Alianta pentru o Romanie Curata Interviu Romania Curata: proasta guvernare are gusturi bune in materie de cultura. Povestea Centrului National al Dansului.
14 Aprilie 2011 - Septimius Parvu
CND este ca o Cenușăreasă, care iese la
bal doar când este vorba de scandal sau când este folosit ca instrument de
presiune politică. A fost înființat pe hârtie în 2004, are spațiu din 2005 și
buget din 2006, dar scurta sa existență a fost marcată de lupte pentru salvarea
instituției din calea unor decizii arbitrare, făcute
fără expertiză sau evaluări, ci din lipsă de viziune. În acest moment,
instituția și-a piedut sediul, fiind mutată în trei locuri diferite, fără
perspective strălucite. România Curată vă prezintă o poveste de succes din
categoria proastă guvernare, prin ochii unui “terorist cultural” – Mihai
Mihalcea, director interimar al instituției, coregraf și vizionar.
La început a fost o hotărâre de Guvern.
Cum a apărut Centrul Național al Dansului?
În 2004 a fost dată o hotărâre de Guvern. Era contextul în care urmau alegerile, era PSD-ul la putere. Noi, o mână de artiști, destul de neliniștiți și nemulțumiți oarecum. Eram prezenți în foarte multe contexte internaționale și veneam acasă, unde nu aveam nimic. Nu era o acțiune de grup sau de generație, ci de creatori independenți. Nu aveam nici măcar un spațiu, niciun fel de modalitate de a ne finanța lucrările, de a le produce.
Colaborați cu alte instituții?
Ani de zile am făcut asta din resurse personale, bani de buzunar sau bani din străinătate. Am avut instituții care ne-au susținut.
Și toată tensiunea asta a explodat la un moment dat. Am făcut la Palatul Parlamentului, Casa Poporului că nu pot să îi zic altfel, cu politicieni, ambasadori, directori de instituții culturale străine la București și am încercat să spunem că este nevoie de ceva, am oferit modele. De-a lungul timpului am făcut tot felul de demersuri oficiale, cuminți, care au rămas fără niciun fel de răspuns. Lucrurile astea au rămas fără rezultat.
Am încercat să ducem informația asta în mod public, dar tot fără rezultat, până ne-am înfuriat foarte tare și am început un fel de ofensivă. Cosmin Manolescu, cu Fundația DCM a început să scoată afișe pentru proiectele pe care le realiza, pe care scria: acest proiect este realizat fără sprijinul Ministerului Culturii și Culterlor. Domnul Răzvan Theodorescu au pus mâna pe telefon și a întrebat: Dar ce proiecte aveți pe viitor?
Ce ați primit de la Minister?
Astfel s-au tulburat apele și Răzvan Theodorescu a inițiat o întâlnire la Ministerul Culturii, cu reprezentanți din lumea dansului. La acea întâlnire, dincolo de toate lucrurile discutate, au fost oferite ajutoare, ca alea trimise din elicopter către populațiile defavorizate și către zona independenților, adică noi, care nu eram subvenționați de stat. Companiile existente, vor primi, pentru că aveau minimum necesar, și vouă, mulțimea de indepedenți, vă dăm 17.000 de euro să faceți un proiect mare, de anvergură națională.
Ne-am gândit la o stagiune de 6 luni, Ministerul a zis: vă dăm Sala Atelier să vă prezentați spectacolele. Și am muncit trei luni, noi, singuri de capul nostru, însă Ministerul nu a precizat că va da banii sub forma unei finanțări în care trebuia să dăm de la noi 10%. Când totul era gata ne-a chemat să semnăm contractul și atunci am realizat că noi trebuie să avem 10%. Pur și simplu nu am acceptat ideea. Lucrurile au explodat. Era momentul în care toată presa se folosea de noi. Am avut presa de parte noastră, pentru că era momentul în care Năstase era foarte criticat. Și atunci cumva, orice nouă declarație era luată și folosită împotriva P.S.D-ului.
Guvernul nu susține cultura!
Da, era un pretext de a mai da în ei. Chestie care a funcționat pentru noi, pentru că era o presiune incredibilă. Azi dădeam noi un comunicat, Ministerul Culturii mâine unul, era un război al comunicatelor. În cele din urmă, chestiunea a produs un blocaj, pentru că toți colaboratorii și partenerii au trimis scrisori de protest față de situația creată. Răzvan Theodorescu a spus: nu am văzut așa ceva în viața mea, au venit sute de scrisori. Nu eram încă membri U.E. și atunci încă mai foloseau lucrurile acestea.
Atunci am avut demonstrația cinismului maxim al puterii, în cadrul unei întâlniri la minister. Am ridicat problema unei instituții care să rezolve toate aceste probleme. A zis: dați-mi trei minute! Probabil a verificat bugetul, a stat de vorbă cu Theodorescu și a spus da, facem ce vreți voi, C.N.D. Ni s-a părut halucinant!
Și a continuat cu ignorarea unei hotărâri
de guvern!
Aș lega ce se întâmpla atunci cu situația actuală. Dacă dețineți acest spațiu, cum v-au dat afară?
Dacă privim distinct proiectul T.N.B, pot comenta - personal - că este megalomanic. Dar e directorul unei instituții publice, care are un proiect, o viziune, vrea să facă ceva din instituția respectivă. Dar este o problemă de moralitate, pentru că unei instituții i se face un bastion. Suntem același tip de instituție, avem “național” în denumire.
Ni s-a reproșat în raportările pe care le-am avut la Minister că ne comportăm ca un ONG, în sensul că suntem atipici.
Nu încercați să aveți audiență. Carmen Croitoru, consilierul ministrului afirma că aveți de 100 de ori mai puțini spectatori decât cel mai mic teatru din București.
Aici ai două soluții. Te poți justifica rațional și cu argumente sau poți merge așa, orbește. Dacă este vorba despre asta, le pot închide gura imediat. Așa pot face o producție care se vinde și o joc numai pe aia. Dar nu este vorba despre altceva aici? Este vorba de a propune alte valori și principii, pentru că se consumă inerțial același lucru și se finanțează pe baza unor reflexe dobândite înainte de ‘89.
În ce măsură contează în bugetul instituției numărul de spectatori sau numărul de spectacole?
E o chestiune care ține de politici, de strategii. Nu poți să compari Teatrul Național sau Opereta, instituții care sunt în contextul acesta de zeci sau sute de ani. Vorbim de tradiție, de așezare, ele sunt absorbite de memoria colectivă. Dar o instituție nouă, care vine și cu un discurs total atitpic, nu poți să îi cere același lucru.
Teatrul Național are în frunte un personaj cu influență politică. Credeți că dacă ați avea în frunte pe cineva de același statut, ar fi altceva?
Ne place sau nu ne place, contează mai mult să te placă pe tine cineva, direct, personal, acolo decât să se uite cineva la toate lucrurile pe care le-ai făcut. Am încercat să deranjăm, dar nu pentru că vrem să zgândărim, ci doar pentru că suntem altfel, suntem altă generație, suntem alții. Nu pot să am viziunea lui Caramitru.
Niciun ministru de până acum nu a venit să facă o radiografie a întregului peisaj de la zero, pentru că ar constata că peisajul este fundamental schimbat față de ‘89. Nu au fost luate în calcul toate mutațiile existente. Sunt o grămadă de inițiative, care ar putea avea un impact sau au un impact mult mai mare decât răsuflatele proiecte pe care le propun tot felul de instituții publice ofilite, care sunt rămase în aceleași scheme de comportament.
Ni se bagă pe gât că este un serviciu public. De acord. Dar toate instituțiile astea răspund serviciului public? Cine a făcut o cercetare?
Cu actuala configurație a Ministerului Culturii cum colaborați?
Primul contact l-am avut anul trecut, când în minister a apărut ideea restructurărilor. C.N.D. este primul pe listă, pentru că poate fi luat cu penseta pe nebăgare de seamă și scos din peisaj. Când e vorba de instituții mamut, cum e T.N.B. unde sunt 500 de angajați sau Opera Română, unde sunt o gramadă de trepăduși care zac în subsoluri, este foarte greu să te atingi, pentru că sare sindicatul.
În 2010, am fost propuși spre comasare, am aflat și am mers în audiență la ministru. A înțeles, i s-a părut de bun simț că nu avem ce căuta la grămadă cu celelalte instituții. Ulterior, am fost dezamăgit, pentru că s-au organizat două întâlniri alături de ceilalți trei directori, Caramitru, Dincă, la Operetă și Mihai Oroveanu, pentru M.N.A.C. S-au discutat 90% despre problemele celorlalte instituții, noi fiind de altfel singura instituție care își pierde total sediul și nu are perspective clare. S-a spus că noi ne vom muta la Sala Palatului. Am spus că este imoral ca Teatrului Național să i se facă 6 săli de spectacol, iar noi să pierdem unica sală.
Cum a primit Ministerul protestul
organizat de voi săptămâna trecută?
După protest am fost chemați la minister. Impresia mea este că de acolo realitatea este total diferită. Ei au impresia că au rezolvat lucrurile. Ni s-a spus: păi nu v-a dat tot ce voiați? Am răspuns că singura certitudine este că voi pierde un spațiu pentru care sunt administrator prin H.G. S-a ajuns la situații aberante, a fost folosit spray paralizant împotriva unui vizitator, iar eu am fost legitimat.
Cine se ocupă de toată munca de renovare? Sau cine e vinovat de situația conflictuală care a izbucnit?
T.N.B. avea sarcină să predea frontul de lucru către firma care realizează proiectul. Au predat spațiul, dar eu mă întreb: cum au predat un spațiu care nu este al lor? La a doua întâlnire cu ministrul am ridicat această problemă: cum vom face, pentru că eu pot sta aici, legal, pot să nu ies din spațiu. Se pare că se lucrează la o HG care va reglementa problema asta.
S-ar putea să fie reglementată în sensul celălalt. Să nu mai fiți administratori pe spațiu.
Am fost asigurat că vom primi acele trei birouri de la C.N.C., dar este absolut ridicol. Pornim de la 3500 de metri pătrați și vom avea trei birouri de câțiva metri pătrați, acces temporar la un studio de repetiții în Sala Palatului și o zi săptămână, marți, să jucăm la Sala Atelier. Conform protocolului, până la găsirea unui alt spațiu. Dar mă întreb: ce se va întâmpla când sala va intra în reparații?
Două cârciumi primesc sediul înapoi. Centrul, ba!
Pe termen lung, ce vi se oferă? Peste trei
ani, ce se întâmplă cu Centrul?
Noi nu vom recupera spațiul. Și, dacă vreți, aberația secolului este că niște entități private, cu care nu am nimic, pentru că avem o relație foarte bună, am colaborat cu Lăptăria Enache și cu Terasa La Motoare, își vor recupera spațiile actuale. Și sunt niște SRL-uri, care nu au profil cultural.
Cântă Johnny Răducanu...
Cântă Johnny Răducanu, dar în timp ce se face consumație. Nu mă leg de alte lucruri, dar lor li s-a promis spațiu în viitoarea clădire, dar o instituție publică ce are o HG de partea ei dispare din peisaj.
În continuare, ce va face Centrul? Care este planul de atac?
Am inițiat un proiect pentru realizarea unui cub, făcut după modelul Teatrului Național din Iași. Se poate realiza repede, după ce sunt banii aprobați. Până în vara viitoare ar fi gata. Ar fi vorba de 700.000 de euro și am promisiunea verbală că ministrul va susține printr-un memorandum suplimentarea bugetului în fața Guvernului.
Soluții au fost. Nu a avut cine să le asculte.
În trei ani, de când se știe că va trebui să eliberați spațiul, ce le-ați mai propus?
Caramitru a stat de vorbă cu Romeo Belea, care este arhitectul întregului proiect și a propus un corp de clădire, în spatele Naționalului. S-a făcut un studiu de fezabilitate, un proiect de echipa de arhitecți cu care lucrează T.N.B. Dar am senzația că am fost trași pe sfoară, pentru că bugetul respectiv, deși am cerut un sediu minimal, ceva fără nicio decorație, fără draperii, numai beton, ca la Centrul Dansului din Paris. Bugetul a ajuns la suma fabuloasă de 27 de milioane de euro, chestie care cred că a fost făcută pe modelul noi am avut cele mai bune intenții, dar nu se poate. Când a auzit Paleologu, a căzut pe spate. A fost o soluție anunțată în presă, arhitecții au arătat planuri presei, au explicat clar.
Ulterior, s-a schimbat directoratul. Am găsit o clădire. Am negociat cu proprietarul, era vorba de 1 milion de euro, un fost cinematograf. Când i-am spus asta lui Paleologu a mai tras un fum din pipă și s-a mai gândit nițel la Mircea Eliade, cu ochii întredeschiși.
Am găsit un alt sediu, propus domnului Kelemen Hunor în vara trecută. Am negociat cu proprietarul, mai mult era un sediu cu tradiție, un spațiu pe Eminescu unde în interbelic juca Birlic. Era un fost teatru privat. Am negociat cu agenția care se ocupa de vânzare, am fost la ministru, a fost de acord ca principiu, am făcut un plan, dar guvernul Boc a trântit ordonanța prin care erau stopate achizițiile publice de orice natură.
Cu Primăria ați inițiat vreun dialog?
Nu, dar ni se pare de datoria unui ministru să pună mâna pe telefon și să zică: domnule primar, hai să colaborăm! Eu mă duc, dar sunt no name, nu deschid ușa cu vârful pantofului.
Ați fost la vreun parlamentar să vă susțineți cauza?
Am fost tot timpul în presă în acești ultimi cinci ani. Impresia mea este că numai de asta m-am ocupat, și nu de managementul instituției. 80% din timp l-am folosit pentru a mă apăra de soluții tîmpite, de idei cretine de la Minister. Toată energia mea s-a dus în asta, nu am avut timp să reprezint instituția.
Ministerul trebuie să organizeze concurs?
Nu vor să organizeze concurs, pentru că ar avea nevoie să stabilească obiective, indicatori, care trebuie asumate de viitorul director. Iar în situația asta, nu se poate face.
Comisia de evaluare pentru numirea noului director este formată din reprezentați ai ministerului?
Da, sunt reprezentanți, de la minister și specialiști. Dar este de râsul curcilor, pentru că la evaluări am avut un eveniment foarte “plăcut”. În 2005, mi-au pus membru în comisie un coregraf de notorietate, Sergiu Anghel, care sigur, conform regulilor, poate să facă parte din comisie. Întrebarea mea a fost cum un personaj, care încă de la înființarea instituției este împotriva acelui care o conduce, ce credibilitate poate avea. Plus că nu are nicio expertiză în management, niciun fel de experiență în lucruri de tipul acesta. Am făcut o contestație. Am dovadă negru pe alb, semnată de cinci oameni din minister, că regulamentul nu prevede criterii de imparțialitate și necesitatea echidistanței. În Uniunea Europeană, în 2010, o instituție publică spune că nu trebuie să fie echidistanți. Urmarea acestei contestanții, la finalul celor cinci ani de mandat, îl am din nou în comisie pe domnul Sergiu Anghel.
Puteti urmari aici toate hotararile de Guvern care au reglementat functionarea institutiei.
Centrul Național al Dansului a inițiat o petiție online pentru susținerea
instituției. Vezi detalii aici.
*Intertitlurile aparțin redacției
Citeste si despre: Centrul National al Dansului, guvernare, cultura, evacuari, decizii arbitrare.
Articole cu aceeasi tema:
Ne trebuie o noua strategie anticoruptie
Anticoruptia ca revolutie
Dilema lui Boc: bugetarii sau clientii
Comentariul dvs.!"no comment".... dansatorii... sa danseze si daca e frumos vor fi aplaudati, in rest...?!
2 Claudia 2011-04-14
kafka frate!!! combinat cu mitul lui Sisif; cel mai tare mi-a placut faza cu teodor paleologu ( fascinant de-a dreptul, cum a mai tras el un fum din pipa si i-a zburat gandul la Eliade:))), iar Sergiu Anghel ce sa zic...mi-i antipatic de cand ii vedeam compozitiile pe TVR inainte de 89, alea cu Vivaldi: ce naiba sa inteleaga tipul asta din dansul contemporan: e ca si cum l-ai pune pe Macedonski intr-un juriu sa-l aprecieze pe Tzara;e o ruptura de nivel;horror per ansamblu
3 Claudiu 2011-11-11
Am aflat ca dl. Mihalcea si-a schimbat numele si ca acum il cheama Farid Fairuz. De fapt este dupa cum spune un no name. Am vazut pe youtoob si citeva din "realizarile" dinsului. Sunt de risul curcii. Oameni care urla ca nebunii, nu danseaza nimic, fac un fel de mistocareala dar sunt mai amatori decit diletantii. Iar prietenii mei din Timisoara de la Opera spun ca aia-s toti gay, o cloaca bine organizata. Am citit un articol gretos despre sarutul lui Brancusi facut de doi din astia si ca sarutul lui Brancusi ar fi unul gay. Lasati-ne! Duceti-va in cluburi dedicate voua. N-are nimeni nimic cu voi cum nici voi nu aveti nimic cu cultura.
