Daniel Befu

Lege pentru interzicerea exploatărilor forestiere în parcurile naționale

Agent Green salută prima inițiativă legislativă [1] din Parlamentul României de a interzice exploatările forestiere în parcurile naționale. Organizația a lansat o petiție[2] în acest sens în anul 2015 când a publicat și sondajul de opinie care arată că 90% dintre români resping tăierea intenționată în parcurile naționale[3].

La minister vorbim de 10 ani cu pereții pe acest subiect, iar Romsilva administratorul parcurilor naționale ne duce cu zăhărelul de tot atâția ani, vreme în care regia face profit din exploatarea comercială intensivă a celor mai valoarase păduri din parcurile națioanle. Așa că inițiativa parlamentară ne bucură. Chiar dacă nu este perfectă, aceasta reprezintă punctul de pornire pentru dezbateri constructive spre a înlocui exploatările forestiere intensive cu o protejare strictă și autentică în folosul naturii și al comunităților locale.”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Inițiativa legislativă propune pe termen scurt interzicerea exploatărilor forestiere în parcurile naționale vreme de 10 ani și pe termen lung creșterea zonelor centrale de non-intervenție la 75% din suprafața fiecărui parc față de media de aproximativ 40% cât este astăzi strict protejat. Recomandarea valabilă pentru toate țările Planetei pentru protejarea a minim 75% din suprafața parcurilor naționale vine de la IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii). IUCN precizează că scopul principal al unui parc national este de a conserva diversitatea naturală, împreună cu structurile și procesele ecologice ce o susțin.

Un singur parc național din România respectă cei minim 75% non-intervenție. Majoritatea celorlalte 12 parcuri sunt mult sub acest procent și în consecință nu ar trebui să se numească încă parcuri naționale. Practic, legea va trebui să urmeze recomandările internaționale și să facă parcurile naționale să corespundă criteriilor științifice. Momentan pădurile arată mai rău decât în 1999, înainte să devină parcuri naționale administrate. Procesul legislativ trebuie susținut de toate partidele politice. Toate trebuie să se adune sub o singuă culoare, cea a naturii.”, a adăugat Păun.

Aspectele tehnice din inițiativa legislativă sunt foarte importante. Interzicerea cu desâvârșire a exploatărilor forestiere trebuie aplicată în toate pădurile native (care conțin amestecul de specii creat de natură). În pădurile create de om trebuie agreată o perioadă de tranziție până la care acestea vor fi înlocuite etapizat cu speciile native prin maxim 3 intervenții. În maxim 10 ani trebuie realizate studiile necesare pentru a stabili zonele de minim 75% non-intervenție, iar acolo unde proprietar este Statul, zonele de non-intervenție să ajungă la 100%. În restul de maxim 25% (zona tampon) trebuie păstrate sau restaurate etapizat doar păduri native care să stocheze permanent minim 70% din volumul de lemn natural specific pădurii native. Tăierile rase și progresive trebuie imediat și definitiv interzise pe toată suprafața parcurilor, iar în perioada de tranziție deschiderile coronamentului rezultate din extrageri de arbori nu trebuie să depășească 0,25 hectare. Deschiderile nu trebuie niciodată unite. Beneficiarul prioritar direct al lemnului, extras doar prin metoda selectivă din aceste zone, trebuie să fie comunitățile locale.

Echipa Agent Green a vizitat parcuri naționale de pe toate continentele și este deschisă pentru a împărtăși cu membrii interesați ai Parlamentului modelele de success din țări care au reușit să devină mândre de parcuri naționale bine protejate și unde ecoturismul contribuie semnificativ la bunăsatrea comunităților locale și a economiei naționale.

Agent Green se declară parte interesată în procesul legislativ și va sprijini prin toate mijloacele posibile o finalizare cât mai rapidă și mai benefică pentru protejarea corespunzătoare a parcurilor naționale.


[1] Propunere legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16341
[2] Petiția pentru interzicerea exploatărilor forestiere în parcurile naționale:
https://www.agentgreen.ro/stop-taieri/
[3] Studiu de piață parcuri naționale:
https://www.agentgreen.ro/raport-studiu-paduri/

Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Lege pentru interzicerea exploatărilor forestiere în parcurile naționale

  1. MG

    Întrebări:
    1) Dl Păun s-a uitat la culoarea politică a semnatarilor? E mono: PNL. Cei de la PNL au vrut să-și asigure niște merite prin neanunțarea celorlalți colegi sau ceilalți n-au vrut să semneze? (Măcar doi rebeli din UDMR și toți deputații USR aveau loc în lista semnatarilor).
    2) Cum se face că recomandarea UICN, privitoare la cele 75 % a fost atât de neobservată în România până foarte recent?
    3) Gabriel Păun centrează, E.S. dă cu capul? 10 ani pentru efectuarea studiilor pentru stabilirea zonei de 75 %? Nu-i cam multișor? Cine mai dă bani pentru astfel de studii? Cu sume precum cele cheltuite din POS-Mediu nu se va mai întâlni România nici dacă se descoperă aurul dacilor. S-ar putea să nici nu fie nevoie chiar: un specialist în conservare vă poate creiona o zonă de 75% după studiu bibliografic și o lună de teren. Sau, ar putea fi întrebați experții care deja au lucrat în POS-Mediu (au terenul proaspăt în minte și pe hărți). 10 ani este exact timpul necesar ca nucleul de „specialiști” din minister, cu rețeaua lor din teritoriu, să se perenizeze și să-și asigure controlul pe următorii 50 de ani.
    4) Cine va stabili structura pădurii native? Biologii/ecologii sau silvicultorii? Pentru că dac-o fac silvicultorii, ne vom trezi pe cap cu un nou tip de tăieri în parcurile naționale: tăierile de naturalizare.
    5) Cum pot fi comunitățile locale „beneficiarul prioritar” al lemnului? Se pun la vânzare prioritar 300 mc de lemn pentru comunități, se vând, iar după ce această prioritate s-a rezolvat, se vând 3000 mc unei firme (beneficiar secundar)??????
    6) Gabriel Păun e comentator sau are legătură cu inițiativa parlamentară, implicit cu PNL-ul?
    7) Nu mai vehiculați ideea că unele parcuri nu sunt parcuri! Dacă nu sunt parcuri naționale/naturale, ar putea fi rapid declasate la nivelul de situri de importanță comunitară (unde activitățile oamenilor sunt permise). Redesenarea (prin reducere, evident a) parcurilor naționale este în foaia de parcurs a drujbarilor îmbrăcați în verde.

    Prin această manevră, PNL ia fața (mediatic doar) celorlalte partide, centrează pentru noua structură în care s-au repliat agenții de influență (între ei, mulți foști Romsilviști) din minister, cei autoexilați temporar în ONG-uri la vânat fonduri, lobby-ul de business asociat (deținătorii de firme de vândut drujbe). Împreună, toți au lăsat în off-side instituțiile de cercetare. Ceea ce este o manevră interesantă. Pădurile României fac, cum era de așteptat, obiectul dorinței unui grup de interese bine concertat și se procedează la eliminarea Romsilvei (înțepenită de zeci de ani în mafiotismul de stat și ciubucăreala piramidală). După rețeta „Securitatea Bună ia locul Securității Rele iar, publicul crede că Securitatea a dispărut”.
    Cu răutate, ne putem întreba: Unde-i aria naturală protejată nouă pentru AgentGreen? (înțelegerea și aria protejată nouă, așa cum prin interbelic un celebru director de ziar înălța sediu redacției după rețeta „șantajul și etajul”).
    Democrația se face cu mai mult de un partid, iar ecologismul cu ONG-uri, nu cu un ONG. În fond, și dac-aduci lupii la stână, ai naturalizat ecosistemul – singurul punct de rezolvat este acela de a convinge oile de bunele intenții, manevră pură de imagine, ceea ce se pare că se și face.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *