Gabriela Lupu

Marius Manole: Nu vreau să trăiesc, precum Prospero, pe o insulă în care eu să fac artă, iar restul oamenilor să viețuiască și ei cum or putea

Actorul Marius Manole este vocea actorilor care protestează împotriva politicii antijustiție duse de PSD. Despre ce îl mână în luptă pe cunoscutul artist am încercat să aflăm de la el într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate.

Marius, ești un om extrem de implicat în societate. Participi la proteste, ești văzut ca un creator de opinie. Ți-ai chemat colegii să protesteze pe treptele Teatrului Național asta după ce toată vara ați strâns semnături în campania ”Fără penali în funcții publice”. De ce simți nevoia să fii în stradă?

Eu consider că atâta timp cât noi plătim taxe în țara asta, atâta vreme cât ne creștem copiii aici și cât timp părinții noștri locuiesc în România nu ne poate fi indiferent ce se întâmplă. Nu vreau să trăiesc precum Prospero pe o ”insulă” în care eu să fac artă și restul oamenilor să viețuiască și ei cum or putea, dacă s-or descurca, iar pe mine să nu mă intereseze. Asta nu se poate. Așa că eu am ales, pentru că este o chestiune de alegere, să nu tac atunci când ceva mi se pare în neregulă. Actorii generației mele sunt de altfel foarte nepărtinitori.  Noi nu avem nevoie să ne dea nimeni nici o sticlă de ulei, nici o masă la restaurant, nici 100.000 de euro. Noi avem nevoie pur și simplu de dreptate.  Și atunci mergem acolo unde e dreptatea. Că acest lucru se îndreaptă împotriva unui partid nu este vina noastră.

Ai primit laude sau critici pentru aparițiile tale în stradă?

Au fost și voci care mi-au spus: ”Vai, dar ce va zice publicul? Că doar la teatru vin și PSD-iști?” Mi-au scris unii pe Facebook că: ”Noi credeam că sunteți un actor extraordinar, dar ne-am dat seama că nu sunteți decât o jigodie plătită de Soros, de Cioloș…” Dacă ei așa consideră că trebuie purtată discuția, din punctul meu de vedere sunt liberi să nu mai vină la spectacolele în care joc. Hai să ne comportăm civilizat și să punem lucrurile într-o ecuație clară: actorul e una și omul e alta. Omul Marius Manole are dreptul la opinie. Nu ai decât să îl detești pe omul Marius Manole. Pe actor îl apreciezi sau nu pentru ceea ce face pe scenă, nu pentru că iese la proteste. Dar e adevărat că sunt unii oameni atât de îndoctrinați încât nu le poți dărâma cu nici un chip convingerile. Indiferent cum încerci să le demonstrezi, cu pixul pe hârtie, cu fotografii, cu filmări, unii sunt pur și simplu orbi și nu îi scoți din ale lor. Indiferent dacă ai votat cu PSD-ul, atunci când ei au dat acum doi ani OUG 13 și acum, mai nou,OUG 7, ar fi trebuit să îți fie clar că politicienii de la guvernare nu fac ceva în folosul țării ăsteia. Eu, în seara celebră cu OUG 13, am ajuns pe la 11 noaptea de la spectacol și când am văzut la televizor ce ordonanță au scos mi-au dat lacrimile și am ieșit în piață. A fost o nevoie stringentă. Nu am stat să mă gândesc dacă se cade sau nu. Mi-am zis: ”Acum trebuie să te duci chiar dacă vei fi singur sau doar tu cu trei nebuni, te duci și urli acolo că lucrurile nu sunt în regulă. Acum, pe bune, este atât de evident ce se întâmplă că mă întreb: cât de prost poți să fii să nu realizezi că ăștia dau legi doar pentru ei? Oricât mi-ar demonstra domnul Iordache și cu domnul celălalt, Tudorel Toader, care mai e și din Iași, orașul meu natal, degeaba se chinuie că nu au cum să explice astfel de aberații. Și, nu îmi place mie să folosesc cuvinte mari, ca ”Dumnezeu”, dar nu cred că undeva, acolo sus, aceste lucruri nu vor rămâne nepedepsite. Buba asta se va sparge la un moment dat. Deocamdată sunt pe cai mari și se poartă de parca țara toată ar fi a lor. Și din păcate, socitetatea civilă e moartă. Că, vezi, Doamne, oamenii sunt plictisiți. Dar nu poți să fii plictisit pe viitorul tău, nici pe viața copiilor tăi, nici pe viitorul țării ăsteia care are o istorie și pe care noi o iubim. Am ieșit cu toții când a murit Regele. Foarte frumos.  A fost o zi minunată. Aș fi oprit-o în loc, i-aș fi zis ca Faust clipei să rămână. A fost ziua în care mi-am spus că totuși România s-ar mai putea să aibă o șansă, doar că a doua zi mi s-a demonstrat contrariul. Oamenii s-au dus la înmormântarea Regelui ca la spectacol. S-au dus să îl vadă pe Rege mort. Că noi avem chestia asta în genă, ne plac înmormântările. Dar nu avem nici o șansă dacă nu ne trezim. Dacă toți oamenii care au ieșit pentru Rege ar ieși și în piață s-ar schimba cu adevărat ceva. Adică, serios, la ce te-ai mai dus să îl vezi pe Rege dacă ție îți este indiferent de ce se întâmplă în țara asta? Chiar nu îți este rușine să stai acasă, la căldurică, în loc să ieșiu în stradă să protestezi?

Unii îți vor reproșa că actorilor li s-au mărit salariile…

Nu vorbesc din prisma unui artist muritor de foame. Slava Domnului, nu mai este cazul.  Da, statul mi-a mărit leafa, dar ăsta nu este un motiv să pup mâini, picioare și funduri. Și urăsc fraza asta: ”Ce mai vrei, măi, că vi s-au mărit salariile?” Dar nu i-am rugat eu să ni le mărească. Când mă gândesc că mi s-a mărit mie salariul și peste un an țara intră în colaps și nu vor mai fi bani pentru salariile astea imense aș prefera să ni le fi lăsat la nivelul la care erau.  Și să spunem cinstit: nu e ca și cum Manole ar sta acasă și ar primi bani degeaba de la stat. Nu, Manole nu stă acasă. Manole muncește de-i sar capacele. Eu stau în teatru mult mai mult decât stă un funcționar la birou. Noi nu avem sâmbete, duminici, Paști, Crăciun, Revelion. Noi jucăm tot timpul.

Pe lângă implicarea în societate, știu că ai fost foarte activ și în cazuri umanitare.

Da. Eu la bază sunt un om foarte egoist. Și ca să îmi distrug egoismul fac eforturi foarte mari. Implicarea mea în cazuri umanitare nu a venit de la sine. Au fost oameni care m-au convins cu proiectele lor. Poate că la început am fost sceptic, dar când am mers de exemplu cu Fundația Ovidiu Rom condusă de Leslie Hawke prin niște sate unde am văzut o sărăcie neagră m-am înfiorat! De piatră să fii și nu poți rămâne nepăsător.  Vreau și eu să văd un politician care face o donație. ”Băi, văd la televizor că apare mesajul 8844 spital. Ce vor, măi, ăștia? Să facă un spital. Hai să donez și eu că tot am de nouă ori salariul unui om normal și mă duc la serviciu doar 90 de zile pe an și în ianuarie doar patru zile.” Dacă nu din bunătate, măcar din calcul, să își facă imagine. Accept și chestia asta. Dar să o facă. Mie Dumnezeu mi-a dat atâtea lucruri și am fost atât de norocos încât mi-am spus că trebuie, trebuie să dau și eu ceva la rândul meu. Sigur că sunt credincios, sigur că sunt ortodox, sigur că mă gândesc că așa e creștinește, că așa am fost crescut la Iași, cu frica lui Dumnezeu și cu dragostea de aproape, dar până la urmă nu contează motivul din care ajuți un cerșetor, un orfan sau un câine, contează doar să o faci.. Bun, nu ai bani să îi ajuți pe alții, dar poți să mângâi un câine pe stradă în loc să îi dai un șut. Poți când vezi o bătrână cerșind să îi dai o bucată de pîâine în loc să o scuipi și să-i spui: ”Du-te, mamaie, la muncă, nu la întins mâna!” Gesturile mici pot face mult.

Povestește-mi, te rog, despre câteva dintre proiectele umanitate în care ai fost implicat.

Cum spuneam, am fost cu Fundația Ovidiu Rom prin niște sate de pe lângă Brașov. Acolo familiilor sărace li se dă un ajutor în bani ca să își trimită copiii la școală. Pentru că sunt și părinți care nu își permit educația copiilor, familii care au poate patru-cinci copii. Sigur că unii spun că de ce faci mulți copii dacă ești sărac, dar asta e o chestie care se educă. M-am implicat și în proiectul Spital 8844. După fiecare spectacol le vorbeam oamenilor din sală în încercarea de a-i convinge să doneze câțiva bănuți. Am avut neplăcuta surpriză ca la anumite festivaluri să mi se interzică să le vorbesc spectatorilor drespre acest proiect pe motiv că nu se cade. Nu am înțeles cum să nu se cadă să ceri ca cineva să facă o faptă bună. O faptă bună își are oricând locul și rostul. Este vorba despre proiectul ”Dăruiește viață!” prin care se construiește singurul spital oncologic pentru copii din țară. M-am bucurat foarte tare să fac parte din campania lui Vlad Voiculescu și a Melaniei Medeleanu ”Magic Camp” prin care s-a făcut o casă pentru părinții copiilor bolnavi de cancer. Erau părinți care se spălau prin toaletele restaurantelor sau care dormeau în Gara de Nord, în sala de așteptare, că nu aveau bani de hotel. Aveau și grija asta pe lângă faptul că micuții lor făceau chimioterapie sau alte tratamente teribile. Nu cred că astea sunt lucruri cu care nu poți empatiza și că nu poți dona doi euro. Pot să înțeleg că există oameni pentru care doi euro e mult, dar este și o pătură socială pentru care doi euro înseamnă o bere la un restaurant. Pentru mine este ceva siderant să nu vrei să ajuți pe cineva aflat la anaghie. Eu și când eram sărac încercam să ajut. De exemplu, când eram actor la Brăila, luam cu Emilian Oprea câini de pe stradă și îi ascundeam în cabină. Îi ascundeam de portar. Când lătrau cățeii lătram și noi să pară că suntem beți și să nu se prindă nimeni că am transformat teatrul în adăpost pentru câini.  Venea portarul și zicea că miroase a câine, iar eu răspundeam că s-a dat Emilian cu un parfum prost. Eram săraci lipiți, dar tot făceam ceva.

Joci în ”Pădurea spânzuraților”, regizat de Radu Afrim la Teatrul Național. Ești  Conștiința lui Apostol Bologa. Cum îți explicit tu azi sacrificiul lui Bologa? S-a dus la moarte tocmai când întâlnise marea iubire, părea că viața lui abia începe…

Asta ne întreabă și pe noi mulți: ”De ce ieșiți în stradă? V-au mărit salariile.  Ce vă mai trebuie? Ce vă lipsește?” Și adevărul este că nu ducem lipsuri materiale. Îmi este greu să le explic: ”Domnule, problema nu e că nu mi-e mie bine, ci că nu îi este bine acestei țări. E ceva mai presus de mine, de tine. E țara asta care stă să moară. Dacă noi nu reacționăm, ea moare. E vorba de responsabilitate. Într-un fel noi, cei de azi, suntem răspunzători să nu lăsăm această țară să moară tocmai pentru că au fost oameni care au murit pentru ea în războaie, în închisori, că au existat mii de mame care și-au pierdut fiii pe câmpurile de luptă sau la Revoluție. În ziua de 22 decembrie s-au citit numele celor care au murit în 1989 și cei mai mulți erau până în 30 de ani. Cum ar fi să mă duc eu la mama unui tânăr care a murit la Revoluție și să îi spun: ”Mie mi-e bine că mi-au mărit salariul.” Cred că Apostol Bologa pur și simplu nu putea trăi altfel. Exista undeva ceva mai presus de fericirea și de viața lui. Conștiința lui. (Vezi, a avut noroc că m-a avut aproape pe mine, conștiința lui.)

Mai înseamnă astăzi ceva cuvântul ”patriotism”?

Nu știu ce să îți răspund. Aș fi tentat să spun că nu, dar, pe de altă parte, nu ar fi adevărat pentru că eu cred cu tărie că cei care ies de doi ani în stradă pentru a apăra justiția, protest la care, iată, acum li s-au alăturat chiar magistrații, sunt, fără umbra de îndoială, patrioți.


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

One thought on “Marius Manole: Nu vreau să trăiesc, precum Prospero, pe o insulă în care eu să fac artă, iar restul oamenilor să viețuiască și ei cum or putea

  1. marius

    cind securistii si slugile lor se caftesc pe catuse recte „justitie”… iese un spectacol exact ca la teatru

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *