Home Anticoruptie Actualitate

Macovei: In Romania a intra in politica inseamna a face bani

16 Decembrie 2008 - Bernard Noghiu

Lipsa vointei politice in combaterea coruptiei este motivul pentru Monica Macovei refuza portofoliul Justitiei. “Mai degraba nu”, a raspuns Macovei la intrebarea ziaristului de la Die Presse daca s-ar vedea din nou in fruntea Ministerului Jusitiei. "Nu am fost niciodata afiliata politic si nici nu am ambitii politice. Nu am regretat niciodata ca am vazut din interior cum functioneaza o guvernare, dar eu vreau sa raman independenta", a accentuat fostul ministru.


Ziarul austriac Die Presse i-a luat un interviu Monicai Macovei in care a fost intrebata daca este interesata de  preluarea portofoliului Justitiei. Raspunsul Monicai Macovei a fost negativ, motivata fiind de lipsa de vointa politica din Romania pentru combaterea coruptiei si de faptul ca sunt multi politicieni care intra in politica doar pentru a face bani.


"Din pacate, pentru multi politicieni din Romania, a intra in politica inseamna a face bani." Acestia, desi delegati prin vot, ar trebui sa rezolve interesele populatiei, dar ignora motivul pentru care au fost alesi si in acelasi timp si semnalele care vin de la Bruxelles.


Ceea ce vor multi dintre politicieni este "sa isi mentina avantajele" si sa faca in asa fel incit, indiferent cat sunt de corupti, "sa nu ajunga la inchisoare", spune Macovei referindu-se la tot felul de procedee care impiedica urmarirea penala sau condamnarea marilor corupti.


"Lipsa completa a vointei politice pentru a combate coruptia", este raspunsul Monicai Macovei la intrebarea ziaristului cu privire la cea mai ingrijoratoare dintre evolutiile din Romania, aratand ca politicienii se folosesc de puterea cu care sunt investiti pentru a bloca anchetele, atat cele care ii privesc personal, cat si pe cele la adresa aliatilor lor politici sau de afaceri. "Ma ingrijoreaza ca politicienii din tot mai multe partide se folosesc de puterea pe care o au pentru a bloca anchete chiar asupra lor."


Un motiv de ingrijorare pentru Monica Macovei este si coruptia din randul judecatorilor: "Ma mai ingrijoreaza si judecatorii care nu inteleg ca independenta lor este un drept al poporului si nu un mandat pentru ineficienta si coruptie".


In cadrul interviului, Monica Macovei a apreciat ca fiind pozitiv faptul ca ANI mai functioneaza, aratand ca mai "avem destui procurori carora nu le este teama", dar evidentiind ca efortul lor, adesea, nu da roade intrucat  problema apare la judecatori, la care, dosarele, odata ajunse, sunt "tergiversate si apoi suspendate".


Rezolvarea conflictelor de interese trebuie sa fie preocuparea de baza in lupta anticoruptie, in cazul demnitarilor. Contractele trebuie sa fie desecretizate, iar averile ilicite trebuie confiscate. Un aspect important in lupta anticoruptie, considera Monica Macovei, este si transparenta in procesul de finantare a partidelor si verificarea integritatii judecatorilor, care au un rol deosebit in rezolvarea cazurilor anticoruptie.


Toate aceste probleme pe care le inregistreaza Romania au facut-o pe Monica Macovei sa raspunda negativ la intrebarea daca se mai gandeste sa devina ministru la Justitie. “Mai degraba nu”, a raspuns Macovei la intrebarea daca s-ar vedea din nou in fruntea Ministerului Jusitiei. "Nu am fost niciodata afiliata politic si nici nu am ambitii politice. Nu am regretat niciodata ca am vazut din interior cum functioneaza o guvernare, dar eu vreau sa raman independenta", a accentuat fostul ministru.


Comparand functia pe care a avut-o in Romania si pe cea pe care o are in Macedonia, Macovei declara ca ultima sarcina este mult mai usoara, dar in amabele cazuri este valabil ca fara presiuni externe nu poate fi combatuta coruptia. "Ca ministru, am fost sprijinita de Cabinet in lupta anticoruptie numai inainte de aderarea la UE". Atat in Romania, cat si in Bulgaria "dupa aderare, s-a renuntat imediat la numeroase initiative le gislative pe care le-am avut". Iar "UE trebuie sa aiba grija ca legile sa fie puse in aplicare inainte de aderare" caci "coruptia politica inseamna ca politicienii corupti sunt la putere, iar combaterea coruptiei se indreapta impotriva intereselor lor".


Referitor la intrebarea daca Romania a fost suficient de pregatita cand a aderat la UE, Monica Macovei a raspuns ca nu a aderat prematur, iar "situatia nu ar fi diferita daca s-ar fi amanat aderarea". Dupa aderare "politicienii au incercat sa blocehze legile care combateau coruptia".
Comparand coruptia din Est cu cazurile de coruptie din Vest, Monica Macovei prezinta coruptia din tarile foste comuniste ca fiind "legata de decizii politice - ca de exemplu in incheierea unor contracte pentru lucrari publice".


Printre principalii factori, enumerati de Monica Macovei, care au contribuit la proliferarea coruptiei in aceste state, sunt: situatia creata de trecerea de la economia de stat la economia privatizata, necesitatea dezvoltarii infrastructurii, folosirea de bani publici pentru aceste deziderate, lipsa constiintei publice ca demnitarul trebuie sa dea socoteala, iar peste toate acestea, a venit factorul si mai agravant al lipsei legislatiei in domeniul privatizarilor.
"Toti acesti factori au stimulat coruptia si au dus la imbogatirea nelimitata a politinicenilor din acea vreme". Din pacate, arata Monica Macovei, avem in aceste tari "legi anticoruptie exceptionale", dar totul se blocehaza in etapa "implementarii legislatiei".

 

Comentariul dvs.!