Mihai Goțiu

Lobby pentru cianură și fracking la Universitatea București. Mobilizare la protest

Sub titlul ”Odiseea Resurselor Minerale”, Universitatea București găzduiește vineri și sâmbătă un simpozion internațional dedicat geologiei economice (detalii aici). Independența și autonomia specifică unei instituții academice (implicit corectitudinea rezultatelor simpozionului) este pusă însă sub semnul întrebării de prezența pe lista sponsorilor evenimentului a controversatelor companii de exploatare a aurului din România – RMGC, Eldorado Gold, Deva Gold, Samax România – precum și a Prospecțiuni SA, compania ai cărei clienți sunt firmele de fracking. Pe lângă Universitatea București (prin Facultatea de Geologie și Geofizică) nu au probleme să se asocieze cu aceste companiii nici Insitutul Geologic al României și nici Agenția Naturală de Resurse Minerale.  

Reprezintă acest eveniment un demers științific sau doar o acțiune de lobby și de spălare a imaginii companiilor care îl finanțează? Credeți că rezultatele acestui simpozion reprezintă, cu adevărat, opinii științifice credibile sau e vorba de o acțiune de cumpărare de conștiințe și de opinii favorabile? Considerați ca fiind normală acceptarea de către universități a finanțărilor și sponsorizărilor venite din partea unor companii precum cele enumerate? Sunt întrebări la care vă rugăm pe dumneavoastră să răspundeți la rubrica de ”comentarii”. 
*** 
Pe Facebook s-a creat o pagină prin care cei care luptă împotriva cianurilor și fracking-ului în România sunt invitați la proteste împotriva evenimentului pentru vineri, 30 mai, de la ora 16.30. 

Fragmentul din textul de mobilizare: 
”Vineri, 30 mai, la ora 16.30 manifestăm împotriva geo-dinamicii cianurii și fracturii în societatea românească. Facultăți, institute de geologie, ANRM și cele mai controversate companii din industria extractivă s-au îmbarcat în “Odiseea Resurselor Minerale”. Al nouălea simpozion internaţional de geologie economică se organizează vineri și sâmbătă, 30-31 mai, la București, sponsorii evenimentului fiind: 
Samax România S.R.L. (#Rovina) Deva Gold, Eldorado Gold Corporation (#Deva-Muncel, #Certej, #Băița-Crăciunești, #Bolcana și #Brad), Roșia Montană Gold Corporation (#Roșia Montană) și Prospecțiuni SA.  
Cianuriștilor și amatorilor de fracturare hidraulică nu le place atenția publică! Prin urmare, nu-i vom lăsa să se desfășoare în tăcere! Hai să ne facem auziți! Vino cu un fluier, cârâitoare, pet-ul cu pietricele, oala și polonicul, vuvuzea sau vioara să ne manifestăm cum se cuvine. Le vom arăta că România nu gustă cianura, nici fractura; că greenwash-ul mascat drept simpozion nu convinge pe nimeni!” 
Textul integral aici.   
Foto: Aurel Mantea


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

4 thoughts on “Lobby pentru cianură și fracking la Universitatea București. Mobilizare la protest

  1. mehi

    elita lumii, la gara!!! e timpul pt ca oamenii simplii sa cunoasca o viata libera in care bunul simt si egalitatea prospera. daca nu ar exista banii, toti am fi la fel de bogati! si cand te gandesti ca sunt doar niste hartii care doar noi le dam putere…. exact ca celor din jocul monopoly. am ajuns sclavii unor bucati de hartie… jalnic!! desteptarea oameni buni!!!!

    Reply
  2. Adrian

    Pană cand vreo companie nu e condamnată penal, beneficiază de.. Evident, nu și de bună reputație, dar asta e deja altă discuție

    Reply
  3. aura

    „In vara anului 2011, guvernul conservator al premierului Boiko Borisov a acordat companiei Chevron dreptul de a face prospectiuni legate de zacamintele de gaze de sist din nord-estul tarii, dar in urma unor proteste de amploare, autoritatile au decis sa-si revizuiasca decizia, impunand un moratoriu total care interzice explorarea si exploatarea de gaze si titei prin fracturarea hidraulica cu apa sau alte lichide la presiune de peste 20 de bari. Nici guvernul socialist investit in anul 2013 nu a dat niciun semn ca ar putea renunta la acest moratoriu.” http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-17372491-chevron-retrage-din-bulgaria.htm

    Reply
  4. Victor

    E trist ca in facultatii au patruns oameni fara constiinta profesionala si mananca rahat.Este dovedit ca fracturarea hidraulica practicata in exploatarea gazelor de sist este criminala si omoara:incet sau repede.Nu va mirati ca Chevron a plecat din Bulgaria.Bulgarii isi iubesc tara si lupta pentru pastrarea ei.Romanii se vand usor.Am auzit un italian strigand la romani „POPOLO DI CACO„.Evident ca m-a suparat , dar constatati ca avea dreptate.

    Reply

Lasă un răspuns la aura Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *