Dragi prietene și prieteni din diaspora,
Dați-mi voie să vă mulțumesc, cum am mai făcut-o și în toamna trecută, și în această primăvară și vară, când pe mulți dintre voi v-am cunoscut direct la Viena, Berlin, Paris, Praga și… Roșia Montană (la FânFest). Iar pe alții, pe Facebook, ori pe Skype. M-am bucurat că pe mulți dintre voi v-am văzut duminică votând sau încercând să voteze, iar pe alții făcând voluntariat ca observatori pentru a nu fi furate voturile, iar apoi, în cele câteva zile care au urmat, implicându-vă în a vă apăra drepturile care v-au fost încălcate.
Duminică seara, când, grație tehnologiei, am fost în direct atât în interiorul Ambasadei din Paris, cât și în stradă, în fața ambasadei, unde se înmulțeau forțele de intervenție specială ale Poliției franceze, iar pe Facebook și mail primeam non-stop mesaje din Londra, Bruxelles, Viena și din multe alte orașe, am retrăit sentimentele din toamna trecută. Iar acest lucru l-am simțit și în discuțiile pe care le-am avut cu mulți dintre voi luni și marți.
Unii m-au privit întrebător pe parcursul acestui an, când am afirmat de mai multe ori, în cadrul unor conferințe sau interviuri, că România are o șansă istorică, șansa unei noi generații în spiritul celei de la 1848, nu în sensul în care revendicările ar fi aceleași, ci în sensul că e o generație sincronă cu marile teme, dezbateri, probleme, abordări și revendicări din lumea occidentală. Și la fel ca la 1848, când tinerii școliți la Paris și Viena au adus și impus ideile moderne și progresiste la acel moment istoric în România, la fel se poate întâmpla și acum. Cum și în România există o masă critică necesară, sper și cred că, într-adevăr, suntem în fața unei Generații a Schimbării. Mi-e martor Matei Vișniec că această convingere nu mi s-a format acum – după ce am văzut cum în loc să vă demoralizați după batjocura la care ați fost supuși duminică, ați găsit energia necesară să începeți ziua de luni cu o energie molipsitoare –, ci mi-am asumat-o într-un mod cât se poate de public, încă din luna mai, într-un interviu pe care am avut onoarea și bucuria să i-l acord la Paris, pentru Radio France International (RFI).
Citesc cu entuziasm pe Facebook postările despre protestele pe care vă pregătiți să le organizați duminică în fața ambasadelor, despre telefoanele pe care le dați rudelor, prietenilor și cunoștințelor din țară pentru a-i convinge să iasă la vot, la fel cum citesc (și promovez și eu) știrile despre mișcările de solidarizare cu cauza voastră de la București, Cluj, Sibiu, Focșani, Timișoara și din multe alte localități din România. Înainte de a discuta dacă pe 16 noiembrie vom vota cu Iohannis sau vom vota cu Ponta, în joc e apărarea unui drept fundamental, unul dintre cele mai importante drepturi civice și, din anumite puncte de vedere, cel mai important drept civic: dreptul la vot universal. E un drept care v-a fost încălcat în mod flagrant și sfidător duminică. Din această perspectivă, chiar vă rog un lucru: nu mai amintiți de miliardele de euro și dolari pe care îi câștigați prin muncă cinstită și profesionistă și pe care îi trimiteți în țară, susținând astfel supraviețuirea unei economii și societăți aflate în derivă. Este adevărat acest lucru, dar nu și un argument: dreptul la vot NU trebuie cumpărat, e un drept dobândit prin naștere, ca persoane care fac parte dintr-o comunitate, dintr-o societate, dintr-o țară, dintr-o uniune de țări, și care participă și se implică astfel în luarea deciziilor care îi privesc. La fel cum multe generații anterioare au luptat pentru recunoașterea acestui drept, e rândul nostru să luptăm pentru a nu-l pierde.
Mult mai important chiar decât o victorie a lui Iohannis ori a lui Ponta la alegerile de pe 16 noiembrie va fi numărul celor care vom vota. Pentru că, în primul rând, votăm pentru a ne apăra un drept. Cu cât mai mulți vom fi cei care vom vota, cu atât mai clar va fi mesajul nostru către oricare dintre cei doi candidați care va câștiga. Va fi un mesaj din care să reiasă clar că reprezentăm o forță, că suntem o Generație a Schimbării care știm să ne apărăm drepturile ori de câte ori ne sunt sau vor fi încălcate. Pe 16 noiembrie nu avem nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Avem multe bătălii de purtat pentru a schimba cu adevărat România, iar una dintre cele mai importante va fi pe 16 noiembrie. O bătălie în care trebuie să demonstrăm, în primul rând, că suntem solidari, că avem încredere unii în alții, că putem lupta împreună pentru o cauză. Dacă reușim asta, dacă vom fi mult mai mulți ca pe 2 noiembrie la vot, va fi un semn și un capăt de pod pentru toate bătăliile și războaiele pe care le mai avem de purtat, indiferent de numele celui care va câștiga alegerile. Apărându-ne dreptul de a vota, în cel mai simplu mod cu putină, adică votând (și convingându-I și pe alții să voteze), câștigătorul și întreaga clasă politică autohtonă va înțelege că nu ne poate ignora. Că suntem o Generație a Schimbării și că trebuie să ni se respecte drepturile și opțiunile.
***
Și pentru politicieni: pe 1 septembrie 2014, la un an de la începutul Toamnei Românești, ați primit mesajul de mai jos din diaspora. L-ați ignorat. Sunteți mândri de voi?
Din punctul meu de vedere partida e deja pierduta de Johannis. Degeaba ies mai multi oameni la vot – nu prea vad cum, cei care vroiau sa voteze au votat deja – daca chiar baronii pnl-isti il saboteaza (exemplu, jud. Calarasi unde PNL-ul a castigat la scor orice alegeri de cel putin 10 ani incoace, insa pe 2 nov Dottore Viorel a obtinut aproape 50% din primul tur!). Desigur, nu ma descurajez, voi merge la vot, voi incerca sa lamuresc pe cat de multi pot sa faca la fel si sa-l voteze pe Johannis, dar totusi sunt realist.
Daca Dottore Viorel ajunge la Cotroceni, nu va fi nicio schimbare de putere pana cand el nu e inlaturat prin vot. S-a vazut in cazul Ortonantei traseistilor de ce sunt in stare gangsterii rosii doar ca sa castige niste alegeri. PSD-ul va guverna cel putin pana in 2020.
Dreptul la vot in diaspora este disputat de multi, cu argumente care ar merita poate dezbatute, dar atata vreme cat este prevazut in Constitutie ingradirea acestui drept este ilegala.
Locuiesc in Calgary, Canada, si pentru a vota am de ales intre Vancouver (1000 km), Ottawa (3300 km), Toronto (3700 km), sau Montreal (4000 km). Comunitatea romaneasca din Calgary depaseste 10 mii de oameni, din care unii veniti temporar, cu viza de munca, dornici sa se intoarca in Romania ila un moment dat. La trei ore distanta, in Edmonton, aceeasi poveste- 10 mii de romani fara posibilitate reala de vot. La fel in Winnipeg, Saskatoon, Regina, si alte orase mai mici din centrul si vestul Canadei.
Nu doar ca suntem efectiv exclusi de la vot prin neinfintarea niciunei sectii de votare intre Vancouver si Toronto, cale de vreo 4000 de km, in ciuda zecilor de mii de romani din zona, dar cei care se prezinta totusi la vot vor fi refuzati daca nu au pasaport romanesc valabil. Asta chiar daca ai buletin romanesc valabil. Stiu acest lucru de la un prieten in aceasta situatie care nu a putut vota pe 2 noiembrie in Vancouver.
De cand oare expirarea unui pasaport echivaleaza cu pierderea calitatii de cetatean roman? De ce un certificat de nastere, insotit de un alt act oficial cu fotografie care sa confirme identitatea purtatorului nu este suficient? Este nevoie ca fiecare cetatean sa aiba pasaport valabil pentru a dovedi atasamentul fata de tara? Ciudata aceasta discriminare, cata vreme romanilor care voteaza in tara nu li se cere decat buletinul, chiar si celor care voteaza pe liste suplimentare si care pot fi, culmea, romani din diaspora aflati intamplator in vizita in Romania.
Trebuie precizat totusi ca multi romani nu isi reinoiesc pasaportul romanesc odata ce primesc cetatenia canadiana (si dreptul la pasaport canadian) pentru ca obtinerea celui romanesc implica o procedura lunga si greoaie. Pentru un roman din Calgary, de exemplu, asta ar presupune un drum pana la unul din consulatele romanesti mentionate mai sus, adica mii de km de parcurs cu masina sau un zbor cu avionul de cateva ore si cateva sute de dolari. Daca totusi faci acest efort, taxa de pasaport e mult mai mare decat pentru un pasaport facut in tara, desi actele pentru pasaport se trimit tot in Romania. Iar pasaportul vine dupa cateva luni. Succes.
Prin urmare, faptul ca multi romani nu mai au pasaport romanesc valabil nu e o dovada a lipsei lor de atasament, ci a lipsei de timp si costului prea mare pentru obtinerea unui pasaport. Chiar nu se poate eficientiza acest proces? Sau nu se vrea?
Ce incerc sa demonstrez aici este ca dreptul de vot al romanilor aflati in strainatate din diverse motive este ingradit prin mai mult decat numarul insuficient de stampile in unele sectii de votare. Lipsa sectiilor de votare in unele tari sau regiuni cu comunitati romanesti substantiale, necesitatea unui pasaport valabil desi persoana respectiva, cetatean roman, poate are buletin valabil sau un pasaport abia expirat, sunt alte piedici, si poate mai sunt multe altele care imi scapa.
La precedentele alegeri romanii din Calgary au cerut infiintarea unei sectii de votare aici si au fost refuzati. Poate in urma scandalului recent in privinta votului din diaspora cineva va avea curiozitatea sa cerceteze cate astfel de cereri au fost refuzate de MAE sau Biroul Electoral, de catre cine anume, cine stabileste ce acte sunt necesare pentru votul in strainatate, de ce un pasaport valabil este dovada suprema a cetateniei romane sau „atasamentului” fata de tara, si pana la urma cum se pot schimba lucrurile pentru ca pe viitor orice roman cu drept de vot sa poata vota.
Oana, in cazul asta asta, chiar nu e vina autoritatilor romane. Din 2009 incoace, Canada nu mai aproba organizarea de alegeri in afara spatiilor diplomatice existente (nu numai pentru Romania, ci pentru toate tarile). Tine de interpretarea canadiana a doctrine de suverantiate – daca esti pe teritoriu Canadian, nu poti trimite reprezentanti decat in structurile de stat canadiene. De accea, in Canada alegeri se pot organiza numai in ambasada si consulatele deja existente.
Multumesc de lamurire. In cazul asta, si nu doar pentru alegeri, trebuie sa intrebam MAE cam de cati romani e nevoie pentru a justifica un nou consulat romanesc. Dupa mintea mea, cateva zeci de mii ar trebui sa fie suficient.
Suntem peste 22% in Diaspora. Majoritate covarsitoare anti sistem(vorbesc de sistemul corupt securisto-comunist din Romania)Sistemul este constient ca va fi spulberat daca Diaspora va putea vota,asa ca nu i se da dreptul sa voteze decat partial.Se legifera demult votul prin corespondenta daca ar fi fost un vot pro sistem .
Singura metoda de a darama sistemul acesta care ne veteaza pur si simplu dreptul la vot este sa convingem rudele ramase acasa sa voteze trimitere sistemului actual la lada cu gunoi a istoriei.
Domnule Gotiu,
Va apreciez foarte mult, inteleg mesajul de speranta transmis, dar dorinta de 1848 este riscanta. Fiind eu insumi prin strainatati, cu drag de a ma intoarce acasa, stiu insa ca lucrurile nu le putem face cu hei-rup. Politic vorbind, eu si dumneavoastra nu apartinem acelorasi familii de idei. Cand se vor adauga altii, lucrurile se vor complica si mai rau. Eu am numai incredere in dumneavoastra, pentru ca va stiu un om bine intentionat. Si e bine sa ramanem amandoi astfel.
Trebuie insa sa intelegeti ca fiind in strainatati, avand un doctorat si facand un al doilea, cunosc mai bine din interior problema. Oamenii destepti nu sunt toti plecati afara. Sunt o sumedenie de oameni destepti ramasi in tara, dintre care multi sunt striviti de mediocritati. Iar cei care se intorc acasa din strainatate laudandu-se ca vor sa devina revolutionari de ’48, de aceea trebuie sa va temeti cel mai tare. Nu agitati retorica lui 1848, pentru ca numai in Cluj aveti cateva specimene care abia asteapta sa auda de ea.
@ griguta: după cum am specificat nu mă refer la ideile respective, ci la faptul că ideile progresiste respective erau sincrone cu cele din Occident (ce s-a întâmplat la 48 în Transilvania e o altă poveste); acele idei s-au impus în cele din urmă; tocmai faptul că cei din Occident se solidarizează cu cei din țară (toamna trecută) la care vă referiți și invers (în această toamnă) e lucrul bun la care mă refer
Sunt mama a doi baieti. Amandoi plecati.Cel mare in Franta cel mic in Bruxelles.Cu slujbe in regula si buni cetateni , platitori de taxe in tarile lor.La Bruxelles, chiar daca dupa ore bune de stat la coada cel mic a putut vota…dar cel mare a renuntat.Sectia de votare de la Nantes s-a mutat la Brest …mai departe cu sute de km. Credeti ca este o intamplare ? La Nantes puteau vota foarte multi romani, caci este o comunitate numeroasa…dar la Brest, NU ! Concluzia puteti sa o trageti singuri…Generatia schimbarii adevarate este aceea care se va intoarce la radacini, la credinta noastra stramoseasca si la Dumnezeu !
Nihil sine Deo…
Comunicatul B.E.C.:
” organizarea şi numerotarea secţiilor de votare din străinătate este de competenţa exclusivă a MAE”
este DOVADA ca Guvernul, prin MAE, are atributii in organizarea concursului pentru alegerea presedintelului, si DECI ca
domnul Ponta este in CONFLICT DE INTERESE, fiind prim-ministru, adica sef al Guvernului, si in acelasi timp candidat la presedintie !!!!!!!!!!!
Seful unei comisii de examen poate fi in acelasi timp si candidat la examen?
Ce zice A.N.I. ?
Este MOTIVUL pentru care MAE arunca problema votului in diaspora catre B.E.C.
Domnul Ponta trebuia sa se AUTOSUSPENDE pe perioada „concursului”, si nu a facut-o !!!!!!!!!!!!!!!