Cristian Ghingheș

Jurnal de campanie (4): vom avea dezbateri între candidați?

Se încheie deja cea de-a patra zi a campaniei electorale oficiale pentru alegerile prezidențiale din noiembrie și încă nu am avut nicio confruntare de idei între candidați sau vreun calendar în acest sens.

Ați văzut ori auzit vreun duel sau vreun schimb de idei? Parcă toți au o frică a ieși din bula lor. Toți participă la întâlniri cetățenești controlate, cu mult activ de partid în jurul lor, fără pic de curaj în a da piept cu cetățeanul curios și neliniștit.

Ieri, între orele 11 și 12, România Actualități, postul public de radio, a găzduit o primă dezbatere la care au fost invitați Klaus Iohannis, Alexandru Cumpănașu, Kelemen Hunor și Ramona Ioana Bruynseels. Președintele nu a venit (oare de ce, căci în agendă nu apare nimic pentru ziua de luni), Cumpănașu era prezent și abia aștepta să provoace niște sânge pe pereți, iar Ramona Ioana Bruynseels a trimis un reprezentant (prea ocupată și prea importantă ca să vorbească personal cu și pentru sutele de mii de ascultători ai RRA). Hunor a absentat și el, dar măcar le-a transmis celorlalți scuze prin staff-ul său că nu ajunge.

Astăzi, Viorica Dăncilă l-a provocat public pe Klaus Iohannis la o confruntare publică, Denise Rifai de la Realitatea TV fiind prima și aparent singura care s-a oferit până acum să găzduiască un astfel de duel electoral. În locul președintelui, aș accepta cât mai curând, căci e o bună ocazie să obțină exact ceea ce își dorește: să inducă ideea că Viorica Dăncilă va intra cu el în turul doi, situație care îi convine de minune.

Și uite așa iese și Klaus Iohannis din Palatul Cotroceni, unde observăm că preferă mai tot timpul să vorbească singur, la feedul video controlat de staff-ul prezidențial, fără întrebări de la jurnaliști. Să nu cumva să fie luat prin surprindere și să facă vreo gafă! Nu e tocmai democratic să ignori așa presa și să nu dai jurnaliștilor ocazia să te scoată din când în când la un interviu. Inclusiv ieșirile în public sunt organizate într-o carapace, ați observat? Salută larg, de la distanță, activul de partid îl apără ca pe un scut de cetățeni, iar cea mai apropiată interacțiune cu cetățeanul sunt strângerile de mână peste gard.

Sperăm să vedem confruntări televizate, dar până atunci trebuie să știți că la România Curată suntem în grafic cu pregătirea unor întrebări simple și scurte pentru candidați, astfel încât să găzduim o dezbatere de idei strict pe atribuțiile actuale ale președintelui, la care să răspundă toți cei înscriși în cursa electorală. Voi ce i-ați întreba? Așteptăm sugestiile voastre până miercuri seară deoarece joi vrem să le trimitem.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Jurnal de campanie (4): vom avea dezbateri între candidați?

  1. Adrian

    Mulțumim pentru ocazia de a propune indirect întrebări.

    I. Se discută despre nerealizarea/”realizarea „cu deficiențe vizibile cu ochiul liber unei autostrăzi . Este o chestiune de siguranță națională? Dacă da, a fost identificat tot lanțul de producție (proprietar de teren excavat pentru balast/teren de umplutură, transportul materiei prime și probleme de mediu(atenție, obligație constituțională), pregătirea în balastiere, terasament, mixturi asfaltice , studii geo cu observații primite(sau nu) de la public etc.) și dacă da, EXEMPLE concrete.

    II. Constituția prevede în mod expres la funcțiile de miniștri pe primul-ministru și pe ministrul justiției. Ați invvesti un prim-ministru cu obiectiv declarat un Guvern format doar din două persoane? Că vedem că min educației nu vrea să plătească salarii și alte drepturi restante, min transp nu verifică sistematic infrastructura etc etc, deci total inutile în cel mai fericit caz

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *