Mihai Goțiu

Mesajul lui Iohannis de Ziua Roșiei Montane: ”Acest loc unic din Munții Apuseni a devenit un simbol al patrimoniului nostru cultural și național. La mulți ani, Roșia Montană!”

Președintele României, Klaus Ioahnnis, a transmis un mesaj de Ziua Roșiei Montane, în care a subliniat valoarea patrimoniului cultural și natural al localității și în care a făcut referire la mișcarea civică și comunitară care s-a format în jurul acestui simbol.

”Roșia Montană împlinește astăzi 1884 de ani de la data atestării documentare a localității. În ultimii ani, acest loc unic din Munții Apuseni a devenit un simbol al patrimoniului nostru cultural și natural. În numele Roșiei Montane s-a creat o mișcare civică și comunitară despre care s-ar putea spune că „mută munții” atunci când este în joc păstrarea autenticității și a tradiției vechi a acestei localități. Viitorul Roșiei Montane trebuie gândit în acord cu normele europene de mediu și cu legislația privitoare la patrimoniul cultural, dar și cu opiniile tuturor specialiștilor care ar putea aduce o contribuție valoroasă la un proiect de renaștere economică a zonei. La mulți ani, Roșia Montană!”, a scris Klaus Iohannis pe pagina lui de Facebook.

La sfârșitul acestei săptămâni, în peste 20 de localități din țară și din străinătate sunt organizate diferite evenimente care celebrează cei 1884 de ani de atestare documentară ai Roșiei Montane (detalii aici). Organizatorii Zilei Roșiei Montane, ajunsă la ediția a 5-a, sunt cei care se opun proiectului minier de la Roșia Montană. Susținătorii proiectului RMGC afirmă că sărbătoarea localității ar fi în august, de Ziua Minerului (în fapt, o serbare câmpenească, Ziua Minerului fiind, în realitate, pe 4 decembrie, de Sfânta Varvara).

După câștigarea alegerilor, Klaus Iohannis a primit scrisori deschise atât din partea opozanților proiectului minier, cât și din partea RMGC. De asemenea, Europa Nostra, cea mai importantă federație europeană din domeniul patrimoniului cultural, al cărei președinte este cunoscutul tenor Placido Domingo, i s-a adresat președintelui și guvernului României, arătându-și disponibilitatea de a colabora la elabarorarea unei strategii de dezvoltare a localității și a zonei. „Vă recomandăm cu insistență, atât dumneavoastră cât și Guvernului României, să utilizați fondurile structurale europene disponibile, pentru a finanța mult-așteptatul studiu legitim privind o strategie alternativă (la proiectul minier – n.a.) de dezvoltare a zonei Roșia Montană, care ar asigura un viitor sustenabil și prosper pentru societate și pentru mediul întregii regiuni.”, se arată în scrisoarea Europa Nostra (integral aici).

***

rosia montana 2 calin capros rosia montana 3 calin capros rosia montana 1 calin caprosFoto: Călin Caproș

 


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

7 thoughts on “Mesajul lui Iohannis de Ziua Roșiei Montane: ”Acest loc unic din Munții Apuseni a devenit un simbol al patrimoniului nostru cultural și național. La mulți ani, Roșia Montană!”

  1. busuioc

    Mai totdeauna adevarul e pe undeva mai pe la mijloc.Dar noi romanii avem insange,parca,sa o tot intoarcem pe toate partile, ,,s-o frecam”,cum zice omul la necaz.Dece? pentruca asa ni e dat ,nu aprofundam lucrurile si luam hotarari imporante ,,la botul calului”.Pentru a termina odata cu ,,uite popa,nu e popa”,nu Presedintele,nu-i treaba lui,ci guvernul acesta impotent sa fi luat o decizie,sau sa plece,naibii,si sa vina altcineva -cine?asta-i problema,sa ia o decizie in cunostinta de cauza,

    Reply
  2. Petre

    Guvernele si Parlamentul Romaniei, sunt datoare sa trateze cu maxima responsabilitate, problema conservarii, minunilor cu care a fost, blagoslavita, natia romana. Duplicitatea USL-ista a trecut ca un meteorit periculos, de coliziunea caruia, Romania a scapat, prin hazard. Sa punem ratiunea si judecata cumpanita, in locul avenurismului, heireupist, cand este vorba de Rosia Montana.

    Reply
  3. Emil

    Intre alb si negru nu exista doar o nuanta de gri. Asa si cu „adevarul la mijloc”; desigur, asta in ipoteza ca ai habar ce e ala mijloc. Altfel ?
    SCUZE :-)

    Reply
  4. Paul

    Care guvern,care Parlament,cand toti gandesc cu stomacul si Dracul le-a intunecat mintile? Romania este ca un spital de nebuni,infestat cu Ebola,ce trebuie asanat.

    Reply
  5. Mihut Nicolae

    ma rog…Domnul Presedinte, cu toate ca se declara fan al Rosiei Montane si transmite mesaje de ziua ei, incurca sloganurile! Cei care vor sa „MUTE muntii” sunt cei de la RMGC, noi toti ceilalti vrem „sa TINEM muntii in loc”…parca incet, incet realizez ca am facut o mare greseala cu domnul Iohannis (mai ales prin prizma razboinica pe care o afiseaza), mai ales de cand s-a pronuntat pentru „reevaluarea” Proiectului RMGC „cu opiniile tuturor specialistilor care ar putea aduce o contributie valoroasa la un proiect de renastere economica a zonei.” Cred ca cei mai importanti specialisti din tara asta sunt membrii Academiei Romane, si ei s-au pronuntat, nu o data : este „o eroare cu efecte negative asupra comunităţii, mediului şi vestigiilor arheologice din zonă” !!  (sper din toata inima sa ma insel si ii mai acord INCA putin credit Presedintelui ..pana la primavara!)
    http://www.acad.ro/forumuri/doc2013/d0619-ProiectulRosiaMontana-AnalizaAR.pdf

    Reply
    • Mihai Gotiu

      @ Mihut Nicolae: 1) să ”mute munții” a fost folosit figurativ, cei de la rmgc vor să-i mute fără ghilimele; 2) și specialistii de la Europa Nostra sunt pentru renasterea economică a zonei, doar că valorificând o altă resursă – patrimoniul cultural și național

      Reply
  6. Constantin Neagoe

    De CE he vindem copii’ de CE le furam averea’ care at trebui impartita tuturora’ cu maresi cu mic.
    De CE nu avem barbat care as he apere de hoti so batbari.
    Mai made rusinea romini.
    Constantin

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *