Dollores Benezic

Increderea

Femeia avea maximum 40 de ani, dar arăta mai mulți. Solidă, îmbrăcată curat dar … complicat, cu o căciulă tricotată, mov, pe cap și două sarsanale grele în mâini. Zâmbet dezarmant, cu mulți dinți lipsă. Când mi-a aținut calea ca să mă întrebe ceva primul impuls a fost s-o ocolesc, crezând că e genul care cere bani. Eram în fața treptelor împunătoare de la Palatul de Justiție, pe cheiul Dâmboviței. Ea tocmai coborâse de pe ele și se găsise pierdută într-un București străin și ostil.

„Unde e Parchetul ăla de la Piața Constituției, doamnă?”. M-am gândit cum s-o îndrum, neștiind exact unde e Parchetul „ăla”, dar știam măcar unde e Piața Constituției. I-am explicat inițial că trebuie să ajungă la bulevardul cu fântâni, să facă dreapta și să țină drept până ajunge la Casa Poporului. După privire mi-am dat seama că nu auzise nici de asta. Dar repeta după mine cuvintele. Zic, hai, că tot merg până la Unirea, vă arăt de acolo.

Am mers o bucată alături, ea gâfâind de la sarsanale, eu neștiind dacă s-o întreb ce caută sau să-mi văd de ale mele. Tăceam pe ritmul respirației ei sacadate. Până la urmă tot ea, temătoare să n-o las în drum, mă mai întreabă o dată unde trebuie să facă dreapta. Îi zic că o duc eu până acolo și că după aia nu are cum să rateze casa aia mare a poporului. Acolo a promis că mai întreabă unde e Parchetul.

Nu sunteți din București, constat eu plat.

Îmi răspunde scurt, ca la școală: „Nu sunt. Am venit azi cu treabă. Și mă plimbă de colo colo. Dar nu mă dau bătută, că se rezolvă sigur. Nu e de nerezolvat!”

E bine că sunteți optimistă, zic așa, cu juma de gură.

„Sunt, că am încredere, doamnă. Am încredere în justiție. Și în domnul președinte al țării am încredere!”

Nu-mi pot reprima un zâmbet, dar îl țin pentru mine.

„Am încredere, că m-a primit, am depus memoriu și mi-a zis că se rezolvă…”

V-a primit Băsescu, adică? devin și mai interesată.

„Am depus memoriu și am încredere că domnul președinte a promis că nu se va amesteca în treburile justiției!”.

Neah, știu, replica asta nu vă sună veridic. Nici mie, dar jur că femeia aia simplă, de la țară, așa mi-a spus. Și am ajuns la colțul bulevardului Victoria socialismului și n-am apucat s-o mai întreb ce problemă avea la Parchet. I-am arătat clădirea aia mare din față, care se cheamă Casa Poporului, și i-am urat succes. Se grăbea, mi-a mulțumit deja cu spatele. A luat cu ea și încrederea în justiție și-n președinte, grele precum sarsanalele care o făceau să gâfâie.

***

Scena asta a fost azi, după ce am ieșit (tot de la Casa Poporului) de la o întâlnire a societății civile cu reprezentanți ai Jandarmeriei și un fost ministru de interne, pe tema „4 ani de la agresarea de către jandarmi a unor cetățeni români cu ocazia Summit-ului NATO de la București”.

Pe scurt a fost așa: în aprilie 2008 vreo 50 de tineri au închiriat o hală la Fabrica Timpuri Noi unde aveau de gând să facă manifestări anti-NATO, adică să facă ceva contra curentului din media care prezenta summit-ul NATO ca pe cea mai mare victorie a României de la întoarcerea armelor împotriva naziștilor. Tinerii n-au avut timp să lanseze nici măcar niște bărcuțe de hârtie pe Dâmbovița (era una dintre acțiunile plănuite) pentru că pe 2 aprilie dimineața au năvălit peste ei niște mascați, care i-au luat la bastoane, i-au înjurat, legat cu mâinile la spate și dus la secție. Pe motivul invocat de un bărbat care-și bate nevasta preventiv „las că știe ea de ce!”. Se aflau, deci, într-un spațiu privat, nu deranjau pe nimeni, nu scandau pe străzi, nu aruncau cu pietre, nu puneau în pericol securitatea lui Bush sau a lui Putin. A lui NATO nici atât.

S-au scurs patru ani de atunci și ce credeți? Nimeni nu e vinovat, nu există vreun proces sau vreo anchetă finalizată. Deși 13 dintre tineri au făcut plângeri penale. Este rezultatul clasic al oricărei plângeri penale făcute de vreun cetățean simplu împotriva unui organ de „ordine”. Nimeni nu a câștigat până acum vreun proces cu poliția sau jandarmeria în țară. Numai la CEDO.

La întâlnirea aniversară a venit azi însuși ministrul de interne de atunci – Cristian David – acum „doar” parlamentar liberal. Care a zis așa: „Sunt bucuros că avem acest dialog aici, pe această temă, eu fiind într-o formațiune politică cu adânc respect pentru libertatea de exprimare – Partidul liberal – pe care îl consider un drept fundamental”.

După ce ne-a zis că e un mare susținător al dreptului la exprimare – el fiind ministrul de interne care atunci, în 2008, a închis Bucureștiul, interzicând orice fel de manifestație și chiar circulația prin centru, ca pe vremea lui Ceaușescu – David ne-a asigurat că jandarmii nu bat cu ordin de sus, ci eventual dintr-o pregătire deficitară. Și s-a mai justificat așa: „România a avut atunci două mari obiective: desfășurarea evenimentului în condiții de securitate și securitatea delegaților. Vă pot asigura că astfel de situații nu se vor mai repeta, pentru că nu-l vom mai avea prea curând în România și pe Bush și pe Putin în același timp. Cred că o anchetă asupra evenimentelor, care se va finaliza, dacă se va finaliza, va face lumină în acest sens. Dar noi atunci am fost felicitați pentru organizare chiar de către secretarul general al NATO, Javier Solana. ”

Nu există nicio legătură între cele două întâmplări ale mele de azi. Voiam doar să vă arăt doi exponenți ai aceleiași țări. Membră NATO, cum ar veni ;)


Vino în comunitatea noastră de bună guvernare!

Abonează-te la newsletterul România Curată. Vei primi pe e-mail articolele și campaniile noastre și ne poți răspunde la adresa de contact cu sugestii, sesizări sau cu propriile tale articole pentru publicare.

Articole recente

Recomandări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *