Mihai Goțiu

Legea Manualul unic e neconstituțională. Incompetența guvernării lasă elevii fără manuale

Ce se întâmplă când o lege e schimbată în funcție de sms-urile trimise noaptea

Legea Manualului școlar, cunoscută și sub numele de Legea Manualului unic, a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României (CCR), în ședința de astăzi, 18 iulie, în urma sesizării formulate de senatorii USR și PNL. Decizia vine după ce CCR, în primăvară, a declarat ca fiind neconstituțională și Legea Editurii unice, inițiată de Guvernul României.

Sub patronajul fostului ministru al Educației, Liviu Pop, acum președinte al Comisiei pentru Învățământ din Senat, și a actualului ministru Valentin Popa, Guvernul susținut de PSD și ALDE a încercat să preia controlul asupra elaborării și editării manualelor școlare. Pentru a masca ineficiența de a termina manualele în termen, la începutul fiecărui an școlar, Guvernul a încercat să elimine criteriile și necesitățile de calitate legate de elaborarea manualelor școlare, prin înființarea unui monopol asupra realizării lor, fără consultări, dezbateri publice și o competiție reală. Efectele ar fi urmat să fie extrem de nocive, o întoarcere în timp la manualele unice din perioada comunistă, cu riscul ideologizării lor, mai ales în cazul disciplinelor umaniste, precum istoria și limba și literatura română.

Discuțiile din Comisia de Învățământ, al cărei membru sunt, au durat aproape o lună și jumătate, perioadă în care am încercat să atenuăm, prin numeroase amendamente, efectele nocive ale proiectului legislativ. Înainte de vot, Liviu Pop a venit cu amendamente transmise, în noaptea anterioară ședinței din Comisie, prin sms, de către ministrul Valentin Popa. Scopul acestora a fost de acoperi faptul că procedura de elaborare a manualelor pentru anul școlar 2018/2019 a început și a continuat în baza unei legi care încă nu fusese adoptată și care, iată, se dovedește a fi neconstituțională.

Începând cu toamna anului 2017, am transmis mai multe întrebări și interpelări Ministerului Educației, legate de realizarea manualelor pentru anul școlar 2018/2019, inclusiv o interpelare adresată prim-ministrului Viorica Dăncilă prin care s-a solicitat o anchetă a Corpului de Control privitoare la modul abuziv și ilegal prin care se realizează acestea. ”O dată în plus, actuala Guvernare Dragnea-Dăncilă a dat dovadă de iresponsabilitate, incompetență și și-a bătut joc de viitorul educației elevilor din România. Dincolo de aspectele care țin de legalitate, la începutul toamnei, elevii fie vor avea niște manuale de o calitate îndoielnică, făcute în pripă, doar pentru a se raporta că s-au terminat la timp, fie nu vor exista aceste manuale.

Asta se întâmplă când majoritatea parlamentară care susține Guvernul e preocupată doar de absolvirea condamnaților penal de răspundere și scăparea lor de pușcărie, și nu de problemele reale ale cetățenilor români și de viitorul lor.


Mihai Goțiu – blog de parlamentar


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Legea Manualul unic e neconstituțională. Incompetența guvernării lasă elevii fără manuale

  1. Adrian

    Corectă concluzia, preocuparea este nu doar de a evita pușcăria, ci și de a evita răspunderea (inclusiv patrimonială). Revin la ce-am mai scris, ca declarație politică este în regulă, dar mai departe? O acțiune (juridică, administrativă, ambele, alta) pentru recuperarea evidentului prejudiciu produs prin (de exemplu) aceste două proiecte de lege neconstituționale? Să constate (cum s-a cerut recent prin amicus curiae, și ar trebui cerut în permanență și de titularii dreptului de sezină!) CC că aceste acțiuni de aprobare de pachete de legi (deci nu mai e un accident, un caz izolat) neconstituționale exced activitatea parlamentară normală și în realitate o subminează, cu consecința pierderii mandatului.

    Reply

Lasă un răspuns la Adrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *