Călin Dejeu

Instanța blochează atacul continuu al Hidroelectrica asupra Parcului Național Defileul Jiului

Hidroelectrica a pierdut un nou proces privind Parcul Național Defileul Jiului, parc pe care îl atacă sistematic. Proces care, evident, nici nu ar mai fi trebuit să existe. Tribunalul București a respins cererea Hidroelectrica de a obliga Consiliul Județean Gorj să-i emită o nouă autorizație de construire în parcul național. Trebuie să mulțumim instanței bucureștene pentru obiectivitate!

Dar este mult mai mult decât pare, mai mult decât un proces și mai mult decât miza patrimoniului natural. Hidrolectrica se implică masiv în atacarea statului de drept, facând eforturi complexe pentru a încălca decizia definitivă a Curții de Apel București (Hotărârea 5378/2017).

Decizia definitivă a Curții de Apel București a fost destul de clară. Proiectul de secare a Jiului nu poate continua decât cu condiția excluderii impactului asupra sitului Natura 2000 Defileul Jiului, fapt imposibil, din moment ce toate studiile existente relevă impactul devastator. Oricâte studii false și-ar plăti Hidroelectrica, oricât ar suporta hârtia, se poate forța până la a susține că impactul reprezintă un subiect controversat. Dar este imposibilă excluderea impactului.

Hidroelectrica încearcă să obțină o decizie care să contrazică Hotărârea 5378/2017, adică să-i perimită continuarea lucrărilor, fapt imposibil într-un stat de drept.

Sunt eforturi demne de o cauză pozitivă. Se pare că este foarte ușor să fi ”harnic” pe banii altora. Toate aceste demersuri infracționale costă, și sunt făcute pe cheltuiala noastră, de parcă nu ar ajunge câți bani fuseseră cheltuiți ilegal în Defileul Jiului, pe lucrări și pe furturi, până în 14 decembrie 2017.

Ar fi prea mult să dezvolt aici toate demersurile în sensul încălcării Hotărârea 5378/2017, multe au fost mediatizate deja, mai ales continuarea lucrărilor la peste o lună după anularea autorizațiilor. De remarcat că a folosit trei căi excepționale de atac împotriva deciziei definitive, deși decizia se bazează pe jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Evident că le-a pierdut pe toate, și cam miroase a abuz de drept.

Apoi a deschis patru noi procese împoriva autorităților locale, căutând o instanță care să contrazică decizia definitivă a Curții de Apel București.

În unul dintre aceste 4 procese, cel mai periculos, Dosarul 37713/3/2018 de la Tribunalul București, societatea civilă de mediu a trebuit să intervină. Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu a depus o cerere de intervenție și a câștigat procesul săptămâna trecută, în primă instanță.

Alt demers ilicit este contractarea de noi studii. Deși există studii extrem de serioase, finanțate din fonduri europene, sub autoritatea Ministerului Mediului, care atestă impactul semnificativ al acestui proiect asupra speciilor și habitatelor, deci alte studii pe această temă, plătite din bani publici, chiar nu au sens, Hidroelectrica deja a semnat contracte pentru ele.

Și nu doar o dată a contractat studii pentru acest proiect ilegal. Se încalcă legislația de mediu și prin folosirea metodei ”salami slicing”, și s-a contractat studiu și pentru racordarea la SEN a hidrocentralei (altă manevră decorată cu abuz în serviciu la cel mai înal nivel):

Deși schimbarea destinației terenului acolo reprezintă infracțiune, și-au aranjat chiar și HG în acest scop.

Miza nu este doar Defileul Jiului. Hidroelectrica încalcă legislația de mediu în lungul și-n latul țării, cu o dezinvoltură șocantă. Râuri întregi sunt secate complet în situri Natura 2000 desemnate pentru specii de pești. Decizia Curții de Apel București este pentru Hidroelectrica un precedent periculos, instanța care a îndrăznit trebuie pusă la punct. Pentru că, dacă Hidroelectrica ar începe să respecte legea, nu ar mai avea profitul halucinant pe care îl obține din ecocid și din jefuirea noastră. Nu ar mai fi fagurele atât de bine descris de domnul Mircea Toma.

Și atunci nu ar mai proteja-o toate partidele la putere, nu ar mai fi un stat în stat. Ați auzit de vreo entitate privilegiată care să renunțe de bunăvoie la privilegii?

Dar miza nu mai este doar internă, nu mai este ”doar” distrugerea unui element esențial al patrimoniului nostru natural, spectaculosul Defileu al Jiului. Deja marile ONG-uri europene insistă de ani de zile la Comisia Europeană, ca să iasă din ”letargie” și să să deschidă un caz de infringement pentru masiva încălcare a directivelor în Defileul Jiului.

sursa: Balkan River Defence

Dar impactul este și în afara UE. Cetățenii din țările balcanice candidate la aderare privesc UE ca pe o speranță, mai ales în ceea ce privește statul de drept și protecția mediului. Ei, aflați în fața unui val de proiecte hidroenergetice care amenință ”Inima Albastră a Europei”, atacați și abuzați chiar și de autoritățile corupte, complice cu mafia hidroenergetică, văd UE, văd Directiva Cadru privind Apa ca pe o mare speranță. Pentru ei, cazul Defileului Jiului este deja un caz antologic, fiind prezentat și în limbile locale.

Când procesul a fost câștigat la București, a fost perceput ca o mare speranță, ca un exemplu că se poate, că râurile, văile, comunitățile locale pot fi salvate. Presa slovenă a relatat marea victorie.

Imaginați-vă ce dezamăgire ar fi dacă s-ar afla că decizia Curții de Apel București a fost în cele din urmă încălcată și Jiul secat! Afectată ar fi și imaginea României, deja destul de șifonată.

Cei de la Balkan River Defence au trecut Dunărea (nu speram să o facă) și au organizat Balkan Rivers Tour 4 în România și pentru că au auzit de cazul Jiului. Eu vrut neapărat ca, la finalul turului, să vadă barajul ilegal, oprit de Justiție în ultima clipă. Este deja un loc emblematic pentru lupta pentru natură, pentru biodiversitate, implicit pentru supraviețuirea noastră ca specie.

sursa: Balkan River Defence

Ministerul Energiei, condus de cel mai anti-natură partid, ALDE, a avut chiar tupeul să declare că pentru șarlatania cu punere în siguranță nici măcar nu au nevoie de acord de mediu, că pot începe lucrările și să facă rost de acord ulterior!

Nu ne putem permite să tolerăm jocul unor astfel de autorități!

Cum bine a scris Hans Hedrich, Hotararea 5378/2017 trebuie să rămână un punct de reper pentru schimbări de paradigmă, un moment de cotitură pentru Romania, pentru patrimonial natural al țării, patrimoniu reprezentând principalul avantaj competitiv al Romaniei.

Încălcarea acestei decizii ar insemna un pas înapoi de neconceput. Ar însemna că nu mai putem salva nici măcar cele mai emblematice elemente ale patrimoniului natural al țării, că suntem un popor de inconștienți, că nu merităm spectacolul naturii pe care, spre deosebire de alții, încă îl mai avem lângă noi.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

5 thoughts on “Instanța blochează atacul continuu al Hidroelectrica asupra Parcului Național Defileul Jiului

  1. Militaru

    Aceste ONG-uri care pun piedici unor investitii de stat ar trebui sa dispara. Este clar ca sunt finantati special din surse ostile Romaniei. Aspectele de mediu pot fi rezolvate mai mult ca sigur. Unitatile energetice vor produce o energie curata. Cine a mai fost in vizita pe la barajele din tara a vazut ca zonele sunt pitoresti si mediul s-a refacut. Oare este mai bine sa se construiasca centrale pe carbune ? Emisiile de CO2 si schimbarile climatice ne spun ca nu. Astia nu fac decat sa contribuie la emisii mai mari de gaze cu efect de sera prin blocarea acestor investitii. Oare ei de unde sunt finantati de se plimba cu pluta toata ziua? Eu unul lucrez intruna si contribui la acest buget. Treaba asta este cusuta cu ata alba, ei nu fac parte din „noi care contribuim” ci sunt platiti sa opreasca dezvoltarea Romaniei.

    Reply
    • Calin Dejeu

      Rolul principal al ONG-urilor este chiar sa sanctioneze derapajele statului, indiferent daca este vorba de crime de mediu apocaliptice, precum secarea Jiului pe 33 de kilometri, sau orice alt derapaj, din orice domeniu. Daca vreti ca ONG-urile sa dispara, inseamna ca vreti ca democratia sa dispara, pentru ca nu exista democratie fara ONG-uri. In ce priveste „energia curata” care ucide natura, va sugerez putina documentare:
      https://blueheart.patagonia.com/truth
      Toate barajele sunt murdare.
      Iar privitor la conflictul obiectivelor de mediu, deja este clar ca pierderea biodiversitatii este mai periculoasa decat schimbarile climatice, si este recunoscut oficial.
      http://www.romaniacurata.ro/declaratiile-de-la-bucuresti-ale-comisarului-vella/
      Nu trebuie sa se construiasca nicio centrala pe carbune, pentru ca Romania, cu mixul ei energetic, este exportator net de electricitate. Trebuie doar sa se retehnologizeze hidrocentralele existente, acolo unde impactul de mediu s-a produs deja. Si trebuie sa fie stimulati cu adevarat prosumatorii si sa se investeasca in eficienta energetica. Ne-am exterminat raurile de munte aproape complet si ducerea la desavarsire absoluta a acestei campanii de exterminare ar aduce un surplus energetic insignifiant. Ar fi cea mai irationala miscare.
      Cine a vizitat barajele din tara, a vazut pe acolo rauri care curg libere? Credeti ca natura poate supravietui asa schilodita, fara ecosisteme esentiale precum cele lotice?
      Povestea cu platitul este foarte ieftina. Si eu lucrez si contribui la buget. In plus imi sacrific practic tot timpul liber lucrand pentru protectia naturii, fara sa primesc vreodata un leu pentru munca mea.
      Este trist ca mai sunt, in secolul 21, oameni care confunda distrugerea cu dezvoltarea.

      Reply
  2. Sorin Aradean

    Mi-a atras atentia titlul articolului, croit intr-o exprimare care mai-mai sa faca din Hidroelectrica un “dujman national”. Hidroelectrica isi doreste sa construiasca hidrocentrale, nu sa blocheze sau sa sece riuri. Vi se pare ca dupa barajul de la Portile de Fier I sau II, fluviul Dunarea e secat ? Vi se pare ca dupa barajul Vidraru, riul Arges e secat ? Vi se pare ca dupa salba de baraje de pe Valea Oltului, riul Olt e secat ? s.a.m.d.
    Sinteti tinar si nu stiu daca ati avut aplecarea sa constatati capusarea scandaloasa la care Hidroelectrica, aceasta perla a coroanei energetice romanesti a fost supusa pina mai anii trecuti, capusare din care a reusit sa scape, printr-un efort judiciar de mare anvergura, initiat de dl Remus Borza.
    Chiar si doar ptr reusita renasterii Hidroelectricii, ar trebui sa aveti un mod de exprimare mai reverentios fata de un bun national, al nostru, al tuturor. Caci din modul de exprimare la adresa unui bun national major cum e Hidroelectrica, imi pot da seama daca referirea de mai sus a dlui Militaru, privitor la finantatorii unora dintre ONG-urile militante, nu cumva are aspecte de adevar, si ca ONG-urile in cauza au agende ascunse, defavorabile intereselor energetice strategice ale Romaniei…

    Reply
    • Calin Dejeu

      Ar trebui sa faceti diferenta intre amenajari hidroenergetice pe derivatie si cele cu lacuri de acumulare. A doua categorie nu seaca raurile, ci le fac sa dispara complet ”in sens opus”, fiind inlocuite cu lacuri de acumulare, un mediu antropic fara nicio valoare conservativa.
      Cum v-ar placea sa aveti un cheag pe o artera? Asa se simte Dunarea acum.
      Dunarea nu a secat, dar a fost devastata ecologic de construirea celor doua baraje. Ca sa nu mai vorbim de oamenii morti la santiere, de cei care s-au sinucis pentru ca le-a disparut orasul, de pierderea insulei Ada Kaleh, de lovitura de gratie data sturionilor, de faptul ca acum cheltuim milioane de euro sa refacem plajelor de la mare, care, daca nu a fi fost barajele de pe Dunare, nu ar fi disparut etc.
      De ce credeti ca oamenii de stiinta deplang distrugerea fluviilor?
      https://www.nationalgeographic.com/environment/2019/05/worlds-free-flowing-rivers-mapped-hydropower/
      Sunt toti platit de ”agenturilii straine”, ca sa saboteze interesele energetice ale tuturor tarilor in cauza? Sa fim sobri…
      O tot dati cu sloganul cu ”bun national”. Ironie sadica. Ceva ce face mult rau, un rau pe care nu il compenseaza (cum si-ar inchipui unii), este cinic sa fie numit un bun.
      Va recomand articolul scris de Ian Whyte:
      https://www.ecologicalcitizen.net/pdfs/Vol%202%20No%202.pdf
      ”there is no right way to do a wrong thing”

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *