Andrei Sterescu

De ce libertatea, egalitatea și democrația sunt nu doar compatibile, ci și complementare

Site-ul inPolitics.ro consemnează că Lucian Croitoru, consilier principal al guvernatorului BNR și propunerea pentru poziția de premier din partea lui Traian Băsescu în 2009, consideră că libertatea și democrația sunt incompatibile deoarece democrațiile pleacă la drum vizând libertatea și ajung sa privilegieze egalitatea. Acesta sugerează, în mod implicit, că egalitatea nu favorizează inovația. Domnul Croitoru își justifică poziția printr-o referință facilă la capacitatea de inovare a regimului nazist, unde exista libertate economică, dar fără libertate politică și capacitatea de inovație foarte redusă sub regimurile comuniste unde nu a existat nici libertate economică și nici libertate politică. Nu are rost să discutăm despre legea lui Godwin și cât de puțin i-a trebuit domnului Croitoru să-l menționeze pe Hitler într-o discuție despre democrație și libertate. În schimb, ceea ce merită discutat este relația dintre democrație, libertate și egalitate. Ceea ce vreau sa demonstrez nu este doar că libertatea și egalitatea sunt principii de bază ale democrației, dar că acestea sunt complementare, nu opuse cum ar sugera domnul Croitoru.

Trebuie mai întâi menționat că acreditările domnului Croitoru ca și economist nu pot fi puse sub semnul întrebării având în vedere poziția sa în cadrul BNR și realizările sale ca și economist. Aceia care nu sunt de acord cu el ar trebui, de asemenea, să îi acorde beneficiul îndoielii și să nu deducă din declarațiile acestuia că ar fi împotriva democrației. Cu toate acestea, dânsul adoptă o poziție profund ideologizată în declarațiile sale. În acest articol vreau să demontez argumentul dânsului trecând mai întâi prin raționamentul economic și apoi prin cel moral și politic, concluzionând că premizele pe care dânsul își bazează argumentul nu au o fundație atât de puternică.

Eficiență versus Echitate

Pentru a demonta argumentul acestuia, trebui mai întăi să înțelegem de unde ar putea să provină ideea că democrația și libertatea sunt incompatibile. Argumentul dânsului pare a fi că democrația tinde spre egalitate, iar între libertate și egalitate există o tensiune inerentă. În aproape orice curs introductiv de finanțe publice sau un curs general de economie se va preda compromisul dintre eficiență și echitate. Când economiștii vorbesc despre o alocare eficientă a resurselor se referă, de obicei, la ceva ce se numește Optimalitate Pareto. (Trebuie meționat că există și alte tipuri de eficiență precum eficiența socială, eficiența alocativă, eficiența distributivă, etc.) Optimalitatea Pareto este o stare în care situația unei persoane nu poate fi îmbunătățită fara a deteriora situația alteia. O distribuire a resurselor care îmbunătățește situația unei persoane fara a o deteriora pe a alteia se numește îmbunătățire Pareto.

O alocare optimă a resurselor din perspectiva eficienței Pareto nu înseamnă neaparat o alocare echitabilă a resurselor. Echitatea se referă la modul în care resursele sunt distribuite în întreaga societate. Pentru a oferi un exemplu: să ne imaginăm că eu dețin toată averea dintr-o tară, iar restul nu dețin nimic. Această situație poate fi eficientă, în sensul că nu putem imbunătăți situația celorlalți fără să o deteriorăm pe a mea. În schimb, nu este o situație echitabilă. Compromisul dintre cele două apare în momentul în care o incercare de a redistribui resursele poate schimba structura de stimulente economice în ceea ce privește munca, investiția și inovarea. De exemplu, dacă guvernul incearcă să distribuie avuția de la cei mai bogați la cei mai săraci,  există posibilitatea ca persoanele înstărite să lucreze mai puțin sau să fie mai reticente în a investi știind că randamentul investiției va fi redus de către măsurile redistributive. Până la urmă, firmele si indivizii au nevoie de siguranța unui venit cât mare pentru a putea munci din greu, pentru a investi si pentru a inova.

Pe lângă asta, economistul Arthur Okun a folosit metafora unei găleți găurite pentru a descrie modul în care guvernul redistribuie resursele de la cei mai bogați la cei mai săraci. Datorită costurile administrative, a taxelor, reglementărilor și schimbarilor din stimulentele actorilor economici apar pierderi în procesul de redistribuire atunci când resursele sunt cărate dintr-o parte în alta. Pe foarte scurt, măsurile care promovează o creștere a echității/ egalității în societate compromit eficiența datorită faptului că o distribuire mai egală a resurselor reduce stimulentele economice ale celor mai înstăriți de a produce și a investi și costurile aferente redistribuirii de resurse sunt în sine foarte mari. Cam așa este prezentat compromisul dintre eficiență și echitate în manualele introductive de economie.

Acum este timpul să discutăm de ce aceste premize pot fi false și nu există neapărat un compromis între eficiență și echitate. În ciuda teoriei prezentate în mai toate manualele introductive de economie, noi argumente în teoria economică din ultimii câțiva ani, cât și studiile empirice, par să prezinte o cu totul altă poveste. De exemplu, în societăți foarte inegale, oportunitățiile economice și educaționale ale indivizilor sunt foarte limitate, rezultând într-o performanță economică redusă. Apoi sunt exemple ca și tările nordice unde măsurile egalitariene nu au împiedicat prosperitatea economică.

În termeni de studii empirice, economiști din instituții internaționale majore precum Fondul Monetar Internațional (FMI), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Banca Mondială au publicat studii care contrazic logica compromisului dintre eficiență și echitate. În aceste studii bazate pe comparații între tări, consensul general este că tările cu un grad mai redus de inegalitate economică tind să aibă și o performanță economică mai bună. Studiul FMI susține chiar că măsurile redistributive afectează în mod negativ creșterea numai în cazuri extreme. Este compromisul dintre eficiență si echitate complet negat de către aceste contestări empirice? Nu neapărat. Există situații în care un asemenea compromis poate exista. De exemplu, creșterea masivă a Chinei din anii ’70 încoace este asociată cu o creștere a inegalității, sugerând un compromis între eficiență si echitate. Ce ne spun aceste studii, în schimb, este că relația dintre eficiență și echitate este contingentă asupra unor factori care diferă de la situație la situație și nu una absolută.

Libertate versus Egalitate

Deși am stabilit că relația dintre eficiență și echitate este una contingentă și nu absolută, asta acoperă doar argumentul economic. Domnul Croitoru vorbește, în schimb, despre o tensiune mult mai profundă și mai veche, cea dintre libertate și egalitate. Deși conceptele de eficiență și echitate sunt legate de libertate și egalitate, nu este vorba despre același clivaj. Conflictul aparent dintre libertate și egalitate rezultă din ideea că, într-o lume complet liberă, diferențele dintre oameni în termeni de abilități ar duce în cele din urmă la o distribuție inegală a resurselor, chiar dacă punctul inițial ar fi unul de egalitate perfectă. Deducem din acest raționament că pentru a asigura o distribuție egală a bunăstării materiale ar însemna să constrângem libertatea anumitor indivizi. Libertatea și egalitatea nu pot fi maximizate în același timp. Ce ar dori domnul Croitoru să deducem este, de asemenea, că o distribuție inegală a acestor resurse ar fi benefică deoarece ar reflecta diferențele de abilități între indivizi, asigurând succesul acelora cu cea mai mare capacitate de inovare.

Conflictul dintre libertate și egalitate este destul adânc înrădăcinat în gândirea libertariană. Probabil cel mai popular exemplu asupra compromisului dintre libertate și egalitate îl găsim în magnum opusul lui Alexis de Tocqueville, Despre Democrație în America. În De Tocqueville putem găsi, în sfârșit, o legătura între libertate, egalitate și democrație. Autorul vede o tensiune fundamentală într libertate și egalitate și între democrația majoritară și libertatea individuală. De Tocqueville se temea că propensitatea către egalitatea socială și politică va rezulta într-o tiranie a majorității. Dăm pe repede înainte vreo sută de ani și ajungem la Friedrich Hayek, economistul din care domnul Croitoru pare să se inspire. Acesta vine cu un alt atac asupra idealului de egalitate în cartea sa, Constituția Libertății. Hayek susține că egalitatea în fața legii este singura egalitate favorabilă libertății și că libertatea nu are nimic de-a face cu orice alt fel de egalitate. Din contră, libertatea este menită să producă inegalitate. Pentru Hayek, diferențele dintre oameni în termeni de aptitudini și capacități justifică inegalitatea care stă la baza libetății individuale.

Hayek, înaintea domnului Croitoru, a avansat un arguemnt asemănător în ceea ce privește incompatibilitatea dintre libertate și democrație într-un eseu numit Principiile Unui Ordin Social Liberal, publicat în 1966. Hayek susținea că democrația nu implică neapărat și libertate. Libertatea pentru Hayek înseamnă lipsa constrângerilor externe cu caracter intențional. Numai aceste constrângeri pot reduce libertatea individului. Procese sociale precum distribuția avuției în societate, condițiile de muncă sau sărăcia nu pot considerate constrângeri, chiar dacă limitează alegerile și oportunitățile indivizilor afectați. Consecințele unor procese naturale, precum seceta, sau sociale, precum sărăcia, nu reduc libertatea individuală deoarece nu sunt voite. De aici și posibila incomptabilitate între libertate și democrație. Un regim democratic poate reduce libertatea individuală mai mult decât unul autoritar în cazul în care acesta caută, de exemplu, să impună măsuri redistributive sau să intervină în treburile pieței libere.  Această linie de gândire l-a împins pe Hayek să susțină regimul dictatorial a lui Pinochet în Chile, declarând că libertatea individuală sub Pinochet era mult mai mare decât sub Allende. De aici pleacă și faimoasa sa replică: „Prefer un dictator liberal decât un guvern democratic fără liberalism.”

În concluzie, De Tocqueville suștine ca prea multă egalitate politică poate fi detrimentală libertății individuale, în timp ce Hayek se teme de efectele egalității socio-economice și a constrângerii voite asupra libertății individuale. Alți gânditori libertarieni precum Friedman si Nozick au susținut la rândul lor existența acestor tensiuni. Rezultatele empirice par din nou să contrazică aceste temeri. Un studiu efectuat de politologii germani Heiko Giebler și Wolfgang Merkel, publicat în International Political Science Review, arată că egalitatea politică, cât și un nivel ridicat de egalitate socio-economică, sunt asociate cu un nivel ridicat de libertate politică. Autorii definesc gradul de libertate în funcție de libertăți individuale, dreptul la organizare și asociere, cât și protejarea drepturilor de proprietate. Egalitatea politică este definită în funcție de accesul egal la puterea politică, de jure și de facto, iar egalitatea socio-economică este raportată la nivelul inegalității de venit. Concluzia autorilor este că aceste două principii fundamentale ale democrației, libertatea și egalitatea, nu sunt opuse, ci simbiotice.

Libertatea nu se poate referi doar la absența constrângerii fizice intenționate. Chiar și Hayek admite că libertatea nu se poate limita la lipsa constrângerii fizice în toate cazurile. Iar cei care reduc libertatea la asta acceptă în mod implicit că aceia care nu se pot elibera prin mijloace proprii sau nu-i pot convinge pe alții să le ofere asistență voluntară trebuie lăsați în urmă. Poate așa ar fi corect dacă reușita în viață s-ar reduce strict la capacități și aptitudini individuale, irespectiv de alți factori externi. Dar lumea nu e atât de simplă. Libertatea necesită acele condiții care permit fiecărui individ să se dezvolte în ciuda constrângerilor de orice fel: fizice, legale, materiale sau imateriale. Egalitatea politică, cât și cea economică, sunt complementare libertății și compatibile cu democrația. Libertatea implică egalitate.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

3 thoughts on “De ce libertatea, egalitatea și democrația sunt nu doar compatibile, ci și complementare

  1. Gabriel Radeanu

    Ce ne mai place sa le amestecam.Libertatea este o iluzie individuala,egalitatea este o imposibilitate „fizica”,o aberatie adoptata de societate in extenso prin ipocrizie generalizata,democratia este singurul concept viu,pentru ca este esential pentru optimizarea raporturilor sociale.Daca le combinam obtinem relativarea relativitatii relative…neo-concept social care permite orice fel de experiment!

    Reply
  2. JK

    Nebunia deconstructivistă ajunge și la noi, așa că punem pe tapet subiecte care-au fost scărmănate pe-ndelete în saloanele vieneze, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu aerul că atacăm probleme fundamentale ale omenirii. Libertatea este o valoare recentă, un pretext recent. În Occident, mai înainte de 1789, sensul vieții era slujirea regelui și trăirea întru Domnul, necum dezvoltarea personală și realizarea tuturor (sau a cât mai multor) potențialități. Fericirea și felicitatea veneau după, ca răsplată a unei vieți cu cât mai puține păcate. În logica subînțeleasă acum, nu trebuie să trăim (sau să murim, dacă se cere) subordnați unui sens general, ci să concurăm într-un joc care să aibă reguli invariabile și care nu iartă pe nimeni. Ca oricine să poată câștiga, ideal care nu s-a apropiat de încarnare decât recent, iar acum se tot îdepărtează. Lumea, societățile, grupurile, funcționează într-un fel când există abundență de resurse și altcumva în insuficiență. Iar când această insuficiență ne atinge pe toți, într-o lume interconectată, nu se anunță vremuri bune. Excepție pentru angajații de top ai BNR, cu salarii care le-ar da dreptul să se considere hedoniști și să aibă decența să tacă, ca să nu se facă de râs la bătrânețe când descoperă lecturi cu care-ar fi trebuit să se fi-ntâlnit cu mult înainte ca să-nflorească migdalul pe la tâmple.
    Pe de altă parte, voci ca cea a lui Croitoru pot fi piste de introducere a unor idei în spațiul public. Cum ar fi basmele de acceptare a stării de fapt actuale și a înrăutățirii ei. Se-ntâmplă și la alții.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *