INTERVIU: „Când se construiesc garduri de segregare, când se restrâng libertăţi, când se instaurează frica, autorii violenţelor pot afirma că au câştigat”

Claudiu Drăgușin e judecător la una dintre puținele instanţe din România care se ocupă de soluționarea cauzelor cu solicitanţi de azil și de protecţie internaţională. Am discutat cu judecătorul despre profesia acestuia, despre cum abordează România subiectul imigranților și despre cum este Europa influențată de întâmplările recente, de la valul de refugiați, la atacurile teroriste.

***

Laura Ștefănuț: Credeți că atacurile teroriste vor modifica raportarea Europei la libertăți și drepturile omului? De ce?

Claudiu Drăgușin: După părerea mea, este destul de posibil să se schimbe viziunea asupra drepturilor omului, pentru toată lumea, nu numai în privinţa solicitanţilor de azil. În sens de restrângere.

Franța a cerut deja derogare de la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, pe o perioadă limitată – adică să nu mai respecte standardele Convenţiei în intervalul de timp de referinţă, invocând pericolul terorismului. În istoria recentă, au mai fost cerute derogări de acest tip, de exemplu în cazul Turciei, în 1990 (cu starea excepţională din sudul Anatoliei) sau în cazul Marii Britanii, la 27 iunie 1975 (celebra operaţiune „Demetrius”), precum şi după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. O astfel de procedură nu echivalează cu lipsa unui control total din partea CEDO, ci doar cu faptul că regulile cerute în mod normal pentru respectarea drepturilor omului (cu excepţia drepturilor de la care nu se poate deroga – dreptul la viaţă, interzicerea torturii, etc.) vor fi analizate cu mai multă largheţe, atât timp cât sunt subsumate scopului pentru care a fost cerută derogarea (în cazul Franţei, lupta împotriva terorismului).

Totuşi, există o nevoie de securitate în interiorul statelor membre, la fel cum există şi o nevoie, poate la fel de mare, de a nu schimba modul de viaţă occidental sub presiunea gesturilor inumane, abominabile şi neinteligibile, cum sunt atentatele teroriste.

În momentul în care se construiesc garduri de segregare, în momentul în care se restrâng libertăţi, în momentul în care se instaurează frica, atunci stilul de viaţă occidental dispare, iar autorii violenţelor pot afirma în mod real că au câştigat.

Laura Ștefănuț: Dați-mi un exemplu de gest pe care ar vrea să îl facă Franța și ar fi impiedicată prin Convenția Drepturilor Omului?

Claudiu Drăgușin: Într-un exemplu simplificat la maximum pentru sugestivitate, dacă autorităţile franceze au informația că există un pericol terorist, au dreptul să intre într-un apartament și să prindă teroriştii, fără a se mai preocupa de proporţionalitatea ingerinţei lor în dreptul proprietarului apartamentului. Totuşi, acţiunea lor trebuie să se menţină în scopul iniţial al derogării: combaterea terorismului. Dacă ar proceda astfel pentru a prinde o persoană care face, de exemplu, evaziune fiscală fără legătură cu terorismul, atunci măsura ar încălca dispoziţiile Convenţiei, cu toată derogarea anunţată de Franţa.

Prin urmare, ceea ce obține Franța prin derogare este că sare peste această presiune, nu mai trebuie să țină seama de analiza de proporționalitate. E adevărat că în Franţa există o problemă destul de complicată, cu niște comunități musulmane din fostele colonii, enclavizate în jurul marilor orașe, cu o societate greu de penetrat.

Până la incidentele recente, Convenția nu a constituit un impediment pentru asigurarea securității, în condiții de viaţă normale. Convenţia garantează drepturi şi libertăţi persoanelor, iar acţiunea autorităţilor statului de restrângere a acestora trebuie să aibă la baza un scop legitim şi să păstreze un raport de proporţionalitate, adică să nu fie mai intruzivă decât e necesar, pentru atingerea scopului.

Laura Ștefănuț: Care sunt pericolele restrângerii drepturilor omului?

Claudiu Drăgușin: Ermetizarea, închiderea societății, izolarea, apariția unui stat represiv. Premisele unui stat sunt să acționeze în interesul cetățenilor, iar restrângerea drepturilor și creșterea puterii statului conduc la riscul construirii unui stat represiv, în sens larg. In sens individual, e vorba de modificarea vieții așa cum o cunoaștem acum.

Laura Ștefănuț: De ce ați ales să vă implicați în domeniul dreptului refugiaților?

Claudiu Drăgușin: Problema refugiaţilor este legată, în sens larg, de un domeniu drag mie, cel al drepturilor omului. Desemnarea pe un complet specializat pentru soluţionarea acestor tipuri de cauze s-a făcut la cererea mea şi cu bunăvoinţa conducerii instanţei. Judecătoria Sectorului 4 este una dintre cele câteva instanţe din ţară cu competenţe în a soluţiona cererile de acordare a protecţiei internaţionale – alături de alte judecătorii precum cele din Timişoara, Galaţi, Giurgiu, Rădăuţi.

Laura Ștefănuț: Care par să fie provocările legislative/instituționale din România, în contextul noului val de refugiați?

Claudiu Drăgușin: În condiții normale nu ar fi provocări – în ceea ce ne privește, nu ajung cu mult mai multe cereri față de perioadele precedente. Solicitanţii de azil nici nu vor să vină în România, în primul rând din cauza nivelului redus de facilităţi pe care le poate oferi statul român. Mă refer aici la alocaţia lunară pe care statul român este obligat să o pună la dispoziţie în baza legislaţiei europene, la piaţa muncii, la posibilitatea dezvoltării unei afaceri şi, în general, la posibilitatea reală de a continua viaţa, singur sau însoţit de familie. Tendința este să plece către statele care oferă o paletă mai largă de drepturi și au condiții de azil mai dezvoltate, unde politica statului este să integreze oameni care aduc aport economic.

Sistemul de azil de la nivel european a instituit niște condiții minime – România a rămas la acest nivel, dar sunt state precum Germania, Suedia sau state nordice care sunt mai avansate în aplicarea dreptului la azil și care oferă, după ce li se recunoaște statutul de refugiați sau beneficiari de protecție subsidiară, o paletă mai largă de drepturi. Atunci, solicitanții, știind asta, au tendința să meargă spre state unde au senzația că își pot îmbunătăți viața.

În măsura în care vom primi solicitanţi de azil în baza cotelor obligatorii despre care se vorbeşte, statul are posibilitatea să se pregătească pentru primirea refugiaților – vor fi provocări, însă ar trebui să poată fi gestionate, fiind previzibile.

În cazul creşterii substanţiale a numărului de persoane solicitante de protecţie internaţională, principala provocare a statului român va fi, în primă fază, aceea de a asigura fizic nevoile de cazare, iar în a doua etapă, aceea de a asigura drepturile recunoscute acestor categorii de persoane, drepturi impuse de legislaţia europeană: alocaţie lunară, oportunităţi de integrare, acces la educaţie, la piaţa muncii, acces la sistemul de sănătate, etc.

Laura Ștefănuț: Având în vedere că România nu e o țară obișnuită să primească refugiați, cât de ofertantă e lectura juridică în domeniu?

Claudiu Drăgușin: Problematica e destul de complexă, iar la noi nu există o astfel de cultură. Dacă vrei să îți deschidă cineva drumul, nu prea găsești autori în domeniul juridic, probabil pentru că nici nu am avut nevoie de asta.

Recent, am colaborat în cadrul unui proiect care își propune să ofere o colecție de hotărâri judecătorești (jurisprudență) pe cauze care implică refugiații. Practic, va evidenţia care e viziunea judecătorilor. Hotărârile judecătorești nu sunt publicate, iar cauzele se soluționează în ședințe secrete, pentru a-i feri de eventuale repercusiuni pe solicitanți – față de statele pentru care cer protecție. Astfel, culegerile de jurisprudenţă sunt una dintre modalităţile de a face publică abordarea autorităţilor cu privire la acest domeniu (studiul urmează să fie publicat n.r.).

Laura Ștefănuț: Din experiența dvs. de judecător, care sunt tendințele în ceea ce privește solicitanții de azil din România?

Claudiu Drăgușin: Înainte de a vorbi despre tendinţe, ar trebui adusă o clarificare. Aş împărţi solicitanţii de protecţie internaţională în două mari categorii: cei care provin din zone de conflict recunoscute la nivel internaţional şi cei care prezintă particularităţi personale de altă natură.

În cazul primei categorii de solicitanţi, se întâmplă adesea ca statul să adopte o decizie de principiu, astfel încât să recunoască la nivel administrativ starea de nevoie în care se află persoanele care vin dintr-o anumită zonă marcată de război. Astfel s-a întâmplat, în trecut, cu persoanele din Afganistan, după 11 septembrie 2001, şi se întâmplă acum, de exemplu, cu persoanele care provin din părţile Irakului aflate sub stăpânirea Statului Islamic. În măsura în care situaţia lor este recunoscută la nivel administrativ, atunci li se acordă statutul de refugiat sau, după caz, de beneficiar de protecţie subsidiară şi, prin urmare, cazul respectiv nu mai ajunge în instanţă.

În ceea ce priveşte cealaltă categorie de solicitanţi, aici analiza se face cu un accent mai mare pe situaţia individuală a solicitantului. În cazul acestora, este mai dificil să fie identificate anumite tendinţe sau tipare, întrucât relevantă este propria poveste, care trebuie să justifice temerea de persecuţie, în statul din care provin.

Se constată că, dintre imigranții economici care solicită protecție internațională, cei mai mulți provin din state precum China, Iran, Irak, Filipine, Egipt. Statistic vorbind, o mare parte dintre aceste persoane va fi respinsă în plan jurisdicţional, dovedindu-se de cele mai multe ori, că aceştia nu sunt într-o nevoie reală de protecţie internaţională, nu fug din calea unor acte de persecuţie, ci, de cele mai multe ori, sunt doar migranţi în căutarea unei vieţi mai bune sau doar caută să amâne îndepărtarea de pe teritoriul României.

Laura Ștefănuț: Din experiența mea, România respinge unii imigranți economici și, în loc să accepte să colecteze de la aceștia bani prin taxe, preferă să cheltuiască bani returnându-i în țările lor. Am întâlnit multe cazuri de menajere filipineze care intră in ilegalitate din cauza angajatorilor români, iar autoritățile preferă să le expulzeze din țară în loc să le dea șansa să se reangajeze.

Claudiu Drăgușin: Exemplul dat de dumneavoastră nu priveşte solicitanţi de protecţie internaţională, care fug de persecuţia din statele lor de origine, ci migranţi economici, în căutare de viaţă mai bună. Or, este recunoscut în dreptul internaţional, inclusiv de către CEDO, că în această materie, statul este suveran în decizia sa de a primi şi păstra pe teritoriu astfel de migranţi economici ori, după caz, de a-i îndepărta de pe teritoriu. Prin urmare, problema expusă de dumneavoastră reprezintă o politică suverană a statului, care poate decide că nu are nevoie de migranţi, indiferent de drama acestora. Instanța nu are cum să cenzureze o astfel de decizie politică și nici la nivel internațional nu există vreo sancțiune în acest domeniu. Este vorba despre un efect al suveranității statului, indiferent de implicațiile economice sau sociale, pe care le-aţi subliniat şi care, în principiu, sunt reale. 

Laura Ștefănuț: La nivel personal, care este opinia dvs. privind contextul actual al crizei imigranților și refugiaților?

Claudiu Drăgușin: E o întrebare sensibilă, ţinând seama de emoţia produsă iniţial de valul de persoane care a intrat în Europa într-o perioadă relativ scurtă, iar, ulterior, de emoţia produsă de atentatul de la Paris din 13 noiembrie 2015, care a reactivat şi memoria atacului din redacţia Charlie Hebdo.

Conştient că viziunile sunt împărţite, o să încep prin a aduce în discuţie o întâmplare reală, care sper să surprindă mai bine esenţa lucrurilor, decât o pot face explicaţiile tehnice.

După ce coastele sudului Europei au fost atinse de numărul mare de persoane venite din zona statelor arabe, am avut o discuţie cu o persoană foarte dragă şi apropiată mie, care îşi exprima destul de accentuat opoziţia la primirea refugiaților. Când am folosit argumente tehnice, nu am avut succes în a explica ce înseamnă toată această deplasare de populaţie. În schimb, altul a fost efectul când i-am amintit despre situaţia părinţilor săi, refugiaţi în timpul celui de al doilea război mondial din Basarabia în Bucureşti. Rămânerea în Basarabia însemna Siberia, venirea în Bucureşti însemna fuga spre necunoscut, fără rude, fără prieteni, fără nimic. În plus, stabilirea în Bucureşti a însemnat ruperea legăturilor cu părinţii, despre care nu a mai ştiut nimic vreo 10 ani.

Despre alteritate se spune că, în principiu, creează un sentiment de teamă oamenilor. Avem tendinţa, la început, de a respinge tot ce nu ne este cunoscut, familiar, tot ceea ce nu e ca noi.

Evident, situaţia refugiaţilor din Basarabia nu e comparabilă cu situaţia valului de persoane care a bătut la porţile Europei şi întotdeauna se pot găsi nuanţe şi distincţii, dar ideea de bază rămâne.

Se admite că, pe lângă refugiaţi, în această masă de oameni, se pot insera migranţi, adică persoane în căutare de o viaţă mai bună, dar care nu fug de persecuţie și există şi riscul infiltrării unor terorişti, cu misiune precisă.

Totul se reduce la potenţialul Europei de a face distincţii. În lipsa oricăror nuanţări, refuzul de a primi în bloc şi retrimiterea fără distincţii în ţara de origine, vor avea ca prim major efect naşterea unui resentiment extrem de puternic faţă de Europa, ceea ce este de natură să genereze, la rândul său, germenii unor idei radicale.

Ceea ce este relevant, e faptul că persoana care fuge de persecuţie sau de război, nu fuge pentru că aşa alege, ci pentru că în mod obiectiv nu are nicio altă alegere de făcut. Acesta este refugiatul real, iar compasiunea noastră către el trebuie să se îndrepte. El trebuie să fie ţinta umanismului nostru, despre care nu trebuie uitat că s-a născut în Europa.

***

Claudiu Drăgușin – judecător la Judecătoria Sectorului 4 din București din februarie 2013; a lucrat în cadrul Direcţiei Agentului Guvernamental pentru Drepturile Omului, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe; a urmat studii la Institutul Naţional al Magistraturii, a făcut un stagiu de 3 luni la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde și-a desfășurat activitatea în cadrul Diviziei româneşti; în prezent participă la două proiecte, tot în materia dreptului refugiaţilor: unul dintre ele în România, coordonat de Asociaţia Serviciul Iezuiţilor pentru România (JRS România), cu relevanţă din perspectiva decidenţilor (la nivel administrativ şi la nivel judecătoresc) în materie de cereri privind dreptul refugiaţilor, iar celălalt cu relevanţă europeană, sub coordonarea IAJRL (International Association of Refugee Law Judges) pentru elaborarea unui material care să explice modul de aplicare a Directivei Parlamentului European şi a Consiliului European nr. 95/2011 (recast).

***

sursa: imigranti.ro

 


Recomandări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *