Mihai Goțiu

Incredibila seninătate cu care poate minți ministrul Justiției, jignind protestatarii și apărându-l pe Dragnea

Seninătatea cu care d-nul ministru al Justiției, Florin Iordache, poate minți este absolut fabuloasă. Într-o declarație la Antena 3, referindu-se la protestatarii de la Cluj, București și din alte orașe din țară, d-nul ministru pretinde că aceștia nu ar fi corect informați. În aceeași intervenție, Florin Iordache susține că proiectul de Ordonanță de urgență privind executarea pedepselor nu l-ar privi pe liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

În niciun caz. La dumnealui este suspendată executarea. Legile și ordonanțele nu se fac pentru persoane. Noi discutăm de fapte. Dacă vă uitați foarte clar la faptele care sunt trecute, nu beneficiază”. (sursa: aici)

Păi să-i citească cineva d-nului ministru Iordache și apoi să-i deseneze, ca să înțeleagă mai bine, ce scrie în proiectul de Ordonanță publicat chiar pe site-ul ministerului pe care îl conduce:

”Art. 1 (1) Se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani inclusiv precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanţa de judecată.

Art. 5 (…) (2) Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat, în acest caz partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă se reduce în mod corespunzător. (…).”

Cine e informat și cine e mai puțin informat, d-nule ministru Iordache?

Mai mult, art. 13 din Legea nr. 78/2000 privind combaterea corupției, în baza căruia a fost condamnat Liviu Dragnea NU se află pe lista infracțiunilor prevăzute expres în Ordonanță pentru care grațierea nu se aplică. De altfel, e absolut ilar modul în care în enumerarea de infracțiuni din proiectul de Ordonanță e trecut art. 5, aliniatele 1) și 3) din Legea 78/2000 pentru care nu se aplică grațierea, fiind ocolit aliniatul 2), în care se face referire la infracțiunile asimilate corupției – inclusiv cea pentru care a fost condamnat Liviu Dragnea!

Domnule ministru Florin Iordache, am o veste proastă pt. d-voastră: cetățenii care au ieșit în stradă sunt mult mai bine informați decât d-voastră! Le datorați scuze. Dacă nu chiar demisia.

Mihai Goțiu este senator USR și vicepreședinte al Senatului


Donează și susține-ne acțiunile pentru bună guvernare!

Fondurile colectate susțin bătăliile pe care le ducem în justiție, administrarea aplicației Ia Statul La Întrebări, dar și programele prin care monitorizăm serviciile și instituțiile publice.


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

18 thoughts on “Incredibila seninătate cu care poate minți ministrul Justiției, jignind protestatarii și apărându-l pe Dragnea

  1. Tempor

    De ce nu se face o lista nominala cu persoanele care sa fie gratiate ?
    De ce vrea PSD & Co neaparat o lege?!!!

    Reply
  2. marius

    Mafia multinationalelor versus mafia locala, sa deschidem o bere plus un castron de floricele si sa privim meciul

    Reply
  3. Alexandru

    Presedentia reprezinta statul deci o lovitura de stat nu priveste un miting impotriva coruptiei guvernamentale !

    Reply
  4. Cri

    O astfel de lege exista la toate natiuniler civilizate. Manipularea demonstrantilor, in favoarea unei cauze care nu-i afecteaza in niciun fel, este evidenta

    Reply
  5. DanBruma

    Nu-l mai domni te rog pe Iordache pentru ca nu are atributele unui Domn. Spune-i simplu Iordache Florin.

    Reply
  6. DanBruma

    Inca o data, pentru Tempor si pentru toata lumea, romanii nu se trezesc dimineata gandindu-se la gratiere sau amnistie, se trezesc sa mearga la servici sau ca sa-si caute o slujba sau sa mearga la banca sau sa inmatriculeze o masina sau sa piarda vremea prin administratiile nenumarate romanesti etc. Astea sint prioritatile romanilor si nu gratierea. Eventuala Lege si OUGurile trebuie retrase complet si aruncate la gunoi. Jos mainile jegoase de pe Justitie.

    Reply
    • Protonic

      Dar tu cum te trezesti dimineata?
      Daca nu te intereseaza subiectul de ce comentezi.
      De unde stii tu cum se trezesc romanii.
      Eu unul si noaptea ma gandesc, vreau gratiere si nu sunt penal nici politician nici maca membru de partid, in schimb cunosc legile si sunt foarte bine informat. Stiu ca psd a gresit dar STIU SI CA TREBUIE GRATIERE.

      Reply
  7. Dumitru Drinceanu

    De ce nu se initiaza imediat petitii cu semnaturi contra proiectelor de ordonante, care nici nu ar trebui supuse dezbaterii publice, ci pur si simplu retrase prin amplul oprobriu public?

    Reply
  8. Andrei

    Sunt curios ce spun cei care au votat comunistii-psd. Le convine, sau acum nu mai recunosc ca au votat cu acesti penali.CE POTI SA-I CERI ACESTUI MINISTRU ? El este o marioneta care trebuie sa execute ordinele lui Dragnea ca altfel zboara. Eu as propune sa desfintam guvernul si sa-l lasam doar pe Dragnea sa conduca singur, in acest fel vom face si economie la bugetul de stat putand plati si promisiunile din campanie.

    Reply
  9. POPOVICIU DORIN

    Mentalitatea acestor indivizi functioneaza astfel; cei care m-au votat sunt sub nivelul meu, iata pot sa le debitez orice , ma vor crede fara nici o replica!!!

    Reply
  10. Protonic

    am votat cu alde si vreau gratiere.
    Comunistii de la psd au fost in America iar ciuma portocalie s-a deghizat in rosu si galben.
    Asta-i tara in care traim.

    Reply
  11. Daniela Nicolescu

    NU mai cred in diferentele doctrinare ale partidelor politice romanesti. Comunisti? social democrati? liberali? nu -i mai cred pe cuvant!nici ei nu mai stiu bine ce-i defineste si daca si-au urmat credo-ul politic cand au fost la putere.
    Cred ca va conta doar oamenii, modul in care ei se comporta (politic si nu numai!) si rezultatele concrete ale actiunilor lor politice.
    Il felicit pe domnul Gotiu pentru recenta reusita politica si ii urez mult mult succes!!
    Astept sa aduca un plus de obiectivitater si bun simt in Parlamentul Romaniei. Atat de mult am fost dezamagiti, ca nu imi doresc decat sa reuseasca!! Un plus de eleganta in dezbaterea politica nu ar strica! Mai mult echilibru, evitarea pozitiilor politice dispretuitoare! PSD-ne place sau nu_ e un partid cu mare sprijin popular si nu e scos in afara legii! e partenerul politic cu care va trebui sa sa confruntati. Nu face bine dispretul pe care unii, mai ales USR-isti il demonstreaza in aparitiile lor publice. Daca Unii din PNL isi controleaza mai bine umorile, tanarul USR e prea adesea arogant si condescendent.reproduce prea bine comportamenul partidelor vechi. NU da bine si e contraproductiv!. Sa aiba in vedere pe cei care inca nu au votat cu ei si pe care va trebui sa-i convinga sa vina alaturi de ei! E o munca enorma si pe termen mediu si lung istovitoare. Atitudinea, mai mult ca ideile pe care le sustineti pot face diferenta.

    Si eu sunt pentru amnistie si gratiere, dar cu mare atentie la detalii!! specialistii independenti credibili ar trebui sa se concentreze pe aceste detalii si sa ne tina la curent cu implicatiile politice si nu numai!! Daca oamenii competenti se tin pe buna dreptate deoparte de politica, e datoria lor sa fie vocali in exprimarea punctelor de vedere obiective, echilibrare. Noi oamenii obisnuiti, dar observatori vigilenti ai vietii politice, avem nevoie de acestia!

    Reply

Lasă un răspuns la Daniela Nicolescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *