INTERVIU: ”Parcurile Naționale oferă un model pe care noi suntem pe cale să-l pierdem, așa cum ne pierdem eroii în care am crezut” (VIDEO)

”Eu nu-mi aduc aminte dacă au fost una sau două ședințe în care să n-avem parte de presiuni, de invitați care să ne spună tot timpul că efectuăm atacuri la siguranța economică a României, că nu ne pasă de comunitățile locale și așa mai departe”, mărturisește Adrian Iurkiewicz, dr. hidrogeolog, de la Universitatea București, într-o înregistrare video făcută de Gabriel Păun, de la Agent Green.

Adrian Iurkiewicz a fost membru al Consiliului Științific al Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, postură din care vorbește despre presiunile la care sunt supuși specialiștii din aceste consilii, atunci când poziția lor ”deranjează” interesele drujbașilor de la Romsilva.

”Aici sunt două aspecte. Consiliul Științific are o bază legală și atunci prezența în Consiliul Științific conferă, să spunem, nu mă refer la drepturi, o oarecare poziție în discuție și atunci, din acest punct de vedere, poziția autorităților, administrația, RNP-ul ș.a.m.d., trebuie să țină cont de părerile Consiliului Științific, dar pe de altă parte există o presiune constantă.”, spune Adrian Iurkiewicz, care mai arată însă că rezistența specialiștilor din aceste consilii este din ce în ce mai firavă. ”Consiliile Științifice, acolo unde au fost puse pe baze solide și unde componența lor este formată din oameni responsabili, sunt o mare piedică. Sunt o mare piedică cu siguranță, dar nu sunt o mare piedică în fața distrugerii, dar care distrugere, cum să spun, te înconjoară din toate părțile. Cum să spun, este greu de rezistat. E ca și cum ai spune: ”Am o casă, mă înconjur cu zid înalt și am scăpat”. Nu. În măsura în care drumurile sunt stricate, în măsura în care apa e viciată, în măsura în care tot ce se întâmplă în jur e ”mai urât mirositor”, rezistența unui Consiliu Științific al unui Parc Național, este din ce în ce mai slabă și nu știu cum se va putea face față.”

În privința tăierilor abuzive, specialistul este cât se poate de ferm: ”Atentează la securitatea României practic. Din punctul meu de vedere este un atentat la sănătatea și securitatea statului. Distrugerea care se face asupra pădurilor României în momentul de față și nu mă refer doar la Parcurile Naționale sau la Parcurile Naturale sau la alt tip de arii protejate. (…) Nici nu ne dăm seama cât suntem de risipitori și în materie de păduri și în materie de ape și ne batem joc și de ape și de păduri nu mai zic. Personal nu știu cum s-ar putea rezolva, pentru că aici suntem în domeniul infracțional. Dar revin, în materie de apă există o legislație strictă, aici intervine sănătatea populației, poate că și pădurea ar trebui băgată la chestia asta. Deci în momentul în care într-o lege, ceva, este cuprins ”sănătatea populației”, lucrurile sunt mai sensibile. Pentru apă sunt, dar nu pot să zic că sunt sceptic, mi-aș dori ca să acționeze mai mult profesioniști în domeniul respectiv, mai ales în materie de alimentări cu apă, foraje. Foarte multe programe cu finanțare europeană au avut  în vedere refacerea rețelelor de alimentare cu apă, a canalizărilor, șamd. Referitor la alimentările cu apă, majoritatea banilor au fost prevăzuți pentru instalații, nu pentru surse. Sursa a fost ultima care a fost luată în considerare.”

***

”Înainte de orice, Parcurile Naționale oferă un model pe care noi suntem pe cale să-l pierdem, așa cum ne pierdem eroii în care am crezut, așa cum ne pierdem toate modelele în viață pe care le avem, care se modifică. Acum pierdem educația, ne pierdem sistemul sanitar, ceea ce înseamnă sau ce a însemnat de fapt România.”

Dr. Adrian Iurkiewicz despre pierderea parcurilor naționale

***

Citește și:

Zile decisive pentru salvarea pădurilor din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Romsilva și-a intensificat presiunile pentru un plan favorabil drujbelor

ALERTĂ! Astăzi se votează pentru masacrul pădurilor din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița! Incredibilă serie de presiuni și abuzuri marca Romsilva

Cine îl minte pe ministrul Mediului (documente). Și cum și-a schimbat Romsilva strategia, după ce RC i-a dezvăluit planul de făcut praf pădurile din Parcul Național Cheile Nerei

DOVADA FOTO: Ce se întâmplă când Ministerul Mediului merge ”pe mâna” Romsilva. VEZI cum se distruge Parcul Național Cheile Nerei

 

Notă: Redactarea și publicarea articolului s-a realizat din Proiectul “Să facem împreună legi pentru natură!”, derulat de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Societatea Academică Română și co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă. Acest articol nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian. Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată de redacția România Curată.  

 


Recomandări

2 thoughts on “INTERVIU: ”Parcurile Naționale oferă un model pe care noi suntem pe cale să-l pierdem, așa cum ne pierdem eroii în care am crezut” (VIDEO)

  1. Eugenia 49

    ROMSILVA a devenit stat in stat!!! Ce-ar fi sa tabarim pe ei?! JOS R O M S I L V A !!! Vrem alta structura si cu alti OAMENI !

    Reply
    • autorul

      Dar cine credeți că suntem noi? Doar niște cetățeni. Ei sunt Romsilva. E imposbil ce ziceți. Sunt prea puternici

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *