La insistențele României Curate, Guvernul a publicat lista datornicilor RAAPPS. Vezi cum își împart partidele, mari instituții de presă, firmele unor moguli și baroni, dar chiar și ANAF (!) debitele care se apropie de 30 de milioane de euro

Partidele şi presa conduc în topul datornicilor către Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS). Partidele au datorii de aproape 7 milioane de lei. Companiile și asociațiile, din toate domeniile, găzduite de Casa Presei sunt și ele înglodate în datorii.

Printre debitorii RAAPPS sunt foarte multe firme private. De exemplu, companii din jurul deputatului Sebastian Ghiţă, 2 K Telecom, Ridzone Creative sau Affichage Romania, chiar dacă cu sume mici în comparaţie cu altele. Pe lista datornicilor cu debite uriaşe acumulate prin neplata chiriei şi a utilităţilor se regăsesc însă şi instituţii de stat cum ar fi primării, ministerele Educaţiei şi Economiei. Chiar ANAF (taman Fiscul cum ar veni) şi Secretariatul General al Guvernului (SGG), în subordinea căruia se află RAAPPS, au datorii către regie.

Pe listă sunt si fundaţii şi asociaţii cum ar fi Institutul pentru Studii Liberale, Institutul pentru Studii Populare, Fundaţia pentru Progres a fostului şef SIE Cătălin Harnagea sau Asociaţia Procurorilor de la Parchetele de pe lângă Judecătorii.

Cât a durat până când Guvernul a răspuns solicitărilor făcute de România Curată

La sfârșitul săptămânii, și după mai multe solicitări făcute de România Curată încă de la începutul anului, Guvernul a făcut publice listele datornicilor către RAAPPS aflaţi sau evacuaţi din sediile sale, dar cu debite. Totalul datoriilor este uriaş: peste 129 milioane de lei, adică aproape 29 de milioane de euro.

România Curată a solicitat oficial lista datorniciilor RAAPPS încă din ianuarie, la RAAPPS şi SGG. Nu am primit niciun răspuns. Am revenit cu o solicitare similară în luna iunie şi nici de această dată nu am primit răspuns. Doar după ce am semnalat problema ministrului pentru Consultare publică şi dialog civic, Violeta Alexandru, răspunsul a venit prin publicarea listelor pe site-ul ministerului – aici.

Nu au fost făcute publice însă şi listele datornicilor persoane fizice. România Curată va reveni cu o solicitare către Guvern.

Evidențiați pe lista datorniciilor (la prima citire)

Firme

Peste 90 de firme au sedii în spaţii RAAPPS şi au datorii neplătite de peste 23 de milioane de lei. Alte 283 de firme au avut sediul în spaţii RAAPPS şi au lăsat datorii de peste 71 de milioane de lei.

Cea mai mare datorie o are firma Emico Serv SRL, de aproape 13 milioane de lei. Firma a activat în domeniul restaurantelor şi a avut ca asociaţi companiile Nidokan General Trading LTD şi City Pride Entreprises SRL. Compania Double Click Net SRL figurează cu o restanţă de 2,5 milioane de lei.

Firme din jurul deputatului Sebastian Ghiţă figurează şi ele cu datorii chiar dacă minore în raport cu altele. 2 K Telecom deţinută de Alexandru Ghiţă, fratele mogulului media Sebastian Ghiţă, are sediul la RAAPPS şi o datorie de 2777 de lei. A primit somaţie de plată pe 7 iulie. Ridzone Creative, o firmă din grupul Ridzone din Ploieşti care operează postul tv de ştiri RTV, controlat de deputatul Sebastian Ghiţă, are datorii către RAAPPS de aproape 13.000 de lei. Affichage Romania, companie de panotaj deţinută de Liviu Uruc, un apropiat al lui Sebastian Ghita, a lăsat datorii către RAAPPS de peste 45.000 de lei.

Presă

Distribuitorul de presă Network Press Concept, fost Rodipet, are datorii către RAAPPS de peste 11 milioane de lei.

Sonic Media, compania fostului primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan zis Pinalti, care a operat Giga TV, a lăsat o datorie de 1,9 milioane de lei.

Best Media Press SRL, societatea care a editat ziarul Gardianul, controlată de omul de afaceri Maricel Păcuraru, aflat acum în puşcărie, a lăsat o datorie pentru sediul din Casa Presei de peste 1,9 milioane de lei.

Realitatea Media s-a mutat de câţiva ani în clădirea Willbrook din Băneasa, dar a lăsat o datorie la RAAPPS pentru sediul din Casa Presei de peste 1,2 milioane de lei.

Editura Intact, fost publisher Jurnalul Naţional intrat în insolvenţă, are o datorie de peste 1 milion de lei. Noul publisher Jurnalul, Intact Publishing, are şi ea datorii de peste 150.000 de lei.

Adevărul S.A. a avut sediul la Casa Presei şi a lăsat o datorie de aproape 900.000 de lei pentru care a fost dată în judecată de RAAPPS.

B1 TV Channel SRL are o datorie de peste 736.000 de lei, eşalonată.

24 De Ore Press SRL, care a editat ziarul 24 de ore din Reşiţa, are o datorie de peste 700.000 de lei.

Caţavencu SA este, de asemenea, dată în judecată pentru o datorie de peste 556.000 de lei.

Partide. Datorii de aproape 7 milioane de lei

Partidele au datorii mari către RA-APPS. 2 milioane de lei are numai PSD Bucureşti. Peste un milion de lei datorează Partidul Naţional Liberal, din care o treime reprezintă restanţele foştilor pedelişti. Ecologiştii au de achitat o chirie restantă de aproape un milion de lei, iar conservatorii peste 740.000 de lei. Partidul fostului preşedinte Traian Băsescu a acumulat deja restanţe de aproape 300.000 de lei.

Asociaţii şi fundaţii

Pe lista datornicilor apar şi 35 de asociaţii, care au acumulat datorii de peste 2,4 milioane de lei. Institutul de Studii Liberale are peste 900.000 de lei, iar Institutul de Studii Populare, peste 180.000 lei.

Tot la capitolul organizaţii nonguvernamentale, dar la capitolul fundaţii, suma totală datorată regiei este de peste un milion de lei.

De exemplu, Fundaţia pentru Progres a fostului şef SIE, Cătălin Harnagea, are datorii de peste 150.000 de lei şi a fost acţionată în judecată de RAAPPS.

Pe lista organizaţiilor nonguvernamentale care nu mai funcţionează în spaţiile RAAPPS, dar sunt debitoare, se regăsesc 136 de asociaţii şi fundaţii, cu o datorie totală de peste 18 milioane de lei.

Centrul internaţional antidrog şi drepturile omului (CIADO) are datorii de peste 220.000 de lei. Pe lista datornicilor se regăseşte şi Asociaţia Procurorilor de la Parchetele de pe lângă Judecătorii cu un debit de peste 29.000 de lei. Asociaţia Naţională Anticorupţie are un debit de peste 18.000 lei şi Asociaţia Autonom Departament Poliţia, peste 35.000 de lei.

Fundaţia Colegiul Naţional de Apărare figurează cu datorii de aproape 48.000 de lei şi a fost data în judecată de RAAPPS.

Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti: peste 16.000 lei.

Fundaţia Academia de Radio şi Televiziune: peste 390.000 lei

Instituţii

Un capitol aparte în lista datornicilor îl reprezintă instituţiile. Ironic e că şi SGG, Secretariatul General al Guvernului, în subordinea căruia se află RAAPPS, are datorii la RAAPPS de peste 12.000 de lei.

Pe lista instituţiilor care au părăsit sediile RAAPPS , dar figurează în continuare cu datorii se numără şi ANAF cu peste 65.000 de lei.

Cabinete notariale şi de avocatură datoare la RAAPPS

Cabinetul notarial al fostului secretar de stat din Ministerul Justiţiei de pe vremea Rodicăi Stănoiu, Doru Trifoi, a lăsat o datorie de peste 8200 de lei. Chiar şi biroul de avocatură al lui Nicolae Cerveni, decedat în urmă cu mulţi ani, figurează cu o datorie de peste 32.000 de lei.

Notăriţa Ana Luisa Chelaru, fiica senatorului PSD, Ioan Chelaru, are încă sediu la RAAPPS si o datorie de peste 8000 de lei pentru care a primit somaţie de plată.

Ambasade

Că grecii trec printr-o perioadă grea financiar se vede şi din faptrul că  Ambasada Elenă este datoare la RAAPPS cu peste 27.000 de lei, fiind singura ambasadă nominalizată.


Recomandări

One thought on “La insistențele României Curate, Guvernul a publicat lista datornicilor RAAPPS. Vezi cum își împart partidele, mari instituții de presă, firmele unor moguli și baroni, dar chiar și ANAF (!) debitele care se apropie de 30 de milioane de euro

  1. flesh

    Trag concluzia că, dacă stai cu chirie în Casa Presei, nu plătești chirie. Țepe date pe banii noștri…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *