Libertatea presei, această fraudă naţională (II)

D-voastră ştiţi cine finanţează canalul de televiziune sau situl Internet favorit? Cine plăteşte ca d-voastră să primiţi acele informaţii sau opinii cu care sunteţi de acord, că altfel nu aţi prefera acest canal sau site? Căutaţi pe site: daţi un Google adițional. Şi, cu foarte puţine excepţii, nu veţi afla cine sunt acţionarii. Reclamele, care şi ele plătesc pentru conţinut, ar trebui să fie vizibile. Dar nu sunt. De multe ori sunt înlocuite cu texte pseudo-jurnalistice pe care nu apare semnul P: pare să fie un interviu cu o persoană de valoare întoarsă din Occident sau care conduce o companie de succes. Gabriel Resources avea reclame vizibile numai pe televiziune, dar pe Internet abundau iubitorii de cianură care pozau în ziarişti. Dar poate că nu contează cine finanţează o publicaţie? De ce să vă bateţi capul, dacă oricum opiniile lor sunt şi ale d-voastră? Eu zic să vă mai gîndiţi: că dacă un cumpărător e de aceeaşi părere cu vânzătorul că trebuie să ia la copil şunca de Praga plină de E-uri că e bună la gust şi nu ştie ce e în ea, dar vînzătorul ştie, spre deosebire de cumpărător, că substanţa care s-a injectat în şuncă să o facă aşa roz dă în timp cancer, acesta nu e un consens bun. Un consens bazat pe informaţie asimetrică este echivalentul unei fraude: a-ți baza pe el opțiunea de vot este ca și cum ai investi la Caritas. Ca atare, că sînteţi fan al Sandrei Stoicescu şi credeţi că ea gîndeşte la fel cu d-voastră pentru că ştie tot atît, sau v-aţi amuzat cu comentatorii de dreapta făcînd bancuri despre hipsteri toamna trecută în ideea că şi pe ei doar umorul îi animă şi de asta consacră atâta spaţiu să își bată joc de oamenii care demonstrează, gândiţi-vă a doua oară. Cercetați simetria informaţiei şi a dezinteresului faţă de chestiune discutată, a d-voastră şi a vedetelor d-voastră. Nu înghiţiţi şunca ca un maidanez nehrănit pe care nu îl duce capul că mai există şi otravă, nu numai delicatese.

Situaţia presei în România nu e egal reglementată. Presa audiovizuală are nevoie de licenţă, deci ar trebuie să existe toate datele la CNA. Orice societate comercială e obligată să depună acţionaratul la Registrul Comerţului. Pentru Internet, mai ales dacă publicaţia nu e comercială, nu prea există reguli. Dar nici astea care există nu servesc la mare lucru. Familia Voiculescu şi cu Dan Diaconescu erau singurii oameni din politică care posedau pe faţă presă. Dar de unde veneau banii investiţi în presă sau clădirile, s-a văzut recent că nu era clar, că o bună parte din banii investitiţi în presă de Voiculescu erau împumutaţi gajând nişte terenuri ale statului la care nu avea dreptul. În rest, influenţa politicului este indirectă pentru că se practică:

– schimbul de favoruri în natură (de ce să îţi mai doneze la campanie omul de afaceri căruia i-ai dat un proiect DG Regio să trebuiască să declari Curții de Conturi, mai bine îi spui să cumpere reclamă direct la ziarul care te susţine),

încredinţarea către un intermediar (ştie cineva cine este Tronaru Dan Mihai, căruia i-a lăsat Sebastian Ghiţă România TV? Ai fi zis că au învăţat ceva de la Vântu ai cărui intermediari i-au furat şi banii, şi nevasta, dar nici vorbă),

achiziţia proprietății presei (nu reclamă) de către companii de PR sau acționari ai lor principali (cazul Evenimentul zilei, de care am mai vorbit),

falimentul repetat (operaţiile se mută mereu pe firme noi cu acţionarat obscur, datoriile rămân pe firmele în insolvenţă, favorurile pentru serviciile de PR prestate prin presă nici nu vin în încasările vreuneia, ci în licenţe de export, permise de construcţie, returnare de TVA, contracte publice, publicitate de stat şi alte servicii de care mai are nevoie proprietarul real al ziarului pentru alte afaceri ale lui),

înregistrarea în străinătate, mare parte din firmele care deţin televiziunile şi siturile noastre populare de Internet, chiar acelea care par mai puţin politice, sunt înregistrate în Curaçao, Bermuda, Luxemburg, Cipru, Lichtenstein. Ca atare, dacă poţi şti că firma cutare, să zicem Coliba Haiducilor, deţine licenţa pentru TVCH, nu poţi şti cine sunt acţionarii ei. În plus, ea are doar licenţa, producţia şi operarea o au alte firme.

Puteţi citi lista surselor de finanţare pentru presa centrală pe România curată aici şi lista falimentelor cele mai notorii din presa centrală aici. Listele sînt deschise dacă ne trimiteţi informaţii cu surse care pot fi verificate. Am decis să nu includem situația financiară, destul să vă spun că Antena3 și B1 nu pierd bani, Antena 1 era în profit înainte de proces iar în rest toate televiziunile care mai au și stiri pierd. Stau prost sau pe muchie și siteurile de știri, multe ziare sunt în insolvență, vulnerabilitatea financiară e regula și sănătatea e excepția.

Reamintesc că am cerut tuturor să îşi publice acţionaratul, principalii clienţi de publicitate, situaţia financiară aproximativă, datoriile la stat, dat fiind că toate acestea pot fi pîrghii de influenţă necuvenită care să afecteze obiectivitatea informației. Am trimis cererea de a-și face publice aceste informații pe propriul site către 246 de publicatii din luna mai (lista pe romaniacurata.ro ) am primit 45 de reacții de tot felul pe email sau telefonic, și doar 17 au publicat pe site, 8 din presa centrală, 9 din presa locală, dar nu în toate cazurile complet (lista aici). În presa centrală, răspunzînd la apelul nostru şi-au făcut publice integral toate informaţiile relevante Europa FM, Radio France International, Radio 21, Gazeta Sporturilor (Cătălin Tolontan, manager – finanţator, familia Voiculescu), Biziday, Capital, Ringier Romania (Libertatea). Aceste surse de presă au o finanțare integral transparentă. Ele reprezintă însă, adăugând şi bravele ziare din provincie, sub cinci la sută din total. Mulţumim şi celor care au publicat pe siteul lor informaţii doar parţiale despre finanţare, e un început, îi considerăm pe toți ca sprijinitori ai acestei campanii pentru o presă curată. Şi îi incurajăm pe toţi ceilalţi să o facă de acum înainte, începeți cu ce puteți da și adăugați cu vremea. Nu e niciodată târziu să fii transparent faţă de cititorii tăi.

Nu ne-am propus să deconspirăm agenţii acoperiţi din presă – nici nu ştiu ce e acela agent acoperit. La conferinţa de presă Mircea Marian a protestat că se spune despre el că e agent acoperit. Nu de către noi. Când d-nul Marian mi-a spus mie, nu altcuiva, că Andrei Alexandru, fostul şef de cabinet al lui Văcăroiu, securist dovedit de CNSAS era de fapt agent dublu, că îi dădea lui informaţii cînd era în PSD (şi deci d-nul Alexandru e publicabil), ce fel de agent acoperit poate fi cineva care îşi face propagandă printr-un securist dovedit? La fel, cine ar angaja pe unul ca Negrea care găseşte să îl atace pe Tolontan chiar în ziua sentinţei lui George Copos, cînd se sărbătorea succesul acestei celebre anchete de presă a lui Tolo şi a colegilor săi, de la care pornise investigaţia, sau care când beşteleşte Coaliţia pentru o Presă Curată, pe lîngă banalităţi despre Soros se mai plânge şi că îi evaluăm performanţa Elenei Udrea de cînd era la minister? Nu pot să cred că servciile noastre ar angaja nişte descoperiţi de stângăcia ăstora, vorba aceea, îl cunosc pe George Maior, e un om de calitate. A, că îi mai dau unii din sistem lui Negrea documente pe faţă, asta e iarăşi aşa de vizibil, dar poţi numi oricum asemenea agenţi, dar nu acoperiţi. Vorba aceea, dacă recrutezi un agent acoperit, începi cu unul care ştie limba română şi mai poate lega trei fraze între documentele de kompromat pe care i le dai, ca să nu atragă atenţia gramatica lui din cele trei rînduri orginale adăugate sursei (vă scutesc de multele, uşor de găsit exemple). Fiind supravieţoare a atacurilor de la Azi, Adevărul din 1990, România Mare şi Antena 1 înainte să se fi inventat Antena 3 am văzut mulţi agenţi de influenţă, numele lor tehnic este ”cozi de topor” și numărarea lor e inutilă, că-s prea mulți. Fără sofisticării din astea cu „agenţi acoperiţi”.

Au fost obiecţii la această metodologie a mea, pe care le reiau acum, merită discuţia.

Obiecţia ziarelor de provincie a fost că îşi pot pierde finanţatorii din reclamă dacă îşi publică situaţia reală a finanţelor. Acceptată. Dat fiind că agenţiile de publicitate sînt contributori direcţi la această ordine vicioasă şi că un ziar mic poate fi falimentat cu un telefon nu am insistat în această direcţie. Dar la presa mare, naţională nu se pot da derogări.

Argumentul lui Alexandru Lăzescu a fost că trebuie făcute mici compromisuri atunci cînd presa bună e neviabilă ca business pentru a rezista şi a exista opoziţie la presa rea. Vorba este, cum știm ce e bun și ce rău altfel decît prin ce metode folosim? Cum deosebim un compromis mic de unul mare, mai ales dacă sunt netransparente compromisurile astea? De ce presa rea ar avea cititori și cea bună nu, dacă e bună, de ce nu poate fi susținută de publicul ei și nu îi rămâne decât compromisul?  Dacă revista 22 are orice motive să îşi ascundă finanţarea, cum sugera Andi (sau unii oameni ai ei, mă îndoiesc că în contul GDS e vreun cadou) orice pretenţie a ei de superioritate morală dispare. Cînd ceri oamenilor să te susţină financiar, arătă-le deschis cine te susţine în prezent. Fiind printre cei care au construit reputația și audiența acestei reviste pe vremea când avea o sută de mii de cititori aș fi vrut-o mai transparentă cu finanțările ei în ultimii ani, că nu voi găsi pe nimeni să jure că între finanțări și conținutul pe care nu scrie publicitate (interviuri, de exemplu) nu e nici o legătură.

Argumentul lui Costi Rogozanu şi Patrick de Hillerin că mai bine societatea civilă s-ar ocupa de ea însăşi în loc de presă, că nu e transparentă deloc e cam așa cum sună – cel mai jos nivel al argumentării la care se poate ajunge. O să îi răspund cu mai multă politețe decît o fac ei. Societatea civilă e diversă prin definiția ei, avem pe Blandiana de o parte și pe colonelul Dogaru de alta, bașca bicicliștii, alpiniștii, șahiștii și cluburile de tango. Societatea civilă operează mai ales în sfera privată, nu are putere și nu produce bunul public, informația obiectivă – astea sînt misiunile presei și de asta presa e singura parte din societatea civilă  care trebuie să dea socoteală – cititorilor săi. De altfel, nu mai căşunaţi pe toată societatea civilă, că nu toată se ocupă de transparenţa voastră, doar eu, şi eu nu am nevoie să ştiu cine vă finanţează, rugămintea mea e să îi informaţi pe cititorii voştri, nu pe mine. Patrick nu a găsit pe situl România curată informaţia despre finanţare, dar ea era acolo, la Despre noi. Dar eu şi numai eu am fost cu ideea, ceilalţi s-au alăturat, nimeni nu e plătit în Coaliția pentru o Presă Curată, aşa că iată declaraţia mea de interese. Sînt finanţată de universitatea mea germană, ca profesor titular, şi de Comisia Europeană, ca expert anticorupţie, în părţi egale (cu alte cuvinte, folosesc banii Comisiei ca să îmi plătesc universitatea să îmi lase din când în când timp liber în care să nu predau). Nu iau onorarii de la nimeni din presa română, articolele mele de la România curată sînt reluate de multe ziare pe gratis şi cu permisiunea mea, iar relaţia mea privilegiată cu România liberă (al zecelea an de editoriale joia) vine din iulie 1990, cînd minerii închiseseră ziarul, şi am pornit, cu alţii, la cerşeală în Occident să ne dea cineva o tipografie pentru presa liberă, al cărei fanion era. Susţin România liberă pentru ce a însemnat pentru democraţia românească, am colaborat cu ea dinainte de patronatul actual şi sper că România va găsi resursele să îşi salveze acest simbol al anticomunismului. Dar asta nu e o declaraţie de interese, ci mai mult una sentimentală, nu? Poate pentru că nu am interese? Iar campania asta nu e contra jurnaliștilor, dimpotrivă, așa cum publicul e fraudat că de fapt înghite reclamă, nu informație, la fel libertatea individuală a ziaristului a ajuns zero în acest climat, și răspund astfel apelului multor ziariști onești cu care am de-a face și pentru care cariera e o luptă zilnică cu patronatul. Mulți contemplă ieșirea din presă ca unica soluție.

În sfîrşit, obiecţiei de la conferinţa de presă că lumea ne va da informaţii false şi noi le vom înghiţi le răspundem prin cele trei documentare, presa în faliment, sursele de finanţare şi anchete penale în presă, bazate integral pe date publice și publicate pe romaniacurata.ro. Lăsăm lui RISE Project offshore-urile. Și lăsăm deliberat presa din provincie, pe care o putem completa cu ajutorul voluntarilor și monitorilor României Curate, dar cu grijă că nu vrem să fărâmăm ce libertate a presei mai este, ci să o ajutăm.

Ajunşi aici, întrebările de bază: cine poate face ceva pentru a scoate din zona gri sau neagră peste nouăzeci la sută din presa românească, şi ce s-ar putea face? Trebuie să începem cu prima, pentru că din păcate a doua nu are sens independent.

Organele de reglementare fie nu există, fie sînt putrede. Istoria cu Pinalti și CNA e tipică. CNA nu poate salva pe nimeni, e prin definiție prea politizată și coruptă. E hilar că Narcisa Iorga, care folosea înregistrări (ilegale) contra Laurei Georgescu ajunge cu ea odată la proces. Ideea opoziției ca partidele politice să poată da afară în timpul mandatului pe membrii CNA e aberația maximă, și ar crește politizarea. CNA trebuie reorganizat fără numiri politice directe, dar dat fiind că Parlamentul numește CNA sînt sceptică.

Al doilea organ de reglementare care ar putea face ceva e fiscul. Mare parte din această presă evazionează. Și știm că cine e pe bune cu puterea e iertat. Putem însă avea încredere în fisc că acționează imparțial? Altfel amestecul său va face mult mai rău decât bine. Răspunsul e clar: nu. Doar dacă se trece la asanarea simultană sub control public, dar e o utopie. Altfel, să fie clar că ANAF ar trebui măcar să pună în practică sentințele judecătorești, și că ideea că Antenele pot continua cînd au restituit 60 de milioane de euro e o prostie. Depinde de familia Voiculescu la ce ține mai mult, dar Occidentul și-a curățat presa murdară pe cale judiciară (civilă însă) și la fel trebuie să facem și noi. Da, e acceptabil ca justiția să închidă publicații care au furat, calomniat sau prejudiciat statul. Cine are talent de acolo va fi recuperat de restul presei.

A treia instituție care ar putea face ceva e Parlamentul. Parlamentul ar putea da o lege să interzică oamenilor politici să mai dețină presă, direct sau prin intermediari, să întărească legislația antitrust astfel ca acționariatul presei să poată fi doar fragmentat și nimeni să nu mai poată deține controlul, dând astfel putere ziariștilor și nu patronatului. Calea asta însă e plină de risc, că și ziariștii sunt antreprenori individuali, nu doar patronii.

Consiliul Concurenței și Asociația pentru Protecția Consumatorului ar putea curăța zona de publicitate, care contribuie din greu la corupție. Cu ocazia asta rog agențiile de publicitate să facă gestul să își publice transparent investițiile din presă. Cu ce pot contribui ele a spus-o cel mai bine Moise Guran, aici.

Guvernul ar putea la rândul său decide că finanțează presa pură de informație. Aș fi integral de acord cu asta, câtă vreme e o finanțare universală, transparentă și cu reguli clare, nu netransparentă ca azi. Acesta e modelul scandinav, presa se finanțează din abonamente (toată lumea e abonată la un ziar), reclame și subvenții de stat. Finanțarea nu ar face deosebire între presa publică și cea privată cîtă vreme obiectivele și performanța din caietele de sarcini ar fi atinse.

Societatea civilă ar putea face și ea ceva. De exemplu, d-voastră ați cotiza ca să existe o publicație online cu conținut original, nu de furat, care să se întrețină doar din abonamentul d-voastră? Sau o televiziune de știri pe care să o plătiți separat, cum plătiți HBO? Dacă răspunsul e nu, ați aflat și de ce aveți presa pe care o vedeți, și de ce o să ajungeți să găsiți informație obiectivă doar pe siteuri de nișă de pe net – dacă o să o mai găsiți și acolo.

 


Recomandări

6 thoughts on “Libertatea presei, această fraudă naţională (II)

  1. Marcu Simionovici

    …iubiti consumatori de stiri, presa…
    …daca s-a spus, s-a considerat…ca presa, sub toate formele, existente si viitoare, este a patra” Putere” in stat, faceti, va rog un efort si nu renuntati, ingaduiti sa nu fie la putere, si in Romania – azi !
    Toata consideratia Dnei Alina Mungiu, pentru sistematica, competenta si implicarea Domniei sale in acest deziderat. M.Simionovici

    Reply
  2. Istrati

    Orice analiza a presei de la noi, indiferent din ce punct de vedere e facuta, ar trebui sa plece de la o dihotomie clara:
    1. Presa propriu-zisa (media din Romania) si
    2. Antena 3.
    Nu se pot analiza si caracteriza structuri (multimi) neomogene, total diferite! Desigur niciun ziar sau post de televiziune nu este impecabil din punct de vedere moral, dar ce face Antena 3 depaseste cu mult cel mai urat gand despre jurnalism. Acest post pare a fi o structura militarizata care se poate pune oricand, contra cost, in slujba unui tel, a unui ordin, indiferent care ar fi acestea.
    A spune ca toata presa este la fel, repet, indiferent din ce punct de vedere, este cel putin o greseala care duce la un rezultat cel putin nedrept: albirea postului tv. Antena 3.

    Reply
  3. Pingback: Alina Mungiu-Pippidi: Libertatea presei, această fraudă națională (II) | Romania Evanghelica

  4. Diana

    Total de acord cu Istrati. Iar de bascalii de genul mesajului lui GigelM sunt satula.
    In aceeasi paradigma se spunea in anii 90 ca toti am fost comunisti (chiar simplii membri de PCR), deci nimeni nu trebuie sa faca pasul inapoi. De aceea ne-am ales azi cu Partidul Stat controlat de baronii fosti securisti.Deci: de-abia dupa ce dam deoparte antena3 putem discuta despre libertatea presei.

    Reply
  5. Radu

    Aoleo, comentatorul basist cu pseudonym mereu in schimbare stie una si buna, ca nu poate proteja libertatea presei deca inchizand Antena 3, faptul ca in text se dovedeste ca pe langa A3 mai merita inchisi si altii nu are cum sa le faca vreo impresie, ca acolo lucreaza chiar ei.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *