Liderii anului 2012

La prima vedere, ai spune că 2012 a fost un an fără lideri. Că e greu de susţinut că ar fi vreun lider dl. Băsescu, care nici acum nu
înţelege că ipocrizia, nu severitatea, i-a pierdut dragostea poporului, după ce
s-a lăudat că o va recîştiga la referendum şi a sfîrşit prin a ne implora să
stăm în casă. Sau dl. Ponta, care schimbă comisiile din subordinea sa în loc să
restituie bărbăteşte titlul de doctor înapoi de unde l-a luat, şi care, de
fiecare dată cînd nu vrea să facă ceva cu mîna lui, recurge la serviciile
Senatului României, mereu gata să joace rolul asasinului colectiv (poate vă
amintiţi mulţimea din Vizita bătrînei
doamne
de Dürenmatt, care se strînge în jurul victimei ca să nu se vadă
crima). Nu că aceşti doi oameni nu ar fi avut, sau nu au calităţi de lideri.
Dar 2012 nu a fost un an bun pentru ei, chit că dl. Băsescu a avut satisfacţia
să supravieţuiască la Cotroceni, în timp ce rivalul lui, Adrian Năstase, a
ajuns la Jilava (parcă diferenţa dintre ei nu justifică chiar o asemenea
prăpastie, nu ?), iar dl. Ponta să ajungă de două ori prim ministru şi să
fie privit ca alternativa cea mai puţin rea pînă la urmă. Ce să mai spun de
restul oamenilor politici de frunte : nu au avut ce arăta sau ne-am lipsi
de ce ne-au arătat. Pe romaniacurata.ro puteţi vota pentru supravieţuitorii
fruntaşi Gabriel Oprea şi Monica Iacob Ridzi, sau pentru traseistul anului
(Bot, Enache, cîte şase partide ; Pavelescu, cinci, s-a pierdut socoteala
de câte ori s-a despărțit sau s-a împărțit cu Traian Băsescu). Î n condiţiile astea, unicul lucru rezonabil făcut de
nişte lideri în România lui 2012 e acordul Băsescu-Ponta. Dovada clară, ţuţerii
ambelor tabere îl demască ! Evident, e cel mai bun lucru să încetăm
războiul civil, mai ales că miza dacă iese tabăra coruptă 1 sau tabăra coruptă
2 era zero. Nu e ca şi cum voiam să eliberăm sclavii celeilalte părţi, sau s-ar
lupta Europa cu Rusia.

Dar acest ultim text al meu din
2012 nu e despre lideri politici. Ci despre lideri civici. Că anul a avut, spre
deosebire de precedentul, oameni care s-au comportat normal, deasupra sau
înafara unei bătălii politice ajunsă la decontul politizării excesive a tuturor
instituţiilor. Sutele de oameni din Tg.
Mureş care au ieşit să îl apere pe Raed
Arafat, şa chemarea cîtorva ONGuri de pacienţi, ducînd
la retragerea
proiectului Legii Sănătăţii şi aprinderea scînteii din Piaţa Universităţii nu
aveau culoare politică
. Erau animaţi de recunoştinţă şi de instinctul că doctorul lor ştie ce este
mai bine pentru sănătatea lor decît nişte politruci. Cei peste 50 000 de oameni care s-au strîns în spatele a trei studenţi
care au organizat grupul de Facebook Piaţa
Universităţii
au format prima noastră comunitate civică urbană online
,
una fără violenţă şi exemplar patrulată pentru a împiedica partizanatul,
propaganda, diversiunile şi orice profit necuvenit. Aproape 70 000 de bucureşteni au votat drept candidat la primărie un
profesor de matematică fără nici un ban
, fără nici un sprijin media, rupt
în coate dar cu o tenacitate de mare efect, care a rezistat tuturor bîrfelor şi
ofertelor pentru a nu cîştiga nimic- decît încrederea noastră, care nu e însă
puţin lucru. 150 000 de oameni au ieşit
într-o sîmbătă de toamnă să culeagă gunoaie, o cifră fără precedent, ca parte a
campaniei Let’s Do It, Romania
. Şi
sper că nu l-aţi uitat pe singurul
manifestant care a ieşit cu steagul la
Baia de Arieş, oraş cu cinci mii de locuitori.
Poate nu vi se pare mare
lucru, dar eu, ca psiholog, pot să vă spun că două treimi din oameni nu sînt
capabili de aşa ceva, nu pot decît să se ia după alţi oameni, ceea ce face un
lider din omul din Baia de Arieş.

Mulţi magistraţi din România au făcut şi ei mari eforturi pentru a reda
demnitatea acestei profesiuni în 2012
. Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, Livia Stanciu
a prezidat completul care a confirmat
legalitatea condamnării lui Adrian Năstase în dosarul Trofeul Calităţii de către o curte anterioară. Nu cred că a fost
uşor : cînd atîţia au scăpat justiţiei e greu să iei decizia că de acum
înainte va fi altfel fără să ai întîi impresia că săvîrşeşti un act de
discriminare. Dar de undeva trebuie să începi : şi, deşi aud încă ecoul
vorbelor lui Bogdan Popoviciu că lotul Trofeul
Calităţii
plăteşte pentru persuadarea Europei că România nu mai e coruptă
şi sper să văd ziua cînd vom putea trata corupţia doar administrativ, tot îmi
ridic pălăria în faţa femeilor magistrat care au avut curajul acestor decizii. La fel, merită respectul nostru cei care au
instrumentat dosarul lui Cătălin Voicu şi al mafiei din Curtea Supremă,
dosarele lui Stan şi Trăşculescu, în plină campanie electorală
. În sfîrşit,
deşi puţină lume ştie, a existat un
singur profesor din Universitatea din Bucureşti în comisia internaţională care
a decis asupra doctoratului lui Victor Ponta
: restul erau români din
universităţi străine. Această femeie (veţi descoperi numele ei în formularul de
vot pe romaniacurata.ro) a dat dovadă de un mare curaj şi deja la ora asta se
spune că şi-a ruinat toată cariera. Nu îl suspectez pe dl. Ponta, care mi se
pare prea inteligent ca să fie ranchiunos şi să nu înţeleagă că această decizie
era singura corectă, dar mă tem sincer
de toată industria de doctorate corupte, care a făcut doctori pe mai toţi
politicienii noştri, pe mai toţi şefii din poliţie şi armată. Sper să nu aud de
alţi intelectuali performanţi care nu mai au altă soluţie decît să se refugieze
în universităţi străine doar pentru că s-au purtat normal într-o mare de oameni
corupţi din jurul lor
. La fel, trebuie amintită echipa de la DLAF, care
încearcă din greu să protejeze fondurile noastre europene de fraudă,
inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, care fac ce pot în bătălia care
se duce peste capetele lor pentru controlul politic al agenţiei, şi inspectorii
de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorului, care în octombrie au
călcat şi amendat nu mai puţin de 118 universităţi din ţară încercînd să protejeze
drepturile studenţilor- o acţiune fără precedent.

A fost un an rău pentru presă, dar
chiar în asemenea ani, cînd toată lumea se înregimentează, de la patronii
vulnerabili care fac servicii care îi duc la faliment- şi după aceea sînt şi
mai rău la mîna factorului politic- la editorialişti, editori şi comentatori de
televiziune care renunţă la ultimul rest de onoare şi bun simţ- ce este de
valoare străluceşte şi mai mult. În provincia în care totul e în proprietatea
unor baroni avem publicaţii eroice, de genul Ziarului de Vrancea, care demască deopotrivă baronii locali PSD şi
PDL şi ca atare e mereu la limita supravieţuirii. Ziarişti ca Silvia Vrânceanu
sau Amalia Dascălu de la Ziarul de Iaşi,
autoarea unei extraordinare anchete-reportaj care a arătat cum pseudohandicapaţii
continuă să ia ajutorul de stat iar oamenii cu probleme reale sînt sacrificaţi
merită toată lauda. Ce să mai spunem de oameni care fac jurnalism civic pe cont
propriu, fără salariu, precum Cătălin
Nistor
de la http://www.ocnamuresanul.ro/ , un jurnalist voluntar şi independent care supraveghează buna guvernare a
localităţii Ocna Mureş din judeţul Alba, şi a reuşit să cîştige în instanţă
dreptul de a fi acreditat la primărie ? Şi eu datorez mulţumiri
voluntarilor de la România Curată şi unei comunităţi care a depăşit între timp
cu mult suta de mii: prima comunitate de bună guvernare din spaţiul românesc.

Desigur, mai e mult pînă departe.
Ziarul tabloid cel mai bine plasat din România are într-o săptămînă mai multe
vizite ca România curată într-un an. Milioane de oameni au aruncat şi continuă
să arunce gunoiul pe care cei o sută cinzeci de mii de voluntari de mediu l-au
strîns. Din păcate, noi nu dezvoltăm
România într-un vacuum, ci contra altora
. Şi tocmai de aceea e aşa de
importantă participarea tuturor celor care vor o schimbare. Evoluţia ţării e o
chestiune de masă critică : am calculat pentru revista Dilema, mai devreme în acest an, că o
jumătate de milion de oameni care ar cumpăra la chioşc presa de actualitate,
sau ar cotiza la o comunitate informată activă gen Piaţa Universităţii sauRomânia Curată ar fi suficientă pentru ca să avem o opinie publică de
calitate, pentru a manifesta strategic ori de cîte ori e nevoie, a sancţiona
politicienii şi a asigura schimbarea în fiecare sens la orice alegeri,
sancţionînd greşelile puterii. Poate vi se pare greu de crezut, dar această
jumătate de milion de cetăţeni (nu de clienţi de partid), care ar fi
suficientă, este încă un deziderat, nu o realitate : în ţară şi în Bucureşti, ca prezenţe fizice palpabile, nu sîntem probabil
nici o sută de mii. Dar în 2012 am văzut, cred, primii paşi către o agregare a
acestei comunităţi şi 2013 trebuie să fie anul cînd începem să ne recunoaştem
liderii adevăraţi sau să jucăm rolul lor cînd nu e nimeni să-l joace, anul cînd
facem pasul decisiv spre masa critică de care avem nevoie. Această masă critică
va schimba politica nu substituindu-se politicienilor, care s-ar purta la fel
în orice societate în care ar fi atît de puţin constrînşi ca la noi, ci
obligîndu-i să evolueze.

Cititi mai multe pe romanialibera.ro.



Recomandări

3 thoughts on “Liderii anului 2012

  1. Melania Nistor

    La multi ani si poate ca anul care tocmai soseste va insemna si cev lideri autentici pentru Romania! Succes ARC!

    Reply
  2. ,Manea Lucia Maria

    Un lider cunoaste doleantele cetatenilor, le amvelopeaza intr-un program si le solutioneaza. Avem ? Poate contextul social politic si economic al noului an ni-l va aduce. Doamne ajuta!

    Reply
  3. IULIA

    “două treimi din oameni nu sînt capabili de aşa ceva, nu pot decît să se ia după alţi oameni”…da,dar nu se iau din pacate pentru o fapta buna;aici,mai avem de lucrat!!!
    LA MULTI ANI!!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *