Alina Mungiu-Pippidi

Jos labele de pe Șora și Arafat, măi, nemernicilor!

Foarte scurt și pe înțelesul tuturor, că am cinci zile întârziere la predarea articolului Administrație publică și calitatea guvernării pentru Oxford Research Encyplopedia și cincizeci de studenți la ușă.

Din motive nefericite, ținând de antreprenoriatul unor proști sau ticăloși care țin musai să folosească sau să înjosească oameni mai de valoare ca ei, doi oameni de valoare, Mihai Șora și Raed Arafat, sunt iarăși ținte. Primul, al propagandei deopotrivă post și anti-comuniste, celălalt, al unor lobby-uri influente și conectate cu serviciile care nu se pot întinde mai mult din cauza lui și îl sapă de cinsprezece ani.

Indiferent de motivele imediate care pot trezi comentarii legitime, recomand oricui mai are un dram nu numai de bun simț, ci și de instinct de conservare să se abțină de la a contribui la întinderea îndignării în orice fel privitoare la aceste două personaje.

Mihai Șora nu e un lider al anticomunismului românesc, presupunînd că așa ceva există sau e necesar, dar este un model de înțelepciune și umanitate. Meritul este mult mai mare al cui călătorește în viață de la convingeri idealiste naive greșite la o înțelegere mai subtilă a lumii, deci a reproșa cuiva că a evoluat este o prostie enormă. Adevărata aventură intelectuală este evoluția, nu finalul ei. Șora nu a făcut rău nimănui, niciodată, iar dacă ar fi făcut numai ce a făcut pe 14 iunie 1990, când și-a dat demisia din guvernul Roman din cauza mineriadei, un gest de normalitate care nu a fost urmat de nimeni altcineva și tot ar trebui respectat etern. Și asta, indiferent cît s-a lăsat folosit de antreprenorii de la ”Rezist”, despre care am scris eu însumi, mai ales cînd i-au stors și o declarație pentru a fi folosită de Plahotniuc. Nu avem măsură dacă nu punem în balanță lucrurile. Oamenii ca el au dreptul la orice opinii, chiar dacă nu sunt ale noastre. Punct.

Cu Arafat e la fel. De ce, în atîția ani, nu a făcut un român ce a făcut Arafat, adică un sistem construit de la zero, pe contribuții voluntare și efort uman, ca să avem o alternativă la el? Poate pentru că nu e așa ușor? Știți cît persoane voluntariază la Salvare în București-Ilfov? Mii: Arafat a creat o cultură care înainte de el nu exista. A da vina pe el pentru toate relele sistemului de sănătate, create de o combinație de politizare și politici greșite ale statului și Băncii Mondiale din România, e o prostie. Omul a fost mereu parte din soluție, nu parte din problemă. A, e arogant, se crede centrul lumii, etc- se poate- la fel, fiecare bărbat român, dar majoritatea fără să aibă de ce. Chiar nu vă întrebați cum apar filme miraculoase, cum analiști oficiali care nu suflă niciodată decît în aceeași direcție cu SRI, de genul lui Cristian Tudor Popescu, se dezlănțuie la comandă, cum de o obscură organizație numită ”Reset”, care s-a ilustrat doar stînd după Polițeanu și compania în ultimii doi ani de mare revoluție antipesedistă (fără a fi produs măcar două rînduri legate cu ce vor să pună în locul unui guvern legitim ales, oricît de prost) se reped să îi facă plîngere penală? Nu mai puneți botul la toate comenzile!

Nu ar exista atîtea canalii fără scrupule în România dacă opinia publică nu ar fi regresat atît de mult de cînd cu social media. Sfera publică a devenit gloata publică! Autoritatea e zero! Spune guvernatorul Băncii Naționale că niciodată populația nu a fost mai înstărită și mai plină de depozite în bănci? Nu îl aude nimeni, deși e în sfîrșit un fapt. Toți idioții sunt ocupați să distribuie în schimb că ”țara e în flăcări” sau alte anunțuri isterice.

Nu mi-aș face griji nici dacă țara ar fi pe bune în flăcări, că aveți voi destul scuipat să le stingeți!

Poți face lucruri neobișnuite cu telefonul tău smart, ca să parafrazez reclama Orange din Romană: de exemplu, să te abții trei zile măcar să scuipi un om mai de valoare decât tine.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

41 thoughts on “Jos labele de pe Șora și Arafat, măi, nemernicilor!

  1. taunul77

    Pe Sora l-au bagat in gura publicului aia de la compania publicitara de doi bani.
    Iar Arafat de data asta a gresit grav. Chiar daca are merite incontestabile, asta nu inseamna ca nu merita criticat atunci cand e cazul.

    Reply
    • CMC

      Eu unul, il sustin pe Arafat. Dar e posbil sa si greseasca. E uman. A fost un caz nemaintalnit la noi. E normal sa fie si erori.
      Problema e cand se baga altii pe fir (de exemplu d-na AMP, care e posibil sa fie manipulata in orb de cineva, ca prea a aparut montata cu acest articol. Nu ar fi rau sa se gandeasca cu cine a discutat subiectul asta inainte sa apara cu articolul).
      Cei mai buni agenti sunt chiar aia care care nu stiu ca sunt exploatati ca agenti…
      Poate citeste si asta:
      ” Cineva din serviciile secrete mi-a spus că nu e bine să-l atacăm pe Arafat, că se zguduie statul. o sursă Libertatea care a cerut anonimatul: Deși Guvernul Ponta plecase, cu Oprea după el, în numele aceluiași “interes național”, un curent de gândire din statul român se opunea unei schimbări majore în societate, după Colectiv. Pompierii intervin la incendiul din clubul Colectiv “Pur și simplu nu au vrut ca filmul să ajungă la Corpul de Control, pentru că ar fi devenit public și ieșea o mare tulburare”, spune ofițerul de pompieri care a dat imaginile către Libertatea. Ascunderea filmărilor de 20 de minute și îmblânzirea raportului Corpului de Control au fost doar două componente ale acestei mușamalizări. La fel s-a procedat cu infecțiile nosocomiale, care au fost negate și ironizate. Mari medici, mulți dintre ei apropiați de servicii, au apărut în studiourile televiziunilor să spună că totul e în regulă. Aceeași atitudine de mușamalizare s-a produs, inițial, în cazul Hexi Pharma, când, după un control organizat de Ministerul Sănătății, ministrul Achimaș Cadariu a afirmat că “doar 5% dintre dezinfectanți au probleme”. Doar datorită presiunii din stradă a oamenilor și a dezvăluirilor presei, care nu s-a oprit, s-a aflat, prin analizele guvernului și prin cele făcute la laboratoare acreditate din străinătate, că nici un dezinfectant al Hexi Pharma nu omora germenii, așa cum scria pe etichetă.”

      La cate mi s-au cenzurat aici, ar fi ciudat sa apara asta….

      Reply
  2. Razboinicu Luminii si mihaivitezuLuminii

    E oare o asa mare DIFERENTA intre Mihail Sadoveanu si Mihai Sora si care ar fi intre acesta si Panait Istrati??
    Marog, Argetoianu scuipa si face clabuci la gura cand vorbea de MALAXA, desi el erau un om de nimic, un politruc peltic, un neica nimeni, care se considera important deoarece facea POLITICA si superior lui Malaxa care NU era in niciun partid desi se zice ca ar fi avut simpatii… De cercetat Publicistica lui Eminescu, unde e descrisa mentalitatea celor ca Argetoianu.
    (am citit undeva, ori am auzit, ca prima datorie a unui razboinic nu e sa-si dea viata in van ci sa supravietuiasca bataliilor, prin el supravietuind o intreaga lume – lucruri de neinteles pentru ungureni&ungrovlahi adolescenti intarziati ai istoriei comune intoxicati cu martiri si martiraje pe filiera slava-sarbeasca si chestii sinucigashe pe filiera ungureasca)

    Reply
  3. CMC

    Nu ar fi mai util si mai cinstit de aflat adevarul in povestea asta cu d-l Sora?
    „După evenimentele din decembrie 1989, a fost ministru al învățământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman (30 decembrie 1989–28 iunie 1990). Afirmă că și-ar fi dat demisia din guvern în semn de protest față de mineriadele din 13–15 iunie 1990 și că ar fi refuzat să fie reconfirmat pe post în guvernul constituit după alegerile din mai, fapt infirmat de către Petre Roman, care în 2018 declara:

    „Sunt surprins de povestea asta. Nu e adevărat deloc. Dl.Mihai Șora nu a demisionat și nici nu a avut vreo tentativă de a demisiona din guvernul meu, nu știu cum și de unde a putut să apară o asemenea informație. Nu doar că nu a demisionat în semn de protest față de venirea minerilor, dar, dacă vă amintiți, în ziua de 16 iunie 1990, cabinetul meu a emis un comunicat de presă în care, între altele, înfieram extrem de tăios pe vreo patru pagini evenimentele din 13 iunie. Ori, îmi amintesc că dl.Șora fusese acolo, în ședința de guvern, există stenograme ale discuțiilor. Și Pleșu – cel care îl propusese pe Mihai Șora drept ministru, în decembrie 1989 – și Șora au fost oripilați în acea ședință de guvern de ce s-a întîmplat în 13 iunie.

    Guvernul respectiv și-a dus integral mandatul pînă la final, în ziua de 28 iunie, cînd a intrat în funcție noul guvern, rezultat din alegerile din 20 mai. Și eu vă spun cine anume a venit la mine și a spus ”Noi vrem să rămînem în guvern”: domnii Șora și Paul Cornea. ”Am fi încîntați să rămînem în guvern” mi-au spus.
    Paul Cornea era un prieten al lui, un fost mare activist comunist, pe care dl.Șora îl adusese în minister ca ministru adjunct.””

    „Numele lui Mihai Șora nu apare în evidențele oficiale ale statului francez, ca luptător în Rezistența Franceză, în ciuda afirmaţiilor făcute de fiul acestuia. Într-o postare pe contul personal al scriitorului Alexandru Petria, Lucon Gerard, fost director în Ministerul Francez al Justiției, face o serie de comentarii aruncând cuvinte grele la adresa eseistului român: “este un falsificator și un fals rezistent”, “nu am niciun respect”, ironizandu-l chiar pe aceasta cale, “a fost rezistent doar în țara ta”.’, potrivit ziardecluj.ro.

    Oficialul francez mai precizează faptul că site-ul este gestionat de statul francez și că pe lista luptătorilor în rezistența franceză se regăsesc tatăl domniei sale și doi unchi, unul dintre aceștia fiind evadat din lagărul de la Auchwitz. La o simplă verificare la acest link, numele Mihai Șora nu este de găsit.

    Este de notorietate faptul că eseistul ajuns la venerabila vârstă de 102 ani a justificat mereu apartenența sa la Partidului Comunist Francez prin faptul că ar fi fost luptător in Rezistența Franceză, informație pe care de altfel o regăsim atât în biografia sa cât și în interviurile acordate de-a lungul timpului. Chiar zilele trecute, fiul lui Mihai Sora, Tom Șora într-un mesaj făcut public precizează următoarele in legătură cu trecutul tatălui său:

    „Apartenența lui Șora la PCF până la 1948 se explică prin faptul că până în 1945 a luptat in Rezistenta Franceză contra ocupației Hitleriste a Franței. Este știut, că un segment important din structura rezistenței era compusă din comuniști, care erau bine organizați. Dar comuniștii din Rezistența Franceză – sau în orice caz un număr mare dintre ei – nu pot fi comparați cu teroriștii dogmatici educați la Moscova și trimiși după război ca agenți staliniști în țările Europei de est, pentru a instaura acolo dictatura comunistă. Foarte mulți comuniști din Rezistența Franceză erau deci pur și simplu mânați de idealul libertății. Așa și tatăl meu”, a scris Tom Șora pe Facebook despre apartenența lui Mihai Șora la Partidul Comunist Francez.””

    Nu ar fi mai util sa se clarifice niste aspecte, cel putin discutabile? Ca sekuristii sunt specialisti in falsificarea si manipularea istoriei. Mai ales ca povestea cu „demisia” din guvernul Roman e foarte simplu de verificat in stenogramele sedintelor.

    Reply
  4. Maria Rusu

    Pe bune,„…niciodată populația nu a fost mai înstărită și mai plină de depozite în bănci? ”????
    Stimată doamnă,poate o populație ca Voiculescu,ca Vâlcov,ca Dragnea,ca Dăncilă,ca Ponta,ca Tăriceanu,ca familia Adrian Năstase,ca Barna,ca Iohannis,ca impostorul Cumpănașu ș.a.m.d…
    Dar nu populația,românii de rând!!!!Că de-ar fi așa,nu s-ar emigra în masă!
    Păcat,credeam că sunteți altceva…

    Reply
  5. Cristina Dicu

    Stimata doamna. Ne bucuram pentru depozitele celor instariti. Pacat ca eu si colegii mei corporatisti ne imprumutam semnificativ inainte de salariu.
    Cati pot fi bugetari la 20 si ceva de ani?! Cati isi permit sa stranga bani pt un amarat de weekend la mare? Nu vorbesc de tari straine.
    E nevoie sa scoateti capul din bula si sa va interesari de noi. Cei tineri. Care lucreaza in privat pt ca nu au incotro. Care nu isi pot cumpara un palton nou pt ca e exagerat de scump. Care nu ii pot cumpara copilului ce isi doreste pt ca mai e o saptamana pana la salariu si frigiderul e gol
    Dar e bine ca sunt depozite in bani. Ce bucurie pt omul de rand care merge cu metroul si e incaltat cu pantofi second hand. Felicitari!

    Reply
    • Vlad Slăvoiu

      @ Cristina Dicu:

      1. Eu, de exemplu, nu mă bucur așa tare pentru depozite, câtă vreme băncile își bat joc de ele cu dobânzile pe care le dau.

      2. Dacă dumneavoastră&colegii vă împrumutați semnificativ înainte de salariu, poate că, în loc să fiți supărați pe bugetari, soluția ar fi să vă direcționați supărările înspre patronat?… Poate că ideea de sindicat ar fi o soluție?… Poate așa o să vă puteți cumpăra și palton, și pantofi first foot?…

      Nu mi-o luați în nume de rău, căci e departe de mine gândul de a-mi bate joc de suferința și lipsurile cuiva. Dar zic și eu: poate că nu vă supărați pe cine trebuie?…

      Iar cu metroul chiar nu știu ce aveți, că se circulă destul de decent cu el. Eu unul n-am nicio problemă să merg cu metroul. Sau cu autobuzul, tramvaiul, troleul… Călătorii mi se par a fi uneori o problemă, dar asta e altă poveste.

      Reply
    • Elena

      La fel și pentru corporatistul de 50+, care are același salariu ca în 2008. Și care în atâția ani de trudă pe brânci nu a fost interesat să-și facă o pilă politică, deci nu poate fi angajat acum la stat.
      Exact cum îmi spunea vânzătoarea din piață, ieri, la varză:
      Ea:Vă rog să îmi dați mărunt, că azi toată lumea mi-a dat bani mari.
      Eu:Are românul bani….
      Ea:Să știți că aici, în piață, eu îmi dau seama. Când apar hârtiile (bancnotele) de 200, e jale. Acum au apărut și de 500. Nu mai are banul putere, vii cu 50 de lei la piață și pleci cu sacoșa goala, masă de om sărac.
      ROMÂNIA ADEVĂRATĂ

      Reply
  6. Lica Mosu

    @ A M minus P ! Cu Arafat avetzi – in mare parte – dreptate ! O greseala – chiar grava – nu anuleaza ,,faptele” bune ! Critica pentru atitudinea de la ,,Colectiv” este corecta (dar nu in stilul / si de ,,personajele” ctp si tolo !) .
    Cu Sora n-avet – in f.mare parte – dreptate ! O fi evoluat omul, dar de aici pana la a fi ,,profesor” si ,,exemplu” de ,,atitudine civica” mai e….muuuuuuuuuuult !!!

    Reply
  7. mona

    Nu exista aceasta cultura decat in Europa doamna, este drept. Pe unde salasuieste spiritul dvoastra intarziat 5 zile, intr-adevar nu exista. Propuneti-l pentru premiul de pace Nobel pentru realizari epocale inspre binele umanitatii.

    Reply
  8. AlinaMP

    @CMC and ladies. Oare Petre Roman, care l-a evacuat pe Coposu in tancheta si a profitat de venirea minerilor, e o sursa de incredere care trebuia citata re mineriada?

    Reply
    • CMC

      Sursa de incredere este stenograma sedintei de guvern.
      Nu vad la ce-i foloseste lui Roman sa minta acum, dar vad la ce-i foloseste lui Sora si celor care-l folosesc.
      Iar dupa declaratiile francezului nu ar fi prima data cand Sora minte…
      Ca sa nu mai vorbim ca la CNSAS exista sigur date despre Sora. E imposibil ca omul sa nu fi fost supravegheat masiv…cel putin…
      Si inca ceva, Petre Roman nu era printre fruntasii comunismului cand Coposu era in puscarie. Dar Sora era…
      Asta, daca tooot vreti sa-l aduceti pe Coposu in discutie…

      Reply
  9. constantin

    Nu despre valoare este vorba în cazul domnului Șora, ci despre moralitate. N-a făcut nimănui rău, spuneți dumneavoastră, dar apartenența la PCR , în timp ce alții putrezeau în pușcării, este de bine?…. Domnul Șora este scump la vorbă, nu prea vrea să ne explice cum se simțea tânărul Șora printre criminalii ăia de comuniști. Dej, Pauker….. Iar videoclipul cu pricina este scandalos! Ne-au furat tinerețea, spune domnia sa. Cui? Lui și disidentului Corneliu Coposu? Pot fi comparați? Ar fi putut el să-l ia de mână pe Corneliu Coposu și să-i spună lui Dej: Ne-ai furat tinerețea!

    Deși a promis că va vorbi despre acea perioadă, eu nu-l cred în stare. Nu are înălțimea morală a lui Emil Cioran, pentru a fi în stare să vorbească despre rătăcirile sale din tinerețe, dacă au fost rătăciri. Și dacă admite asta, atunci ar fi frumos să spună: Iertați-mă! Unora v-am furat tinerețea.

    A fost alături de Dej, Iliescu și acum se vrea neo-marxist…. Omul nou…. Nu se poate!

    Reply
  10. Ioan Costea

    Sînt dezamăgit de slaba rezistență la manipulare, de o prea răspîndită lipsă de judecată în fața malversațiunilor unui Tolontan sau Popescu. Tocmai pentru că în zilele acestea informația și verificarea ei e la un click distanță, iar mintea ar trebui să fie la locul ei.

    Reply
  11. nae girimea

    Doamna , asociem mere cu pere . Pt dl Arafat , jos palaria ! Pt domnul Sora avem inca o dovada ( intre atitea altele ) ca stiinta de carte nu presupune si caracter . Ar avea doar o scuza : generala vitregie a batranetelor .

    Reply
  12. Stefan

    Că-l susțineți pe Arafat nu ma mira, ca doar sunteți de aceeași parte a baricadei. Dar ca îl susțineți pe dl. Sora este mare minune!!!

    Reply
  13. Andor Stefan

    Bună ziua.
    Nu mă pronunț în privința s-luni Șora. Dar va pot zice ca medic din Ro ca smurd Upu și alți arafatei sunt capusarea sistemului.Platiti mult mai bine,incompetenți,aroganți.Nu sunt in stare doar să transporte.Nu numai la Colectiv își arată incompetența.Dau un exemplu:au adus o gravidă cu guler Minerva că așa e protocolul.nu avea nici un traumatism cranian sau cervical. Năștea. Și sunt mult mai bine plătiți decât cei care intr-adevar rezolva unele situatii. Cred ca Bancă Mondială a și făcut un studiu in cazul asta și a zis că trebuie reformată urgenta in Ro.

    Reply
  14. BMS

    Permiteti-mi 2 intrebari, referitoare la o singura fraza :
    – inainte de „etc” se pune virgula?
    – chiar toti barbatii romani sunt aroganti si se cred centrul lumii ?
    In rest, antijohannismul doamnei este echivalentul unui propsdism de neinteles unui profan in ale politicii (adica mie).Si in ale serviciilor, de asemenea :)

    Reply
    • Doctora de scris

      Da pisi, se pune.

      Sa iti explic.

      Etc = o prescurtare a expresiei et caetera din limba latină, însemnând „și celelalte”, „si alelalte” ori „si altele”.
      In textul tantei Pippidi, exista o enumerare: „e arogant, se crede centrul lumii, etc”, asadar nu poti avea „si” fara virgula inainte decat daca nu le ai cu gramatica. „Si” fara virgula se pune atunci cand nu exista o enumerare, ci o legatura directa.

      Exemple:

      1 – Imi plac merele si perele.
      2 – Imi plac merele, perele, si altele (fructe ca si cele enumerate).
      3 – Imi plac merele, perele, samd (sau etc)

      Daca ai lua virgula de la cazul 2, ai da impresia ca pronumele demonstrativ „si altele” este legat STRICT de „perele”, ceea ce nu e cazul, pentru ca, dupa cum am mai spus, e vorba de o enumerare (merele, perele). In cazul 3 „samd” sau „etc” sunt acronime cu aceasi simnificatie semantica ca „si altele”, deci virgula functioneaza si aici.

      Reply
      • Silvana Atanasescu

        NU SE PUNE VIRGULA INAINTE DE ETC.!
        deoarece „etcetera”, provenit din latinescul „et caetera” (și celelalte, și alții, și altele), include în structura sa conjuncția „şi”, iar părțile de propoziție sau propozițiile coordonate prin conjuncția „şi” nu se despart prin virgulă.
        Se pune virgulă înaintea lui „etc.” doar atunci când avem mai mulți „etc.” unul după altul, deoarece, în acest caz, „etc.” substituie părți de propoziție de același fel aflate în relație de juxtapunere (virgula realizează legătura dintre cuvinte).

        Reply
  15. costiniu

    Stimata doamna, nu-l mai imitați pe d-nul Cristoiu ! La pretențiile dumneavoastră coborâți prea jos…

    Reply
  16. Ghita Bizonu'

    Sora? Nu este nitel cam derpalsat ca acesta sa fie prezentat drept victima a … comunismului?!!

    Daca asta a fost victima atunci ce dracu a fost familia mea ? (refugiati de dincolo de Prut, functioanri in administratia „fascista” din 1939-44. Tata in 1952 ajuns cateva luni „intretinut” de sotia gravida – asta oficial ca altfel era barbat voinic care salta 2 saci de grau .. si a saltat destui ! Care din 1953 a reinceput cariera ca arhivar – fusese sef seviciu min finante, prim pretor jud Chisinau… Unhciu maior la exceptiopnal fcare a reinceput ca contabil „la baza” si ptr ca sovoeticii au intraziat sa ii acorde Drapelul care ar fi sters pata Crucii de Fier (ma rog cand era vorba de decoratii nu era prea .. selectiv. Germani sau sovietici …. tot aia!!)

    Si xsa nu aud de rezostenta lu Sora ! Am rude inpuscate la Fantana Alba, diparute in grppile de var de la Chisianu, disparute sub escorta , moarte in Siberii de gheata! razboiul impotriva URSS a fost normal! Dar si a Nemtiei ca deh pactu Ribentrop -Molotov …

    Reply
  17. Ghita Bizonu'

    Ref la comentariul precedent.
    Basarabia este durerea cu care m-am nascut. Am primit-o in momentul conceptiei , am supt-o de la sanul mamei, a crescut in fiecare primavara in care parintii mei se vestejeau de dorul plaiurilor pe care au copilarit

    Trecută prin foc și prin sabie,
    furată, trădată mereu,
    ești floare de dor, Basarabie,
    ești lacrima neamului meu.

    Adsa ca rezistentu Sora ot NKVD ….

    Reply
  18. Matei

    Domnul Sora este o istorie centenara. Nu-i contest realizarile si nici erorile. Traseul vietii unui om ar trebui judecat de cei pe care acea existenta a influentat-o decisiv. Nu ma numar printre acestia. Cu domnul Arafat lucrurile stau un pic diferit. Imi aduc foarte bine aminte ce insemna „Salvarea” inainte de masurile luate de dumnealui. Asteptai cu orele aparitia unei Dacii papuc, cu un asistent obosit, dotat cu 3 fiole si un retetar semnat in alb de medicul ce nu putea fi in trei locuri simultan. Parea ca nimic nu se mai poate schimba. Si iata ca s-a schimbat! Stiu, medicii din spitale acuza faptul ca SMURD-ul aduce prea multi pacienti la urgenta deoarece paramedicii nu isi asuma responsabilitatea evaluarii medicale complete a pacientului. Si au dreptate. Dar astea sunt lucruri corectabile. Tot cei din spitale se arata indignati de generozitatea bugetului serviciilor de urgenta. Aici, insa, gresesc. Problema este nu ca SMURD-ul are prea multi bani, ci ca serviciile spitalicesti nu au un aparator de talia lui Arafat. Dati-mi, va rog, un nume de inlocuitor pentru acest secretar de stat. Un om cu viziune in medicina de urgenta, care sa propuna ceva diferit si superior calitativ ideilor lui Arafat. Cat despre filmarea de la Colectiv: cred ca exista zeci de filmari mult mai importante ce vizeaza cauzele si desfasurarea imediata a tragediei si care nu au fost difuzate presei. Sunt zecile de telefoane cu care sutele de tineri din interior au filmat, ca intotdeauna, fragmente din concert. Telefoane functionale, care, iata, sunau si dupa tragedie. Acolo este cheia problemei. Intrebati Parchetul daca exista acest gen de probe. Intrebati-i pe inculpati daca avocatii lor au avut acces la asa ceva. Faptul ca nu apar in presa nu inseamna ca nu exista. Este aceeasi poveste ca si la mitingul lui Ceausescu din 21 decembrie 1989: exista doar o filmare oficiala, realizata de tvr si care nu spune nimic. Asta in timp ce toti stiam ca mitingurile de acest gen erau supravegheate video si foto de Securitate. Dar acele inregistrari refuza sa apara, fie pentru ca sunt probe in dosarul Revolutiei, fie pentru ca detinatorii lor refuza sa le faca publice, devoaland astfel metodologia de producere a anarhiei care a fost acolo. Nu neg importanta pentru ancheta a filmarii de la Colectiv. Ma intreb, insa, cine a putut sa o ascunda, cu atata abilitate, timp de 4 ani. Intr-o lume in care aflam in cateva zile orice cancan din viata oamenilor politici de rang inalt. Doar prin secretizare oficiala s-ar fi putut asigura protectia informativa a probei. Si sunt cateva institutii in Romania capabile sa o faca.

    Reply
  19. Cristina Gorgos

    Minunata diatriba! Dar, pana la urma, Sora n-a prea evoluat, asta dacă ne gândim ca și-a păstrat Intacta “naivitatea” din anii lui Dej, atât de intacta încât s-a apucat sa graveze in zăpada (intacta) de pe balconul apartamentului sau (unde-l ținea prizonier guturaiul dobândit la mitinguri), monograma Rezistentei anti-PSD ca simbol al tuturor rezistentelor. Iar aroganta lui Arafat e tipica doctorilor “de front”, directorilor de spitale, comandantilor, in general, care n-au timp de schimbat politețuri nici cu presa, nici cu politrucii sau oricine vine sa-i încurce la treaba deci nici aici o apărare prea robusta nu servește cauzei. E adevărat, însă, ca ticăloșia demolatorilor de mituri din frumosul plai carpato-dunărean e prea de tot despuiată in zilele astea și merita o zgâlțâiala retorica bine articulata. Va pour la diatribe donc.

    Reply
  20. emil

    Filmarea ascunsa confirma involutia accelerata a Romaniei…La cutremurul din ’77 soldatii transportau ranitii mult mai igienic decat medicii ”sistemului” Arafat din anul 2015.

    Reply
  21. JK

    Câți au citit ce-a scris Șora? Câți au coborât în stradă cu el? Câți dintre cei care l-au scuipat în presă s-au deranjat să-i ia un interviu (adică să se documenteze înainte de a ataca)?
    Câți politicieni au făcut carieră (profesională!) cum a făcut Arafat? Câți politicieni vorbesc româna la nivelul la care o practică Arafat? Câți cunosc mediile în care lucrează cei care văd moartea de foarte aproape (exceptând biserica și popii care vorbesc frumos și din cărți)? Dacă l-am fi văzut pe Arafat îngenunchiat lângă primul rănit, cu fața în lacrimi, ar fi fost OK? Cu ce-i vinovat Arafat că pompierii au instrucția pe care o au și au șefi de doi lei?

    De ce n-a făcut CTP câte un interviu cu cei doi ? Să-i spună lui Arafat că seamănă cu Nosferatu, față în față. Și să-i atace, cu mânie inginerească, conceptul de libertate promovat (în cărți, nu în clipuri publicitare) de Șora.

    (Guvernatorul BNR și al podgoriei Drăgășani a uitat să precizeze că depozitele din bănci sunt mari pentru că cei ce le dețin nu au în ce să investească. De-aia-i vămuiesc băncile cu dobânzi negative. Și sunt mari, pentru că mare parte din bani sunt monkey-money. Și-ar mai trebui adăugat că doar înainte de mari crize, inclusiv războaie, acestă aparentă bunăstare a mai fost la fel de volatilă. Și dac-ar fi atât de reală pe cât pretinde Isărescu, e foarte prost investită: o nație de grobieni trăind într-o cocină morală. Bunăstare fără progres. Vă recomand să mergeți prin satele României, dintre care multe sunt deja dispărute social, și să vedeți ce bunăstare bântuie prin ele!)

    Reply
  22. CMC

    Agentii formatori ai opiniei formatorilor de opinie
    E putin probabil ca in jurul d-nei AMP sa nu fie plasati agenti care sa-i influenteze opinia atunci cand sefii agentilor considera ca e nevoie de o opinie „independenta” pe piata.
    Evident ca d-na AMP nu poate fi cumparata. Dar poate fi influentata sa comunice in directia „buna”? Cu niste agenti (intelectuali fini) bine plasati, eu cred ca se poate.
    De exemplu se detecteaza feminism la subiect? Se plaseaza niste femei care sa o influenteze.
    Se detecteaza germanism? Se mai plaseaza niste agenti.
    Se detecteaza nevoie de bani (personal sau pentru ong-uri)? Se actioneaza si pe directia aia.
    Una peste alta, serviciile stiu sa gaseasca punctul slab al cuiva si sa plaseze un factor de influenta pe acolo.
    Acum e chiar simplu. Oare cine a aprins discutia despre Sora in preajma d-nei AMP. Si chiar acum, in campania electorala? Ca povestea cu Sora si Petre Roman a aparut in 26/03/2018. Cine are interesul ca sa o zgandare acum?
    Pe mine ma intereseaza prea putin. Dar pe d-na AMP ar trebui sa o intereseze foarte mult. Am inteles printre randuri ca suportul pentru Kovesi a fost „forjat” pe relatia cu Macovei. Dar cu Sora….?

    Reply
  23. Cinicul

    Judecatile momentului sunt mai intotdeauna pripite, partizane si lipsite de perspectiva istorica. Conteaza ce ramana dupa un om, nu cum il vedem noi, pasional, azi.
    Oamenii fac si greseli (atat Sora cat si Arafat au facut destule, primul in tinerete, celalalt la maturitate , fiind un fel de abonat in mai toate guvernele). Nici unul nici celalalt nu sunt sfinti, ambii au vrut si au stiut sa spravietuiasca sub vremi, ca nu sunt vremurile sub oameni, ci oameni sub vremuri.
    Sa-l vad eu pe cel care avand o sotie apartinand unei minoritati influente n-ar fi acceptat o slujba mai buna intr-o perioada in cara acea minoritate era la putere. Nimeni nu-i poate reprosa lui Sora altceva decat ca a acceptat o slujba mai buna sub Ana Pauker. Toata lumea uita ca la maturitate deplina, in 1990, s-a lipsit cu demnitate de aceste avantaje.
    Domnul Arafat este un alt fel de minoritar, cei din stirpea sa nu se aflat la putere, sunt persecutati mai peste tot si ca atare trebuie sa faca rabat din cand in cand la principii si tine cu dintii de o slujba mai buna, la care, ce-i drept, a avut o contributie importanta.
    Cei care-i critica foarte zgomotos astazi, fie dinspre stanga, fie dinspre dreapta, nu lasa insa nimic in urma lor.

    Reply
  24. Mircea Ordean

    „Mihai Șora nu e un lider al anticomunismului românesc, presupunînd că așa ceva există sau e necesar, dar este un model de înțelepciune și umanitate.”

    Înțelepciune și umanitate.

    Fără îndoială nu putem discuta de acele trăsături decît în cheie de procente („Îmi pare n% înțelept”), respectiv de „Mie unuia mi se pare că..”
    Dincolo de asta, eu unul găsesc a fi loc de mai multă înțelepciune la d. Șora. Nu de alta, însă așa trăsătură nu rimează cu partizanatul gros.

    PS
    Ideea că vreun seamăn posedă umanitate mi se pare foarte lunecoasă, foarte cu dus-întors, respectiv putînd adăposti din plin subiectivitate.

    Reply
  25. bubu

    este profund nedrept sa ramana roller nereabilitat, era o valoare si ca el multi altii chiar din zilisoarele de azi.
    roler era bun de impaiat cu isarescu si cu instaritii aia numiti populatie. De ce nu le confisca valuta, e foarte simplu.

    Reply
  26. ELENA S.

    Va multumim mult, stimata doamna!
    Minunat si corect articol, ca de fiecare data.
    Inlaturarea lui Raed Arafat nu face cinste Romaniei, pentru ca este vorba un om care a construit ceva din „vocatie” si nu pentru bani sau faima.

    Reply
  27. Aline

    Mai oameni buni, treziti-va! Treziti-va din manipulare si judecati si liber.
    Priviti din curiozitate cum se procedeaza si la altii ca sa aveti comparatie cum se actioneaza in asemenea situatii extreme.
    Priviti imagini pe internet din Paris cu momentul unde a explodat o conducta de gaze sau de la alte situatii mai grave insa evit sa scriu numele ca sa declansez un logiciel de urmarire.
    Eu am trait acea explozie caci la o strada distanta, am vazut cum pompierii erau pierduti nu stiau cum sa procedeze…
    Nu stiu ce interese se ascund insa cred sigur ca se platesc bani grei de la Bruxelles pentru acest circ ieftin ca sa se insele lumea.
    Nimeni nu il intreaba pe jurnalistul CTP cu cet este platit de la Bruxelles?

    Reply
  28. florin

    Mihai Sora nu si a dat niciodata demisia, nici pe 14 iunie 90, nici mai devreme sau mai tarziu. Nu ca ar conta, 90% dintre cei ar caror reper moral e Sora nici macar nu stiu ca a fost ministru in CPUN, adica primul guvern postdecembrist. Pur si simplu n a mai fost numit dupa alegeri. Minciunici, minciunele

    Reply
  29. Adrian

    Buna ziua doamna Pippidi. Apreciez lucrurile pentru care luptati la mod declarativ. Insa, cateodata, ele nu mai fac parte dintr-o Romanie curata.

    Mai in detaliu – despre domnul Sora. Sunt multi ca el. Care au stat la „caldurica” in regimul comunist. Care au pupat unde cerea partidul sa pupi, care au facut ce se cerea si nu au comentat. Care nu au facut nici rau nici bine, ci doar s-au aliniat cu sistemul primind putin confort. Pot (si nu doar eu) intelege asta. Si nu te judeca nimeni. Insa nu poza in luptator anticomunist si nu incerca sa imi spui tu mie cum era in comunism. Vreti sa va spun eu niste relatari frumoase?

    Cu exceptia tatalui meu, barbatii familiei mele au fost militari de cariera. S-au dedicat in intregime acestui mod de viata. Si, pentru ca asa era viata in uniforma, in afara unui strabunic, restul si-au lasat oasele pe campul de lupta sau pe paturi de campanie.
    Ei bine, nici acest strabunic nu a murit in patul lui – comunistii (prietenii domnului Sora) au decis, ajutati de bunavointa unor oameni de nimic din sat, ca strabunicul era chiabur. A murit in inchisoare iar copiii lui inca incearca sa puna cap la cap si sa recupereze toate pamanturile pe care le-au avut. Din care, o parte au ajuns pe mana copiilor si nepotilor unor „defavorizati” (ca domnul Sora).
    Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Bunicul, desi ar fi avut tot dreptu sa se revolte, a imbracat tot haina militara. Deoarece familia credea in continuare in tara, daca nu si in noii veniti si in regim. Numai ca, tot ceata de defavorizati a deci ca bunicul are origini nesanatoase. Asa ca, nu a putut urma calea studiilor superioare, fiind nevoit sa se inroleze ca infanterist si pornind de la baza ierarhiei. Si a urcat. Modest, apropiat de subalternii cu care impartea mancarea la popota.
    Revolutia l-a gasit comandant de unitate. Ce a facut? A tinut soldatii in unitate, desi ordinele de la centru ii spuneau altceva, impiedicand (probabil) agravarea schimburilor de focuri care aveau deja loc in oras. Era constient ca, daca nu pica regimul, in cel mai bun caz putrezea prin vreo inchisoare. A organizat paza stricta a unitatii si a interzis militarilor din subordinea sa sa raspunda la provocari. Singurele focuri de arma au fost trase din arma pe care o avea in dotare, in plan vertical, pentru descurajare (legat de acest spunea doar „am tras dupa pasari”). Dupa caderea regimului a refuzat sa iasa la inaintare. Spumega de furie la adresa revolutionarilor de carton dar a refuzat sa isi asume vreun merit. Bineinteles, luand in considerare ca dupa ’90 au venit alti comunisti la putere, cei ca bunicul meu nu au fost foarte populari, astfel incat s-a pensionat in ’92 (a se citi a fost pensionat). Nu vreau sa ma bat cu pumnul in piept, ca nu sunt faptele mele, dar cred ca un astfel de om ar fi mai potrivit intr-un discurs de apararea a libertatilor decat un individ al carui singur merit este un cap plecat…

    Reply
  30. Mirciulică

    Stimată doamnă,la vârsta care o aveţi,mă aşteptam la o viziune mai echilibrată,mai puţin maniheistă ,asupra lumii şi personalităţilor .Orice om,indiferent de merite şi de valoare,poate greşi .A-l transforma într-un idol intangibil de critici,cocoţat pe un piedestal deasupra tuturor, este o atitudine păguboasă .Pentru că, dacă omul are o „pălărie” mai mare decât poate purta, cu cât este mai sus situat,cu atât greşelile pe care le face,pot avea consecinţe mai dureroase pentru alţii .După cum e greşit să-i punem domnului doctor Arafat toate bîlbele de la „Colectiv”, este absurd şi contraproductiv să-l punem deasupra oricărei judecăţi critice. Cazul „Colectiv”,asemeni oricărei catastrofe colective,este urmarea implacabilă a unui şir de erori umane,începând cu lipsa instinctului de conservare a tinerilor care s-au înghesuit inconştienţi într-o veritabilă capcană cu întîrziere, trecând prin lipsa autorizării şi verificării spaţiului inadecvat pentru destinaţia conferită.terminând cu lipsa organizării eficiente a serviicilor de salvare şi insuficienta cooperare şi experienţă a medicilor . Asemuiţi-l cu o catastrofă aviatică, a cărei număr mare şi dureros de victime,implică elucidarea cauzelor reale,pentru a evita repetarea în viitor a unor asemenea tragedii colective .Şi asta implică şi investigarea activităţii depuse de ISU şi şeful său,repet,indiferent de meritele sale anterioare incontestabile …Mă dezamăgeşte faptul că o persoană ca dumneavoastră,ce pretenţii de „cap limpede” ,vă grăbiţi să lansaţi gratuit acuze că oricine îl critică pe dr.Arafat, este un manipulator pervers al emoţiilor publice şi un demolator de valori incontestabile…Mă tem că şi dumneavoastră vă lăsaţi condusă de afecte şi opinii partizane…

    Reply
    • Adrian

      Buna ziua,

      Domnule Mirciulica – sunt multe lucruri despre care ar trebui sa le acuzam, insa cea cu lipsa de instinct de conservare este deplasata.
      Va felicit, sau imi pun niste semne de intrebare daca ai dvs copii, inainte sa intre undeva, solicita documentele de autorizatie ISU, respectiv identifica usile secundare de acces. Si daca ceva este in neregula pleaca…

      Fluxul pe care ar trebui sa il urmam este exact ca in sfera penalului.

      1. Raspundere directa vs. eveniment „Colectiv” – cine era responsabil sa asigure ca acel spatiu este potrivit si nu a facut-o? Patronii clubului si organizatorii evenimentului. OK. 65 capete de acuzare pentru omor calificat si inca multe altele pentru vatamare corporala deosebit de grava. Rezulta 25-30 ani de detentie fara posibilitate de eliberare conditionata + plata unor despagubiri uriase.
      Rolul social – descurajarea celorlalti sa mai faca la fel (patroni si organizatori de festivaluri). Componenta de reeducare a condamnatului nici nu mai merita adusa in discutie. Nu poti ucide prin indiferenta 65 oameni si sa mai poti fi reabilitat.

      2. Raspundere indirecta vs eveniment „Colectiv” – Orice situatie desfasurata in imediata apropiere (vecinatate fizica si succesiune directa a evenimentelor) fata de Colectiv. Lipsa de organizare, neactivarea planului Rosu. Arafat vorbin la telefon descumpanit. Piedone ca la teatru. Celelalte autoritati care se plimbau de colo colo. Pompieri si politisti care treceau nepasatori pe langa oameni care agonizau pe caldaram fara sa ii separe de cei morti cazuti peste ei. Personal specializat care nu lua semnele vitale si nu tria oamenii. 65 capete de acuzare de omor prin imprudenta pentru toti din ierarhia de conducere si care aveau putere de decizie in acea seara (Arafat inclusiv). Vatamare corporala prin imprudenta pentru „salvatorii” care nu au aplicat corect normele serviciului lor.

      3. Raspundere directa pentru decesele din spitale – ierarhia medicala (in functie de spital si de numarul de decese) + cea politica (toate decesele) + HexiPharma. In cazul ierarhiei medicale luam in considerare si medicii care au refuzat in mod criminal transferul ranitilor sau au completat in mod deliberat eronat fisele medicale ceea ce a intarziat diagnosticarea corecta in afara a ranitilor. Acuzatiile de omor calificat pentru legatura directa. Fals in acte pentru fise.

      4. Raspundere indirecta pentru decesele din spitale. Personalul auxiliar medical, care , prin indiferenta si inactiune au dus la agravarea starii de sanatate (vatamare corporala din culpa mergand pana la omor prin imprudenta).

      5. Raspunderea legiuitorului. Luand in considerare precedentul si riscul imediat la care este expusa populatia, sa dispuna inchiderea imediata a oricarei locatii care nu dispune de autorizatie. Functionarea pe proprie raspundere in acest caz este un compromis odios, bazat pe milioanele din spagi. Nu ma intereseaza daca se inchide tot centrul vechi. Pana nu primesti autorizatie, nu functionezi. Simplu. Nu poti sa iti asumi raspunderea pe viata cuiva. Este o chestie absurda si intortocheata. Doar eu pot sa imi asum ca intru in ciuda riscurilor prezentate; nu poate un patron sa isi asume viata mea pe semnatura lui…

      Reply
  31. Cain

    Eu in limita abilitatilor mele inteleg din articolul dnei P ca daca il critic pe dl Arafat atunci sunt un “nemernic”. Eu cel putin asa am inteles. Va rog mult poate dumneavoastra sau gloata publica sa ma lamuriti.

    Nu de alta, dar inca astept sa inteleg cum au exitat 64 de decedati intr-o interventie model, cum de s-a intamplat sa fie organizate exemplar eveninente acolo cu Dl Arafat ca sef al autoritatii pe care o conduce. Cum de in primele 15-20 de minute se intrebau colegii dlui Arafat care e codul pentru butonul rosu ca sa transmita starea de urgenta extrem de ridicata si vreo 2-3 din cei intrebati de colegul dlui Arafat habar nu aveau sau incurcau datele, cum de este permis un comportament uman ca in fata unui astfel de eveniment sa te urci pe piedestalul egocentrismului si ignorantei si sa transezi spunand ca mai bine nu se poate, interventia a fost un model.

    Eu cred ca dumneavoastra nu ati avut rude, copii sau prieteni printre cei de la Colectiv. Nu cred ca a trebuit sa va inmormanti copilul, fratele, sora, sa va lasati pruncul de 2 ani in urma, sau cel mai bun prieten, nu cred ca a trebuit sa participati la mai multe inmormantari in aceiasi zi, sau sa va puneti problema sa organizati inmormantarile in aceiasi zi dar la ore diferite ca sa va duceti sufletele apropiate pe ultimul drum.

    Stiti de ce poate apar aceste filmari acum? Eu nu stiu. Dar, sper ca apar pentru ca poate ca lumea s-a saturat. Sau, poate ca cei care s-au dus vor sa le transmita adevarul sau o parte a lui celor care inca au ramas. Poate ca daca ati fi ascultat parerile celor care au fost acolo si au scris imediat dupa eveniment si v-ati fi aplecat intr-adevar asupra acestui tragic eveniment ati fi inteles organizarea extraordinara a echipelor dlui Arafat. Ii aparati aroganta dlui Arafat!! va invit doamna sa o faceti si cand traiti pe propria piele cele relatate sau daca doriti un exercitiu de morelitate faceti-o in scris asa cum ati face-o si fata celor care traiesc in neliniste de 4 ani.

    Pana acum Dna P nu a existat niciun comportament uman decent si onorabil al unei persoane din aparatul de la butoane care sa se fi coborat din stratosfera si aerul rarefiat pe care doar cei privilegiati il respira si sa fi facut ceva realmente in aflarea adevarului sau pentru cei care au ramas in urma celor dusi fara sa mai vorbim de cei ce nu mai sunt. Este pur si simplu de neinteles cum de o gloata publica intreaga intelege ca in Romania zilelor noastre doar mortii sunt de vina dar dvs. intelegeti ca in apropierea a 4 ani de la aceasta intamplare sa luati atitudinea si sa folositi cuvintele pe care le-ati folosit in articolul publicat fara o minima decenta si empatie a celor care au fost direct zdruncinati.

    Din pacate nu inteleg decat ca inteligenta nu inseamna neaparat si umanitate sau empatie la adresa celor din jur. Daca doar vreti sa demonstrati ca sunteti desteapta foc si ca aveti neaparat dreptate aratand gloatei perspectiva dvs. unica a asezarii atunci cu siguranta ati reusit.

    Un nemernic, doamna.

    Reply
  32. AMP

    @ cristina dicu- daca existi sub acest nume. Remarca guvernatorului BNR e o comparative cu criza din 2009. Atunci populatia era foarte indatorata si nu existau depozite in banci. Situatia este infinit mai buna acum: lumea a economisit, creditele sunt mai bine acoperite, etc. Nu vad ce e rau ca lucrati in ectorul privat, in cel bugetar e un salariu foarte mic la intrare.. Un corporatist care nu are bani de palton nu cred ca exista, decat daca vrea sa il ia de la max mara. In 1990 eu am parasit sectorul bugetar- o slujba de asistent profesor universitar la o universitate de medicina ca sa ma apuc de presa privata, cu minerii spargandu-mi de doua ori redactia numai in acel an. Nu aveam bani de palton, ca nu voiam sa cer de la parinti, si ca atare mi-am luat unul din petice, cu care am intrat la clubul Pall Mall in Londra in 1992 numai dupa ce portarul mi l-a luat si l-a ascuns. Era prima luna din istoria clubului cand erau permise femeile, si paltonul meu risca sa compromita toata evolutia.
    Oricum, cine crede ca o sa capete mai mult la salariu sau pensie de la un guvern de dreapta nu prea stie pe ce lume e.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *