Loga“: de data aceasta, în douăzeci și unu de pași, nu (ca odinioară) în trei salturi.


Publicat pe pagina personală de Facebook


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Mihai Șora: „Elev fiind, am resimțit mereu notarea ca pe o dreaptă, precisă și întemeiată metodă de evaluare: nimic mai mult, nimic mai puțin”

  1. Dumitru

    „…dreaptă, precisă și întemeiată metodă de evaluare…” Sa va povestesc eu cat de „dreapta” e notarea. La Bac, proba orala de fizica (stiinta exacta). Am rezolvat subiectul, examinatoarea imi spune ca n-am dreptate, eu ii spun ca da, si ca pot sa ii arat in manual (ea spunea o tampenie). Am facut-o. Apoi, imi da 9. O intreb : de ce nu 10, ca tot am avut dreptate. Raspuns : iti trebuie neaparat ? N-am vrut sa ma milogesc (obiectivul ei) si oricum media la bac nu conta la facultate pe vremea aia. Insa am ramas cu un gust foarte amar in gura, mai ales ca avusesem un prof genial.

    Reply
    • Dumitru

      Ca sa fiu un pic constructiv : eu cred ca probele orale si evaluarea continua **nu** pot fi obiective. E nevoie de probe scrise anonime. Mers si oralele, dar numai pentru departajare. Cand se ajunge ca toata evaluarea sa fie facuta pe vazute, e nasol.

      Reply
  2. Fratzii Gracchi

    Daca inteleg eu bine, sunteti fizician. Ma bucur, fiindca tot asta sunt si eu. Vreau sa exprim o critica vehementa la afirmatia dvs. „avusesem in professor genial”. Nu exista profesori geniali, de fizica, in Romania si nici nu au existat vreodata. Asta spune experienta mea. Nici in universitate nu am avut profesori buni, ci doar profesori, unii, buni cunoscatori ai domeniului lor restrains, fara talent de predare si transmitere a intelegerii subtile a materiei predate. E vorba tot de experienta mea. In Romania lumea elevilor car stiu si inteleg bine o materie – deci pot devein olimpici nu doar pe baza exersarii nesfarsite – poate devein semnificativa numeric numai daca se abordeaza FIZICA altfel decat se face acuma, anume in stilul manualelor „pentru prosti = dummies” americane. In cele ce spun aici ma bazez pe binecunoscuta poveste a examenului lui Niels Bohr, singurul laureate Nobel, absolvent al Universitatii din Copenhaga, examen pe care era gata-gata sa-l bucteze, salvat fiind de bunavointa altui professor englez, laureate al Nobel-ului. Subliniez ca Bohr NU a invocate manualul, asa ca dvs., de aceea at fi fost indreptatzit sa se supere, asa cum dvs. nu ati fost. Nu vreau sa va ofensez cu asta. In plus, cred ca, in liceu, pot da dovada de geniu, pe ici, pe colo, numai profesorii de literature si / sau limbi, singurii care pot, cu adevarat, stimula vreun geniu ascuns. As mai adauga si profesorii de matematici, putzini de tot, dar in nici-un caz pe cei de fizica. Sper ca nu v-am plictisit prea tare. Si inca ceva: cred ca d-l Sova are deplina dreptate. Ceea ce strica atmosfera de incredere a elevilor si parintilor fata de profesori, astazi, in toate felurile de scoli din RO este nivelul incredibil al gandirii corupte a majoritatii corpului profesoral – universitarii bat de departe recordul sub acest aspect – care privesc exrecitarea profesiei lor numai ca pe o sursa de bani. Niciodata nu s-at fi facut Romania Mare (nu ziarul, ci tzara inseshi) daca intelectualii vremii aceleia at fi gandit astfel, dupa cum nici avantul dezvoltarii Romaniei, atata cat a fost, nu at fi avut loc cu profesori precum cei din ziua de azi. Nu doar comunismul este vinovat !!

    Reply
    • Dumitru

      Eu am avut un profesor de fizica genial, in liceu. Prin „profesor genial” inteleg un profesor care ne-a atras spre fizica, cu talent pedagogic, si la care se simteau si pasiunea fizicii, si cea a predarii.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *